LEGE nr.61 din 27 septembrie 1991
pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
| Textul actului republicat în M.Of. nr. 387/18 aug. 2000 |
Art. 1. - Pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social-culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidiană, cetăţenii sunt obligaţi să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială.
Art. 2. - Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
Art. 3. - Contravenţiile prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
În cazul săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 7), 22) şi 27) se dispune şi măsura suspendării activit ăţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
În cazul repetării contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 21), 23), 24) şi 29) se dispune, de asemenea, măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
În cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute la art. 2 pct. 32) se dispune retragerea autorizaţiei de funcţionare a localului public.
Suspendarea activităţii localului public ori retragerea autorizaţiei de funcţionare a acestuia se dispune de către organul care a eliberat autorizaţia, la propunerea organului constatator, căruia i se comunică în scris măsura luată, în termen de 5 zile de la data sesizării.
În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 35), 36) şi 37), sesizarea se poate face şi de către organele de ocrotire socială.
Sancţiunea amenzii poate fi aplicată şi persoanei juridice.
Art. 4. - Sancţiunea închisorii contravenţionale poate fi aplicată minorilor numai dacă au împlinit vârsta de 16 ani; în acest caz limitele sancţiunii prevăzute în prezenta lege se reduc la jumătate.
În cazul minorilor care nu au împlinit vârsta de 16 ani se aplică prevederile Legii privind regimul ocrotirii unor categorii de minori.
Art. 5. - Dacă o persoană a săvârşit mai multe contraven ţii, constatate prin acelaşi proces-verbal, în cazul în care pentru toate faptele sau numai pentru unele dintre ele s-a stabilit sancţiunea închisorii contravenţionale, se va aplica o singură sancţiune, care nu va putea depăşi 6 luni, iar dacă contravenientul este un minor care a împlinit 16 ani, sancţiunea aplicată nu va depăşi 3 luni.
Art. 6. - Sunt supuse confiscării lucrurile care au servit la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 2 pct. 4), 5) şi 8), dacă sunt ale contravenientului, precum şi lucrurile dobândite prin săvârşirea contravenţiilor, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.
În cazul contravenţiei prevăzute la art. 2 pct. 30) este necesară plângerea părţii vătămate. Retragerea plângerii ori împăcarea părţilor înlătură răspunderea făptuitorului. Organele constatatoare sunt abilitate să restabilească situaţia anterioară.
Art. 7. - Contravenţiile se constată de către primar, împuterniciţii acestuia, de către ofiţerii sau subofiţerii de poliţie ori de către ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii sau militarii din jandarmerie, angajaţi pe bază de contract. În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii, agentul constatator, o dată cu constatarea aplică şi sancţiunea.
Art. 8. - Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor prin care s-a aplicat sancţiunea amenzii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Art. 9. - Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se soluţionează de judecătorie.
Art. 10. - În cazul contravenţiilor pentru care legea prevede şi sancţiunea închisorii contravenţionale, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este îndestulătoare, aplică amenda, procedând potrivit dispoziţiilor Legii privind stabilirea şi sancţionarea contraven ţiilor.
În caz contrar, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârşită contravenţia. Ministrul justiţiei poate dispune ca în municipiul Bucureşti soluţionarea unor asemenea cauze să se facă la anumite judecătorii.
Dacă identitatea sau domiciliul făptuitorului nu poate fi stabilit şi există temere de dispariţie a acestuia, organul de poliţie va conduce de îndată pe făptuitor înaintea instanţei de judecată. În situaţia în care trimiterea nu se va putea face de îndată, organul de poliţie, pe baza unui proces-verbal motivat, va putea reţine contravenientul, pe care îl va înainta instanţei de judecată în cel mult 24 de ore de la constatarea contravenţiei.
Judecarea cauzei va avea loc şi în zilele nelucrătoare.
Art. 11. - În cazul proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, întocmite de organele primăriilor şi ale jandarmeriei, faţă de care se apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată celui mai apropiat organ de poliţie pentru ca acesta, dacă este cazul, să îl reţină pe făptuitor şi să îl înainteze instanţei de judecată.
Art. 12. - Preşedintele judecătoriei fixează termen de urgenţă, cu citarea contravenientului.
Agentul care a constatat contravenţia sau organul din care acesta face parte nu se citează.
În situaţia în care contravenientul este reţinut, cauza se judecă în ziua sesizării instanţei, în afară de cazul în care este necesară administrarea unor probe. În acest caz, judecarea se va face în cel mult 5 zile, contravenientul putând fi arestat preventiv pe baza mandatului emis de instanţă.
Art. 13. - Completul de judecată este format dintr-un singur judecător.
În cazul în care contravenientul este reţinut, este arestat sau este minor, participarea procurorului la judecată este obligatorie. Totodată, se va asigura acestora asistenţa juridic ă necesară, în condiţiile legii. Instanţa va dispune citarea părinţilor sau a reprezentantului legal al minorului. Instanţa se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei procesuluiverbal şi, după caz, aplică sancţiunea şi ia măsura confiscării ori anulează procesul-verbal.
Art. 14. - Hotărârea instanţei de judecată este executorie. Contravenientul poate cere reexaminarea cauzei în termen de 24 de ore de la pronunţare, dacă a fost prezent la dezbateri, sau de la comunicare, dacă a fost lipsă. Procurorul poate cere reexaminarea cauzei în termen de 24 de ore de la pronunţare.
Cererea de reexaminare se soluţionează în termen de 3 zile de aceeaşi instanţă, în complet format din 2 judecători.
Preşedintele judecătoriei poate suspenda, până la soluţionare, executarea sancţiunii aplicate. Hotărârea dată în cererea de reexaminare este definitivă.
Art. 15. - Executarea hotărârii judecătoreşti, în ceea ce priveşte închisoarea contravenţională, se face potrivit dispozi ţiilor Codului de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.
Sancţiunea închisorii contravenţionale se execută în arestul poliţiei sau în locuri anume destinate ale penitenciarelor, stabilite de ministrul justiţiei.
În timpul executării închisorii contravenţionale, cei sancţionaţi sunt obligaţi să presteze activităţi de interes public, pentru care sunt apţi. Regimul de executare a închisorii contravenţionale se stabileşte de lege. Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Art. 16. - Contravenientul are obligaţia să achite amenda şi să depună recipisa de achitare a acesteia la organul constatator, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii.
Dacă amenda nu a fost achitată în acest termen, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe raza căreia s-a săvârşit contraven ţia, în vederea transformării amenzii în închisoare contraven ţională.
Instanţa fixează termen de urgenţă, cu citarea contravenientului, procedând la transformarea amenzii în închisoare contravenţională.
Pentru motive temeinice, în mod excepţional, instanţa poate acorda un nou termen de plată de cel mult 30 de zile sau poate dispune eşalonarea plăţii într-un termen de cel mult 3 luni.
Dacă amenda nu a fost achitată de către contravenient până la expirarea termenului fixat şi se constată că acesta se sustrage cu rea-credinţă, instanţa va dispune transformarea acesteia în închisoare contravenţională, ţinând seama de partea din amendă rămasă neachitată. Transformarea amenzii în închisoare contravenţională se va face socotind o zi de închisoare pentru o sumă stabilită şi reactualizată prin hotărâre a Guvernului, fără a se putea depăşi maximul special al închisorii contravenţionale prevăzute ca sancţiune alternativă la contravenţia săvârşită. Pentru contravenţiile săvârşite de minorii care au împlinit 16 ani, maximul închisorii contravenţionale, rezultat prin transformarea amenzii, nu poate depăşi 3 luni. Instanţa va înceta acţiunea de transformare a amenzii în închisoare contravenţională în situaţia în care contravenientul achită amenda până la pronunţarea hotărârii.
Art. 17. - În cazul în care contravenţiile prevăzute în prezenta lege sunt săvârşite de un militar, procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unităţii din care face parte contravenientul, spre a i se aplica, dacă procesulverbal este întemeiat, sancţiuni potrivit Regulamentului disciplinei militare.
În situaţia în care contravenientul este încorporat pentru îndeplinirea serviciului militar înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti ori înainte de începerea executării sancţiunii închisorii contravenţionale, procesul-verbal sau, după caz, hotărârea se trimite, de asemenea, comandantului unităţii din care face parte contravenientul, spre a i se aplica o sancţiune potrivit Regulamentului disciplinei militare.
Art 18. - Dispoziţiile prezentei legi se întregesc cu prevederile Legii privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia dispoziţiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii.
Art. 19. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr.153 din 24 martie 1970 pentru stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică, art. 6 din Decretul nr.76 din 15 iulie 1975, precum şi orice alte dispozi ţii contrare.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.