DECIZIE nr.50 din 21 martie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.11/1994 şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional
Textul actului publicat în M.Of. nr. 277/20 iun. 2000

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 11/1994 şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, excepţie ridicată de Ismail Hussein în Dosarul nr. 10.310/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 martie 2000, fiind consemnate în Încheierea din acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 14 martie 2000 şi apoi la data de 21 martie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 1999, pronunţată în Dosarul nr. 10.310/1998, Curtea Constituţională a fost sesizată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 11/1994, lege prin care a fost aprobată, cu modificări, Ordonanţa Guvernului nr.27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, excepţie ridicată de Ismail Hussein.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale privitoare la dreptul de proprietate, precum şi prevederile art. 480 şi următoarele şi cele ale art. 1.909 din Codul civil.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimându-şi opinia, consideră că textul cu privire la care a fost formulată excepţia este în „contradicţie cu Constituţia României şi totodată
luând în considerare că prin Decretul nr.90/1990 a fost abrogată Legea nr. 63/1974, care se opune principiilor proprietăţii asupra bunurilor mobile prevăzute de Constituţie, precum şi de art. 480 şi următoarele şi art. 1.909 din Codul civil”.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată că, întrucât autorul excepţiei nu invocă nici o prevedere constituţională în argumentarea cererii sale, această cerere nu poate produce efectele unei sesizări pentru a se putea exercita controlul de constituţionalitate.
Guvernul arată că din sesizare nu rezultă care sunt dispoziţiile constituţionale încălcate, precizând că în lipsa acestor elemente nu se poate formula punctul de vedere solicitat.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile constituţionale, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că atât încheierea de sesizare, cât şi notele scrise ale autorului excepţiei privesc art. 3 din Legea nr. 11/1994. În realitate, textul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este cel al art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.27/1992, deoarece Legea nr. 11/1994 aprobă, cu modificări, unele ordonanţe ale Guvernului emise în temeiul Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe; printre acestea se află şi Ordonanţa Guvernului nr.27/1992, care cuprinde dispoziţii privind unele măsuri pentru protejarea patrimoniului cultural naţional şi care a fost ulterior completată prin Ordonanţa Guvernului nr.68/1998 privind protejarea patrimoniului cultural naţional. Aşadar, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.27/1992, al cărui conţinut este următorul: „Bunurile culturale mobile deţinute la data prezentei ordonanţe de muzee, colecţii, biblioteci, în calitate de instituţii publice, nu pot fi scoase din inventarul acestora până la apariţia legii speciale”.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată în cadrul unei acţiuni prin care autorul excepţiei solicită înapoierea unor bunuri cu valoare artistică ce i-au fost confiscate ilegal în baza Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional, lege abrogată în 1990.
Restituirea este cerută în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, hotărâre a cărei executare este refuzată de autorităţile administraţiei publice în temeiul art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.27/1992, text ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Prin aceasta se încalcă, susţine autorul excepţiei, prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate.
Examinând criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că o dispoziţie legală care împiedică înapoierea către proprietari, în baza unei hotărâri judecătoreşti, a unor bunuri trecute ilegal în proprietatea statului este contrară principiilor şi prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Este încălcat, în acest fel, principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii private, stabilit prin art. 41 din Legea fundamentală.
Or, în cauză, autorul excepţiei critică faptul că prevederile legale menţionate sunt interpretate, de autorităţile publice chemate să le aplice, în sensul că ar interzice restituirea, ordonată prin hotărâre judecătorească, a bunurilor ce îi aparţin şi care îi fuseseră confiscate ilegal.
Curtea constată, de asemenea, că o prevedere legală, prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotărâri judecătoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.
În această privinţă Curtea s-a pronunţat, de pildă, prin Decizia nr.6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.48 din 4 martie 1993.
Astfel cum s-a statuat în această decizie, „o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituţională”.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3 al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Ismail Hussein în Dosarul nr. 10.310/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr.27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 11/1994 şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că interzic restituirea, în baza unor hotărâri judecătoreşti sau a altor titluri prevăzute de lege, către proprietari sau către succesorii acestora, a bunurilor culturale mobile deţinute de muzee, colecţii, biblioteci, în calitate de instituţii publice.
Definitivă şi obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Joi, 24 septembrie 2026, 08:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.