DECIZIE nr.119 din 23 septembrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 554/12 noi. 1999

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Adrian Baran în Dosarul nr. 3.323/1998 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
La apelul nominal răspunde avocat Adriana Moţatu pentru Adrian Baran. Lipseşte Ion Panait, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorului excepţiei arată că acesta este un tânăr de 25 de ani, aflat la primul conflict cu legea penală. Apreciază, sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, că instanţa, deşi suverană, este îngrădită de dispoziţiile alin. 3 al art. 81 din Codul penal, introduse prin Legea nr. 140/1996, care modifică structura textului de lege criticat prin adăugarea unei noi condiţii referitoare la „pedepsibilitate”, in abstracto.
Deoarece aplicarea pedepsei se stabileşte de instanţa de judecată, iar nu de lege, consideră, pe de o parte, că scopul legii penale poate fi atins, în speţă, fără privarea de libertate a inculpatului şi, pe de altă parte, că art. 81 alin. 3 din Codul penal încalcă, îndeosebi, dispoziţiile constituţionale ale art. 49 alin. (1) şi (2) şi ale art. 123 alin. (1) şi (2). În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ridicate, deoarece consideră că motivele invocate nu sunt pertinente în cauză, modificarea legislativă a Codului penal excedând competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 ianuarie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 3.323/1998, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Adrian Baran prin apărătorul său.
În motivarea excepţiei se susţine că dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 22 alin. (2), ale art. 23 alin. (1) şi (9), ale art. 49 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 123 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece constituie o îngrădire a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, restrângerea nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o. De asemenea, se consideră că autorul excepţiei a fost supus unei pedepse degradante, nejustificându-se privarea sa de libertate.
Exprimându-şi opinia, instanţa de judecată apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, dar consideră că dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal trebuie corelate cu modificările limitelor pedepselor stabilite prin Legea nr. 140/1996.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că, „deşi nu există nici un temei care să justifice concluzia că dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal contravin Constituţiei, [...] limitarea ariei de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul infracţiunilor intenţionate, numai la acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii până la 12 ani, este necesar să fie reevaluată faţă de pedepsele majorate prin Legea nr. 140/1996”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, constată următoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia ridicată.
Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care au următoarea redactare: „Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură”.
Examinând excepţia, Curtea constată că acest text de lege a mai fost supus controlului de constituţionalitate.
Astfel, Curtea a pronunţat Decizia nr.25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 1 aprilie 1999, reţinând că, deşi prin textul de lege criticat legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, acesta nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 49. Prin excluderea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei vizează recunoaşterea în favoarea cetăţenilor a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor, ceea ce justifică nu numai admisibilitatea aplicării unui regim juridic diferit, dar chiar necesitatea lui. Cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi s-a constatat că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu reprezintă un drept al persoanei, ci doar o măsură de individualizare a executării pedepsei, astfel că dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 49 din Constituţie. De asemenea, s-a mai arătat că nu poate fi reţinut nici argumentul că între fapta săvârşită şi pedeapsa aplicată trebuie să existe un raport just, deoarece proporţionalitatea, aşa cum este consfinţită de alin. (2) al art. 49 din Constituţie, priveşte restrângerea care are ca obiect exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi cetăţeneşti, iar nu restrângerea aplicării măsurii de suspendare condiţionată a executării pedepsei, impusă de necesitatea realizării unei politici represive mai ferme.
Aceste considerente îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 22 alin. (2), potrivit cărora „Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant”, ale art. 23 alin. (1) şi (9), care consfinţesc inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei şi faptul că pedepsele sunt stabilite şi aplicate numai „în condiţiile şi în temeiul legii”, precum şi ale art. 123 privind înfăptuirea justiţiei, se constată că aceste critici nu sunt concludente în soluţionarea acestei excepţii, astfel că nu pot fi primite.
În sfârşit, în legătură cu opinia instanţei de judecată, legată de „insuficienţa” legii, în sensul că limita de 12 ani până la care poate fi acordată suspendarea condiţionată a executării pedepsei este necesar să fie reevaluată faţă de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de Legea nr. 140/1996, Curtea constată că, deşi reală, aceasta nu este totuşi o problemă de control de constituţionalitate a legii, ci este o problemă ce aparţine domeniului politicii penale, care intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, singurul îndreptăţit să modifice şi să completeze dispoziţiile legale în vigoare, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Adrian Baran în Dosarul nr. 3.323/1998 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Vineri, 25 septembrie 2026, 08:43

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.