ORDONANŢĂ nr.53 din 30 ianuarie 2000
privind obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 42/31 ian. 2000

În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi al art. 1 lit. O pct. 2 din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

Art. 1. - (1) Medicii de familie, indiferent de forma de organizare a asistenţei medicale primare în cadrul sistemului public sau privat, au obligaţia de a asigura vaccinarea copiilor.

(2) Schema de vaccinare recomandată pentru copii şi adolescenţi este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă şi în Programul naţional de imunizări aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii.

Art. 2. - (1) Se instituie Registrul unic de vaccinări, al cărui model va fi stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

(2) Medicii de familie vor avea în dotare şi vor completa la zi Registrul unic de vaccinări, în conformitate cu normele metodologice ale Ministerului Sănătăţii.

Art. 3. - (1) Se instituie carnetul de vaccinări în care vor fi înscrise informaţiile legate de statusul vaccinal al copilului, începând de la naştere.

(2) Modelul carnetului de vaccinări se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.

Art. 4. - Editarea şi tipărirea registrelor unice de vaccinări şi a carnetelor de vaccinări se finanţează de la bugetul de stat, din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate.

Art. 5. - Medicii, indiferent de forma de organizare în cadrul sistemului public sau privat, au obligaţia:

a) de a raporta toate bolile transmisibile şi netransmisibile, în conformitate cu normele metodologice ale Ministerului Sănătăţii;
b) de a participa la acţiunile cu caracter preventiv, potrivit programelor elaborate de Ministerul Sănătăţii.

Art. 6. - (1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 5 lit. a) şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la 5.000.000 lei.

(2) Nivelul amenzilor prevăzute la alin. (1) se va actualiza prin hotărâre a Guvernului, în raport cu rata inflaţiei.

Art. 7. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 6 alin. (1) se fac de către persoanele împuternicite de Ministerul Sănătăţii, din cadrul compartimentelor specializate ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Art. 8. - În măsura în care prezenta ordonanţă nu dispune, contravenţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile care reglementează regimul general al contravenţiilor.

Art. 9. - Prezenta ordonanţă va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul sănătăţii,
Hajdu Gabor

Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş

Bucureşti, 30 ianuarie 2000.
Nr. 53.


ANEXĂ

SCHEMA
de vaccinare recomandată pentru copii şi adolescenţi în cadrul Programului naţional
de imunizări în anul 2000

_______________________________________________________________________________________________________
Vârsta recomandată  			Vaccinul  			Comentarii
_______________________________________________________________________________________________________
0-7 zile  				BCG, Hep B 			În maternitate
2 luni  				DTP, VPOT, Hep B  		Simultan
4 luni  				DTP, VPOT 			Simultan
6 luni  				DTP, VPOT, Hep B  		Simultan
9-11 luni  				Ruj
12 luni  				DTP, VPOT 			Simultan
30-35 luni  				DTP
7 ani (în clasa I)  			DT, Ruj  			Campanii şcolare
9 ani (în clasa a III-a)  		VPOT, Hep B  			Campanii şcolare
14 ani (în clasa a VIII-a)  		DT, BCG 			Campanii şcolare
24 ani  				DT 				Şi la fiecare 10 ani ulterior
Studenţi anul I, respectiv 		Hep B  				Campanii şcolare
elevi anul I, de la facultăţile
de medicină şi stomatologie,
respectiv de la şcolile sanitare
postliceale
_______________________________________________________________________________________________________
DTP Vaccin diftero-tetano-pertussis
VPOT Vaccin polio oral trivalent
Hep B  Vaccin contra hepatitei B
Ruj Vaccin rujeolic
BCG  Bacil Calmette Guerin - vaccin tuberculos
DT  bianatoxina diftero-tetanică (se utilizează după vârsta de 14 ani)
Pentru administrarea tuturor vaccinurilor se vor utiliza numai seringi şi ace de unică folosinţă.


Joi, 24 septembrie 2026, 00:47

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.