DECIZIE nr.IV din 27 septembrie 1999
Textul actului publicat în M.Of. nr. 636/27 dec. 1999

Sub preşedinţia vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ. Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, primadjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în interesul legii, solicitând să se decidă în sensul că hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a actului administrativ poate fi atacată cu recurs numai dacă este formulată separat de cererea principală privind anularea acelui act.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de suspendare a actului administrativ, reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Astfel, unele instanţe au considerat că hotărârea prin care se soluţionează, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, cererea de suspendare a actului administrativ atacat în justiţie (conform art. 1 din lege) nu poate fi atacată (separat) cu recurs decât o dată cu hotărârea dată asupra fondului procesului.
Instanţele şi-au fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul...”, precum şi pe prevederile art. 316 din acelaşi cod, conform cărora „dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse” în capitolul referitor la calea de atac a recursului.
Alte instanţe au statuat că, în cazul în care cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulată distinct de acţiunea prin care a fost atacat actul, hotărârea pronunţată poate fi atacată cu recurs.
Se constată aşadar că aceeaşi chestiune de drept a primit soluţii diferite în raport cu împrejurarea dacă cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulată o dată cu acţiunea prin care a fost atacat în justiţie actul administrativ sau a fost introdusă separat de aceasta, ceea ce este inadmisibil în drept. Pentru motivele care se vor arăta în continuare instanţa supremă consideră că în ambele situaţii hotărârea dată asupra cererii de suspendare a actului administrativ atacat în justiţie, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, poate fi atacată cu recurs conform art. 299 din Codul de procedură civilă. Ca o chestiune prealabilă este de remarcat că în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 29/1990, hotărârea instanţei, prin care a fost soluţionată o astfel de acţiune, poate fi atacată numai cu recurs, apelul fiind suprimat.
În problema în discuţie este de reţinut, în primul rând, că încheierea prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a actului administrativ, atunci când aceasta a fost formulată în cadrul procesului în care se judecă acţiunea prin care a fost atacat în justiţie, nu este o încheiere premergătoare în sensul dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Încheierile premergătoare sunt cele luate în cursul judecăţii, care pregătesc într-un fel sau altul hotărârea ce urmează să se dea în cauză (art. 255 alin. 2 din Codul de procedură civilă), cum ar fi cele prin care se admit ori se resping anumite probe, se acordă un termen etc.
Or, încheierea prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a actului administrativ nu are caracterul unei încheieri premergătoare, pentru că o astfel de cerere apare ca un capăt de cerere distinct de cadrul procesului în care a fost atacat în substanţa sa actul administrativ; nu o astfel de încheiere pregăteşte hotărârea ce urmează să se dea în cauză în legătură cu statuarea asupra legalităţii actului administrativ. De aceea o atare hotărâre, ca orice hotărâre dată într-o cauză, poate fi atacată cu recurs potrivit art. 299 din Codul de procedură civilă, indiferent dacă a fost pronunţată în procesul în care se soluţionează ori s-a soluţionat acţiunea prin care, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, a fost atacat actul administrativ sau a fost dată într-o cauză distinctă de cea în care se examinează legalitatea actului administrativ, pe baza unei cereri formulate separat de aceasta.
Sub acest aspect nu are nici o relevanţă juridică împrejurarea dacă cererea prin care s-a solicitat suspendarea actului administrativ a fost formulată în cadrul procesului în care a fost atacat actul administrativ ori a fost introdusă separat, distinct de acest proces.
Faţă de conţinutul art. 9 din Legea nr. 29/1990, potrivit căruia ....pentru a se preveni producerea unei pagube iminente” instanţa poate dispune, la cerere, „suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii”, se constată că hotărârea dată priveşte o situaţie specială învederată de prevenirea unui prejudiciu pentru una dintre părţi.
Prin urmare, în astfel de situaţii instanţa pronunţă hotărâri provizorii al căror efect este vremelnic, durând în timp atât cât este necesar. Hotărârea poate fi modificată ori revocată în cursul procesului, iar la sfârşitul procesului, în raport cu hotărârea dată în cauză, măsura dispusă prin hotărârea provizorie poate fi menţinută, modificată sau desfiinţată.
Hotărârile provizorii însă, fiind independente de fondul procesului, sunt susceptibile de a fi atacate pe căile legale de atac, separat şi înainte de hotărârea finală.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acţiunii principale, cât şi hotărârea prin care o atare cerere este soluţionată separat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul în interesul legii, în sensul următor:
În aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 stabileşte că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acţiunii principale, având ca obiect anularea acelui act, cât şi hotărârea prin care o atare cerere este soluţionată separat.
Pronunţată în şedinţă publică la data de 27 septembrie 1999.

Vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie,
Paul Florea

Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 06:26

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.