ORDONANŢĂ nr.52 din 28 august 1997
privind regimul juridic al francizei
Textul actului publicat în M.Of. nr. 224/30 aug. 1997

În temeiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.

Art. 2. - În prezenta ordonanţă, noţiunile de mai jos se definesc astfel:

a) Francizorul este un comerciant care:
- este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;
- oferă un ansamblu de produse şi/sau servicii şi/sau tehnologii;
- asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
- utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, a cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului.
b) Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză, aşa cum este ea definită de către francizor.

c) Know-how-ul este un ansamblu de informaţii practice, nebrevetate, rezultând din experienţa francizorului şi verificate de către acesta.

Know-how-ul, în ansamblul său, în configuraţia şi asamblarea practică a componentelor sale, nu trebuie să fie accesibil unei terţe persoane decât cu acordul francizorului şi trebuie să includă o informaţie esenţială în legătură cu:

- prezentarea produselor în vederea vânzării;
- transformarea produselor în legătură cu prestarea de servicii;
- relaţiile cu clientela;
- gestiunea administrativă şi financiară.

Know-how-ul trebuie să fie util beneficiarului pentru a permite, la data încheierii contractului, îmbunătăţirea poziţiei concurenţiale.

d) Reţeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un francizor şi mai mulţi beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, a unui produs sau serviciu, precum şi pentru dezvoltarea producţiei şi distribuţiei unui produs sau serviciu.

CAPITOLUL II
Principii generale

Secţiunea I
Relaţiile precontractuale; relaţiile postcontractuale

Art. 3. - Faza precontractuală are ca scop să permită fiecărei părţi să-şi confirme decizia de a colabora.

Francizorul furnizează viitorului beneficiar informaţii care îi permit acestuia să participe, în deplină cunoştinţă de cauză, la derularea contractului de franciză.

Francizorul se obligă, în special, să furnizeze beneficiarului informaţii despre:

- experienţa dobândită şi transferabilă;
- condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevenţa iniţială sau taxa de intrare în reţea, redevenţele periodice, redevenţele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de servicii şi tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile, în cazul clauzei obligaţiilor contractuale de cumpărare;
- elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului previzionat şi să-şi întocmească planul financiar;
- obiectivele şi aria exclusivităţii acordate;
- durata contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.

Secţiunea a II-a
Contractul de franciză

Art. 4. - Contractul de franciză trebuie să reflecte interesele membrilor reţelei de franciză, protejând drepturile de proprietate industrială sau intelectuală ale francizorului, prin menţinerea identităţii comune şi a reputaţiei reţelei de franciză.

Art. 5. - (1) Contractul de franciză trebuie să definească, fără ambiguitate, obligaţiile şi responsabilităţile fiecărei părţi, precum şi orice alte clauze ale colaborării.

(2) Francizorul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a) să deţină şi să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior lansării reţelei de franciză;
b) să fie titularul drepturilor de proprietate intelectuală şi/sau industrială;
c) să asigure beneficiarilor săi o pregătire iniţială, precum şi asistenţă comercială şi/sau tehnică permanentă, pe toată durata existenţei drepturilor contractuale.

(3) Beneficiarul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

a) să dezvolte reţeaua de franciză şi să menţină identitatea sa comună, precum şi reputaţia acesteia;
b) să furnizeze francizorului orice informaţie de natură a facilita cunoaşterea şi analiza performanţelor şi a situaţiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficientă în legătură cu franciza;
c) să nu divulge la terţe persoane know-how-ul furnizat de către francizor, atât pe toată durata contractului de franciză, cât şi ulterior.

Art. 6 - Contractul de franciză trebuie să cuprindă clauze privind următoarele:

- drepturile francizorului;
- drepturile beneficiarului;
- bunurile şi/sau serviciile şi/sau tehnologiile furnizate beneficiarului;
- obligaţiile francizorului şi ale beneficiarului;
- condiţiile financiare pentru beneficiar;
- durata contractului;
- condiţiile de reînnoire a contractului, dacă este cazul;
- condiţiile în care vor putea să opereze cesiunea sau transferul drepturilor decurgând din contract şi condiţiile de preempţiune ale francizorului;
- condiţiile de utilizare de către beneficiar a însemnelor distinctive aparţinând francizorului: firma, emblema, marca de fabrică sau de comerţ, marca, sigla etc.;
- dreptul francizorului de a dezvolta obiectul francizei;
- rezilierea contractului;
- recuperarea, de către francizor, a oricărui element corporal sau necorporal care-i aparţine, în caz de încetare a contractului înainte de termenul de scadenţă prevăzut;
- descrierea know-how-lui ce va fi realizată potrivit contractului de franciză, într-un document separat sau în oricare altă formă adaptată.

Art. 7. - (1) Contractul de franciză va respecta următoarele principii:

- termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea investiţiilor specifice francizei;
- francizorul va înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intenţiei de a nu reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna un nou contract;
- în cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili în mod clar circumstanţele care pot să determine o reziliere fără preaviz;
- condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din contract vor fi cu claritate precizate, în special condiţiile de desemnare a unui succesor;
- dreptul de preempţiune va fi prevăzut, dacă interesul menţinerii sau dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea acestui drept;
- clauzele de nonconcurenţă vor fi cuprinse în contract, pentru protejarea know-how-ului;
- obligaţiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate şi vor fi determinate astfel încât să favorizeze atingerea obiectivelor comune.

(2) Prin contractul de franciză, francizorul controlează respectarea tuturor elementelor constitutive ale imaginii mărcii.

Marca francizorului, simbol al identităţii şi al renumelui reţelei de franciză constituie garanţia calităţii produsului/serviciului/tehnologiei furnizate consumatorului. Această garanţie este asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării know-how-lui, furnizarea unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau tehnologii.

Francizorul se asigură că beneficiarul, printr-o publicitate adecvată, face cunoscut că este o persoană independentă din punct de vedere financiar în raport cu francizorul sau cu alte persoane.

(3) Dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevenţe şi îl autorizează să utilizeze marca produselor şi/sau serviciilor, şi/sau tehnologiilor, know-how-ul ori o altă experienţă deosebită de franciză, precum şi orice alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, susţinut permanent de asistenţa comercială şi/sau tehnică a francizorului, pe toată durata de valabilitate a contractului de franciză.

Art. 8. - În temeiul relaţiilor lor contractuale, francizorul şi beneficiarul se obligă să acţioneze în mod echitabil.

Francizorul va notifica în scris beneficiarului orice încălcare a obligaţiilor contractuale şi îi va acorda un termen rezonabil de remediere.

Art. 9. - La încetarea relaţiilor contractuale, relaţiile postcontractuale se vor baza pe regulile unei concurenţe loiale. Francizorul poate să impună obligaţii ferme fostului beneficiar, asigurând astfel:

- protejarea caracterului confidenţial al afacerii şi, în special, neutilizarea know-how-ului de către o reţea concurentă;
- deschiderea unui nou punct de vânzare în zona în care operează fostul beneficiar.

Secţiunea a III-a
Contractul de exclusivitate

Art. 10. - În cazul în care francizorul propune semnarea unui contract de exclusivitate, vor fi respectate următoarele reguli:

- dacă este încasată o taxă de intrare în reţeaua de franciză, la semnarea contractului de franciză, suma privind drepturile de exclusivitate, prevăzută în contract, este proporţională cu taxa de intrare şi se adaugă acesteia;
- în lipsa taxei de intrare, modalităţile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt precizate în cazul rezilierii contractului de franciză;
- taxa de exclusivitate poate să fie destinată pentru a acoperi o parte a cheltuielilor necesare implementării francizei şi/sau pentru a delimita zona şi/sau pentru know-how-ul transmis;
- contractul de exclusivitate trebuie să prevadă o clauză de reziliere, convenabilă ambelor părţi;
- durata este determinată în funcţie de caracteristicile proprii fiecărei francize.

Art. 11. - Francizorul poate să impună o clauză de nonconcurenţă şi de confidenţialitate, pentru a împiedica întrăinarea know-how-ului transmis pe durata contractului de exclusivitate.

Secţiunea a IV-a
Raporturile între părţi în reţeaua de franciză

Art. 12. - În temeiul relaţiilor contractuale cu beneficiarii săi, francizorul va întemeia o reţea de franciză, care trebuie exploatată după anumite metode, astfel încât să permită păstrarea identităţii şi a renumelui reţelei de franciză, pentru care francizorul este garant.

Art. 13. - Reţeaua de franciză este formată din francizor şi din beneficiari. Prin organizare şi dezvoltare reţeaua de franciză trebuie să contribuie la ameliorarea producţiei şi/sau distribuţiei de produse şi/sau prestări de servicii, cu o distribuire echitabilă a profitului care rezultă.

CAPITOLUL III
Publicitate şi selecţie

Art. 14. - Publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de orice ambiguitate şi să nu conţină informaţii eronate.

Art. 15. - Orice document publicitar, care prezintă direct sau indirect rezultatele financiare previzionate ale unui beneficiar, va trebui să fie obiectiv şi verificabil.

Art. 16. - Pentru ca viitorul beneficiar să se poată angaja în afacere în perfectă cunoştinţă de cauză, francizorul îi va furniza o copie a codului deontologic, precum şi o informaţie completă şi scrisă privind clauzele contractului de franciză, într-un interval de timp rezonabil, înainte de semnarea acestuia.

Art. 17. - Francizorul selecţionează şi nu acceptă decât beneficiarul care, după o cercetare corespunzătoare, face dovada competenţelor solicitate, respectiv: calităţi personale şi capacitate financiară pentru exploatarea afacerii.

Francizorul, în calitate de iniţiator şi garant al reţelei de franciză, trebuie să vegheze la păstrarea identităţii şi a reputaţiei reţelei de franciză.

CAPITOLUL IV
Sancţiuni şi contravenţii

Art. 18. - Contractul de franciză se perfectează în conformitate cu reglementările legale privind protecţia proprietăţii intelectuale şi industriale. Sancţiunile pentru nerespectarea contractului de franciză vor fi reglementate cu ocazia încheierii fiecărui contract şi sunt adaptate specificului său.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

Art. 19. - Contractele de franciză vor fi întocmite cu respectarea codului deontologic aprobat de Asociaţia Română de Franciză.

Art. 20. - În orice situaţie, părţile îşi vor soluţiona litigiile pe cale amiabilă, prin comunicare şi negociere directă, ori pe cale arbitrală sau la instanţele judecătoreşti.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:

Ministru de stat, ministrul reformei,
Ulm Spineanu

Preşedintele
Agenţiei Naţionale pentru Privatizare,
Valentin M. Ionescu

Ministru de stat,
ministrul industriei şi comerţului,
Călin Popescu-Tăriceanu

Bucureşti 28 august 1997.
Nr. 52.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 06:23

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.