ORDONANŢĂ nr.44 din 28 august 1997
privind transporturile rutiere
Textul actului publicat în M.Of. nr. 222/29 aug. 1997

În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. h) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Dispoziţiile prezentei ordonanţe constituie cadrul general pentru organizarea şi efectuarea în siguranţă a transporturilor rutiere pe teritoriul României, pentru asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a transporturilor rutiere de persoane şi mărfuri, cu respectarea principiilor liberei concurenţe şi a măsurilor de protecţia mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, şi pentru satisfacerea necesităţilor de apărare a ţării.

(2) Statul sprijină dezvoltarea şi funcţionarea transportului rutier public, garantează libera iniţiativă şi autonomia operatorilor de transport şi asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal între modurile de transport şi între diferitele categorii de operatori de transport rutier.

(3) În toate raporturile generate de activitatea de transport rutier şi în activităţile conexe acesteia, protecţia vieţii umane şi a mediului este prioritară.

Art. 2. (1) Prin transport rutier se înţelege orice operaţiune de transport care se realizează cu vehiculele rutiere, pentru deplasarea persoanelor, mărfurilor şi bunurilor, chiar dacă vehiculul rutier este pe o anumită porţiune a drumului transportat la rândul său pe/de un alt mijloc de transport; operaţiunile şi serviciile adiacente sau conexe transporturilor rutiere sunt considerate operaţiuni de transport rutier.

(2) Prin operator de transport rutier se înţelege orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, ce deţine în proprietate sau are închiriate vehicule rutiere şi care efectuează transporturi rutiere interne şi/sau internaţionale, direct sau prin intermediar, ori prin asociere cu alte persoane fizice sau juridice.

(3) Prin operator de transport român se înţelege orice operator, astfel cum a fost definit la alin. (2), cu sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, iar cetăţenii străini să aibă şi drept de muncă în România.

(4) Prin operator de transport rutier străin se înţelege orice operator de transport, astfel cum a fost definit la alin. (2), care are sediul sau domiciliul în străinătate şi care este autorizat să efectueze transporturi rutiere internaţionale.

Art. 3. - (1) Termenii specifici utilizaţi în cuprinsul prezentei ordonanţe şi în toate actele normative specifice transporturilor rutiere, elaborate potrivit prezentei ordonanţe, sunt definiţi în anexa nr. 1.

(2) Clasificarea categoriilor şi tipurilor de transport rutier se prezintă în anexa nr. 2.

Art. 4. - (1) Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere şi reprezintă, în sensul prezentei ordonanţe, autoritatea competentă care asigură realizarea, modernizarea, dezvoltarea şi siguranţa transporturilor rutiere.

(2) Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are următoarele atribuţii:

a) elaborează strategiile de dezvoltare a activităţilor de transport rutier;
b) elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere;
c) elaborează programe de dezvoltare şi modernizare a sistemului naţional de transport rutier, de siguranţă rutieră şi de protecţie a mediului;
d) asigură condiţiile unui mediu concurenţial normal în activitatea de transport rutier, în corelaţie cu celelalte moduri de transport;
e) stabileşte norme obligatorii pentru operatorii de transport;
f) stabileşte condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele rutiere, precum şi metodologia de omologare pentru circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor şi cea de inspecţie tehnică periodică a acestora;
g) stabileşte condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor pentru vehicule rutiere;
h) asigură controlul respectării reglementărilor specifice de către utilizatorii infrastructurilor şi de către operatorii de transport rutier;
i) asigură dezvoltarea cercetării şi elaborarea de studii în domeniul transporturilor rutiere.

(3) Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuţii:

a) exercită autoritatea de registru şi inspecţie în transporturile rutiere;
b) organizează şi ţine evidenţa tuturor tipurilor de vehicule admise în circulaţie, cu excepţia celor a căror evidenţă se ţine, potrivit legii, de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi altele asemenea;
c) certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei;
d) clasifică vehiculele rutiere de transport persoane pe categorii de confort;
e) omologhează pentru circulaţie vehiculele rutiere, controlează, la producător şi vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor cu tipul omologat şi dispune, în caz de neconcordanţă, suspendarea sau anularea certificatului de omologare;
f) certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, echipamentele, piesele de schimb şi materialele pentru vehicule rutiere fabricate în ţară sau importate, şi dispune, în caz de neconcordanţă, suspendarea sau anularea certificatului de conformitate sau de omologare;
g) certifică încadrarea în normele de poluare şi siguranţă a circulaţiei a vehiculelor rutiere destinate transportului internaţional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale;
h) certifică sistemele calităţii implementate de producătorii de vehicule rutiere, componente, echipamente şi materiale aferente acestora şi pe cele implementate de ofertanţii de servicii în domeniul transporturilor rutiere; acreditează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier;
i) autorizează agenţii economici care prestează servicii de reparaţii sau desfăşoară activitate de reconstruire a vehiculelor rutiere;
j) autorizează activităţile de transport rutier internaţional, direct sau în tranzit, în conformitate cu prevederile legale şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte;
k) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de inspecţie tehnică, supraveghează şi controlează activitatea acestora;
l) asigură efectuarea inspecţiei tehnice a vehiculelor rutiere în vederea reînmatriculării acestora, precum şi inspecţia tehnică periodică a acelora care efectuează transporturi de persoane şi/sau de mărfuri în trafic internaţional;
m) stabileşte norme obligatorii privind organizarea şi desfăşurarea transporturilor rutiere şi controlează respectarea acestora;
n) exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor interne şi internaţionale în activităţile specifice transporturilor rutiere;
o) acordă licenţă de transport operatorilor pentru efectuarea transporturilor rutiere publice;
p) acordă licenţă de execuţie pe vehicul în funcţie de categoriile şi tipurile de transport rutier;
r) autorizează înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului din sectorul de transporturi rutiere, cu excepţia celor care aparţin Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii şi altor instituţii similare;
s) stabileşte norme metodologice şi organizează pregătirea, examinarea şi atestarea profesională a instructorilor şi profesorilor necesari procesului de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere;
t) elaborează norme privind examinarea psihologică şi medicală în vederea eliberării permisului de conducere auto, precum şi pentru verificările periodice.

Art. 5. - Ministerul Transporturilor poate desemna instituţii publice subordonate şi organisme tehnice specializate, care să elaboreze şi să pună în aplicare normele tehnice şi reglementările corespunzătoare şi să asigure inspecţia şi controlul tehnic de specialitate ale transportului rutier.

Art. 6. - Instituţiile publice, organismele tehnice specializate şi agenţii economici prevăzuţi la art. 5 se vor finanţa din tarife şi comisioane obţinute din prestaţiile specifice.

Art. 7. - Ministerul Transporturilor este autoritatea competentă pentru aplicarea acordurilor şi convenţiilor internaţionale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere internaţionale la care România este parte.

CAPITOLUL II
Executarea transporturilor

Art. 8. - Operatorii de transport rutier pot efectua transporturi rutiere publice şi/sau în interes propriu în condiţiile prezentei ordonanţe.

Art. 9. - Transportul rutier public se efectuează pe bază de contract, contra plată, de către un agent economic, titular al licenţei obţinute în condiţiile prezentei ordonanţe, având ca obiect de activitate transportul rutier, care deţine în proprietate sau cu chirie vehicule rutiere, indiferent de capacitatea de transport a acestora.

Art. 10. - Transportul rutier în interes propriu poate fi efectuat în folos propriu sau în interes personal.

Art. 11. - Transportul rutier în folos propriu este efectuat fără încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii al acestuia şi se realizează, în principal, în următoarele condiţii:

a) foloseşte vehicule deţinute în proprietate sau închiriate, care sunt conduse de către angajaţi sau de unii membri asociaţi ai operatorului de transport;
b) este o activitate accesorie sau auxiliară a celorlalte activităţi ale operatorului de transport;
c) mărfurile sau bunurile sunt proprietatea operatorului de transport sau au fost vândute, cumpărate sau închiriate, ori au fost produse, extrase, prelucrate sau reparate de către acesta, scopul fiind numai acela de a le deplasa, transportul fiind spre sau de la operatorul de transport, pentru satisfacerea necesităţilor proprii;
d) persoanele transportate sunt angajaţii operatorului de transport sau membri de familie ai acestora, scopul transportului fiind pentru deplasare în interes familial, social sau de binefacere.

Art. 12. - Transportul rutier în interes personal se efectuează de persoane fizice, cu vehicul proprietate personală, cu respectarea prescripţiilor privind numărul de locuri şi a masei maxime autorizate, pentru deplasarea membrilor familiei, precum şi a bunurilor aflate în proprietatea lor.

Art. 13. - Transportul rutier intern şi/sau internaţional se execută de către operatorii de transport rutier, români sau străini, care deţin şi utilizează autovehicule înmatriculate în România, conduse de persoane cu cetăţenie română sau de către cetăţeni străini cu drept de muncă în România.

Art. 14. - Transporturile rutiere internaţionale directe sau în tranzit, sau transporturile în zona de mic trafic de frontieră pe teritoriul României se pot executa de către operatorii de transport rutier străini, cu respectarea legislaţiei române, a acordurilor şi convenţiilor internaţionale din domeniul transporturilor rutiere, la care România este parte.

Art. 15. - Transporturile rutiere în regim de cabotaj pe teritoriul României sunt interzise, dacă acordurile şi convenţiile internaţionale din domeniul transporturilor rutiere, la care România este parte, nu prevăd altfel.

CAPITOLUL III
Regimul bunurilor de utilitate publică din domeniul transporturilor rutiere şi infrastructurii rutiere

Art. 16. - Autogările, parcările şi staţiile pentru urcarea şi coborârea călătorilor sunt bunuri de utilitate publică şi pot fi în proprietatea publică a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale ori proprietate privată.

Art. 17. - (1) Construirea unei autogări deschise traficului intern şi/sau internaţional se avizează de autoritatea competentă.

(2) Exploatarea unei autogări deschise traficului rutier intern şi/sau internaţional este permisă numai în baza autorizaţiei de funcţionare, eliberată deţinătorului autogării de către autoritatea competentă, cu valabilitate de minimum 5 ani.

Art. 18. - În localităţile în care există autogări, plecările, sosirile, şi, respectiv, opririle în tranzit stabilite se vor face în şi din acestea.

Art. 19. - Schimbarea destinaţiei autogărilor sau a spaţiilor tehnologice specifice activităţii de transport rutier, care ar afecta serviciul public, fără acordul autorităţii competente, este interzisă.

Art. 20. - Operatorii de transport care efectuează transport rutier de persoane prin curse regulate au acces nediscriminatoriu la serviciile autogării, conform programului de transport, contra cost.

Art. 21. - Amenajarea parcărilor în zonele de protecţie a drumurilor publice este permisă cu acordul administratorilor drumurilor.

Art. 22. - (1) Amenajarea staţiilor pentru urcarea şi coborârea călătorilor se face conform programelor de transport, la cererea operatorilor de transport.

(2) Locurile afectate staţiilor pentru urcarea şi coborârea călătorilor se stabilesc de autorităţile administraţiei publice locale conform programului de transport de persoane prin curse regulate, cu avizul Ministerului de Interne; pentru amplasarea staţiilor pe drumurile publice naţionale este necesar şi acordul autorităţilor competente.

(3) Obligaţia amenajării şi întreţinerii staţiilor pentru urcarea şi coborârea călătorilor aparţine solicitantului.

Art. 23. - Pentru transportul rutier public de persoane în trafic internaţional, efectuat prin curse regulate, toate capetele de linie şi staţiile de oprire în tranzit sunt stabilite în autogări.

Art. 24. - În localităţile staţiuni turistice şi balneo-climaterice în care nu se află autogări pot fi stabilite ca puncte de oprire, plecare şi sosire, hoteluri sau alte locuri, în care sunt asigurate serviciile minime aferente activităţii dintr-o autogară, cu avizul autorităţii administraţiei publice locale respective.

CAPITOLUL IV
Regimul vehiculelor rutiere

Art. 25. - (1) Operatorii de transport rutier sunt obligaţi să utilizeze vehicule rutiere care se încadrează în normele legale de siguranţă şi securitate a transporturilor rutiere.

(2) Pentru accesul pe infrastructurile rutiere, vehiculele rutiere, fabricate în ţară sau în străinătate, înmatriculate sau care urmează a fi înmatriculate în România, sunt supuse omologării pentru circulaţie pe drumurile publice şi inspecţiilor tehnice periodice, iar cele aparţinând operatorilor de transport rutier public sunt supuse obţinerii licenţei de execuţie pe vehicul, pe categorii şi tipuri de transport.

(3) Transporturile rutiere sunt executate numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde normelor şi standardelor naţionale de siguranţă rutieră şi protecţia mediului înconjurător, cu inspecţia tehnică periodică şi cu licenţă de execuţie valabilă, iar certificarea tehnică corespunzătoare clasei şi tipului de marfă şi/sau persoane transportate;

Art. 26. - (1) Certificarea şi omologarea pentru circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor noi sau reconstruite se acordă de către autoritatea competentă, care va elibera cartea de identitate a vehiculului rutier.

(2) Condiţiile de certificare şi de omologare pentru circulaţia pe drumurile publice se stabilesc de autoritatea competentă.

(3) Certificarea şi omologarea pentru circulaţia pe drumurile publice vor fi solicitate de către producătorii de vehicule rutiere sau de reprezentanţii autorizaţi ai acestora, ori de persoanele fizice sau juridice care le importă, după caz.

Art. 27. - (1) Agenţii economici care prestează servicii de reparaţii şi întreţinere a vehiculelor rutiere pot desfăşura aceste activităţi numai pe bază de autorizaţie de funcţionare eliberată de autoritatea competentă.

(2) Normele metodologice şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor de reparaţii şi întreţinere a vehiculelor, precum şi condiţiile de acordare a autorizaţiilor de funcţionare a agenţilor economici care prestează asemenea servicii se stabilesc de autoritatea competentă.

Art. 28. - Echipamentele, piesele de schimb şi materialele pentru autovehicule şi remorci, fabricate în ţară sau importate, trebuie să fie certificate sau omologate din punct de vedere tehnic, potrivit reglementărilor în vigoare, de către autoritatea competentă.

Art. 29. - Lista echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor pentru vehiculele rutiere, pentru care este necesară certificarea sau omologarea, se stabileşte de autoritatea competentă.

Art. 30. - Autovehiculele utilizate în transporturile rutiere, cărora li se aplică prevederile Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR), vor fi echipate cu aparate de control, omologate internaţional, instalate şi sigilate conform prescripţiilor tehnice specifice.

Art. 31. - (1) Autocarele şi autobuzele pentru transporturile publice de persoane în trafic naţional şi internaţional se clasifică pe stele şi categorii, în funcţie de caracteristicile tehnice, de siguranţă şi de confort.

(2) Criteriile şi condiţiile de clasificare a autobuzelor şi autocarelor, modelul şi conţinutul certificatului de clasificare, precum şi perioada de valabilitate a acestuia se stabilesc prin norme metodologice elaborate de autoritatea competentă, având ca bază sistemul de clasificare internaţional.

(3) Clasificarea autocarelor şi autobuzelor se solicită de operatorul de transport rutier care desfăşoară activitate de transport de persoane.

(4) În cazul în care autocarele şi autobuzele nu-şi menţin caracteristicile tehnice şi de exploatare, conform criteriilor de clasificare, acestora li se retrage certificatul de clasificare.

CAPITOLUL V
Exercitarea profesiei de operator de transport rutier public

Art. 32. - Operatorii de transport rutier au acces liber şi nediscriminatoriu la activităţile de transport rutier public.

Art. 33. - (1) Pot desfăşura activităţi de transport rutier public operatorii de transport rutier înscrişi în Registrul operatorilor de transport rutier, ţinut de autoritatea competentă.

(2) În Registrul operatorilor de transport rutier se înscriu operatorii de transport rutier autorizaţi şi licenţiaţi în condiţiile prezentei ordonanţe.

(3) Modul de întocmire, completare şi gestionare, precum şi condiţiile pentru înscrierea în Registrul operatorilor de transport rutier se stabilesc de autoritatea competentă.

Art. 34. - Licenţa de transport se acordă operatorilor de transport rutier public care îndeplinesc condiţiile de onorabilitate, dotare tehnică corespunzătoare, capacitate profesională şi capacitate financiară, stabilite de autoritatea competentă.

Art. 35. - (1) Licenţa de transport se eliberează de autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani şi se vizează anual.

(2) În cazul când operatorul de transport deţine vehicule rutiere pe bază de contract de închiriere, licenţa de transport se acordă pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de 5 ani.

Art. 36. - Licenţele de transport pot fi suspendate sau anulate în caz de abateri grave sau repetate de la reglementările specifice privind transportul rutier şi protecţia mediului, când una dintre condiţiile impuse pentru obţinerea licenţei de transport nu mai este îndeplinită.

Art. 37. - (1) Efectuarea unui transport rutier public de o anumită categorie şi un anumit tip de transport este permisă pe baza licenţei de execuţie, emisă de autoritatea competentă pentru fiecare vehicul, pe număr de circulaţie.

(2) Licenţa de execuţie, împreună cu celelalte documente stabilite de autoritatea competentă, trebuie să se afle la bordul vehiculului rutier şi vor fi prezentate organelor de inspecţie şi control abilitate.

(3) Licenţa de execuţie se acordă pe perioada solicitată de către operatorul de transport, dar nu mai mare de un an.

Art. 38. - Licenţa de execuţie poate fi suspendată sau anulată în cazul în care nu sunt respectate condiţiile impuse la eliberare.

CAPITOLUL VI
Tarife ce se aplică în domeniul transporturilor rutiere

Art. 39. - Regimul tarifelor şi al comisioanelor pentru eliberarea de licenţe de transport şi de licenţe de execuţie se stabileşte de autoritatea competentă.

CAPITOLUL VII
Răspunderi şi sancţiuni

Art. 40. - Constituie contravenţie, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează ca atare următoarele fapte:

a) efectuarea de transporturi fără licenţe, cu licenţe suspendate sau anulate;
b) efectuarea de transporturi pentru terţi, contra plată, de către operatorii de transport rutier în interes propriu;
c) utilizarea de către operatorii de transport rutier a unor conducători auto străini, fără drept de muncă în România, pentru conducerea autovehiculelor în trafic naţional şi/sau internaţional;
d) efectuarea de transporturi turistice în trafic intern şi internaţional sau de transporturi publice de persoane, în trafic internaţional, cu autocare neclasificate sau cu certificat de clasificare expirat;
e) acordarea licenţelor de transport şi a licenţelor de execuţie pentru operatorii de transport rutier public, cu încălcarea prevederilor prezentei ordonaţe;
f) transportul de mărfuri periculoase sau perisabile şi de animale vii, fără îndeplinirea tuturor condiţiilor referitoare la conducătorul auto, marfă şi vehicul, impuse acestor transporturi;
g) comercializarea de vehicule ale căror caracteristici tehnice nu mai corespund datelor menţionate în cartea de identitate a vehiculului;
h) comercializarea de vehicule care nu au fost supuse omologării pentru circulaţie sau de echipamente, piese de schimb şi materiale care nu au fost certificate în conformitate cu prevederile legale;
i) funcţionarea unităţilor de reparaţii şi întreţinere şi a staţiilor de inspecţie tehnică fără autorizaţie sau cu termenul de valabilitate expirat;
j) atestarea ca bun pentru circulaţia pe drumurile publice a unui vehicul care nu îndeplineşte condiţiile tehnice;
k) nerespectarea metodologiei de efectuare a inspecţiei tehnice, de completare şi de eliberare a documentelor;
l) înscrierea unor informaţii false privind numărul de stele sau categoria de clasificare a autobuzelor sau a autocarelor;
m) nerespectarea de către conducătorii auto a timpilor de conducere şi de repaus, stabiliţi conform prevederilor Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR);
n) modificarea datelor din diagramele aparatelor de control prevăzute la art. 30;
o) efectuarea de către conducătorul auto a transporturilor publice de persoane, prin curse regulate, în trafic preurban, judeţean, interjudeţean şi internaţional, fără legitimaţii de călătorie sau cu legitimaţii nevalabile;
p) călătoria fără legitimaţii de călătorie în transportul public de persoane prin curse regulate în traficul preurban, judeţean, interjudeţean şi internaţional;
q) neluarea avizului autorităţii publice locale pentru operaţiunile care se efectuează cu respectivul aviz.

Art. 41. - Se sancţionează cu amendă:

- de la 100.000 lei la 200.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. p);
- de la 400.000 lei la 600.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. f), m), n), o);
- de la 800.000 lei la 1.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. d), e), i), j), k), l), q);
- de la 1.600.000 lei la 2.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g), h).

Art. 42. - În cazul în care faptele contravenţionale prevăzute la art. 40 sunt săvârşite de către agenţi economici sau alte persoane juridice, cuantumul amenzilor prevăzute la art.41 se triplează.

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii finale

Art. 43. - Contravenţiile prevăzute în prezenta lege se constată şi se sancţionează de către:

- personalul autorităţii competente, împuternicit în acest scop;
- ofiţerii şi subofiţerii de poliţie din cadrul serviciilor de circulaţie şi poliţie de frontieră, pentru activităţi specifice;
- personalul desemnat de către administraţiile publice locale şi împuternicite în acest scop de autoritatea competentă;
- personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Finanţelor, conform competenţelor acordate;
- personalul cu atribuţii de control al operatorului de transport rutier, numai pentru vehiculele proprii acestuia.

Art. 44. - Dispoziţiile referitoare la contravenţiile din prezenta ordonanţă se completează cu prevederile Legii nr.32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările ulterioare.

Art. 45. - Împotriva măsurii de suspendare sau anulare a licenţei de transport sau de execuţie, operatorul de transport se poate adresa cu plângere instanţelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Art. 46. - Consiliile judeţene, orăşeneşti şi comunale au iniţiativa şi hotărăsc în probleme de interes local privind transportul public de persoane, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor autorităţi publice.

Art. 47. - Operatorii de transport rutier în interes propriu, care efectuează transporturi rutiere internaţionale de mărfuri şi persoane, transporturi rutiere de mărfuri periculoase sau agabaritice sunt obligaţi să respecte reglementările în domeniu stabilite de autoritatea competentă pentru transportatorii rutieri în interes public.

Art. 48. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.

Art. 49. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, Hotărârea Guvernului nr.223/1992 privind normele de organizare şi efectuare a transporturilor auto internaţionale de persoane şi mărfuri, a transporturilor auto de persoane în trafic interjudeţean şi judeţean şi a transporturilor auto de mărfuri agabaritice şi periculoase, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 13 aprilie 1994, cu excepţia art. 2 alin. 4, art. 3 şi art. 4, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,
Traian Băsescu

Ministru delegat pe lângă primul-ministru
pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului
şi a Departamentului pentru Administraţie Publică Locală,
Remus Opriş

Bucureşti, 28 august 1997.
Nr. 44.


ANEXA Nr. 1

DEFINIŢII

Pentru aplicarea prezentei ordonanţe, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie: