DECIZIE nr.106 din 8 iunie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 328/14 iul. 2000

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicată de Florin Manciu în Dosarul nr. 4.139/1998 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă avocat Gheorghe Dediu pentru autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi: Mariana Stoian, Florica Gabriela Andrei, Societatea Comercial㠄Malicom”-S.R.L. Călăraşi şi Nicolae David, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei, întrucât dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal sunt neconstituţionale prin modul în care sunt aplicate de instanţe. Arată că astfel se încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind nefondată, apreciind că dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie.
Consideră că neaplicarea unitară a acestor dispoziţii, invocată de autorul excepţiei ca argument principal de neconstituţionalitate, poate fi rezolvată pe o altă cale, şi anume aceea a recursului în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 februarie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 4.139/1998, Curtea Supremă de Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Manciu, prin apărător.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile menţionate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în: art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi pe cele ale art. 23 alin. (9), potrivit cărora „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii”. Se mai arată că, prin modul în care este redactat, textul art. 215 alin. 2 din Codul penal nu asigură respectarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut la art. 16 alin. (1), deoarece permite adoptarea unor soluţii juridice diferite în situaţii similare. Autorul excepţiei se referă la fapta de punere în circulaţie de monede false, prevăzută la art. 282 alin. 2 din Codul penal, care a fost calificată de Curtea Supremă de Justiţie uneori ca infracţiune unică, iar alteori în concurs de infracţiuni cu înşelăciunea calificată prevăzută la art. 215 alin. 2 din Codul penal. Calificarea diferită a aceleiaşi fapte, în cauze distincte, prin hotărâri judecătoreşti, reprezintă, în opinia autorului excepţiei, o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, privitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal încalcă şi dispoziţiile art. 23 alin. (9) din Constituţie, deoarece nu oferă posibilitatea reală ca orice pedeapsă să fie stabilită şi aplicată numai în condiţiile şi în temeiul legii.
Curtea Supremă de Justiţie-Secţia penală, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, astfel cum sunt redactate, nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (9) din Constituţie.
Împrejurarea că, pentru fapte de punere în circulaţie de monede false, instanţele au pronunţat hotărâri contradictorii reprezintă o problemă de aplicare a legii, ce poate fi remediată pe calea unui recurs în interesul legii, iar nu una de contencios constituţional.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituţie, ele aplicându-se fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială. Guvernul mai arată că pronunţarea unor hotărâri contradictorii de către instanţele judecătoreşti nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare neunitară a legii, care poate fi soluţionată pe calea recursului în interesul legii. De asemenea, nu se poate susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 23 alin. (9) din Constituţie, deoarece acestea prevăd condiţiile în care poate fi aplicată o pedeapsă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.”
Autorul excepţiei consideră că aceste dispoziţii încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi în art. 23 alin. (9).
Textele menţionate au următoarea redactare:
- art. 16 alin. (1) „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”;
- art. 23 alin. (9) „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. De altfel, chiar autorul excepţiei nu invocă încălcarea acestui principiu fundamental prin modul de redactare a art. 215 alin. 2 din Codul penal, susţinând că aplicarea sa neunitară de către instanţele judecătoreşti creează o inegalitate între cetăţeni.
Curtea reţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă nici prevederile art. 23 alin. (9) din Constituţie. Textul de lege criticat prevede o variantă agravantă a infracţiunii de înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea, în varianta simplă prevăzută la alin. 1 sau înşelăciunea în convenţii prevăzută la alin. 3 se săvârşeşte în vreuna din condiţiile prevăzute la alin. 2 al aceluiaşi articol. De asemenea, este prevăzută şi pedeapsa (închisoare de la 3 la 15 ani), astfel încât nu se poate susţine că art. 215 alin. 2 din Codul penal nu oferă posibilitatea reală ca pedeapsa să fie stabilită şi aplicată numai în condiţiile şi în temeiul legii. Totodată, la individualizarea pedepsei sunt aplicabile şi dispoziţiile prevăzute în Partea generală a Codului penal.
Curtea observă că pronunţarea de către instanţele judecătoreşti a unor soluţii diferite cu privire la calificarea unor fapte de punere în circulaţie de bancnote false nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare neunitară a legii.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Florin Manciu în Dosarul nr. 4.139/1998 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2000.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Marioara Prodan

Vineri, 25 septembrie 2026, 01:30

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.