DECIZIE nr.214 din 16 iunie 1997
referitoare la exceptia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. 1 din Legea nr.140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 234/8 sep. 1997

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Ioan Griga - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 199/1997 al aceleiaşi instanţe.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 iunie 1997, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 16 iunie 1997.

CURTEA ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 9 aprilie 1997, Tribunalul Ialomiţa a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, cu motivarea că prevederile menţionate sunt în vădită contradicţie cu dispoziţia din art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia „Legea dispune numai pentru viitor”, deci nu retroactivează.
Din cuprinsul încheierii, rezultă că, prin Sentinţa penală nr. 412 din 7 martie 1997 a Judecătoriei Slobozia, a fost admisă propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia pentru propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului din Slobozia, dispunându-se punerea în libertate a condamnatului Păun Marian, deţinut în acest penitenciar pentru o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Feteşti pentru un concurs de infracţiuni. S-a reţinut că cel condamnat a început executarea la 5 februarie 1996 şi a executat fracţiunea de pedeapsă prevăzută în art. 59 din Codul penal anterior modificării aduse prin Legea nr. 140/1996, reţinând că, în raport cu dispoziţiile art. 13 din Codul penal, propunerea comisiei este legală, condamnatul fiind îndreptăţit să i se aplice legea mai favorabilă în raport cu data săvârşirii faptei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, care o critică pentru nelegalitate, în sensul că modificările aduse Codului penal prin Legea nr. 140/1996 prevăd în art. II că noile prevederi ale art. 59 din Codul penal nu se aplică celor care au fost condamnaţi definitiv până la data de 14 noiembrie 1996, deci, pe cale de consecinţă, trebuia să se aplice fracţiunea de 2/3 din pedeapsă şi nu de 1/2.
În şedinţa publică, reprezentantul parchetului nu a mai susţinut acest motiv de apel, ridicând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 140/1996, pe considerentul că acesta este vădit în contradicţie cu art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede c㠄Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”.
Avocatul intimatului-condamnat s-a declarat de acord cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei, Tribunalul Ialomiţa o consideră întemeiată, precizând că art. II din Legea nr. 140/1996 ar fi trebuit să se refere la acele fapte penale care au fost comise după data intrării în vigoare a acesteia şi nu la fapte pentru care s-a pronunţat o sentinţă definitivă de condamnare.
Din cuprinsul încheierii rezultă însă că excepţia se referă numai la alineatul 1 al art. II din Legea nr. 140/1996, care conţine dispoziţii tranzitorii cu privire la liberarea condiţionată.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost trimisă fiecărei Camere a Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile art. II alin. 1 din legea menţionată fiind neconstituţionale, întrucât acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”. În acest sens se arată că din interpretarea art. II alin. 1 din legea menţionată rezultă că dispoziţiile sale, care constituie legea penală nouă şi care prevăd condiţii mai restrictive în cazul liberării condiţionate, se aplică şi persoanelor care au săvârşit infracţiuni anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996, deşi acest fapt este interzis de Constituţie.
Întrucât prin „art. II alin. 1 se precizează că de la aplicarea legii penale noi sunt excluşi numai cei condamnaţi definitiv, pe cale de consecinţă, se impune concluzia că noile prevederi se aplică persoanelor aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, cu toate că acestea au comis infracţiuni tot înainte ca Legea nr. 140/1996 să fie publicată în Monitorul Oficial al României”. Această împărţire artificială între cele două categorii de persoane, care au săvârşit infracţiuni înaintea intrării în vigoare a noii legi penale, a creat impactul între dispoziţiile art. II alin. 1 şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Se precizează, de asemenea, că neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 constă şi în eroarea pe care a comis-o legiuitorul atunci când a prevăzut expres că legea nouă, care conţine dispoziţii mai severe, se aplică şi celor condamnaţi definitiv, care s-au sustras de la executarea pedepsei. O dispoziţie legală specială nu poate înfrânge principiul de drept, instituit ca atare şi prin prevederile Constituţiei, şi anume cel al aplicării legii penale mai favorabile.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA ,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, al art. 23 şi al art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Textul art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, a cărui neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa Tribunalului Ialomiţa, ca instanţă de apel, este următorul: „Dispoziţiile prezentei legi privitoare la liberarea condiţionată nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepţia celor are s-au sustras de la executare”.
Din examinarea dispoziţiilor privitoare la liberarea condiţionată, introduse prin Legea nr. 140/1996, rezultă că au fost înăsprite condiţiile de acordare a liberării condiţionate condamnaţilor pentru infracţiuni intenţionate, deoarece s-au mărit fracţiunile de pedeapsă ce trebuie să fie executate pentru acordarea liberării condiţionate.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor alin. 1 al art. II din lege, aceste prevederi nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepţia celor care s-au sustras de la executare. Per a contrario, dispoziţiile legii noi, privitoare la liberarea condiţionată, urmează să se aplice celor condamnaţi definitiv după intrarea ei în vigoare, dar pentru infracţiuni săvârşite anterior acestei date, precum şi celor condamnaţi anterior, care s-au sustras de la executare.
Aceste prevederi referitoare la incidenţa legii penale în raport cu faptele săvârşite anterior intrării în vigoare sunt însă în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu prevederile art. 13 din Codul penal, care consacră principiul legii mai favorabile în cazul situaţiilor tranzitorii în succesiunea legilor penale. Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, în raport cu faptele şi cu persoanele, este guvernată de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care, consfinţind regula că legea dispune numai pentru viitor, admit ca unică excepţie legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât şi fiecare dintre normele şi instituţiile sale în parte, cum este cazul liberării condiţionate.
Situaţia tranzitorie în succesiunea legilor penale se iveşte, dacă de la data săvârşirii infracţiunii, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă. În cazul instituţiei liberării condiţionate, situaţia tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârşirii infracţiunii şi durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a pedepsei închisorii. Intervenţia, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituţia liberării condiţionate, cum este cazul Legii nr. 140/1996, face ca determinarea legii aplicabile să se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi în art. 13 alin. 1 din Codul penal, independent de data la care sentinţa de condamnare a rămas definitivă.
Aşa fiind, dispoziţia din alin. 1 al art. II al Legii nr. 140/1996, care se referă la incidenţa legii în raport cu fapte săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, contravine dispoziţiei art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa în Dosarul penal nr. 199/1997 al Tribunalului Ialomiţa şi constată că dispoziţiile art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal sunt neconstituţionale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 16 iunie 1997.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. Nicolae Popa

Magistrat-asistent,
Claudia Miu

*) Definitivă prin nerecurare.

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.