DECIZIE nr.202 din 25 noiembrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 68/16 feb. 2000

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Adrian Iancu în Dosarul nr. 1.025/1999 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
La dosarul cauzei apărătorul autorului excepţiei a depus cerere de amânare a judecării, cu motivarea că, fiind bolnav, nu se poate prezenta la dezbateri.
Procurorul nu se opune la cererea de amânare astfel formulată.
Curtea, deliberând asupra cererii, o respinge, având în vedere că, întrucât este o a doua cerere de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de aceeaşi parte, nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar, în plus, conform prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, ar fi fost posibilă o substituire a avocatului angajat de autorul excepţiei.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr.25 din 23 februarie 1999, a respins o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect şi precizând că motivele care au determinat această soluţie subzistă şi în cauza de faţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 iunie 1999 Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Adrian Iancu într-o cauză penală având ca obiect judecarea recursului declarat de autorul excepţiei împotriva Deciziei Tribunalului Galaţi nr. 383/1999.
În susţinerea excepţiei autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate, care interzic luarea unor măsuri de individualizare a executării pedepsei, cum sunt suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă, în cazul unor infracţiuni grave, sunt neconstituţionale, deoarece contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, în art. 123 alin. (2) din legea fundamentală, privind independenţa judecătorilor, precum şi în art. 20 din Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, la care România este parte.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că aceasta nu este întemeiată, deoarece, prin modificările legislative aduse prin Legea nr. 140/1996 instituţiilor suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executării pedepsei la locul de muncă, „legiuitorul nu a înţeles să creeze o inegalitate de aplicare a unor dispoziţii legale, ci a dorit să evidenţieze pericolul social deosebit pe care îl prezintă pentru societate infracţiunile intenţionate pentru care legea prevede pedepse mai mari de 12 ani”. De asemenea, se apreciază că reglementările legislative menţionate nu pot fi considerate ca o împiedicare a instanţei de a individualiza pedepsele conform art. 72 din Codul penal, individualizare care trebuie făcută în limitele şi în cadrul legal existent şi care nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) din Constituţie.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se arată că din cuprinsul prevederilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal rezultă că legiuitorul a înţeles să excludă de la beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi al executării pedepsei la locul de muncă pe acei infractori care au săvârşit infracţiuni intenţionate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracţiunile de violenţă nominalizate în texte. Prin criteriile şi excepţiile pe care legiuitorul le prevede pentru aplicarea acestor mijloace de individualizare a executării pedepselor nu se poate susţine că se aduce atingere dispoziţiei constituţionale din art. 16 privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi nici reglementărilor internaţionale privind egalitatea în faţa legii, deoarece criteriile legate de gravitatea şi de natura faptelor se aplică tuturor persoanelor care au săvârşit astfel de fapte, fără privilegii sau discriminări. Se invocă în acest sens Decizia nr.25 din 23 februarie 1999, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuând că acest text nu contravine prevederilor constituţionale criticate, deoarece limitarea aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi. În ceea ce priveşte afirmaţia autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, Guvernul arată că excepţia este neîntemeiată, deoarece independenţa judecătorilor nu se poate realiza nesocotind legea, ci numai în cadrul şi în limitele acesteia. În concluzie, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate privind art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal, raportat la art. 16 alin. (1) şi la art. 123 alin. (1) din Constituţie, este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze excepţia ridicată.
Textele de lege criticate ca fiind neconstituţionale au următorul conţinut:
- Art. 81 alin. 3 din Codul penal: „Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.”
- Art. 861 alin. 3 din Codul penal: „Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.”
- Art. 867 alin. 3 din Codul penal: „Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă, viol şi tortură.”
Autorul excepţiei, invocând neconstituţionalitatea prevederilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal, apreciază că au fost încălcate art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 123 alin. (2) din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, consideră că dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal trebuie corelate cu modificările limitelor pedepselor stabilite de Legea nr. 140/1996.
Cu privire la dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal jurisprudenţa Curţii Constituţionale este constantă, statuându-se prin mai multe decizii că aceste prevederi sunt constituţionale. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 1 aprilie 1999, şi prin Decizia nr.79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a reţinut că, deşi prin art. 81 alin. 3 legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârşit, cu intenţie, infracţiunile menţionate de acest text de lege, aceasta nu contravine însă prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), deoarece limitarea legală a aplicării suspendării condiţionate nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintă o constantă a personalităţii cetăţeanului, o şansă egală acordată fiecărui individ şi, din această cauză, principiul egalităţii cuprinde egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta. În această situaţie este evident că regimul pedepselor constituie o problemă de politică penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptăţit să o soluţioneze în funcţie de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalităţii. Prin măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracţiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiţii încălcarea principiului egalităţii s-ar putea pune în discuţie numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetăţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant.
Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui.
În legătură cu susţinerea conform căreia limita de 12 ani, prevăzută la art. 81 alin. 3 din Codul penal, până la care poate fi acordată suspendarea condiţionată a executării pedepsei este necesar să fie reevaluată faţă de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de Legea nr. 140/1996, Curtea constată că, deşi reală, aceasta nu este totuşi o problemă de control de constituţionalitate a legii, ci este o problemă ce aparţine domeniului politicii penale, care intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, singurul îndreptăţit să modifice şi să completeze dispoziţiile legale în vigoare, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituţie.
În sensul celor arătate este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.554 din 12 noiembrie 1999.
De asemenea, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.357 din 28 iulie 1999, subliniind că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării care adoptă reglementări, inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, aşa cum sunt suspendarea executării pedepsei, în cele două forme ale sale, şi executarea pedepsei la locul de muncă, precum şi în vederea stabilirii condiţiilor şi a sferei de incidenţă ale acestor mijloace de individualizare a executării pedepselor.
Soluţiile adoptate de Curtea Constituţională în aceste decizii, precum şi considerentele pe care s-au întemeiat îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pe de altă parte, referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi art. 867 alin. 3 din Codul penal încalcă prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie privitoare la independenţa judecătorilor, Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece judecătorii nu pot fi independenţi faţă de lege.
Individualizarea judiciară a pedepsei, pe care judecătorii sunt chemaţi să o înfăptuiască, poate avea loc numai în cadrul individualizării legale, care este opera legiuitorului.
Or, tocmai în cadrul individualizării legale au fost instituite mijloacele de individualizare, care sunt suspendarea executării pedepsei, în cele două forme ale acesteia, şi executarea pedepsei la locul de muncă, şi pe care judecătorii sunt obligaţi să le aplice în strictă conformitate cu legea.
În sfârşit, Curtea constată că este neîntemeiată şi referirea autorului excepţiei la art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care consacră egalitatea în faţa legii şi dreptul la o egală protecţie a legii, precum şi referirea la dispoziţiile corespunzătoare din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi la cele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, faţă de precizările anterioare privind dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu se poate susţine că textele de lege criticate încalcă aceste prevederi ale documentelor internaţionale şi, implicit, ale art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi ale art. 867 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Adrian Iancu în Dosarul nr. 1.025/1999 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 18:30

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.