ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.61 din 26 mai 2000
pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată a produselor de tehnică militară din import destinate înzestrăriii Serviciului de Informaţii Externe
Textul actului publicat în M.Of. nr. 240/31 mai. 2000

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României, Guvernul României emite prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - (1) Se aprobă scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată a produselor de tehnică militară din import destinate înzestrării Serviciului de Informaţii Externe, cu livrare în anul 2000, prevăzute în contractele de import nominalizate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Actualizarea anexei prin nominalizarea de noi contracte de import pentru produse de tehnică militară destinate înzestrării Serviciului de Informaţii Externe, cu livrări ce urmează să fie efectuate în anul 2000, se face prin hotărâre a Guvernului.

Art. 2. - Importurile pentru care s-a aprobat scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 1, se efectuează prin Regia Autonomă "Romtehnica".

p. PRIM-MINISTRU,
VALERIU STOICA

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş

p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,
Constantin Rotaru

Bucureşti, 26 mai 2000.
Nr. 61.


ANEXĂ

CONTRACTELE DE IMPORT
pentru produsele de tehnică militară destinate înzestrării Serviciului de Informaţii Externe, cu livrare în anul 2000, scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată

-----------------------------------------------------------------------------------------------------
 Nr.                                                                                     Valoarea
crt.     Numărul contractului                                                           importului
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
 1.    90538/1998 (poziţia nr. 1.2 din anexa nr. 1 la contract)                         447.360 USD
 2.    12/1999                                                                        1.068.062 USD
-----------------------------------------------------------------------------------------------------


Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:33

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.