DECIZIE nr.206 din 30 noiembrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată
Textul actului publicat în M.Of. nr. 99/6 mar. 2000

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de FEDERALCOOP din Constanţa, ca reprezentantă a Cooperativei de consum „Consumcoop” din Cobadin, în Dosarul nr. 3.121/1998 al Judecătoriei Mangalia.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţându-se prin deciziile nr. 29/1994 şi nr. 17/1995. Prin aceste decizii Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim, deoarece Legea nr. 18/1991 este o lege preconstituţională şi nu i se poate aplica regimul constituţional actual asupra modului de constituire a acestui drept, întrucât ar însemna să se încalce principiul neretroactivităţii legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 3.121/1998, Judecătoria Mangalia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de FEDERALCOOP din Constanţa, ca reprezentantă a Cooperativei de consum „Consumcoop” din Cobadin, în cadrul unui proces civil având ca obiect anularea unei licitaţii.
În speţă cooperativa de consum cumpărase la o licitaţie publică o clădire a fostei Cooperative Agricole de Producţie „Independenţa”, licitaţia fiind organizată de comisia de lichidare a cooperativei agricole. În cadrul acestui proces consiliul local a solicitat anularea licitaţiei, întrucât aceasta s-a făcut cu încălcarea art. 28 alineatul ultim din Legea nr. 18/1991, text potrivit căruia construcţiile (ce aparţinuseră fostelor cooperative agricole de producţie) afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor şi în administrarea primăriilor. În speţă imobilul ce făcuse obiectul licitaţiei era afectat unei utilizări sociale (grădiniţă de copii).
În motivarea excepţiei se susţine că textul art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, ar contraveni prevederilor art. 41 din Constituţie, instituind „o măsură privativă de proprietate, fără plata unei sume rezonabile”.
Exprimându-şi opinia Judecătoria Mangalia consideră că textul despre a cărui neconstituţionalitate este vorba nu contravine prevederilor art. 41 din Constituţie, care ocroteşte în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular. Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că instanţa judecătorească face o confuzie în ceea ce priveşte motivele invocate în susţinerea excepţiei. În timp ce autorii acesteia se referă la încălcarea art. 41 din Constituţie, prin trecerea, fără plată, în proprietatea comunităţilor locale a unor imobile ce aparţinuseră C.A.P., Judecătoria Mangalia consideră că vătămarea proprietăţii este invocată de autorii excepţiei cu privire la declararea nulităţii contractului prin care aceştia au dobândit imobilul în urma licitaţiei.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră excepţia ca fiind neîntemeiată. În sprijinul acestei concluzii sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 29/1994 şi nr. 17/1995 care au soluţionat excepţii de neconstituţionalitate privind acelaşi text, şi anume art. 28 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu care a fost legal sesizată.
Art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, text criticat prin excepţia de neconstituţionalitate, prevede: „Construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor şi în administrarea primăriilor.”
Autorii excepţiei critică aceste dispoziţii, arătând că ele încalcă prevederile art. 41 din Constituţie privind protecţia proprietăţii private.
Curtea reţine că după republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 1998 Legea nr. 18/1991 a fost modificată şi completată prin mai multe acte normative, care însă nu privesc articolul din prezenta excepţie de neconstituţionalitate, textul art. 29 alineatul ultim fiind identic cu cel al art. 28 alineatul ultim din Legea nr. 18/1991 înainte de republicare.
Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 18/1991 anterior modificării şi republicării Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.29 din 30 martie 1994, rămasă definitivă prin nerecurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.145 din 8 iunie 1994, şi prin Decizia nr.17 din 7 februarie 1995, rămasă definitivă prin Decizia nr.109 din 7 noiembrie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 20 decembrie 1995. Prin aceste decizii Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alineatul ultim din Legea nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.37 din 20 februarie 1991, pe considerentul că, „fiind o lege anterioară Constituţiei, nu se poate aplica regimul constituţional actual asupra modului de constituire a acestui drept, deoarece ar însemna să se încalce unul dintre principiile de bază ale Constituţiei - neretroactivitatea legii -, prevăzut la art. 15 alin. (2), care se aplică şi legii fundamentale. Pe cale de consecinţă, prevederile art. 41 din Constituţie nu pot avea ca urmare desfiinţarea unui drept de proprietate constituit anterior intrării în vigoare a Constituţiei, dispoziţiile acesteia aplicându-se numai în ceea ce priveşte regimul acestui drept”. Aceste considerente cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 28 alineatul ultim din Legea nr. 18/1991 îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alineatul ultim din aceeaşi lege, întrucât, astfel cum s-a arătat, acest text a rămas în aceeaşi redactare şi după republicarea Legii nr. 18/1991. Excepţia urmează, de aceea, să fie respinsă.
Într-adevăr, art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, face parte din acele dispoziţii legale care şi-au epuizat substanţa din momentul intrării lor în vigoare, în înţelesul că în acelaşi moment bunurile pe care textul le-a avut în vedere au trecut, fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor şi în administrarea primăriilor.
Trecerea s-a făcut, neîndoielnic, de plin drept, Legea fondului funciar nr. 18/1991 fiind preconstituţională; a aplica unei asemenea legi exigenţele Constituţiei ar însemna admiterea retroactivităţii acesteia din urmă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de FEDERALCOOP din Constanţa, ca reprezentantă a Cooperativei de consum „Consumcoop” din Cobadin, în Dosarul nr. 3.121/1998 al Judecătoriei Mangalia.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Maria Bratu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 23:45

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.