LEGE nr.152 din 4 octombrie 1999
pentru ratificarea Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1996
Textul actului publicat în M.Of. nr. 478/4 oct. 1999



Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

ART. 1
Se ratifica Tratatul de interzicere totala a experientelor nucleare, denumit in continuare tratat, adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10 septembrie 1996.

ART. 2
Punctul national de contact cu Organizatia Tratatului de interzicere totala a experientelor nucleare, denumita in continuare Organizatie, este Ministerul Afacerilor Externe, avand urmatoarele atributii:
a) asigura coordonarea politica si reprezentarea Romaniei la aceasta Organizatie, impreuna cu Autoritatea nationala si cu institutiile nationale competente;
b) asigura legatura dintre Organizatie si Autoritatea nationala.

ART. 3
Autoritatea nationala cu privire la problematica legata de tratat si de Organizatie este Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, avand urmatoarele atributii:
a) asigura transmiterea prompta a datelor si informatiilor primite de la Punctul national de contact catre institutiile nationale competente;
b) asigura si monitorizeaza implementarea in plan national a prevederilor tratatului si ale protocolului, precum si a masurilor convenite in cadrul Organizatiei;
c) propune initierea de proiecte de legi, ordonante sau hotarari ale Guvernului, dupa caz, in vederea aplicarii prevederilor tratatului si ale protocolului.

ART. 4
(1) Se autorizeaza Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare sa efectueze plata cotizatiei anuale catre Organizatie si a sumelor restante, prevazute in anexa, privind cotizatia datorata de Romania catre Organizatie in perioada 1996-1999, incepand cu data de 1 ianuarie 2000.
(2) Sumele restante, prevazute in anexa, vor fi incluse in bugetul Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare prin legea bugetului de stat pe anul 2000.

ART. 5
Plata cotizatiei anuale se va efectua intr-o singura transa, in cel mult 30 de zile de la data primirii notificarii din partea Organizatiei, din fondurile aprobate anual in bugetul Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare.

ART. 6
Anexa face parte integranta din prezenta lege.

Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 13 septembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

p. PRESEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA

Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 28 septembrie 1999, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constitutia Romaniei.

p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR,
ACSINTE GASPAR


ANEXA 1





COTIZATIA RESTANTA
la Organizatia Tratatului de interzicere totala a experientelor nucleare
(CTBTO)

------------------------------------------------------------------------------
Nr.                 Anul                  Suma restanta
crt.                                     (dolari S.U.A.)
-------------------------------------------------------------------------------
 1.                 1996                       262
 2.                 1997                    42.223
 3.                 1998                    88.828
 4.                 1999                    43.255
------------------------------------------------------------------------------
 TOTAL:                                    174.568
 Regularizare la fondul de rulment          (1.785)*)
------------------------------------------------------------------------------
 TOTAL GENERAL:                            172.783
-------------------------------------------------------------------------------

*) Contributia financiara catre Organizatie are doua componente: contributia la bugetul ordinar si avansul catre fondul de rulment, conform prevederilor tratatului. Suma de 1.785 dolari S.U.A. cu care se corecteaza contributia financiara a Romaniei catre CTBTO pe perioada 1996-1999 apare ca urmare a neutilizarii integrale a fondului de rulment. Sumele neutilizate se returneaza statelor parti in functie de baremul cotelor-parti. Ca atare contributia financiara a Romaniei pe perioada 1996-1999 se reduce cu 1.785 dolari S.U.A., suma ce urmeaza sa fie achitata fiind de 172.783 dolari S.U.A.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:08

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.