DECIZIE nr.46 din 14 martie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată
Textul actului publicat în M.Of. nr. 213/16 mai. 2000

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄RAW STAR” - S.R.L., cu sediul în oraşul Techirghiol, în Dosarul nr. 2.518/1999 al Judecătoriei Constanţa.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 martie 2000, când Curtea a amânat pronunţarea la data de 14 martie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din data de 28 iunie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 2.518/1999, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄RAW STAR” - S.R.L., cu sediul în oraşul Techirghiol.
Excepţia a fost ridicată în cursul soluţionării unei acţiuni de anulare a licitaţiei în urma căreia autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi-a adjudecat o parte din patrimoniul fostei Cooperative Agricole de Producţie Techirghiol. În opinia autorului excepţiei dispoziţiile criticate „instituie o măsură privativă de proprietate fără plata unei sume rezonabile, în raport cu valoarea bunurilor”.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că dispoziţiile art. 29 alineatul ultim din această lege contravin prevederilor art. 11, 20 şi 41 din Constituţie, precum şi ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Exprimându-şi opinia, instanţa judecătorească consideră excepţia ca fiind neîntemeiată; în acest sens arată că dispoziţiile art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991 „nu aduc atingere dreptului de proprietate, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile art. 480 din Codul civil”, reprezentând „un criteriu de delimitare a proprietăţii publice, astfel cum este reglementat de art. 135 alin. (3) din Constituţie”.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că excepţia este nefondată, aceasta fiind şi soluţia pe care Curtea Constituţională a pronunţat-o în Decizia nr.29/1994, rămasă definitivă prin nerecurare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competentă să soluţioneze excepţia ridicată cu care a fost legal sesizată.
Art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, text criticat prin excepţia de neconstituţionalitate, prevede: „Construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale trec fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor şi în administrarea primăriilor.”
Curtea reţine că, după republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 5 ianuarie 1998, Legea nr. 18/1991 a fost modificată şi completată prin mai multe acte normative, care însă nu privesc textul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea nr. 18/1991, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.206 din 30 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 6 martie 2000, decizie prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor menţionate. În această decizie Curtea a reţinut următoarele:
- Legea fondului funciar nr. 18/1991 este o lege anterioară Constituţiei; aşa fiind, regimul constituţional actual nu se poate aplica asupra modului de constituire a dreptului de proprietate prin funcţionarea prevederilor acestei legi, deoarece, astfel, ar însemna să se încalce unul dintre principiile de bază ale Constituţiei - neretroactivitatea legii -, prevăzut de art. 15 alin. (2), principiu ce se aplică şi Legii fundamentale. Pe cale de consecinţă, prevederile art. 41 din Constituţie nu pot avea ca urmare desfiinţarea unui drept de proprietate constituit anterior intrării în vigoare a Constituţiei, dispoziţiile acesteia aplicându-se numai în ceea priveşte regimul acestui drept.
- Art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991 face parte din acele dispoziţii legale care şi-au epuizat substanţa din momentul intrării lor în vigoare, în înţelesul că, în acelaşi moment, bunurile pe care textul le-a avut în vedere au trecut, fără plată, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor şi în administrarea primăriilor. Trecerea s-a făcut, neîndoielnic, de plin drept; Legea fondului funciar nr. 18/1991 fiind preconstituţională, efectele textului menţionat şi-au găsit deplina aplicare înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei.
Aceste considerente îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, neintervenind elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii.
Autorul excepţiei pretinde că textul criticat contravine şi prevederilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Conţinutul acestor dispoziţii este următorul:
- Art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:
„1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât şi în asociere cu alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”;
- Art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
Curtea constată că cele două texte invocate de autorul excepţiei cuprind principii referitoare la dreptul de proprietate. Or, în cauza de faţă, atât asupra construcţiilor ce aparţinuseră fostelor cooperative agricole, cât şi asupra bunurilor din patrimoniul acestora, foştii proprietari nu aveau, la momentul aplicării art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, un drept de proprietate. Bunurile respective aparţinuseră în proprietate unor persoane juridice, ale căror drepturi luaseră naştere sub imperiul unor reglementări legale anterioare. De aceea, şi sub acest aspect, critica este neîntemeiată.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alineatul ultim din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercial㠄RAW STAR” - S.R.L., cu sediul în oraşul Techirghiol, în Dosarul nr. 2.518/1999 al Judecătoriei Constanţa.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 martie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 21:25

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.