DECIZIE nr.105 din 8 iunie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 393/23 aug. 2000

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Costantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurenţiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, excepţie cu a cărei soluţionare Curtea Constituţională a fost sesizată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin Încheierea din 22 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.856/1999, aflat pe rolul acelei instanţe.
La apelul nominal răspunde consilier juridic Cornel Simtian pentru Societatea Comercial㠄Admet” - S.A.
Galaţi, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Societăţii Comerciale „Admet” - S.A. Galaţi arată că excepţia ridicată este inadmisibilă, deoarece nu se poate susţine că în fond nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 214 alin. 3 din Codul penal. Se mai arată că printre actele aflate la dosarul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională se află un act prin care Ştefania Sandu şi Constantin Remus Ivan au ridicat în acest dosar excepţia lipsei plângerii prealabile şi nu excepţia de neconstituţionalitate. În consecinţă, solicită respingerea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în cauză Curtea Constituţională nu a fost legal sesizată, deoarece prin Decizia nr.5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 5 martie 1999, Curtea a constatat că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului”, cuprinsă în textul art. 214 alin. 3 din Codul penal, este neconstituţională. În această situaţie instanţa constatând că excepţia este inadmisibilă, trebuia ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, să o respingă printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. În concluzie, solicită respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 22 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.856/1999, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată, aşa cum se arată în încheiere, de „apărătorul inculpatului”. Instanţa reţine că apărătorul inculpatului a ridicat excepţia de neconstituţionalitate „conform art. 214 alin. 3 din Codul penal şi art. 22 din Legea nr. 47/1992”, fără să arate în numele cărui inculpat a fost ridicată excepţia,
având în vedere că în cauză erau mai mulţi inculpaţi care, aşa cum se reţine în încheiere, erau prezenţi în instanţă. În aceeaşi încheiere se mai arată că reprezentantul Ministerului Public „pune concluzii de admitere a excepţiei şi solicită trimiterea dosarului la Curtea Constituţională”.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, exprimându-şi opinia, arată că prin Decizia nr.5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 5 martie 1999, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţia „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului”, din art. 214 alin. 3 din Codul penal, este neconstituţională. În aceeaşi încheiere instanţa mai arată c㠄Faţă de cele arătate, întrucât Curtea a constatat printr-o decizie anterioară neconstituţionalitatea dispoziţiei legale criticate, aceasta nu mai poate face obiectul unei noi excepţii de neconstituţionalitate, apreciind o cauză de inadmisibilitate, în temeiul art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată”. Cu toate acestea, instanţa „admite excepţia de neconstituţionalitate invocată de apărătorul inculpatului” şi dispune trimiterea dosarului la Curtea Constituţională.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi putea exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că, întrucât Curtea Constituţională a constatat printr-o decizie anterioară că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, instanţa trebuia să respingă excepţia prin încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională, potrivit art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile părţii prezente, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Excepţia cu a cărei soluţionare a fost sesizată priveşte dispoziţiile art. 214 alin. 3 din Codul penal, care au următorul conţinut: „Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în această cauză ea nu a fost legal sesizată.
Cunoscând că anterior Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr.5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 5 martie 1999, asupra constituţionalităţii dispoziţiei „cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului”, declarând-o neconstituţională, instanţa se afla în faţa unui caz de inadmisibilitate a excepţiei ridicate şi, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, avea obligaţia să respingă excepţia printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională. Cu toate acestea, Curtea,
având în vedere jurisprudenţa sa, precum şi faptul că a fost sesizată în forma prevăzută în art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, urmează să respingă ea însăşi, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, excepţie cu a cărei soluţionare a fost sesizată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 3.856/1999.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2000.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu

Joi, 24 septembrie 2026, 21:11

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.