DECIZIE nr.76 din 22 aprilie 1997
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 1 şi 2 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 236/10 sep. 1997

Ioan Muraru - preşedinte
Nicolae Popa - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlătescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ţânţaş Mihai împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 81 din 15 iulie 1996.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 aprilie 1997, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 22 aprilie 1997.

CURTEA ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr.81 din 15 iulie 1996, Curtea Constituţională a respins ca vădit nefondată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. 1 şi 2 din Codul penal, invocată de Ţânţaş Mihai în Dosarul nr. 1.142/1995 al Tribunalului Maramureş. Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că, prin art. 258 alin. 1 din Codul penal, dispoziţiile referitoare la noţiunea de funcţionar au fost extinse şi la cea de alţi salariaţi din cadrul organizaţiilor prevăzute la art. 145 din Codul penal, iar prin alin. 2 al aceluiaşi articol, dispoziţiile art. 254, 256 şi 257 din Codul penal au fost extinse şi la salariaţii societăţilor comerciale cu capital privat, la administratorii şi la cenzorii acestora; în legătură cu noţiunile de funcţionar şi alţi salariaţi, s-a reţinut că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea a statuat în mod constant că reglementările referitoare la aceste noţiuni, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii, astfel încât ele nu pot fi neconstituţionale, întrucât nu încalcă o prevedere expresă a Constituţiei; de asemenea, s-a mai reţinut că, în ceea ce priveşte noţiunea de funcţionar, în conformitate cu art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, statutul funcţionarului public se reglementează prin lege organică, deci conceptul de funcţionar este de domeniul legii şi nu al Constituţiei, aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 35 din 27 aprilie 1994, definitivă.
Împotriva acestei decizii, Ţânţaş Mihai a declarat recurs, invocând următoarele motive:
- soluţia s-a întemeiat numai pe punctul de vedere al Guvernului, întrucât cele două Camere ale Parlamentului nu le-au comunicat;
- completul de fond a avut în vedere „analogii, extinderi, cutume sau practici judiciare”, deşi, în speţă, nu erau aplicabile, deoarece la elaborarea Codului penal nu existau societăţi private;
- în decizie se face referire la statutul funcţionarului public şi nu la cel al funcţionarului unei societăţi private, făcându-se abstracţie că şi în considerente se recunoaşte că însuşi conceptul de funcţionar public este în afara Constituţiei, deci neconstituţional;
- un funcţionar al unei societăţi comerciale cu capital privat nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

CURTEA ,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 258 alin. 1 şi 2 din Codul penal, raportate la dispoziţiile Constituţiei, şi ale Legii nr. 47/1992, reţine: Prima critică, referitoare la lipsa opiniei celor două Camere ale Parlamentului, nu este fondată, pentru că aceasta nu este de natură să atragă după sine netemeinicia deciziei. Curtea Constituţională este obligată să solicite, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, autorităţi care nu au obligaţia de a le comunica, textul citat având caracter supletiv. Dacă, în cauză, numai Guvernul şi-a comunicat opinia, acest lucru nu înseamnă că decizia pronunţată are ca unic temei acest document, lipsa punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului neavând nici o consecinţă asupra soluţiei.
Al doilea motiv de recurs, prin care se susţine că la pronunţarea soluţiei s-au avut în vedere dispoziţiile vechiului Cod penal, deşi la data elaborării lui nu existau societăţi comerciale cu capital privat, este, de asemenea, neîntemeiat. Într-adevăr, prevederile art. 258 alin. 1 şi 2 din Codul penal au fost modificate de Parlament prin Legea nr. 65 din 8 iulie 1992, în vederea combaterii corupţiei în orice domeniu s-ar manifesta aceasta, astfel cum în mod întemeiat s-a reţinut prin decizia atacată, noile prevederi statornicind că: „Dispoziţiile art. 254, 256 şi 257 privitoare la funcţionari se aplică şi salariaţilor din cadrul societăţilor comerciale cu capital privat, precum şi administratorilor şi cenzorilor acestora”. Ulterior, prin Legea nr. 140/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.289 din 14 noiembrie 1996, Codul penal a fost din nou modificat, prevăzându-se că dispoziţiile art.
246-250, care incriminează abuzul şi neglijenţa în serviciu, săvârşite de funcţionarii publici, se aplică şi celorlalţi funcţionari.
Nici susţinerea potrivit căreia în decizie se face referire la statutul funcţionarului public şi nu la cel al funcţionarului unei societăţi private, ca în cazul său, nu poate fi primită.
Completul de fond a constatat că, în legătură cu noţiunile de funcţionar şi alţi salariaţi, folosite în conţinutul unor dispoziţii ale legii penale, prin Decizia nr.35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr.108 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.339 din 7 decembrie 1994, şi prin Decizia nr.38 din 27 aprilie 1994, definitivă prin Decizia nr.11 din 25 ianuarie 1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.36 din 17 februarie 1995, Curtea Constituţională a statuat că reglementările referitoare la aceste noţiuni sunt de nivelul legii şi nu de nivel constituţional. S-a reţinut astfel că, potrivit art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică, situaţie în care, pe cale de consecinţă, conceptul general de funcţionar nu poate fi de nivel constituţional. Întrucât, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, şi deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curţii, în mod întemeiat, la judecata în fond, excepţia a fost respinsă ca vădit nefondată.
De asemenea, nici ultimul motiv de recurs, potrivit căruia un funcţionar al unei societăţi comerciale cu capital privat nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, nu este fondat. Se constată că, în realitate, recurentul nu contestă constituţionalitatea art. 254 din Codul penal privind infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată, ci se referă exclusiv la aprecierea calităţii de funcţionar. În această situaţie, se reţine că nu se invocă o problemă de ordin constituţional, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, care este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c), ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ţânţaş Mihai împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 81 din 15 iulie 1996.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 22 aprilie 1997.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Constantin Burada

Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:58

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.