DECIZIE nr.147 din 7 octombrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr.15/1996 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
Textul actului publicat în M.Of. nr. 605/10 dec. 1999

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Micheal Aboud Hana în Dosarul nr. 11.918/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei.
În susţinere acesta arată că dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 15/1996 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr.49 din 10 martie 1998 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Nici un motiv invocat în cauza de faţă nu justifică modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 11.918/1998 al acelei instanţe, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Micheal Aboud Hana.
În motivarea excepţiei se susţine că acest text este contrar art. 16 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece:
- străinii şi apatrizii nu sunt egali în faţa legii cu cetăţenii români, întrucât ei nu beneficiază de procedura rezervată acestora din urmă în ceea ce priveşte contestarea unei măsuri administrative;
- procedura de urgenţă a judecăţii nu satisface dreptul petiţionarului de a fi judecat într-un termen rezonabil şi de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare în vederea apărării sale.
Exprimându-şi opinia, instanţa consideră că nu se poate reţine caracterul discriminatoriu al dispoziţiilor legale invocate, întrucât acestea nu disting între diferitele categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat.
În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia este neîntemeiată, precizând că, prin Decizia nr.49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.161 din 23 aprilie 1998, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui proces având ca obiect contestaţia împotriva hotărârii comisiei însărcinate cu analizarea motivelor pentru acordarea statutului de refugiat în România, prin care a fost respinsă cererea autorului excepţiei pentru acordarea statutului de refugiat.
Excepţia are ca obiect dispoziţiile art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996, cu următorul cuprins: „Art. 13. - Hotărârea comisiei poate fi atacată cu contestaţie de către titularul cererii pentru acordarea statutului de refugiat, în termen de 10 zile de la comunicare.
Contestaţia se judecă în procedură de urgenţă de către judecătoria în raza căreia îşi are sediul comisia sau de către judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are reşedinţa contestatarul. Contestaţia se judecă în complet de doi judecători, cu participarea obligatorie a procurorului.
Împotriva sentinţei judecătoriei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi la judecată - sau de la comunicare - pentru cei lipsă. Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă.”
Cu privire la excepţia ridicată, Curtea constată că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. În acest sens este Decizia nr.49 din 1 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.161 din 23 aprilie 1998, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996.
În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut c㠄dispoziţiile legale atacate nu au caracter discriminatoriu, întrucât nu disting între diferitele categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat. Procedura pentru acordarea acestui statut reprezintă o situaţie juridică specifică, ce nu se poate confunda cu procedura legală pentru soluţionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituţie, poate institui, în considerarea acestei situaţii, o procedură aparte”. Pe de altă parte, în decizia menţionată se arată: „nu se poate considera că dreptul la apărare al petiţionarului ar fi lezat, astfel încât nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.
Aceste considerente îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi care să justifice reconsiderarea soluţiei.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. 1-3 din Legea nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Micheal Aboud Hana în Dosarul nr. 11.918/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 1999.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Maria Bratu


Joi, 24 septembrie 2026, 05:09

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.