ORDONANŢĂ nr.60 din 28 august 1997
privind apararea impotriva incendiilor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 225/30 aug. 1997 |
Guvernul României emite următoarea ordonanţă:
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Apărarea împotriva incendiilor, apărarea vieţii oamenilor şi a bunurilor constituie o problemă de interes public, la care trebuie să participe, în condiţiile legii, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele juridice şi fizice române, precum şi celelalte persoane juridice sau fizice care desfăşoară activităţi ori se află în tranzit, după caz, pe teritoriul României.
Art. 2. - Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de măsuri tehnice şi organizatorice, precum şi de activităţi specifice, planificate şi realizate potrivit prezentei ordonanţe, în scopul de a asigura identificarea, evaluarea, controlul şi combaterea riscurilor de incendiu, informarea cetăţenilor asupra acestora, precum şi intervenţia operativă pentru salvarea şi acordarea ajutorului pentru persoanele aflate în pericol, stingerea incendiilor şi limitarea efectelor acestora.
Art. 3. - Persoanele juridice şi cele fizice răspund, potrivit legii, de toate efectele nocive ale incendiilor, care decurg din: existenţa sau utilizarea construcţiilor, echipamentelor, mijloacelor, utilajelor şi instalaţiilor tehnologice pe care le deţin sau administrează; de activitatea desfăşurată sau în legătură cu aceasta; de produsele pe care le folosesc, le prelucrează, le furnizează, le transportă, le stochează sau le comercializează.
Art. 4. - Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură integrarea măsurilor privind dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, în programele de dezvoltare economico-socială ce se întocmesc la nivel naţional şi local.
Art. 5. - Situaţia de pericol existentă, din momentul observării, semnalizării sau anunţării unui incendiu, până la terminarea operaţiunilor de intervenţie, constituie o urgenţă publică de incendiu.
CAPITOLUL II
Obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor
Secţiunea 1
Obligaţii generale
Art. 6. - (1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul.
(2) Orice persoană care observă un incendiu are obligaţia de a anunţa prin orice mijloc pompierii, primarul sau poliţia, după caz, şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului.
Art. 7. - (1) În caz de incendiu, orice persoană are obligaţia de a acorda ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a autorităţilor administraţiei publice sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a pompierilor.
(2) În cazul incendiilor produse la păduri, la plantaţii şi la culturi agricole, persoanele fizice şi juridice aflate în apropiere au obligaţia să intervină cu mijloacele de care dispun, fără a fi solicitate.
Art. 8. - (1) Persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii sau instalaţii tehnologice au obligaţia de a permite accesul pompierilor şi persoanelor care acordă ajutor, precum şi utilizarea apei, materialelor şi mijloacelor proprii pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane.
(2) În cazurile prevăzute de lege, pentru limitarea propagării incendiilor şi evitarea producerii unui dezastru, persoanele menţionate la alin. (1) trebuie să accepte şi alte măsuri stabilite de conducătorul intervenţiei, cum sunt: degajarea terenurilor, demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, oprirea temporară a activităţilor, evacuarea din zona periclitată, după caz.
Art. 9. - La încheierea contractelor de concesionare, de închiriere şi de antrepriză, părţile sunt obligate să consemneze în actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte asigurarea apărării împotriva incendiilor.
Art. 10. - (1) Pentru limitarea propagării şi stingerea incendiilor, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea efectelor acestora, consiliile judeţene, consiliile locale şi persoanele juridice prevăzute la art. 8 au obligaţia să colaboreze între ele, contribuind cu forţe şi mijloace, pe bază de reciprocitate sau contra unei plăţi.
(2) Organizarea acţiunilor de colaborare şi procedurile necesare se stabilesc prin convenţii încheiate între părţi, se prevăd în planurile de intervenţie ale fiecărui participant la convenţie şi se comunică unităţii teritoriale de pompieri militari.
Art. 11. - Deţinătorii şi utilizatorii de construcţii ori de instalaţii şi echipamente tehnologice de producţie au obligaţia să conlucreze cu autorităţile administraţiei publice şi cu organele de specialitate ale acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea şi punerea în aplicare a planurilor de intervenţie în caz de urgenţă publică de incendiu.
Secţiunea a 2-a
Obligaţiile consiliului local şi ale primarului
Art. 12. - (1) Consiliul local are următoarele obligaţii principale:
(2) Pentru partea unităţii administrativ-teritoriale cuprinsă în raionul de intervenţie de bază al unei subunităţi de pompieri militari, consiliul local nu constituie formaţiile de intervenţie şi salvare, prevăzute la art. 30 alin. (2), în structura serviciului public de pompieri civili.
Art. 13. - Primarul are următoarele obligaţii principale:
Secţiunea a 3-a
Obligaţiile consiliului judeţean
Art. 14. - Consiliul judeţean are următoarele obligaţii principale:
Secţiunea a 4-a
Obligaţiile prefectului
Art. 15. - Prefectul are următoarele obligaţii principale:
Secţiunea a 5-a
Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice centrale despecialitate
Art. 16. - (1) Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate au următoarele obligaţii principale:
(2) Elaborarea măsurilor şi reglementărilor, controlul, precum şi supravegherea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) se realizează prin personal sau compartimente de specialitate, după caz, constituite la nivelul fiecărei autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate.
(3) Normele şi reglementările prevăzute la alin. (1) lit. b) se emit şi se modifică cu avizul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari şi au aplicabilitate generală pentru domeniul de competenţă al emitentului, indiferent de titularul dreptului de proprietate.
Art. 17. - Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, stabileşte, prin protocol, temele şi activităţile practic-aplicative de educaţie civică privind apărarea împotriva incendiilor, care se includ în programele pentru învăţământul preşcolar, primar şi secundar, precum şi în planurile activităţilor extraşcolare.
Art. 18. - Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, la propunerea autorităţilor administraţiei publice centrale interesate, va înscrie în programele anuale şi de perspectivă teme de cercetare-proiectare privind noi metode şi mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor.
Secţiunea a 6-a
Obligaţiile patronului, utilizatorului şi salariaţilor
Art. 19. - (1) În sensul prezentei ordonanţe, prin patron se înţelege persoana fizică cu atribuţii de conducere, care angajează salariaţi cu contract individual de muncă sau cu convenţie civilă de prestări servicii în numele persoanei juridice pe care o reprezintă.
(2) Patronul are următoarele obligaţii principale:
Art. 20. - (1) Dacă patronul nu-şi poate îndeplini, cu mijloacele şi personalul propriu, obligaţiile prevăzute la art. 19 alin. (2) lit. b), e) şi h), el este obligat să încheie contracte sau convenţii cu persoane fizice sau juridice din exteriorul unităţii sale, în care caz va asigura acestora toate informaţiile şi condiţiile necesare realizării scopurilor propuse.
(2) Patronii care deţin părţi din aceeaşi construcţie trebuie să conlucreze pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin din prezenta ordonanţă, în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru ansamblul construcţiei.
Art. 21. - (1) În toate cazurile, salariaţii desemnaţi potrivit art. 19 alin. (2) lit. g) şi h) ori persoanele sau serviciile angajate conform art. 20 alin. (1) trebuie să aibă competenţa profesională şi, după caz, mijloacele tehnice de intervenţie, la nivelul de performanţă prevăzut de reglementările specifice.
(2) Pentru salariaţii desemnaţi potrivit art. 19 alin. (2), lit. g) şi h), patronul este obligat să le acorde timpul necesar executării atribuţiilor stabilite.
Art. 22. - (1) În sensul prezentei ordonanţe, prin utilizator se înţelege orice persoană care foloseşte un bun aflat în proprietatea altei persoane, în baza unei convenţii ori prin punerea acestuia la dispoziţie pentru utilitate publică, în mod gratuit.
(2) Utilizatorul are următoarele obligaţii principale:
Art. 23. - Fiecare salariat, indiferent de natura angajării, are în procesul muncii următoarele obligaţii principale:
Secţiunea a 7-a
Obligaţiile proiectanţilor şi executanţilor
Art. 24. - Proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii tehnologice sunt obligaţi:
Art. 25. - Executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii sunt obligaţi:
Art. 26. - Proiectanţilor şi executanţilor le sunt aplicabile, după caz, şi dispoziţiile prevăzute la art. 19-22 din prezenta ordonanţă. La lucrările de amenajări a construcţiilor existente, în cazul în care, în mod justificat, nu pot fi îndeplinite unele prevederi ale reglementărilor în vigoare, referitoare la siguranţa la foc, se vor lua măsuri compensatorii de apărare împotriva incendiilor.
CAPITOLUL III
Controlul riscului de incendiu
Art. 27. - (1) În toate fazele de cercetare, proiectare, execuţie şi pe întreaga lor durată de existenţă, construcţiile de orice tip, dispozitivele, echipamentele şi instalaţiile tehnologice se supun unei examinări sistematice şi calificate pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, în condiţiile prevăzute de reglementările specifice.
(2) Obligaţia executării activităţilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor care concură la proiectarea, realizarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, postutilizarea şi dezafectarea construcţiilor, echipamentelor şi a instalaţiilor tehnologice, potrivit obligaţiilor şi răspunderilor prevăzute de lege.
Art. 28. - (1) Începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi la instalaţii tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea sau schimbarea destinaţiei celor existente, precum şi punerea în funcţiune a acestora se supun, potrivit legii, avizării şi autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor.
(2) Obligaţia obţinerii avizelor şi/sau autorizaţiilor prevăzute la alin. (1) revine persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, beneficiarului investiţiei.
(3) Avizele şi autorizaţiile prevăzute la alin. (2) se eliberează de către brigăzile şi grupurile de pompieri militari.
(4) Categoriile de construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări, care se supun avizării şi/sau autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor, se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5) Normele metodologice de avizare şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor se elaborează de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, se aprobă de ministrul de interne şi se publică în Monitorul Oficial al României.
CAPITOLUL IV
Serviciile de pompieri civili
Secţiunea 1
Constituirea şi atribuţiile serviciilor de pompieri civili
Art. 29. - Consiliile locale, agenţii economici şi instituţiile au obligaţia să constituie servicii de pompieri civili, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.
Art. 30. - (1) Serviciile de pompieri civili sunt structuri profesionale, altele decât unităţile Corpului Pompierilor Militari, încadrate cu personal civil, care au atribuţii privind apărarea vieţii, avutului public şi/sau privat împotriva incendiilor, în sectoarele de competenţă stabilite cu acordul brigăzilor şi grupurilor de pompieri militari, precum şi pentru acordarea ajutorului persoanelor aflate în pericol, în caz de accident sau dezastru.
(2) Serviciile de pompieri civili au în structură, după caz, compartiment sau specialişti pentru prevenirea incendiilor, formaţii de intervenţie, salvare şi prim ajutor, ateliere de reparaţii şi de întreţinere.
(3) Serviciile de pompieri civili sunt publice sau private. Serviciile de pompieri private se pot constitui, pe plan local, ca societăţi comerciale, potrivit legii.
(4) Serviciul de pompieri civili se încadrează cu pompieri angajaţi şi/sau cu pompieri voluntari, după caz; serviciile încadrate numai cu pompieri voluntari sunt servicii de pompieri voluntari.
(5) Pompierii civili trebuie să îndeplinească cerinţele de calificare prevăzute pentru profesia de pompier.
(6) Indicatorii de calificare în profesia de pompier se stabilesc de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pe baza propunerilor Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari.
(7) Organizarea şi funcţionarea serviciilor de pompieri civili se stabilesc prin regulamente aprobate, după caz, de către consiliile locale sau conducerile agenţilor economici şi instituţiilor ce le-au constituit.
Art. 31. - Criteriile minime de performanţă privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de pompieri civili se stabilesc de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, iar pentru celelalte servicii de pompieri civili, de către brigada sau grupul de pompieri militari în a cărei zonă de competenţă se constituie serviciul respectiv.
Art. 32. - Serviciile de pompieri civili au următoarele atribuţii principale:
Art. 33. - Pe baza hotărârii consiliului local şi în condiţiile prevăzute de lege, serviciul public de pompieri civili de sub autoritatea sa poate presta, contra cost, către orice persoană fizică sau juridică, unele servicii, fără a afecta îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 32, cum sunt:
Art. 34. - (1) Formarea, specializarea şi perfecţionarea pompierilor civili şi a cadrelor tehnice cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se realizează prin cursuri organizate de către unităţile abilitate prin lege, cu avizul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari.
(2) Planurile tematice de pregătire pentru cursurile prevăzute la alin. (1) se avizează de către brigăzile şi grupurile de pompieri militari.
(3) Criteriile de evaluare privind organizarea, funcţionarea şi asigurarea logistică a unităţilor prevăzute la alin. (1) se elaborează de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari.
Secţiunea a 2-a
Drepturi, compensaţii şi despăgubiri
ce se acordă pompierilor civili
Art. 35. - În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul serviciilor de pompieri civili are următoarele drepturi:
Art. 36. - (1) Pompierilor civili li se asigură, gratuit, de către consiliul local sau patron, după caz, echipamentul de protecţie adecvat misiunilor pe care le îndeplinesc, iar în cazul în care, pe timpul intervenţiei, li s-a degradat îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, consiliul local sau patronul îi despăgubesc în mod corespunzător.
(2) Pompierii civili au obligaţia să poarte uniformă, echipament de protecţie şi însemne distinctive, a căror descriere şi condiţii de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul de Interne, cu avizul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală şi aprobat de Guvern.
Art. 37. - (1) Pe timpul intervenţiei, pompierilor civili şi celorlalţi participanţi la acţiuni în condiţii de risc li se asigură antidot adecvat naturii mediului de lucru, potrivit legii.
(2) În cazul incendiilor de durată, care depăşesc 4 ore, pompierilor civili şi celorlalţi participanţi la intervenţie li se asigură hrana gratuit, în echivalentul a 1.400 de calorii pentru fiecare masă.
(3) Obligaţia asigurării drepturilor prevăzute în alin. (1) şi (2) revine consiliului local sau patronului, după caz.
Art. 38. - (1) Pompierii voluntari încadraţi în serviciile de pompieri civili au dreptul la compensaţii în bani pentru timpul efectiv de lucru la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul serviciului.
(2) Cuantumurile orare ale compensaţiei prevăzute la alin. (1) se stabilesc şi se acordă de către consiliul local sau de patron, după caz, diferenţiat pe categorii de funcţii.
Art. 39. - (1) Pe timpul cât se află la cursuri de pregătire şi concursuri profesionale, organizate în afara localităţii în care funcţionează serviciul, pompierii voluntari beneficiază de toate drepturile de deplasare, cazare şi de diurnă, ca pompierii angajaţi, care se acordă de consiliul local sau patron, după caz.
(2) Pompierii voluntari care sunt salariaţi ai altor servicii publice locale îşi păstrează drepturile de salariu la locul de muncă pentru perioada de timp cât participă la intervenţii sau la cursuri de pregătire.
Art. 40. - Persoanele juridice care organizează servicii de pompieri civili au obligaţia să asigure personalul acestora la o societate comercială de asigurări, pentru caz de boală profesională, accident sau deces, produs în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuţiilor ce le revin pe timpul intervenţiilor.
Art. 41. - (1) Pompierii nu răspund de pagubele inerente procesului de intervenţie.
(2) Pagubele produse serviciului de pompieri, prin pierderea sau degradarea mijloacelor din dotare pe timpul acţiunilor de intervenţie, se suportă de către consiliul local, patron sau de către beneficiarul intervenţiei, după caz, dacă paguba nu s-a produs din culpa unui membru al serviciului de pompieri.
CAPITOLUL V
Sancţiuni
Art. 42. - (1) Constituie contravenţii la prevederile prezentei ordonanţe următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă: I. de la 5.000.000 la 10.000.000 lei, nerespectarea prevederilor art. 8, art. 9, art. 13, lit. a)-c), art. 16 alin. (1) lit. b) şi c), art. 19 alin. (2) lit. a)-j), art. 20, art. 27, art. 28 alin. (2), art. 40 şi art. 48 alin. (2); II. de la 1.000.000 la 5.000.000 lei, nerespectarea prevederilor art. 6, art. 7, art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13 lit. d)-f), art. 16 alin. (1) lit. a) şi d), art. 19 alin. (2) lit. k)-m), art. 22 lit. a)-c), art. 24 şi art. 25; III. de la 500.000 la 1.000.000 lei, nerespectarea prevederilor art. 13 lit. g) şi h), art. 23 lit. a)-d) şi art. 32 lit. a)-c).
(2) Contravenţiile la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, altele decât cele prevăzute la alin. (1), emise potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, şi sancţiunile contravenţionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3) Sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice sau juridice, după caz.
(4) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Art. 43. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 42 se fac de către personalul unităţii de pompieri militari cu atribuţii de îndrumare, control, intervenţie şi constatare a încălcărilor legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, anume desemnat de comandantul Corpului Pompierilor Militari, precum şi de alte organe abilitate de lege.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 44. - (1) Organizarea, conducerea, îndrumarea şi controlul activităţii de apărare împotriva incendiilor în unităţile structurilor de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională se realizează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, pe baza normelor aprobate de conducătorii structurilor respective, cu avizul prevăzut la art. 16 alin. (3).
(2) La unităţile din structurile menţionate la alin. (1), pompierii militari exercită controlul asupra modului de aplicare a prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, numai la solicitarea comandanţilor sau şefilor acestora.
Art. 45. - (1) Intervenţia pentru stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor în subteran, la centrale nucleare, pe căile ferate, în porturi şi acvatorii, aeroporturi, platforme maritime de foraj şi extracţie, precum şi la navele aflate în apele teritoriale române se asigură de către serviciile de pompieri civili ale agenţilor economici care administrează sectorul respectiv, cu asistenţa tehnică a unităţilor de pompieri militari.
(2) Pompierii militari au obligaţia să intervină în sprijinul serviciilor de pompieri civili ale agenţilor economici menţionaţi la alin. (1), în măsura în care dispun de mijloace de intervenţie, de echipament de protecţie şi substanţe de stingere adecvate, precum şi de subunităţi de intervenţie specializate.
(3) Agenţii economici menţionaţi la alin. (1) pun gratuit la dispoziţia pompierilor militari substanţele şi echipamentele specifice necesare intervenţiei.
Art. 46. - Laboratoarele şi poligoanele de încercări la foc, de testări şi experimentări în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor se autorizează şi acreditează potrivit legii.
Art. 47. - Autospecialele, echipamentele, substanţele, accesoriile şi celelalte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, utilizate pe teritoriul României, trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice, de calitate şi de performanţă prevăzute de reglementările în vigoare.
Art. 48. - (1) Cadrele tehnice din ministere şi cele ale organelor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi personalul tehnic al agenţilor economici şi instituţiilor, cu atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, se atestă de unităţile Corpului Pompierilor Militari.
(2) Prestarea lucrărilor de termoprotecţie, ignifugare, verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor şi a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor se efectuează de către persoane fizice şi juridice atestate de unităţile Corpului Pompierilor Militari.
(3) Atestarea persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari.
Art. 49. - (1) Cheltuielile ocazionate de stingerea incendiilor la bunurile aparţinând domeniului public şi privat al statului, la bunurile personale ale cetăţenilor, precum şi la cele aparţinând asociaţiilor non-profit sau organizaţiilor cu caracter cultural, politic, religios, sportiv sau umanitar, constituite potrivit legii, se suportă de către brigăzile şi grupurile de pompieri militari care au intervenit, dacă legea nu prevede altfel.
(2) În cazul în care intervenţia la bunurile menţionate la alineatul 1 se realizează de un serviciu public al pompierilor civili, cheltuielile se asigură de consiliul local în raza căruia s-a produs incendiul.
Art. 50. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, Decretul nr.232/1974 privind prevenirea şi stingerea incendiilor, republicat în Buletinul Oficial nr. 71 din 2 august 1978, cu modificările ulterioare, şi Decretul nr.290/1977 privind aprobarea Normelor generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectarea şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 90 din 22 august 1977, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
p. Ministru de interne,
Teodor Zaharia,
secretar de stat
Departamentul pentru
Administraţie Publică Locală,
Grigore Lăpuşanu,
secretar de stat
p. Ministrul lucrărilor publice
şi amenajării teritoriului,
Ioan Lucăcel,
secretar de stat
Bucureşti, 28 august 1997.
Nr. 60.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.