LEGE nr.111 din 23 iunie 1999
pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind aplicaţiile paşnice ale energiei nucleare, semnat la Washington la 15 iulie 1998
Textul actului publicat în M.Of. nr. 298/25 iun. 1999

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC
Se ratifică Acordul de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind aplicatiile pasnice ale energiei nucleare, semnat la Washington la 15 iulie 1998.

Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 martie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PAULA IVĂNESCU

Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 mai 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI

DORU IOAN TARACILĂ


ACORD DE COOPERARE
intre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind aplicatiile pasnice ale energiei nucleare

Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii,
constiente de obligatiile ce le revin în baza Tratatului cu privire la neproliferarea armelor nucleare (TNP), la care sunt parti atat România, cat şi Statele Unite ale Americii,
reafirmand angajamentul lor de a asigura ca dezvoltarea şi utilizarea internaţionala a energiei nucleare în scopuri pasnice se realizeaza în cadrul unor aranjamente care favorizeaza, în cea mai mare masura posibila, obiectivele TNP,
afirmand sprijinul lor pentru obiectivele Agentiei Internationale pentru Energia Atomica (AIEA) şi dorinta lor pentru a promova aderarea universala la TNP,
dorind sa coopereze în dezvoltarea, utilizarea şi controlul aplicatiilor pasnice ale energiei nucleare si
constiente ca activitatile nucleare pasnice trebuie sa fie intreprinse în scopul de a proteja mediul inconjurator internaţional de contaminarea radioactiva, chimica şi termica,

au convenit dupa cum urmeaza:

ART. 1
Definitii
Pentru scopurile prezentului acord:
a) material secundar inseamna orice material radioactiv (cu exceptia materialelor nucleare speciale) produs în sau facut radioactiv prin expuneri la radiatii, rezultat din procesul producerii sau al utilizarii materialelor nucleare speciale;
b) componenta inseamna o parte componenta a unui echipament sau alt obiect desemnat astfel prin acordul partilor;
c) conversie inseamna orice operatiune obisnuita din ciclul de combustibil nuclear, precedand fabricarea combustibilului şi excluzand imbogatirea, prin care uraniul este transformat dintr-o forma chimica în alta - spre exemplu, din UF6 în UO2 sau din oxid de uraniu în metal;
d) echipament inseamna orice reactor, altul decat cel conceput sau folosit în principal pentru formarea de plutoniu sau de uraniu 233, sau orice alt obiect desemnat astfel prin acordul partilor;
e) uraniu puternic imbogatit inseamna uraniu imbogatit douazeci de procente sau mai mult în izotopul 235;
f) uraniu usor imbogatit inseamna uraniu imbogatit în izotopul 235, mai putin de douazeci de procente;
g) componenta majora critica inseamna orice parte sau rup de parti, esentiale pentru functionarea unei instalatii nucleare sensibile;
h) material inseamna materii prime, materiale nucleare speciale, materiale secundare, radioizotopi, altii decat materialele secundare, materiale moderatoare sau orice alta asemenea substanta desemnata astfel prin acordul partilor;
i) material moderator inseamna apa grea sau grafit ori beriliu de o puritate adecvata, în vederea utilizarii intr-un reactor pentru a incetini neutronii de viteza inalta şi a creste probabilitatea de fisiune ulterioara, sau orice alt asemenea material desemnat astfel prin acordul partilor;
j) parti inseamna Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii;
k) scopuri pasnice cuprind utilizarea de informatii, materiale, echipamente şi componente în domenii cum sunt cercetarea, producerea de energie, medicina, agricultura şi industria, dar nu includ utilizarea, cercetarea ori dezvoltarea nici unui dispozitiv exploziv nuclear sau în nici un scop militar;
l) persoana inseamna orice persoana fizica sau orice entitate supusa jurisdictiei oricareia dintre parti, dar nu include partile la prezentul acord;
m) reactor inseamna orice aparat, altul decat o arma nucleara sau alt dispozitiv exploziv nuclear, în care este mentinuta o reactie în lant autointretinuta prin utilizarea de uraniu, plutoniu ori thoriu sau orice combinatie a acestora;
n) date cu acces restrictiv inseamna toate datele cu privire la: (1) proiectarea, fabricarea sau utilizarea armelor nucleare; (2) producerea de materiale nucleare speciale; sau (3) utilizarea materialelor nucleare speciale în producerea energiei, dar nu vor include datele unei parti care au fost declasificate sau scoase din categoria datelor cu acces restrictiv;
o) instalatie nucleara sensibila inseamna orice instalatie conceputa sau utilizata în principal pentru imbogatirea uraniului, retratarea combustibilului nuclear, producerea apei grele sau fabricarea de combustibil nuclear continand plutoniu;
p) tehnologie nucleara sensibila inseamna orice informatie (inclusiv informatie incorporata intr-un echipament sau intr-o componenta importanta) care nu tine de domeniul public şi care este importanta pentru proiectarea, constructia, fabricarea, functionarea şi intretinerea oricarei instalatii nucleare sensibile, sau alte asemenea informatii care pot fi desemnate astfel prin acordul partilor;
q) materii prime inseamna: (1) uraniu, thoriu sau orice alt material desemnat astfel prin acordul partilor, sau (2) minereuri continand unul sau mai multe materiale dintre cele mentionate anterior intr-o astfel de concentratie pe care partile o pot conveni din timp în timp;
r) material nuclear special inseamna: (1) plutoniu, uraniu 233 sau uraniu imbogatit în izotopul 235; sau (2) orice alt material desemnat astfel prin acordul partilor.

ART. 2
Domeniul de cooperare
1. Partile vor coopera în folosirea energiei nucleare în scopuri pasnice, în conformitate cu prevederile prezentului acord şi ale tratatelor, legilor nationale, reglementarilor şi cu cerintele de acordare a licentelor care le sunt aplicabile.
2. Transferul de informatii, materiale, echipamente şi componente în cadrul prezentului acord poate fi efectuat direct intre parti sau prin persoane autorizate. Asemenea transferuri vor fi supuse prezentului acord şi unor termeni şi conditii suplimentare, asa cum poate fi convenit de catre parti.

ART. 3
Transferul de informatii
1. Informatiile privind folosirea energiei nucleare în scopuri pasnice pot fi transferate. Transferurile de informatii pot fi realizate prin diferite mijloace, incluzand rapoarte, banci de date, programe de calcul, conferinte, vizite şi delegari de personal la instalatii. Domeniile care pot fi acoperite includ, dar nu vor fi limitate la, urmatoarele:
a) dezvoltarea, proiectarea, construirea, functionarea, intretinerea şi utilizarea reactoarelor, experimentele privind reactoarele şi dezafectarea acestora;
b) utilizarea de materiale în cercetari de fizica şi biologie, în medicina, agricultura şi în industrie;
c) studii asupra ciclului combustibilului cu privire la caile satisfacerii nevoilor viitoare ale omenirii în domeniul nuclear civil, inclusiv pe cale multilaterala, pentru a garanta aprovizionarea cu combustibil nuclear, şi tehnicile corespunzatoare pentru gestiunea deseurilor radioactive;
d) garantii şi protectia fizica a materialelor, echipamentelor şi componentelor;
e) consideratii de sanatate, securitate şi mediu inconjurator, referitoare la cele anterioare; si
f) evaluarea rolului pe care energia nucleara il poate juca în planurile nationale energetice.
2. Prezentul acord nu presupune transferul vreunei informatii pe care, potrivit tratatelor, legilor sau reglementarilor nationale partile nu o pot transfera.
3. Datele cu acces restrictiv nu vor fi transferate în baza prezentului acord.
4. Tehnologiile nucleare sensibile nu vor fi transferate în cadrul prezentului acord, decat daca aceasta se prevede printr-un amendament la prezentul acord.

ART. 4
Transferul de materiale, echipamente şi componente
1. Materialele, echipamentele şi componentele pot fi transferate pentru utilizari compatibile cu prezentul acord. Materialele nucleare speciale transferate catre România, în baza prezentului acord, vor fi uraniul usor imbogatit, cu exceptia celor prevazute la paragraful 4. Instalatiile nucleare sensibile şi componentele critice majore nu vor fi transferate în baza prezentului acord, decat daca aceasta se prevede printr-un amendament la prezentul acord.
2. Uraniul usor imbogatit poate fi transferat pentru utilizare drept combustibil pentru experimente privind reactoarele şi în reactoare, pentru conversie sau fabricare, ori pentru alte asemenea scopuri, asa cum se va conveni de catre parti.
3. Cantitatea de materiale nucleare speciale transferate în baza prezentului acord nu va fi niciodata în exces fata de cantitatea pe care partile au convenit-o ca fiind necesara pentru oricare dintre urmatoarele scopuri: folosire în experimente privind reactoarele sau pentru incarcarea reactoarelor, conducerea eficienta şi continua a unor astfel de experimente privind reactorii sau functionarea reactoarelor şi în realizarea altor scopuri care pot fi convenite de catre parti.
4. Cantitati mici de materiale nucleare speciale pot fi transferate pentru a fi utilizate ca probe, standarde, detectori, tinte şi pentru alte asemenea scopuri, dupa cum partile pot conveni. Transferurile, în conformitate cu acest paragraf, nu vor fi supuse limitarilor cantitative prevazute la paragraful 3.
5. Statele Unite ale Americii se vor stradui sa intreprinda actiunile necesare şi posibile pentru a asigura o livrare sigura a combustibilului nuclear catre România, inclusiv exportul de materiale nucleare la momentul potrivit şi disponibilitatea capacitatii de a indeplini acest angajament în cursul perioadei de valabilitate a prezentului acord.

ART. 5
Depozitare şi retransferuri
1. Plutoniul, uraniul 233 (cu exceptia celor continute în elementele combustibile iradiate) şi uraniul puternic imbogatit, transferate în conformitate cu prezentul acord ori folosite in, sau produse prin utilizarea de materiale sau echipamente astfel transferate, vor fi depozitate numai intr-o instalatie asupra careia partile convin.
2. Materialele, echipamentele şi componentele transferate în conformitate cu prezentul acord, precum şi orice materiale nucleare speciale produse prin utilizarea oricarui astfel de material sau echipament nu vor fi transferate persoanelor neautorizate sau, daca partile nu convin altfel în afara jurisdictiei teritoriale a partii primitoare.

ART. 6
Retratare şi imbogatire
1. Materialele transferate în conformitate cu prezentul acord şi materialele folosite in, sau produse prin utilizarea materialelor ori echipamentelor astfel transferate, nu vor fi retratate, în afara de cazul în care partile convin aceasta.
2. Plutoniul, uraniul 233, uraniul puternic imbogatit şi materiile prime iradiate sau materialele nucleare speciale iradiate, transferate în conformitate cu prezentul acord, ori utilizate in, sau produse prin utilizarea materialelor ori echipamentelor astfel transferate, nu vor fi modificate în forma sau în continut, cu exceptia iradierii sau iradierii suplimentare, în afara de cazul în care partile convin altfel.
3. Uraniul transferat în conformitate cu prezentul acord sau utilizat în orice echipament astfel transferat nu va fi imbogatit dupa transfer, în afara de cazul în care partile convin altfel.

ART. 7
Protectie fizica
1. Va fi mentinuta o protecţie fizica adecvata în ceea ce priveste materiile prime sau materialele nucleare speciale şi echipamentele transferate, în conformitate cu prezentul acord şi materialele nucleare speciale folosite în sau produse prin utilizarea materialelor sau echipamentelor astfel transferate.
2. Partile convin cu privire la nivelurile de aplicare a protecţiei fizice, continute în anexa la prezentul acord, care pot fi modificate prin consimtamantul reciproc al partilor, fara amendarea prezentului acord. Partile vor mentine măsuri adecvate de protecţie fizica în conformitate cu aceste niveluri. Aceste măsuri, ca un minim, vor prevedea cel putin o protecţie comparabila cu recomandarile continute în documentul AIEA INFCIRC/225/Rev.3 cu privire la protectia fizica a materialelor nucleare sau în orice revizuire a acestui document convenit de catre parti.
3. Suficienta măsurilor de protecţie fizica, mentinute în conformitate cu acest articol, va fi supusa analizei şi consultarilor intre parti din timp în timp şi ori de cate ori una dintre parti considera ca pot fi cerute măsuri revizuite pentru a mentine o protecţie fizica adecvata.
4. Partile se vor informa reciproc, prin canale diplomatice, cu privire la acele agentii sau autoritati care au responsabilitatea de a asigura ca nivelurile de protecţie fizica pentru materialele nucleare aflate pe teritoriul lor sau sub jurisdictia ori sub controlul lor sunt indeplinite în mod adecvat şi au responsabilitatea de a coordona operatiunile de interventie şi de recuperare în cazul unei utilizari ori manipulari neautorizate a materialelor supuse acestui articol. De asemenea, partile se vor informa reciproc, prin canale diplomatice, cu privire la punctele de contact desemnate de catre autoritatile lor nationale pentru a coopera în probleme privind transportul în afara tarii şi în legatura cu alte probleme de interes reciproc.
5. Prevederile acestui articol vor fi realizate intr-un asemenea mod incat sa se evite amestecul excesiv în activitatile nucleare ale partilor şi în asa fel incat sa fie compatibil cu practicile unei gestionari prudente, cerute pentru desfasurarea în conditii economice şi sigure a programelor lor nucleare.

ART. 8
Nefolosirea pentru aplicatii explozive sau militare
Materialele, echipamentele şi componentele transferate în conformitate cu prezentul acord şi materialele utilizate în sau produse prin utilizarea oricaror materiale, echipamente sau componente astfel transferate nu vor fi folosite pentru nici un dispozitiv nuclear exploziv, pentru cercetarea sau dezvoltarea nici unui dispozitiv nuclear exploziv ori pentru nici un scop militar.

ART. 9
Garantii
1. Cooperarea în baza prezentului acord necesita aplicarea garantiilor AIEA în ceea ce priveste toate activitatile nucleare de pe teritoriul României, sub jurisdictia sa sau efectuate sub controlul sau în orice loc. Punerea în aplicare a unui acord privind garantiile, în conformitate cu art. III (4) al TNP, va fi considerata ca indeplineste aceasta cerinta.
2. Materiile prime sau materialele nucleare speciale, transferate României în conformitate cu prezentul acord, şi orice materii prime sau materiale nucleare speciale utilizate în sau produse prin utilizarea oricaror materiale, echipamente sau componente astfel transferate vor fi supuse garantiilor în conformitate cu Acordul dintre România şi AIEA privind aplicarea garantiilor în legatura cu TNP, semnat la Viena la 8 martie 1972, care a intrat în vigoare la data de 11 octombrie 1972.
3. Materiile prime sau materialele nucleare speciale, transferate catre Statele Unite ale Americii în conformitate cu prezentul acord, şi orice materii prime sau materiale nucleare speciale utilizate in, sau produse prin utilizarea oricaror materiale, echipamente ori componente astfel transferate vor fi supuse Acordului dintre Statele Unite ale Americii şi AIEA privind aplicarea garantiilor în Statele Unite ale Americii, semnat la Viena la 18 noiembrie 1977 şi intrat în vigoare la data de 9 decembrie 1980.
4. Daca oricare dintre parti ia cunostinta de circumstante care demonstreaza ca AIEA, din orice motiv, nu aplica sau nu va aplica garantiile în conformitate cu acordul, asa cum se prevede la paragraful 2 sau 3, pentru a asigura o continuitate efectiva a garantiilor, partile se vor consulta şi vor intra imediat în aranjamente cu AIEA sau intre ele, ceea ce corespunde principiilor şi procedurilor de garantii ale AIEA, care sa prevada o asigurare echivalenta aceleia pe care au intentionat sa o obtina prin sistemul pe care ele il inlocuiesc şi care este conform gradului de cuprindere cerut de paragraful 2 sau 3.
5. Fiecare parte va lua astfel de măsuri, dupa cum sunt necesare, pentru a mentine şi a facilita aplicarea garantiilor prevazute în cadrul acestui articol.
6. Fiecare parte va stabili şi va mentine un sistem de evidenta contabila şi control al materiilor prime şi materialelor nucleare speciale, transferate în conformitate cu prezentul acord, precum şi al materiilor prime sau al materialelor nucleare speciale utilizate in, sau produse prin utilizarea oricaror materiale, echipamente sau componente astfel transferate. Procedurile pentru acest sistem vor fi comparabile cu cele continute în documentul AIEA INFCIRC/153 (corrected) sau în orice editie revizuita a acestui document, convenita de parti.
7. La cererea oricareia dintre parti, cealalta parte va raporta sau va permite AIEA sa raporteze partii solicitante situatia tuturor inventarelor de materiale supuse prezentului acord.
8. Prevederile acestui articol vor fi realizate intr-un asemenea mod incat sa se evite impiedicarea, intarzierea sau amestecul excesiv în activitatile nucleare ale partilor şi în asa fel incat sa fie compatibil cu practicile unei gestionari prudente, necesare pentru desfasurarea în conditii economice şi sigure a programelor lor nucleare.

ART. 10
Controlul multilateral al exporturilor
Daca orice acord intre oricare dintre parti şi o alta natiune sau grup de natiuni prevede pentru alta asemenea natiune sau grup de natiuni drepturi echivalente cu oricare dintre sau cu toate cele continute în art. 5 sau 6 cu privire la materialele, echipamentele sau componentele supuse prezentului acord, partile pot, la cererea oricareia dintre ele, sa convina ca realizarea oricaror asemenea drepturi sa fie indeplinita de o alta asemenea natiune sau grup de natiuni.

ART. 11
Incetarea cooperarii
1. Daca oricare dintre parti, în orice moment dupa intrarea în vigoare a prezentului acord:
a) nu se conformeaza prevederilor art. 5, 6, 7, 8 sau 9; sau
b) inceteaza, abroga sau violeaza în mod concret Acordul cu AIEA privind aplicarea garantiilor, cealalta parte va avea dreptul sa inceteze cooperarea în continuare, în baza prezentului acord, şi sa ceara returnarea oricaror materiale, echipamente şi componente transferate în baza prezentului acord şi a oricaror materiale nucleare speciale produse prin utilizarea acestora.
2. Daca România, în orice moment dupa intrarea în vigoare a prezentului acord, detoneaza un dispozitiv exploziv nuclear, Statele Unite ale Americii vor avea aceleasi drepturi cu cele specificate la paragraful 1.
3. Daca oricare dintre parti isi exercita drepturile în baza acestui articol pentru a cere returnarea oricaror materiale, echipamente sau componente, ea va rambursa celeilalte parti, dupa ridicarea lor de pe teritoriul acelei parti, valoarea lor de piata corespunzatoare pentru astfel de materiale, echipamente sau componente.

ART. 12
Consultari şi protectia mediului inconjurator
1. Partile se angajeaza sa se consulte, la cererea oricareia dintre ele, cu privire la realizarea prezentului acord şi la dezvoltarea în continuare a cooperarii în domeniul aplicatiilor pasnice ale energiei nucleare.
2. Partile se vor consulta, în ceea ce priveste activitatile prevazute în baza prezentului acord, pentru a identifica implicatiile asupra mediului inconjurator internaţional care rezulta din asemenea activitati şi vor coopera în protectia mediului inconjurator internaţional de contaminarea radioactiva, chimica sau termica ce rezulta din activitatile nucleare pasnice în baza prezentului acord şi în probleme conexe de sanatate şi securitate.

ART. 13
Rezolvarea diferendelor
Orice diferend privind interpretarea sau realizarea prevederilor prezentului acord va fi negociat cu promptitudine de catre parti, în vederea rezolvarii lui.

ART. 14
Intrarea în vigoare şi durata
1. Prezentul acord va intra în vigoare la data la care partile fac schimb de note diplomatice prin care se informeaza reciproc ca au indeplinit toate cerintele aplicabile pentru intrarea lui în vigoare.
2. Prezentul acord va ramane în vigoare pentru o perioada de 30 de ani. Acest termen poate sa fie extins pentru asemenea perioade aditionale, dupa cum se poate conveni intre parti, în conformitate cu cerintele lor aplicabile. Oricare dintre parti poate sa puna capat acordului, în orice moment, cu un preaviz scris de un an, adresat celeilalte parti.
3. Indiferent de incetarea valabilitatii sau expirarea prezentului acord sau de orice incetare a cooperarii în baza lui, pentru orice motiv, prevederile art. 5, 6, 7, 8, 9 şi 11 vor continua sa fie în vigoare atata timp cat orice materiale, echipamente sau componente supuse acestor articole raman pe teritoriul partii în cauza sau sub jurisdictia ori controlul ei în orice alt loc, sau pana la momentul în care partile convin ca asemenea materiale, echipamente sau componente nu mai sunt utilizabile pentru nici o activitate nucleara relevanta din punct de vedere al garantiilor.
Drept pentru care semnatarii, imputerniciti în buna şi cuvenita forma, au semnat prezentul acord.
Semnat la Washington la 15 iulie 1998, în doua exemplare, fiecare în limbile romana şi engleza, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României,
Andrei Plesu,
ministrul afacerilor externe

Pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii,
Elisabeth Moeller,
secretar de stat în exercitiu pentru probleme de energie


ANEXA 1

In conformitate cu paragraful 2 al art. 7, nivelurile convenite de protecţie fizica, care urmeaza sa fie asigurate de catre autoritatile nationale competente în folosirea, depozitarea şi transportul materialelor din tabelul anexat, vor include cel putin caracteristicile de protecţie de mai jos:

Categoria a III-a

Folosire şi depozitare intr-o zona cu acces controlat.
Transport implicand precautii speciale, incluzand aranjamente prealabile intre expeditor, beneficiar şi transportator şi o intelegere prealabila intre entitati, care sunt supuse jurisdictiei şi reglementarilor statelor furnizoare şi beneficiare, în cazul transportului internaţional, cu specificarea timpului, locului şi a procedurilor pentru transferarea raspunderii privind transportul.

Categoria a II-a

Folosire şi depozitare intr-o zona protejata, în care accesul este controlat, adica intr-o zona aflata sub supravegherea permanenta a unor paznici sau a dispozitivelor electronice, inconjurata de o bariera fizica cu un numar limitat de puncte de intrare sub un control corespunzator, sau în orice zona cu un nivel echivalent de protecţie fizica.
Transport implicand precautii speciale, incluzand aranjamente prealabile intre expeditor, primitor şi transportator şi o intelegere prealabila intre entitati care sunt supuse jurisdictiei şi reglementarilor statelor furnizoare şi beneficiare, în cazul transportului internaţional, cu specificarea timpului, locului şi a procedurilor pentru transferarea raspunderii privind transportul.

Categoria I

Materialele din aceasta categorie vor fi protejate cu sisteme de mare siguranta contra folosirii neautorizate, dupa cum urmeaza:
Folosire şi depozitare intr-o zona puternic protejata, adica o zona protejata dupa cum este definita pentru categoria a II-a de mai sus, la care, în plus, accesul este limitat la persoanele al caror grad de incredere a fost determinat şi care se afla sub supravegherea unor paznici care sunt în stransa legatura cu forte de interventie corespunzatoare. Masurile specifice luate în acest context vor avea ca obiectiv detectarea şi prevenirea oricarui atac, acces neautorizat sau sustragere de materiale.
Transport cu precautii speciale, dupa cum s-a definit mai sus, pentru transportul materialelor din categoriile a II-a şi a III-a, si, în plus, aflate sub supravegherea permanenta a unor escorte şi în conditii care asigura o stransa legatura cu forte de interventie corespunzatoare.

TABEL
Clasificarea materialelor nucleare'e


----------------------------------------------------------------------------
   Materialul    Forma   Categoria I   Categoria a II-a    Categoria a III-a
----------------------------------------------------------------------------
 1. Plutoniu'a,f Neiradi-    2 kg       mai putin de       500 g sau mai
                 ant'b   sau mai mult   2 kg, dar mai      putin'c
                                        mult de 500 g

 2. Urani0       Neirad-
    235'd        ant'b

               - uraniu      5 kg       mai putin de       1 kg sau mai
               imbo-     sau mai mult   5 kg, dar mai      putin'c
               gatit la                 mult de 1 kg
               20%' 235 U
               sau mai mult

               - uraniu        -        10 kg sau mai      mai putin de
               imbogatit la             mult               10 kg'c
               10%' 235 U
               sau mai mult,
               dar sub 20%
               235'U

               - uraniu        -              -            10 kg sau mai
               imbogatit                                   mult
               peste cel
               natural, dar
               sub 10% '235 U

 3. Uraniu 233   Neiradi-    2 kg       mai putin de       500 g sau mai
                 ant'b   sau mai mult   2 kg, dar mai      putin'c
                                        mult de 500 g
----------------------------------------------------------------------------

'a Tot plutoniul, cu exceptia celui cu concentratia izotopica depasind 80% în plutoniu 238.
'b Materiale neiradiate intr-un reactor sau materiale iradiate intr-un reactor, dar cu un nivel de radiatie egal sau mai mic decat 100 rad./ora la distanta de un metru, fara ecran.
'c Cantitatea inferioara unei cantitati semnificative din punct de vedere radiologic trebuie sa fie exceptata.
'd Uraniul natural, uraniul saracit şi thoriul, precum şi cantitatile de uraniu imbogatit sub 10%, care nu intra în categoria a III-a, trebuie sa fie protejate conform unei practici de gestiune prudenta.
'e Combustibilul iradiat trebuie sa fie protejat ca materialele din categoria I, a II-a şi a III-a, în functie de categoria combustibilului proaspat. Totusi combustibilul care, în virtutea continutului sau initial de materiale fisionabile, face parte din categoria I sau a II-a inainte de iradiere, trebuie sa fie clasificat în categoria imediat inferioara, în timp ce nivelul de radiatie al combustibilului depaseste 100 rad./ora la distanta de un metru, fara ecran.
'f Autoritatea competenta a statului trebuie sa determine daca exista o amenintare credibila privind dispersarea rau-voita a plutoniului. In acest caz statul va trebui sa aplice cerintele de protecţie fizica pentru categoria I, a II-a sau a III-a de materiale nucleare, dupa cum considera necesar, şi fara a tine seama de cantitatea de plutoniu specificata pentru fiecare categorie din prezenta anexa, luand în considerare izotopii de uraniu în cantitati şi în forme determinate de catre stat, care intra în sfera de cuprindere a amenintarii credibile privind dispersia.


MINUTA CONVENITA

In timpul negocierilor Acordului de cooperare dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind aplicatiile pasnice ale energiei nucleare (acord), semnat astazi, s-au convenit urmatoarele, ca parte integranta a acordului:

Domeniul de cuprindere a acordului

Materialele, echipamentele şi componentele transferate de pe teritoriul unei parti pe teritoriul celeilalte parti, fie direct sau printr-o terta tara, vor fi considerate ca fiind transferate în conformitate cu acordul numai dupa confirmarea de catre autoritatea guvernamentala corespunzatoare a partii beneficiare catre autoritatea guvernamentala corespunzatoare a partii furnizoare ca asemenea materiale, echipamente sau componente vor fi supuse prevederilor acordului.
In scopul aplicarii drepturilor specificate la art. 5 şi 6, cu privire la materialele nucleare speciale produse prin folosirea materialelor nucleare transferate conform acordului şi nefolosite în sau produse prin folosirea de echipamente transferate conform acordului, asemenea drepturi vor fi puse în practica în acea proportie de materiale nucleare speciale produse, care reprezinta raportul dintre materialele transferate folosite în producerea de materiale nucleare speciale şi cantitatea totala de materiale astfel folosite si, în mod similar, pentru generatiile ulterioare.

Garantii

Daca oricare dintre parti ia cunostinta de circumstantele la care se face referire în paragraful 4 al art. 9, oricare dintre parti va avea drepturile mentionate mai jos, drepturi care vor fi suspendate, daca partile convin ca necesitatea de a exercita asemenea drepturi este satisfacuta prin aplicarea garantiilor AIEA în cadrul unor aranjamente în conformitate cu paragraful 4 al art. 9:
(1) de a analiza în timp oportun proiectul oricarui echipament transferat în conformitate cu acordul sau al oricarei instalatii care urmeaza sa foloseasca, sa fabrice, sa prelucreze sau sa depoziteze orice material astfel transferat sau orice material nuclear special folosit în sau produs prin utilizarea unui asemenea material ori echipament;
(2) de a cere mentinerea şi elaborarea de inregistrari şi de rapoarte relevante în scopul de a sprijini asigurarea contabilizarii materialelor transferate în conformitate cu acordul şi a oricaror materii prime sau materiale nucleare speciale folosite în sau produse prin folosirea oricaror materiale, echipamente sau componente astfel transferate; si
(3) de a desemna, prin consultare cu cealalta parte, personalul care va avea acces la toate locurile şi la datele necesare pentru a tine gestiunea materialelor mentionate la pct. (2), pentru a controla orice echipament sau instalatie la care se face referire la pct. (1) şi pentru a instala orice dispozitive şi a face masuratori independente, dupa cum se considera necesar pentru tinerea evidentei unor asemenea materiale. Un asemenea personal, daca oricare dintre parti solicita astfel, va fi insotit de personalul desemnat de catre cealalta parte.

Pentru Guvernul României,
Andrei Plesu,
ministrul afacerilor externe

Pentru Guvernul Statelor Unite ale Americii,
Elisabeth Moeller,
secretar de stat în exercitiu pentru probleme de energie


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:25

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.