ORDONANŢĂ nr.83 din 29 august 2000
pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 425/1 sep. 2000 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Art. I. - Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.563 din 18 noiembrie 1999, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După titlul capitolului I "Salarizarea şi alte drepturi ale personalului din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor" se introduce secţiunea 1 "Dispoziţii generale".
2. După articolul 1 se introduce articolul 11 cu următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) Indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă. Această valoare corectată periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept şi personalului salarizat potrivit prezentei legi.
(2) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare a magistraţilor şi a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcţii de execuţie.
(3) Ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizaţiilor lunare şi ale salariilor de bază ce corespund coeficienţilor de multiplicare şi grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4, 5 şi 51 la prezenta lege şi valorii de referinţă sectorială stabilită la alin. (1), rotunjite din o mie în o mie de lei în favoarea personalului.
(4) Acordarea salariilor de bază de către ordonatorii principali de credite bugetare, în condiţiile prezentei legi, se face pe baza Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de acordare a salariilor de bază între limite, aprobată de ministrul justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita fondurilor bugetare alocate pentru cheltuieli de personal."
3. Secţiunea 1 "Salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor" se renumerotează şi devine "Secţiunea 11".
4. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - (1) Magistraţii au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare lunară, stabilită pe funcţii, în raport cu nivelul instanţelor şi parchetelor şi cu vechimea în magistratură.
(2) Coeficienţii de multiplicare pe baza cărora se stabileşte indemnizaţia lunară sunt prevăzuţi la cap. A al anexei nr. 1.
(3) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) este unica formă de remunerare lunară a activităţii corespunzătoare funcţiei de magistrat şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial."
5. Alineatul (2) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"(2) Promovarea pe loc în funcţii de execuţie, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, se face în funcţia imediat superioară, dacă cel în cauză are o activitate meritorie atestată prin acordarea calificativului «foarte bun» în ultimii 4 ani, precum şi vechimea în magistratură prevăzută de lege numai ca judecător sau procuror, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Numărul posturilor pentru care se poate face promovarea pe loc se stabileşte pentru judecători de către ministrul justiţiei, iar pentru procurori, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei instanţe sau, după caz, ale fiecărui parchet, precum şi de resursele bugetare aprobate. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile."
6. Alineatul (3) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"(3) Magistraţii stagiari vor beneficia în perioada stagiului de coeficienţi de multiplicare stabiliţi corespunzător fiecărei etape de stagiu, cu condiţia promovării examenelor prevăzute de lege."
7. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
"Art. 4. - Personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei şi Institutul Naţional al Magistraturii asimilat magistraţilor conform Legii nr. 92/1992, republicată, se salarizează în raport cu vechimea în magistratură, potrivit prevederilor cap. B al anexei nr. I."
8. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
"Art. 5. - (1) Magistraţii beneficiază de un adaos la indemnizaţia de încadrare lunară, în raport cu vechimea efectivă în funcţiile prevăzute la art. 42 şi art. 43 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculat în procente la indemnizaţia brută de încadrare, după cum urmează:
(2) Adaosul la indemnizaţia de încadrare prevăzut la alin. (1) se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în magistratură.
(3) Adaosul la indemnizaţia de încadrare se ia în calcul la stabilirea pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, precum şi la stabilirea pensiei de serviciu conform art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
9. Articolele 6, 7, 8, 9 şi 10 se abrogă.
10. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - Magistraţii care funcţionează la instanţe şi parchete din mediul rural beneficiază de indemnizaţii majorate cu până la 10%. Majorarea se stabileşte în funcţie de izolarea localităţii şi de condiţiile concrete de viaţă, prin ordin al ministrului justiţiei."
11. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 12 vor avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Magistraţii pensionari pentru limită de vârstă, care sunt reîncadraţi potrivit legii, beneficiază de cumulul pensiei cu indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei, de adaosul pentru vechime în magistratură prevăzut la art. 5 alin. (1), precum şi de celelalte drepturi reglementate de lege.
(2) La încetarea activităţii magistraţii prevăzuţi la alin. (1) au dreptul la recalcularea pensiei, incluzându-se în baza de calcul a pensiei vechimea în muncă şi veniturile realizate din indemnizaţia de încadrare şi, după caz, adaosul pentru vechime în magistratură, realizate după data pensionării."
12. Articolul 15 se abrogă.
13. După articolul 17 se introduce articolul 171 cu următorul cuprins:
"Art. 171. - (1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt remuneraţi cu indemnizaţia lunară corespunzătoare coeficientului de multiplicare prevăzut la nr. crt. 29 din cap. A al anexei nr. 1.
(2) În cazul în care asistenţii judiciari sunt numiţi şi funcţionează ori sunt delegaţi la instanţe care au sediul în alte localităţi decât cele în care îşi au domiciliul, aceştia beneficiază de cheltuieli de transport, diurnă şi cazare, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului din unităţile bugetare."
14. Articolul 18 va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi parchete sunt stabilite între limitele minimă-maximă, pe grade sau trepte profesionale, în funcţie de pregătirea profesională, de vechimea în specialitate şi de nivelul instanţei sau al parchetului.
(2) Grilele de intervale şi coeficienţii de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază, precum şi indemnizaţiile de conducere ale personalului de specialitate auxiliar de la judecătorii şi parchetele de pe lângă aceste instanţe sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(3) Personalul auxiliar de specialitate prevăzut la alin. (1) beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcţia auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează:
(4) Sporul prevăzut la alin. (3) se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în funcţia auxiliară de specialitate.
(5) Sporul de fidelitate se ia în calcul la stabilirea pensiilor şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale, potrivit legii."
15. Alineatul (1) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
"Art. 19. - (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale şi de la parchetele de pe lângă acestea sunt cu 5% mai mari decât cele prevăzute la cap. A al anexei nr. 2; salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate de la curţile de apel şi parchetele de pe lângă aceste instanţe sunt cu 7% mai mari decât cele prevăzute la cap. A al anexei nr. 2; salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt cu 10% mai mari decât cele prevăzute la cap. A al anexei nr. 2."
16. Alineatul (2) al articolului 19 se abrogă.
17. Alineatul (3) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
"(3) Grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală şi executare civilă, a actelor comisiei pentru cetăţenie, precum şi cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activităţi. De aceeaşi indemnizaţie beneficiază şi conducătorii de carte funciară."
18. Articolul 21 va avea următorul cuprins:
"Art. 21. - Salariile de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate din Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din laboratoarele de expertize criminalistice sunt stabilite între limitele minimă-maximă, pe grade şi trepte profesionale, în raport cu pregătirea profesională şi vechimea în specialitate."
19. Articolul 22 va avea următorul cuprins:
"Art. 22. - (1) Grilele de intervale şi coeficienţii de multiplicare a salariilor de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate, precum şi indemnizaţiile de conducere din Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi laboratoarele de expertize criminalistice din subordinea Ministerului Justiţiei sunt prevăzute în anexa nr. 4.
(2) Funcţiile de director al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, de şef de laborator şi de adjuncţi ai acestora, precum şi de şef sector şi şef secţie pot fi ocupate numai de experţi criminalişti gradele I şi II."
20. Alineatul (1) al articolului 23 va avea următorul cuprins:
"Art. 23. - (1) Experţii criminalişti şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de spor de fidelitate în condiţiile art. 18 alin. (3)-(5), care se aplică în mod corespunzător."
21. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
"Art. 24. - (1) Personalul de instruire de specialitate juridică al Institutului Naţional al Magistraturii se salarizează prin asimilarea funcţiilor acestuia cu funcţiile de magistraţi, potrivit prevederilor cap. B al anexei nr. 1, în raport cu vechimea în magistratură.
(2) Grilele de intervale şi coeficienţii de multiplicare a salariilor de bază pentru personalul de instruire de altă specialitate decât cea juridică, precum şi pentru secretari sunt prevăzuţi în anexa nr. 5."
22. După capitolul III se introduce capitolul III1 "Salarizarea personalului din serviciile de reintegrare socială şi supraveghere".
23. După articolul 24 se introduc articolele 241 şi 242 cu următorul cuprins:
"Art. 241. - (1) Personalul de specialitate specific din cadrul serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere se salarizează potrivit grilelor de intervale şi coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa nr. 51.
(2) În funcţiile de şef serviciu de reintegrare socială şi supraveghere pot fi numiţi numai consilieri de reintegrare socială şi supraveghere gradele I-III.
Art. 242. - (1) Personalul serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere beneficiază de drepturile prevăzute la art. 23, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Personalul serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere beneficiază de sporul prevăzut la pct 1 din anexa nr. 7, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului justiţiei."
24. Titlul capitolului IV va avea următorul cuprins:
"CAPITOLUL IV
Salarizarea personalului din Direcţia Generală a
Penitenciarelor, din unităţile subordonate acesteia, din
Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, din
Direcţia Medicală şi unităţile sanitare subordonate, pre-
cum şi a personalului din Ministerul Justiţiei care coordo-
nează şi controlează aceste instituţii"
25. Articolul 25 va avea următorul cuprins:
"Art. 25. - Personalul militar din Ministerul Justiţiei, cu atribuţii de coordonare şi control al activităţii penitenciarelor, precum şi personalul militar din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, din unităţile subordonate acesteia, din Direcţia Medicală şi unităţile sanitare subordonate şi din Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie este salarizat potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare."
26. Articolul 26 va avea următorul cuprins:
"Art. 26. - Personalul civil din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate acesteia, din cadrul Serviciului Independent de Protecţie şi Anticorupţie şi din Direcţia Medicală şi unităţile sanitare subordonate beneficiază de drepturile salariale reglementate de legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar, de unele drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prezenta lege."
27. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
"Art. 28. - (1) Salariile de bază pentru funcţiile de execuţie, altele decât cele de magistraţi, se stabilesc, în cadrul grilelor de intervale prevăzute de lege, în raport cu pregătirea, competenţa profesională şi vechimea în specialitate, pe grade şi trepte profesionale, precum şi în raport cu nivelul unităţii.
(2) Promovarea personalului auxiliar de specialitate pe grade sau trepte profesionale se face pe bază de concurs sau examen, în raport cu vechimea în specialitate, competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate.
(3) Salariul de bază al personalului prevăzut la alin. (1) se reevaluează anual de către angajator, cu respectarea limitelor coeficienţilor de multiplicare prevăzute în grilele de intervale pentru gradul sau treapta profesională în care acesta este încadrat.
(4) Modul de organizare a concursului şi a examenului prevăzut la alin. (2) se stabileşte prin regulament aprobat de ministrul justiţiei şi, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie."
28. Articolul 29 va avea următorul cuprins:
"Art. 29. - (1) Salariul de bază pentru personalul cu funcţii de conducere, altele decât cele de magistraţi, este cel corespunzător funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale în care cei în cauză sunt încadraţi, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere stabilită în procente din salariul de bază, diferenţiată în raport cu complexitatea şi răspunderea ce revin funcţiei de conducere. Indemnizaţia de conducere face parte din salariul de bază.
(2) Indemnizaţia de conducere se stabileşte la numirea în funcţie, de către ordonatorul de credite, în raport cu complexitatea activităţii desfăşurate în cadrul funcţiei de conducere.
(3) Indemnizaţia de conducere poate fi reevaluată anual, în raport cu rezultatele obţinute de structura condusă în realizarea atribuţiilor, obiectivelor, programelor şi proiectelor, după aprobarea bugetului anual.
(4) Indemnizaţia de conducere se acordă şi persoanelor prevăzute la alin. (1), care conduc sau coordonează programe/proiecte pe perioada de derulare a acestora, prevăzute în programul de activitate al instituţiei."
29. Articolul 30 se abrogă.
30. Articolul 31 va avea următorul cuprins:
"Art. 31. - (1) Pentru rezultate deosebite în activitatea desfăşurată, personalul, cu excepţia magistraţilor, poate primi salariul de merit, care face parte din salariul de bază brut. Salariul de merit poate fi de până la 20%, aplicat la salariul de bază brut, şi se acordă anual.
(2) Pentru personalul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, altul decât magistraţii, precum şi pentru personalul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, al laboratoarelor de expertiză criminalistică, al Institutului Naţional al Magistraturii, al serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere, al instituţiilor prevăzute la art. 26, precum şi cel al Ministerului Justiţiei, salariul de merit se poate acorda pentru cel mult 25% din numărul de posturi prevăzute în statul de funcţii pentru aceste categorii.
(3) Salariile de merit stabilite potrivit alin. (1) şi (2) vor fi acordate cel mult 1/3 pentru funcţiile de conducere.
(4) Pentru personalul nou-angajat salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare."
31. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
"Art. 32. - Activitatea profesională a personalului se evaluează anual conform metodologiei prevăzute la art. 11 alin. (4)."
32. La articolul 33, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:
"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu sunt aplicabile magistraţilor."
33. La articolul 38 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:
"(2) În cazul numirii temporare în condiţiile alin. (1) în locul magistraţilor cu funcţii de conducere la instanţele judecătoreşti sau parchete, persoana în cauză beneficiază de indemnizaţia lunară prevăzută în anexa nr. 1, corespunzătoare funcţiei pe care o preia."
34. Alineatul (3) al articolului 39 va avea următorul cuprins:
"(3) Magistraţii care nu beneficiază de locuinţă proprietate personală ori cărora nu li s-a atribuit locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale sau, potrivit alin. (2), locuinţă de serviciu au dreptul la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită efectiv pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Acest drept nu are caracter salarial şi nu se impozitează."
35. La articolul 39, după alineatul (4) se introduc alineatele (5), (6) şi (7) cu următorul cuprins:
"(5) Cheltuielile de transport compensate potrivit alin. (4), precum şi cele prevăzute de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se impozitează.
(6) Prevederile alin. (3)-(5) se aplică şi magistraţilor în funcţie la data prezentei legi.
(7) Locuinţele de serviciu nu pot fi vândute magistraţilor şi nici altor categorii de personal."
36. Articolul 40 se abrogă.
37. Articolul 41 va avea următorul cuprins:
"Art. 41. - (1) Magistraţii şi familiile acestora beneficiază, ca măsură de protecţie socială, de înlesniri, stabilite prin ordin al ministrului justiţiei şi, după caz, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în folosirea caselor de odihnă, a sanatoriilor şi a altor amenajări recreative şi sportive, aflate în proprietatea sau administrarea Ministerului Justiţiei şi, respectiv, a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
(2) Magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate în funcţie şi pensionari, precum şi familiile acestora beneficiază în mod gratuit, potrivit Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează."
38. După articolul 41 se introduce articolul 411 cu următorul cuprins:
"Art. 411. - (1) Magistraţii şi celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu indemnizaţia brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
(2) În perioada concediului de odihnă magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază, o singură dată pe an, de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, în cazul în care efectuează deplasarea cu autoturismul propriu între localitatea de domiciliu şi localitatea din ţară în care îşi petrece concediul de odihnă. În acest caz nu se mai poate beneficia de transportul gratuit prevăzut la art. 101 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
39. La articolul 44, după alineatul (3) se introduce alineatul (31) cu următorul cuprins:
"(31) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică pe toată durata delegării sau detaşării."
40. Alineatul (1) al articolului 45 va avea următorul cuprins:
"Art. 45. - (1) Orele lucrate, din dispoziţia conducătorului instanţei sau parchetului, peste durata normală a timpului de muncă sau în zilele de sărbători legale ori declarate ca zile nelucrătoare, de către personalul încadrat în funcţii de execuţie, cu excepţia magistraţilor, pot fi recuperate în următoarele 30 de zile sau, la cererea celor în cauză, plătite majorat cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 de ore într-un an."
41. Alineatul (2) al articolului 45 se abrogă.
42. Articolul 47 se abrogă.
43. Alineatul (4) al articolului 48 se abrogă.
44. După articolul 48 se introduce articolul 481 cu următorul cuprins:
"Art. 481. - (1) În caz de deces al magistratului ori al altei persoane din cadrul organelor autorităţii judecătoreşti, membrii familiei, care au dreptul, potrivit legii, la pensie de urmaş, primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul indemnizaţiei sau, după caz, salariul de bază din ultima lună de activitate a celui decedat.
(2) În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina instituţiei în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile prevăzute la alin. (1) până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaş."
45. La articolul 50, după alineatul (5) se introduce alineatul (6) cu următorul cuprins:
"(6) Prevederile alin. (1) şi (3) se aplică numai în cazul în care examenele se organizează şi se desfăşoară în afara orelor de program."
46. Articolul 56 va avea următorul cuprins:
"Art. 56. - (1) Judecătorii financiari din Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, judecătorii financiari inspectori din Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, procurorii financiari şi procurorii financiari inspectori de pe lângă Curtea de Conturi sunt salarizaţi cu coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la cap. A al anexei nr. 1 la prezenta lege, pentru procurorii şi, respectiv, procurorii inspectori din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Preşedintele Colegiului jurisdicţional al Curţii de Conturi se salarizează la nivelul procurorului şef de secţie din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
(2) Judecătorii financiari din cadrul colegiilor jurisdicţionale ale camerelor de conturi judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi procurorii financiari de pe lângă camerele de conturi se salarizează cu coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la cap. A al anexei nr. 1 la prezenta lege, pentru funcţiile similare din cadrul curţilor de apel şi a parchetelor de pe lângă aceste instanţe. Preşedinţii colegiilor jurisdicţionale ale camerelor de conturi judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se salarizează la nivelul vicepreşedinţilor curţilor de apel.
(3) Magistraţii-asistenţi din cadrul Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi se salarizează cu coeficientul de multiplicare prevăzut de prezenta lege pentru judecătorii curţilor de apel.
(4) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul Colegiului jurisdicţional şi al Secţiei jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, precum şi cel care funcţionează pe lângă procurorul general de pe lângă Curtea de Conturi este salarizat potrivit prevederilor prezentei legi aplicabile personalului auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Prevederile art. 18 alin. (3) şi ale art. 19 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(5) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul colegiilor jurisdicţionale ale camerelor de conturi, precum şi cel care funcţionează pentru procurorii financiari de pe lângă camerele de conturi este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile personalului auxiliar de specialitate din cadrul curţilor de apel şi parchetelor de pe lângă aceste instanţe. Prevederile art. 18 alin. (3) şi ale art. 19 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
(6) Indemnizaţiile judecătorilor financiari, procurorilor financiari, judecătorilor financiari inspectori, procurorilor financiari inspectori şi magistraţilor-asistenţi, stabilite potrivit alin. (1)-(3), sunt unica formă de salarizare a acestora. Prevederile art. 5 se aplică în mod corespunzător."
47. După articolul 56 se introduce articolul 561 cu următorul cuprins:
"Art. 561. - Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător judecătorilor, magistraţilor-asistenţi şi personalului auxiliar de specialitate de la Curtea Supremă de Justiţie."
48. Articolul 61 se abrogă.
49. Anexa nr. 1 "Salarizarea personalului de la instanţele judecătoreşti şi parchete" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 "Indemnizaţiile magistraţilor din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească" la prezenta ordonanţă.
50. Anexa nr. 2 "Indemnizaţiile pentru personalul de conducere din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi din Ministerul Justiţiei" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 "Salarizarea personalului auxiliar de specialitate de la judecătorii şi parchetele de pe lângă judecătorii" la prezenta ordonanţă.
51. Anexa nr. 3 "Indemnizaţiile membrilor Consiliului Superior al Magistraturii" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezenta ordonanţă.
52. Anexa nr. 4 "Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul laboratoarelor de expertiză criminalistică" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 4 "Salarizarea personalului din Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi laboratoarele de expertize criminalistice" la prezenta ordonanţă.
53. Anexa nr. 5 "Coeficienţii de ierarhizare a salariilor de bază şi indemnizaţiile de conducere pentru personalul care nu are pregătire juridică şi pentru personalul auxiliar din Institutul Naţional al Magistraturii" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 5 "Salarizarea personalului de instruire care nu are pregătire juridică şi a personalului auxiliar din Institutul Naţional al Magistraturii" la prezenta ordonanţă.
54. După anexa nr. 5 se introduce anexa nr. 51 "Salarizarea personalului din serviciile de reintegrare socială şi supraveghere" care va avea cuprinsul prevăzut în anexa nr. 6 la prezenta ordonanţă.
55. La anexa nr. 7, alineatul 2 al punctului 1 se abrogă.
Art. II. - Prevederile prezentei ordonanţe se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare. Pentru Ministerul Justiţiei se aplică şi dispoziţiile art. 59 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2000 nr. 76/2000, precum şi ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. III. - (1) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, ministrul justiţiei va emite metodologia prevăzută la art. 11 alin. (4).
(2) Metodologia prevăzută la alin. (1) se va emite şi de către preşedintele Curţii de Conturi în acelaşi termen.
Art. IV. - (1) La intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe tuturor categoriilor de personal li se vor menţine, după caz, funcţiile, gradul sau treapta profesională de încadrare.
(2) Stabilirea indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor se va face în raport cu funcţia deţinută, nivelul instanţei şi, după caz, vechimea în magistratură. Pentru celelalte categorii de personal stabilirea salariului de bază se va face în funcţie de gradaţia avută la data prezentei ordonanţe.
(3) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, ministrul justiţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi, după caz, preşedintele Curţii de Conturi vor lua măsuri pentru evaluarea personalului potrivit metodologiei prevăzute la art. 11 alin. (4).
Art. V. - Referirile la "salariul de bază" al magistraţilor din cuprinsul Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din alte acte normative se înlocuiesc cu "indemnizaţia de încadrare lunară" a acestora.
Art. VI. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. VII. - Modul şi condiţiile de aplicare a prezentei ordonanţe pentru personalul din organele autorităţii judecătoreşti se vor stabili, în mod unitar, prin protocol încheiat între Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Art. VIII. - Nota la anexa nr. III/2 "Curtea de Conturi" la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.138 din 31 martie 2000, se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
"Controlorii financiari beneficiază de spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcţii economice de specialitate şi de control financiar, în condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, precum şi de sporul pentru titlul ştiinţific de «doctor» sau «doctor docent» de 15% din salariul de bază brut."
Art. IX. - (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000 al instituţiilor publice prevăzute la art. II, cu excepţia art. I pct. 38 care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă:
Art. X. - Articolul 29 alineatul (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 mai 2000, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Persoanele prevăzute la art. 28 alin. (4), (5) şi (6) vor primi, pe lângă celelalte drepturi băneşti, un spor de 30% din salariul de bază."
Art. XI. - Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor şi anexelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul justiţiei,
Valeriu Stoica
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
Bucureşti, 29 august 2000.
Nr. 83.
ANEXA Nr. 1
INDEMNIZAŢIILE
magistraţilor din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, precum şi ale personalului
de specialitate juridică asimilat magistraţilor potrivit Legii nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată
Valoarea de referinţă
sectorială = 1.140.800 lei
________________________________________________________________________________________________________________ Nr. Nivelul Coeficientul crt. Funcţia studiilor de multiplicare ________________________________________________________________________________________________________________ 1 2 3 4 ________________________________________________________________________________________________________________ A. Indemnizaţiile magistraţilor Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie |
B. Salarizarea personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei
şi din Institutul Naţional al Magistraturii, asimilat magistraţilor potrivit prevederilor
Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată
________________________________________________________________________________________________________________ Nr. Nivelul Salarizare crt. Funcţia studiilor asimilată ________________________________________________________________________________________________________________ 1. Secretar general, director general, consilierul S Coeficient de multiplicare ministrului justiţiei prevăzut la cap. A, nr. crt. 4 2. Director la direcţii de specialitate juridică, S Cap. A, nr. crt. 5 secretar general adjunct, director Institutul Naţional al Magistraturii 3. Director adjunct la direcţii de specialitate S Cap. A, nr. crt. 6 juridică, director adjunct Institutul Naţional al Magistraturii 4. Inspector general judecătoresc şef S Cap. A, nr. crt. 7 5. Inspector general judecătoresc, inspector S Cap. A, nr. crt. 8 general notarial, inspector general penitenciare 6. Şef serviciu de specialitate juridică S Cap. A, nr. crt. 9 7. Şef birou de specialitate juridică S Cap. A, nr. crt. 10 8. Consilieri de specialitate juridică, personal S Cap. A, nr. crt. 11, 17, de instruire de specialitate juridică la Institutul 22, 23, 27-31, în raport Naţional al Magistraturii cu vechimea în magistra tură prevăzută de Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi com pletările ulterioare, precum şi de prezenta lege ________________________________________________________________________________________________________________ |
ANEXA Nr. 2
SALARIZAREA
personalului auxiliar de specialitate de la judecătorii şi parchetele de pe lângă judecătorii
A. Coeficienţi de multiplicare pentru personalul de specialitate auxiliar |
|
ANEXA Nr. 3
INDEMNIZAŢIILE
membrilor Consiliului Superior al Magistraturii
________________________________________________________________________________________________________________ Indemnizaţia în procente din indemnizaţia Funcţia de încadrare a judecătorului de la Curtea Supremă de Justiţie ________________________________________________________________________________________________________________ Membrii Consiliului Superior al Magistraturii 55% şi preşedinţii de şedinţă (ministrul justiţiei şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie) ________________________________________________________________________________________________________________ |
ANEXA Nr. 4
SALARIZAREA
personalului din Institutul Naţional de Expertize Criminalistice
şi laboratoarele de expertize criminalistice
I. Coeficienţii de multiplicare pentru funcţiile de execuţie de specialitate criminalistică şi funcţiile auxiliare de specialitate
Valoarea de referinţă
sectorială = 1.140.800 lei
_______________________________________________________________________________________________________________________ Coeficientul Nr. Funcţia Nivelul de multiplicare Vechimea crt. studiilor ___________________________ în specialitate minim maxim _______________________________________________________________________________________________________________________ A. Funcţii de specialitate criminalistică 1. Expert criminalist gradul I S 7,750 9,800 10 ani 2. Expert criminalist gradul II S 6,750 9,000 7 ani 3. Expert criminalist gradul III S 6,000 8,000 4 ani 4. Asistent criminalist S 5,250 7,000 1 an 5. Asistent criminalist debutant S 4,000 - - |
_______________________________________________________________________________________________________________________ Nr. Indemnizaţia de conducere crt. Funcţia în procente din salariul de bază - limita maximă - |
ANEXA Nr. 5
SALARIZAREA
personalului de instruire care nu are pregătire juridică şi a personalului auxiliar
din Institutul Naţional al Magistraturii
Coeficienţi de multiplicare pentru funcţiile de instruire ale personalului care nu are pregătire
juridică şi pentru funcţiile auxiliare
Valoarea de referinţă
sectorială = 1.140.800 lei
_______________________________________________________________________________________________________________________ Nr. Nivelul Coeficientul de multiplicare crt. Funcţia studiilor minim maxim _______________________________________________________________________________________________________________________ A. Funcţii de instruire 1. Profesor gradul I S 3,900 8,400 2. Profesor gradul II S 3,400 7,900 3. Expert gradul I S 2,500 5,000 B. Funcţii auxiliare 1. Secretar gradul I S 2,100 2,900 _______________________________________________________________________________________________________________________ |
ANEXA Nr. 6 (51)
SALARIZAREA
personalului de specialitate specific serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere
Valoarea de referinţă
sectorială = 1.140.800 lei
_______________________________________________________________________________________________________________________ Coeficientul Nr. Funcţia Nivelul de multiplicare Vechimea crt. studiilor ____________________ în specialitate minim maxim _______________________________________________________________________________________________________________________ A. Funcţii de specialitate specifice de execuţie 1. Consilier de reintegrare socială şi supraveghere gradul I S 4,000 5,500 7 ani 2. Consilier de reintegrare socială şi supraveghere gradul II S 3,500 4,500 4 ani 3. Consilier de reintegrare socială şi supraveghere gradul III S 3,000 4,000 1 an 4. Consilier de reintegrare socială şi supraveghere debutant S 2,000 - - |
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.