ORDONANŢĂ nr.5 din 21 ianuarie 2000
pentru completarea Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 26/25 ian. 2000 |
Art. I. - Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.242 din 31 mai 1999, se completează după cum urmează:
1. După alineatul 3 al articolului 1 se introduc două alineate cu următorul conţinut:
"Persoanele fizice şi asociaţiile fără personalitate juridică, care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri şi care, potrivit legii, sunt obligate să conducă evidenţa în partidă simplă, vor amortiza bunurile şi drepturile pe care le deţin, potrivit prezentei legi.
Prin bunurile şi drepturile, prevăzute la alineatul precedent, se înţelege mijloacele fixe şi activele necorporale, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. b), respectiv la art. 7 din prezenta lege."
2. După alineatul 2 al articolului 21 se introduce un alineat cu următorul cuprins:
"La instituţiile publice al căror conducător are rang de ordonator terţiar de credite bugetare, scoaterea mijloacelor fixe din funcţiune se va face cu aprobarea ordonatorului secundar de credite bugetare."
Art. II. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Guvernul va aproba completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.909/1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.4 din 8 ianuarie 1998.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
Bucureşti, 21 ianuarie 2000.
Nr. 5.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.