DECIZIE nr.200 din 25 noiembrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 58/8 feb. 2000

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orăştie.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public consideră excepţia ca fiind neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia, arătând că la art. 10 alin. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la libertatea de exprimare, se prevede că exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, între altele, pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altuia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 septembrie 1999 Judecătoria Orăştie, judeţul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Codul penal, ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 aflat pe rolul acelei instanţe.
Autorul excepţiei afirmă că dispoziţiile art. 205 din Codul penal privitoare la infracţiunea de insultă sunt contrare prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, deoarece consideră că acestea au fost adoptate cu încălcarea prevederilor art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Susţine, de asemenea, că prevederile art. 205 din Codul penal sunt contrare şi dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Constituţie, privitoare la libertatea de exprimare.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei ridicate instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece insulta este o faptă periculoasă, iar relaţiile sociale nu se pot desfăşura normal fără apărarea demnităţii omului.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arată că dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie trebuie să fie interpretate în corelare cu prevederile art. 30 alin. (6), conform cărora „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. De asemenea, aceste dispoziţii trebuie interpretate în corelare cu dispoziţiile art. 26 din Constituţie privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. Dispoziţiile art. 205 din Codul penal nu încalcă nici Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu care Constituţia României este în concordanţă,
având în vedere dispoziţiile art. 12 din declaraţie care prevăd c㠄Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale nu se poate realiza cu nerespectarea şi nesocotirea drepturilor celorlalţi, încălcând principiul egalităţii între cetăţeni, principiu înscris în art. 4 alin. (2) din Constituţia României.
În punctul său de vedere Guvernul consideră c㠄dispoziţiile art. 205 din Codul penal interzic, justificat, acele exprimări care aduc atingere onoarei, reputaţiei şi vieţii particulare a persoanei.” În acelaşi punct de vedere se mai arată c㠄autorul excepţiei s-a aflat în eroare atunci când a susţinut că prin proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal s-a propus dezincriminarea infracţiunii de insultă. Întrucât această faptă prezintă pericolul social caracteristic unei infracţiuni, se va menţine pe mai departe incriminarea ei, însă urmează a fi sancţionată numai cu amendă, şi nu cu pedeapsa închisorii, ca pedeapsă alternativă”. Rezultă aşadar că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 205 din Codul penal nu contravin în nici un fel prevederilor art. 30 din Constituţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Obiectul excepţiei îl constituie art. 205 din Codul penal, cu denumirea marginal㠄Insulta”, care are următorul cuprins: „Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate, care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”
Aceste dispoziţii legale sunt considerate neconstituţionale de autorul excepţiei, care susţine că ele contravin prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.”
Autorul excepţiei consideră totodată că aceleaşi dispoziţii legale contravin şi prevederilor art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora „Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloace de exprimare”. În opinia autorului excepţiei insulta ar trebui scoasă din sfera ilicitului penal, referindu-se la o iniţiativă legislativă în acest sens.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 205 din Codul penal Curtea Constituţională constată că aceasta nu este întemeiată. Insulta este o infracţiune contra demnităţii, iar în art. 1 alin. (3) din Constituţie demnitatea omului este inclusă printre valorile supreme garantate de legea fundamentală. Potrivit prevederilor constituţionale „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.” Această garantare a demnităţii omului, în sens restrâns, se reliefează prin incriminarea şi sancţionarea penală a faptelor contra demnităţii, între care şi insulta.
Instituirea infracţiunii de insultă este expresia voinţei legiuitorului care, în concordanţă cu prevederile Constituţiei, a evaluat gravitatea faptei şi a prevăzut pedeapsa considerată necesară pentru prevenirea şi combaterea acesteia, ultima evaluare având loc prin Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, când legiuitorul nu numai că a menţinut incriminarea faptei de insultă, dar a procedat şi la ridicarea maximului pedepsei. Legiuitorul este deci singurul în măsură să decidă incriminarea sau dezincriminarea insultei şi, în caz de incriminare, nu se poate susţine că textul incriminator este contrar Constituţiei.
Dispoziţiile art. 205 din Codul penal nu sunt contrare nici celor ale art. 30 alin. (1) din Constituţie, întrucât, potrivit alin. (6) din acelaşi articol, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine. Textul criticat nu este contrar nici dispoziţiilor art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deoarece, potrivit art. 12 din declaraţie, nimeni nu poate face obiectul unor atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 alin. 4 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orăştie.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:55

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.