ORDONANŢĂ nr.96 din 29 august 2000
pentru ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Facilitatea de pregătire a proiectelor PHARE 2000/2001RO9915, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 428/2 sep. 2000 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Articol unic. - Se ratifică Memorandumul de finanţare PHARE dintre Comisia Europeană şi Guvernul României referitor la Facilitatea de pregătire a proiectelor PHARE 2000/2001-RO9915, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999. Memorandumul de finanţare este anexat la prezenta ordonanţă şi face parte integrantă din aceasta.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
Contrasemnează:
p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
Eugen Dijmărescu,
secretar de stat
Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului,
Romică Tomescu
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Regională,
Liviu Marcu
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
Bucureşti, 29 august 2000.
Nr. 96.
MEMORANDUM DE FINANŢARE*)
Comisia Europeană, denumită în continuare Comisia, acţionând pentru şi în numele Comunităţii Europene, denumită în continuare Comunitatea, pe de o parte, şi Guvernul României, denumit în continuare Beneficiarul, pe de altă parte, au convenit următoarele:
Măsura la care se face referire la art. 1 de mai jos va fi executată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. Cadrul tehnic, juridic şi administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire la art.1 de mai jos este stabilit de Condiţiile generale anexate la Acordul-cadru, încheiat la 12 martie 1991 între Comisie şi Beneficiar şi completate cu prevederile prezentului memorandum şi cu Dispoziţiile speciale anexate la acesta.
ARTICOLUL 1
Natura şi obiectul
Ca o componentă a programului său de asistenţă, Comunitatea va contribui, sub forma finanţării nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri:
ARTICOLUL 2
Angajamentul Comunităţii
Contribuţia financiară din partea Comunităţii este fixată la nivelul maxim de 3,5 milioane euro, denumită în continuare finanţarea gratuită.
ARTICOLUL 3
Durata şi data de expirare
Pentru prezenta măsură, finanţarea gratuită este disponibilă pentru contractare până la 31 decembrie 2001, făcând obiectul reglementărilor prezentului memorandum. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Fondurile rămase din finanţarea gratuită care nu au fost contractate până la această dată vor fi anulate. Termenul limită pentru efectuarea plăţilor din cadrul finanţării gratuite este 31 decembrie 2002. Toate plăţile trebuie să fie efectuate până la expirarea termenului limită al plăţilor. Comisia poate totuşi, în funcţie de împrejurări, să fie de acord cu o prelungire a acestei date de expirare (a perioadei de contractare sau de plăţi), dacă aceasta este cerută în timp util şi justificată în mod adecvat de Beneficiar. Prezentul memorandum va expira la data la care expiră perioada de efectuare a plăţilor din finanţarea gratuită. Toate fondurile care nu au fost utilizate vor fi returnate Comisiei.
ARTICOLUL 4
Adrese
Corespondenţa privitoare la executarea măsurii, având menţionate numărul şi titlul măsurii, va fi adresată:
ARTICOLUL 5
Numărul de exemplare
Prezentul memorandum este redactat în două exemplare în limba engleză.
ARTICOLUL 6
Intrarea în vigoare
Prezentul memorandum va intra în vigoare la data semnării de către ambele părţi. Orice cheltuială care are loc înaintea acestei date nu este eligibilă pentru finanţare gratuită.
Anexele reprezintă parte integrantă a prezentului memorandum.
Semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999
Anexa nr. 1: Acordul-cadru (anexele A şi B)
Anexa nr. 2: Dispoziţii speciale (anexa C)
Anexa nr. 3: Informare şi publicitate pentru Programul PHARE al Uniunii Europene
ANEXA Nr. 1 (A şi B)
ACORD - CADRU
Comisia Comunităţilor Europene, denumită în cele ce urmează Comisia, acţionând pentru şi în numele Comunităţii Economice Europene, denumită în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, şi România, de cealaltă parte, şi împreună denumite părţi contractante,
ARTICOLUL 1
Pentru a promova cooperarea dintre părţile contractante în scopul sprijinirii procesului reformei economice şi sociale din România, părţile contractante sunt de acord să implementeze măsuri în domeniul cooperării financiare, tehnice şi al altor forme de cooperare, aşa cum s-a specificat în regulamentul de mai sus, care vor fi finanţate şi implementate în cadrul tehnic, legal şi administrativ stabilit în acest acord. Detaliile specifice ale fiecărei măsuri (sau set de măsuri) vor fi introduse într-un memorandum ce va fi convenit între părţile contractante (denumit în continuare Memorandum de finanţare), pentru care este oferit un model în anexa nr. 2 (C).
România ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea corespunzătoare a tuturor măsurilor.
ARTICOLUL 2
Fiecare măsură finanţată în cadrul acestui acord va fi implementată în conformitate cu Condiţiile generale din anexa A, care vor fi considerate ca fiind incluse în fiecare memorandum de finanţare. Memorandumul de finanţare poate schimba sau suplimenta Condiţiile generale, după cum va fi necesar pentru implementarea măsurii în discuţie.
ARTICOLUL 3
Pentru problemele legate de măsurile finanţate în cadrul acestui acord Comisia va fi reprezentată de delegaţia sa, imediat ce aceasta este înfiinţată în Bucureşti, care se va asigura, din partea Comisiei, că măsura este executată în conformitate cu practicile financiare şi tehnice legale.
ARTICOLUL 4
Când părţile contractante convin astfel, Comisia poate delega responsabilitatea sa integrală sau parţială privind implementarea unei măsuri către o terţă parte, stat sau agenţie.
În acest caz termenii şi condiţiile unei asemenea delegări vor fi menţionaţi în acordul ce urmează să fie încheiat între Comisie şi terţa parte, stat sau agenţie, cu acordul Guvernului României.
ARTICOLUL 5
Orice dispută legată de acest acord ce nu poate fi rezolvată prin consultare va fi soluţionată în conformitate cu procedura de arbitraj menţionată în anexa B.
ARTICOLUL 6
Acest acord este întocmit în dublu exemplar în limba engleză.
ARTICOLUL 7
Acest acord va intra în vigoare la data la care părţile contractante se vor informa reciproc despre aprobarea sa în conformitate cu legislaţia sau procedura internă a fiecărei părţi. Acordul va continua să fie în vigoare pentru o perioadă nedefinită, dacă nu îşi încetează valabilitatea prin notificarea scrisă a uneia dintre părţile contractante către cealaltă. La încheierea duratei de valabilitate a acestui acord orice măsură aflată încă în curs de execuţie va fi dusă la îndeplinire conform termenilor Memorandumului de finanţare aferent şi Condiţiilor generale stabilite prin prezentul acord.
ARTICOLUL 8
Prevederile acestui acord se vor aplica şi cooperării tehnice şi altor cooperări convenite între părţile contractante, care prin natura lor nu sunt cuprinse într-un memorandum specific finanţat în baza Programului de asistenţă PHARE, la cererea Guvernului României. Anexele vor fi considerate parte integrantă a acestui acord. Întocmit la Bucureşti în ziua de 12 martie 1991.
ANEXA A
CONDIŢII GENERALE
privind memorandumurile de finanţare
În aceste Condiţii generale termenul Beneficiar va fi înţeles ca referitor la Guvernul României.
TITLUL I
Finanţarea proiectelor
ARTICOLUL 1
Obligaţia Comunităţii
Angajamentul Comunităţii, denumit în cele ce urmează Finanţarea gratuită a CEE, a cărei valoare este menţionată în Memorandumul de finanţare, va determina limita în cadrul căreia se vor desfăşura angajarea şi execuţia plăţilor prin contracte şi devize aprobate corespunzător. Orice cheltuieli ce depăşesc Finanţarea gratuită a CEE vor fi suportate de Beneficiar.
ARTICOLUL 2
Disponibilitatea asistenţei nerambursabile a CEE
Acolo unde execuţia unei măsuri depinde de angajamentele financiare asupra resurselor proprii ale beneficiarilor sau asupra altor surse de fonduri, Finanţarea gratuită a CEE va deveni disponibilă în momentul în care devin disponibile şi sumele angajate de Beneficiar şi/sau celelalte surse de fonduri, conform celor prevăzute în Memorandumul de finanţare.
ARTICOLUL 3
Cheltuirea
Contractele sunt eligibile pentru plăţi în baza acestui Memorandum de finanţare numai dacă sunt încheiate înainte de data de expirare a acestuia. Plăţile în cadrul unor asemenea contracte pot avea loc în timpul unei perioade de maximum 12 luni de la data de expirare a Memorandumului de finanţare. Orice prelungire excepţională a acestei perioade trebuie să fie aprobată de Comisie. În cadrul limitei stabilite pentru Finanţarea gratuită a CEE cererile pentru fonduri sub forma unui program de lucru vor fi prezentate Delegaţiei Comisiei de către Beneficiar, conform agendei stabilite în Memorandumul de finanţare. Documentele justificative referitoare la plăţile făcute pentru realizarea unei anumite măsuri vor fi puse la dispoziţie în sprijinul cererii de fonduri atunci când Comisia o solicită. Oricum, în cadrul anumitor contracte din cadrul măsurii poate fi prevăzută plata direct de către Comisie către contractanţi. Fiecare contract va indica proporţia şi momentul efectuării plăţii, împreună cu documentele justificative necesare.
Pentru partea de program implementată de Beneficiar Autoritatea de implementare va înainta un program de lucru cu cel puţin 9 luni înainte de data de expirare a Memorandumului de finanţare, pentru aprobarea de către Comisie a contractelor ce mai trebuie încheiate pentru implementarea programului. Programul de lucru trebuie să cuprindă propuneri pentru utilizarea dobânzilor nete provenite din conturile deschise în cursul implementării programului, cu condiţia ca întreaga Finanţare gratuită a CEE să fi fost angajată anterior.
În ceea ce priveşte măsurile executate pe baza unor devize estimative, în condiţiile în care Memorandumul de finanţare nu poate prevedea altfel, o primă tranşă de plată care nu va depăşi 20% din totalul devizului aprobat de Comisie poate fi efectuată în favoarea Beneficiarului, în aceleaşi condiţii menţionate la paragraful 2 de mai sus.
TITLUL II
Achiziţionarea
ARTICOLUL 4
Generalităţi
Procedura de urmat pentru încheierea contractelor de lucrări, livrări şi de cooperare tehnică va fi menţionată în Memorandumul de finanţare, urmând principiile de mai jos.
ARTICOLUL 5
Condiţii de participare
1. Cu excepţia prevederilor art. 6, Comisia şi Beneficiarul vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea condiţiilor de participare la astfel de contracte, în special prin publicarea în timp util a invitaţiilor la licitaţie. Anunţurile urmează să fie făcute pentru Comunitate cel puţin în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, iar pentru statele beneficiare, în jurnalul oficial corespunzător.
2. Condiţiile generale ale contractelor trebuie să fie întocmite în conformitate cu modelele din uzanţa internaţională, cum ar fi reglementările generale şi condiţiile pentru contractele de livrări finanţate din fondurile PHARE.
ARTICOLUL 6
Derogarea de la procedurile standard
Acolo unde este recunoscută urgenţa situaţiei sau unde aceasta este justificată pe baza naturii, importanţei reduse sau a unor caracteristici particulare ale anumitor măsuri (de exemplu: operaţiuni de finanţare în două stagii, operaţiuni multifazate, specificaţii tehnice particulare etc.) şi ale contractelor respective, Beneficiarul poate, de acord cu Comisia, să autorizeze în mod excepţional:
ARTICOLUL 7
Acordarea contractelor de lucrări şi livrări
Comisia şi Beneficiarul se vor asigura că pentru fiecare operaţiune oferta selectată este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în special din punct de vedere al calificărilor şi garanţiilor oferite de licitatori, al costului şi al calităţii serviciilor, al naturii şi al condiţiilor de execuţie a lucrărilor sau a livrărilor, al costului lor de utilizare şi al valorii tehnice.
Rezultatele invitaţiilor la licitaţie trebuie să fie publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene cât de repede posibil.
ARTICOLUL 8
Contractele de cooperare tehnică
1. Contractele de cooperare tehnică, care pot lua forma contractelor pentru studii, supravegherea lucrărilor sau de asistenţă tehnică, vor fi încheiate după negocierea directă cu consultantul sau, dacă se justifică din punct de vedere tehnic, economic sau financiar, ca urmare a invitaţiei la licitaţie.
2. Contractele vor trebui să fie întocmite, negociate şi încheiate fie de Beneficiar, fie de Comisie, atunci când se prevede astfel în Memorandumul de finanţare.
3. În situaţia în care contractele urmează să fie întocmite, negociate şi încheiate de Beneficiar, Comisia va propune o listă scurtă cu unul sau mai mulţi candidaţi, pe baza criteriilor de garantare a calificărilor, experienţei şi independenţei lor şi ţinând seama de disponibilitatea acestora pentru proiectul în chestiune.
4. În cazul unei proceduri directe de negociere, când Comisia a propus mai mulţi candidaţi, Beneficiarul este liber să aleagă dintre cei propuşi candidatul cu care intenţionează să încheie contractul.
5. Când există recurs la o procedură de licitare, contractul va fi acordat candidatului care a înaintat oferta confirmată de Beneficiar şi de Comisie ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
TITLUL III
Acordarea de facilităţi
ARTICOLUL 9
Privilegii generale
Personalului care participă la măsurile finanţate de Comunitate, precum şi membrilor familiilor acestuia li se pot acorda avantaje, privilegii şi scutiri nu mai puţin favorabile decât cele acordate în mod obişnuit altor străini angajaţi în statul Beneficiarului, în cadrul oricăror alte acorduri bilaterale sau multinaţionale sau aranjamente pentru programe de asistenţă economică şi de cooperare tehnică.
ARTICOLUL 10
Facilităţi de stabilire, instalare, intrare şi rezidenţă
În cazul contractelor de lucrări, livrări sau servicii persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitaţie vor avea drept de instalare temporară şi de rezidenţă în cazurile în care importanţa contractului justifică aceasta. Acest drept va fi obţinut numai după emiterea invitaţiei de participare la licitaţie, va servi personalului necesar în vederea efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor şi va expira la o lună după desemnarea contractantului. Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, livrări sau de servicii finanţate de Comunitate şi membrilor apropiaţi ai familiei lui să intre în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, să lucreze acolo şi să părăsească statul respectiv, aşa cum o justifică natura contractului.
ARTICOLUL 11
Importul şi reexportul de echipament
Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru importul de echipament profesional cerut pentru executarea măsurii, în conformitate cu legile, regulile şi reglementările în vigoare ale Beneficiarului. Beneficiarul va acorda în plus persoanelor fizice şi juridice care au executat contracte de lucrări, livrări sau servicii permisele necesare pentru reexportul echipamentului menţionat.
ARTICOLUL 12
Controlul importurilor şi schimburilor valutare
Pentru executarea măsurilor, Beneficiarul se obligă să acorde autorizaţii de import, precum şi autorizaţii pentru achiziţionarea valutei necesare şi să aplice reglementările naţionale privind controlul asupra schimburilor valutare, fără discriminare între statele membre ale Comunităţii, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru repatrierea fondurilor primite pentru executarea măsurii, conform reglementărilor de control al schimburilor valutare în vigoare în statul Beneficiarului.
ARTICOLUL 13
Impozitare şi vamă
1. Plata impozitelor, taxelor vamale şi taxelor de import nu va fi finanţată din Finanţarea gratuită a CEE.
2. Importurile în baza contractelor de livrări, încheiate de autorităţile Beneficiarului şi finanţate din Finanţarea gratuită a CEE, vor putea intra în statul Beneficiarului fără a fi supuse taxelor vamale, altor taxe de import, impozitelor sau unui regim fiscal cu efect echivalent. Beneficiarul va asigura ca importurile respective să fie eliberate din punctul de intrare pentru a fi livrate către contractant, aşa cum se prevede în contract, şi pentru folosinţa imediată conform cerinţelor pentru implementarea normală a contractului, fără a ţine seama de întârzieri sau de dispute în ceea ce priveşte stabilirea taxelor vamale, plăţilor sau a impozitelor menţionate mai sus.
3. Contractele pentru livrări sau servicii oferite de firme externe sau româneşti, finanţate din Finanţarea gratuită a CEE, nu vor fi supuse în statul Beneficiarului plăţii T.V.A., timbrului fiscal sau taxelor de înregistrare ori altor impuneri fiscale având efect similar, indiferent dacă aceste taxe există sau urmează să fie instituite.
4. Persoanele fizice şi juridice, inclusiv personalul expatriat din statele membre ale Comunităţii Europene, ce execută contracte de cooperare tehnică finanţate din Finanţarea gratuită a CEE, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit şi pe venit în statul Beneficiarului.
5. Efectele personale şi gospodăreşti importate pentru uz personal de către persoanele fizice (şi membrii familiilor lor), altele decât cele achiziţionate local, angajate în îndeplinirea sarcinilor definite în contractele de cooperare tehnică, vor fi scutite de taxe vamale, de import, de alte taxe şi impozite fiscale cu acelaşi efect, efectele personale şi gospodăreşti respective urmând să fie reexportate sau să se dispună de ele în ţară conform reglementărilor în vigoare în statul Beneficiarului, după terminarea contractului.
6. Persoanele fizice şi juridice ce importă echipament profesional, aşa cum se prevede în art. 11, dacă solicită astfel, vor beneficia de sistemul de admitere temporară, aşa cum este definit prin legislaţia naţională a Beneficiarului în ceea ce priveşte echipamentul respectiv.
TITLUL IV
Executarea contractelor
ARTICOLUL 14
Originea livrărilor
Beneficiarul se declară de acord ca, atunci când Comisia nu autorizează altfel, materialele şi livrările necesare pentru executarea contractelor trebuie să fie originare din Comunitate, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.
ARTICOLUL 15
Proceduri de efectuare a plăţilor
1. Pentru contractele finanţate din Finanţarea gratuită a CEE documentele de licitaţie vor fi întocmite şi plăţile vor fi efectuate fie în unităţi europene de cont (ECU) sau, conform legilor şi reglementărilor privind schimbul valutar ale Beneficiarului, în valuta Beneficiarului ori în valuta statului în care ofertantul îşi are înregistrat sediul de afaceri sau în valuta statului în care sunt produse livrările.
2. Când documentele de licitaţie sunt întocmite în ECU, plăţile în cauză vor fi efectuate, în mod corespunzător, în valuta prevăzută în contract, pe baza ratei de schimb a ECU din ziua precedentă efectuării plăţii.
3. Beneficiarul şi Comisia vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura execuţia plăţilor în cel mai scurt timp posibil.
TITLUL V
Colaborarea dintre Comisie şi Beneficiar
ARTICOLUL 16
Inspecţie şi evaluare
1. Comisia va avea dreptul să-şi trimită propriii agenţi sau reprezentanţii corespunzător autorizaţi pentru a aduce la îndeplinire orice misiune tehnică ori financiară sau de audit pe care o consideră necesară pentru a urmări execuţia măsurii. În orice caz, Comisia va comunica în avans autorităţilor Beneficiarului trimiterea unor astfel de misiuni. Beneficiarul va pune la dispoziţie toate informaţiile şi documentele care vor fi solicitate de aceasta şi va lua toate măsurile pentru a facilita munca persoanelor împuternicite să aducă la îndeplinire evaluările sau inspecţiile.
2. Beneficiarul:
ARTICOLUL 17
Urmarea măsurilor
Ca urmare a executării măsurii, Comisia poate solicita orice explicaţie şi, atunci când este necesar, poate cădea de acord cu Beneficiarul asupra unei noi orientări în ceea ce priveşte măsura care să fie considerată mai bine adaptată obiectivelor avute în vedere. Beneficiarul va face rapoarte către Comisie, conform planului menţionat în Memorandumul de finanţare, pe toată perioada de execuţie a măsurii, şi asupra complementării acesteia după încheiere. Comisia, pe baza rapoartelor şi, după caz, a evaluării ulterioare, va proceda la închiderea oficială a programului şi va informa ţara beneficiară despre data închiderii oficiale a programului.
TITLUL VI
Prevederi generale şi finale
ARTICOLUL 18
Consultări - dispute
1. Orice problemă legată de executarea sau interpretarea Memorandumului de finanţare sau a acestor Condiţii generale va fi subiect de consultare între Beneficiar şi Comisie, conducând, în cazul în care este necesar, la un amendament la Memorandumul de finanţare.
2. În situaţia în care se constată neîndeplinirea unei obligaţii stabilite în Memorandumul de finanţare şi în aceste Condiţii generale, care nu au fost subiect al unor măsuri de remediere luate în timp util, Comisia va putea suspenda finanţarea măsurii, după consultarea cu Beneficiarul.
3. Beneficiarul poate renunţa total sau parţial la execuţia măsurii. Părţile contractante vor stabili detaliile respectivei renunţări printr-un schimb de scrisori.
ARTICOLUL 19
Anunţ - adrese
Orice anunţ şi orice acord între părţi prevăzut aici trebuie să aibă forma unei comunicări scrise, cu referire explicită la numărul şi la titlul măsurii. Astfel de anunţuri sau de acorduri vor fi făcute prin scrisoare adresată părţii autorizate să primească cele menţionate şi vor fi trimise la adresa anunţată de partea respectivă. În caz de urgenţă sunt permise comunicări prin telefax, comunicări telegrafice sau prin telex, care vor fi considerate valabile, cu condiţia confirmării imediate prin scrisoare. Adresele sunt menţionate în Memorandumul de finanţare.
ANEXA B
ARBITRAJ
Orice dispută între părţile contractante, rezultând din Acordul-cadru sau din Memorandumul de finanţare, care nu este rezolvată prin aplicarea procedurilor menţionate la art. 18 din Condiţiile generale, referitoare la Memorandumul de finanţare, va fi supusă arbitrării de către un Tribunal de arbitraj, după cum urmează: Părţile la arbitraj vor fi Beneficiarul, pe de o parte, şi Comisia, pe de altă parte.
Tribunalul de arbitraj va fi compus din 3 arbitri, numiţi după cum urmează:
Dacă un arbitru numit conform acestei proceduri demisionează, decedează sau devine incapabil să-şi desfăşoare activitatea, un alt arbitru va fi numit în acelaşi mod ca şi arbitrul căruia îi ia locul; un astfel de succesor va avea toate puterile şi îndatoririle arbitrului iniţial.
ANEXA Nr. 2 (C)
PREVEDERI SPECIALE
1. Obiective şi descriere
1.1. Obiective
Obiectivul general al acestei propuneri financiare este sprijinirea demarării şi a implementării eficiente a proiectelor pentru investiţii PHARE 2000 şi 2001. Obiectivul specific al acestei propuneri financiare este de a asigura că documentele de implementare şi cele tehnice sunt pregătite pentru proiectele care au cele mai multe şanse să beneficieze de finanţare PHARE 2000 şi 2001 şi deci de a facilita implementarea lor rapidă şi cu succes.
1.2. Cheltuielile de pregătire a proiectelor eligibile
Următoarele documente de implementare şi tehnice vor fi pregătite pentru proiectele-pilot de investiţii ce au ca scop coeziunea economică şi socială, aşa cum este ea descrisă în subcapitolul 4.3 de mai jos:
(1) Studii de fezabilitate. Această activitate poate include:
(i) pregătirea unui studiu de fezabilitate; sau (ii) finalizarea unui studiu de fezabilitate; sau (iii) completări la un studiu de fezabilitate existent la un nivel superior, astfel încât să permită luarea deciziilor de finanţare. În această ultimă privinţă, o astfel de activitate poate include, printre altele:
(2) Proiectarea tehnică detaliată şi studii de cantitate (de exemplu, orice parte a documentaţiei cerute menţionate în cărţile de lucru FIDIC galbenă, portocalie sau roşie, pentru lucrări, achiziţii sau contracte mixte).
(3) Pregătirea activităţilor pentru scheme de finanţare gratuită, incluzând cereri de piaţă, proiecte "în aşteptare" şi analize "due dilligence".
(4) Planuri de achiziţii şi documente de licitaţie.
(5) Evaluarea impactului asupra mediului, în funcţie de cerinţele legislaţiei Comunităţii Europene în domeniu.
1.3. Selecţia proiectelor
O dată ce Comisia a primit PND şi "Propunerile pentru sprijin PHARE 2000", va începe procesul de selecţie a proiectelor care urmează să fie pregătite în cadrul acestui program. Până la sfârşitul anului coordonatorul naţional al asistenţei (CNA) din fiecare ţară va propune Comisiei o listă de proiecte care să beneficieze de sprijin în cadrul Facilităţii de pregătire a proiectelor. Propunerea CNA va include o descriere (FPP) a sprijinului preliminar cerut de fiecare dintre proiectele-ţintă. Aceste descrieri (FPP) vor fi dezvoltate succint de către beneficiarii principali, pe baza termenilor de referinţă standard pentru cele nouă activităţi identificate mai sus. Câteva ţări beneficiază deja prin programe CBC de facilităţi adecvate de sprijin pentru pregătire şi, în anumite cazuri, autoritatea programului va decide împreună cu CNA dacă astfel de proiecte pot sau nu pot să fie luate în considerare. Dată fiind legătura strânsă cu programarea, Delegaţia Comisiei şi Comisia vor fi implicate direct în discutarea şi revizuirea acestei liste înainte de transmiterea sa oficială.
O parte din proiectele PHARE pentru investiţii, finanţate din PHARE B7 - 5000 (cu excepţia proiectelor de cooperare transfrontalieră care sunt finanţate dintr-o linie bugetară separată), dar care nu intră în domeniul coeziunii sociale şi economice, pot, de asemenea, să solicite pregătire (de exemplu, îmbunătăţirea trecerii frontierelor, facilităţi de tranzit în afara regiunilor-ţintă etc.). Astfel de proiecte reprezintă o parte intrinsecă a promovării coeziunii sociale şi economice, chiar dacă nu se situează în regiunile-ţintă. În mod excepţional, aceste proiecte pot fi supuse spre aprobare Comisiei în cadrul acestei facilităţi. Dat fiind faptul că PND trebuie să fie prezentate Comisiei, selecţia proiectelor pentru pregătirea în cadrul FPP va avea loc după aprobarea acestei propuneri financiare. Pentru a asigura gestionarea prudentă a facilităţii, nici un proiect nu va fi pregătit în cadrul FPP până ce nu vor fi îndeplinite următoarele criterii de eligibilitate:
(1) proiectul să fie derivat din PND şi să fie în conformitate cu priorităţile strategiei de dezvoltare a regiunilor-ţintă;
(2) să fie incluse în propunerea CNA de proiecte care urmează să fie pregătite aşa cum s-a făcut referire mai sus;
(3) Comisia (Delegaţia şi Comisia) să fie de acord că proiectul are şanse să fie inclus ca proiect prioritar în exerciţiul de programare PHARE 2000 sau 2001;
(4) schiţele termenilor de referinţă să fie disponibile până în ianuarie 2000, ceea ce presupune o descriere clară şi cuprinzătoare a proiectului în sine, a sarcinilor de pregătire cerute pentru a face ca proiectul să fie aprobat şi implementat.
Prin programele naţionale din 2000 şi 2001 se vor propune, de asemenea, fonduri separate pentru pregătirea şi supravegherea adecvată, dacă este cazul; până la 5% din costurile proiectului sunt rezervate pentru astfel de activităţi (în afara costurilor administrative). Această facilitate are ca obiectiv asistarea ţărilor în vederea pregătirii proiectelor şi nu va fi folosită pentru a acoperi costuri de administrare şi supervizare a proiectelor (de exemplu: estimare, pregătirea licitaţiei etc.). Trebuie menţionat că diferitele strategii (incluzând planurile naţionale de dezvoltare) şi majoritatea proiectelor care vor fi finanţate prin PHARE sunt pregătite din surse proprii de către ţările respective.
2. Buget
MEUR
__________________________________________________________________________________ Ţara Cod Alocare Investiţii Dezvoltare AT instituţională __________________________________________________________________________________ Bulgaria BG.99.19 2,5 0,00 0,00 2,5 Cehia CZ.99.16 2 0,00 0,00 2 Estonia ES.99.12 2 0,00 0,00 2 Ungaria HU.99.18 2,5 0,00 0,00 2,5 Letonia LE.99.14 2 0,00 0,00 2 Lituania LI.99.17 2 0,00 0,00 2 Polonia PL.99.18 4,5 0,00 0,00 4,5 România RO.99.15 3,5 0,00 0,00 3,5 Slovacia SR.99.20 2 0,00 0,00 2 Slovenia SL.99.14 2 0,00 0,00 2 __________________________________________________________________________________ |
3. Aranjamente de implementare În timp ce propunerea financiară este prezentată Comitetului de gestiune [PHARE] ca o facilitate orizontală, proiectele vor fi implementate prin structurile Programului PHARE Naţional. Propunerea financiară va fi împărţită în mai multe proiecte separate prin semnarea a 10 Memorandumuri de finanţare separate, care sunt prezentate în tabelul următor, permiţând astfel o finalizare optimă în fiecare ţară şi o eficienţă maximă în implementarea proiectelor.
3.1. Implementarea prin programe naţionale
3.2. Implementare
Programul va fi administrat în conformitate cu procedurile Sistemului Descentralizat de Implementare (SID). Coordonatorul naţional al asistenţei (CNA) va avea responsabilitatea asupra problemelor de ansamblu în ceea ce priveşte programarea, monitorizarea şi implementarea programelor.
Fondul Naţional (FN) în ministere relevante (prezentate în tabelul de mai jos), condus de responsabilul naţional cu autorizarea finanţării (RNAF), va superviza din punct de vedere financiar programul şi va raporta Comisiei Europene. Un control financiar adecvat va fi realizat de Autoritatea naţională de control competentă, care va efectua controlul financiar adecvat cu privire la implementarea programului. Fondul Naţional în fiecare ţară este după cum urmează:
1. Bulgaria - Ministerul Finanţelor
2. Republica Cehă - Ministerul Finanţelor
3. Estonia - Ministerul Finanţelor
4. Ungaria - Trezoreria Statului
5. Letonia - Ministerul Finanţelor
6. Lituania - Ministerul Finanţelor
7. Polonia - Ministerul Finanţelor
8. România - Ministerul Finanţelor
9. Slovacia - Ministerul Finanţelor
10. Slovenia - Ministerul Finanţelor Comisia va transfera fonduri către FN în conformitate cu Memorandumul de înţelegere semnat între Comisie şi ţările respective. Fondurile vor fi transferate la cererea RNAF. O plată de până la 20% din totalul fondurilor, în scopul de a fi administrată de autorităţile locale, va fi transferată în Fondul Naţional după semnarea Memorandumului de finanţare şi a acordurilor de finanţare (AF) între Fondul Naţional şi agenţiile de implementare (AI)/Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP). Prevederile art. 2 şi 13 din Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional trebuie respectate. În plus, RNAF trebuie să propună Comisiei spre aprobare nominalizarea unui responsabil cu autorizarea programului (RAP) şi o descriere a sistemului creat, a fluxului informaţiei între FN şi AI/OPCP şi a modului în care vor fi efectuate plăţile.
Se vor efectua patru alimentări ale fondului în cuantumul celei mai mici sume reprezentate, fie de maximum 20% din fondurile care urmează să fie administrate local, fie de diferenţa până la valoarea integrală a bugetului.
Prima alimentare a fondului va fi trasă în momentul în care o cotă de 10% din buget a fost deja cheltuită de Agenţia de implementare (AI) şi de OPCP.
A doua alimentare poate fi cerută atunci când 30% din bugetul total în exerciţiu au fost cheltuite. Punctul de tragere pentru a treia alimentare a fondului este de 50%, iar plata celei de-a patra rate se face în momentul în care s-a cheltuit 70%. Cu excepţia unei autorizaţii exprese prealabile din partea Comisiei, nici o cerere de alimentare a contului nu poate fi făcută dacă fondurile cumulate, aflate în depozit la Fondul Naţional şi la Agenţia de implementare, depăşesc 10% din exerciţiul bugetar angajat. În mod excepţional, RNAF poate solicita o plată în avans de peste 20%, în conformitate cu procedurile prevăzute în Memorandumul de înţelegere sus-menţionat. Agenţiile de implementare din fiecare ţară responsabile pentru subprograme vor fi OPCP.
Fondul Naţional va transfera fonduri către agenţiile de implementare (AI), incluzând Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP), în conformitate cu acordurile de finanţare (AF) semnate între Fondurile Naţionale şi AI/OPCP, după caz. Fiecare acord AF va fi andosat de către Comisia Europeană. În cazurile în care FN este el însuşi agentul de plată pentru AI/OPCP nu va avea loc nici un transfer de fonduri de la FN către AI/OPCP. OPCP şi AI vor fi fiecare conduse de un responsabil cu autorizarea plăţilor (RAP) numit de RNAF după consultarea cu CNA. RAP va fi responsabil de toate operaţiunile efectuate de OPCP/AI. Un cont bancar separat în euro va fi deschis şi administrat de FN la o bancă ce a fost anterior convenită cu Comisia Europeană. Contul va fi administrat într-un sistem contabil separat. În principiu toate conturile bancare vor fi purtătoare de dobândă. Dobânda va fi raportată Comisiei Europene. În cazul în care Comisia decide astfel, pe baza propunerii RNAF, dobânda poate fi reinvestită în program. Aceleaşi proceduri vor fi aplicate pentru orice fonduri transferate către AI sau OPCP. RNAF şi RAP vor lua măsurile necesare ca toate contractele să fie pregătite conform procedurilor stabilite în manualul SID. Contractele se vor încadra, în general, în suma de 2 milioane, dacă este vorba de asistenţă tehnică pentru pregătire. Proiectele de investiţii în pregătire se vor supune criteriului de maximum 2 milioane. Toate contractele trebuie încheiate până la data de 31 decembrie 2001. Toate plăţile trebuie efectuate până la data de 31 decembrie 2002. Toate fondurile neutilizate până la expirarea datei programului vor fi recuperate de către Comisie.
Pentru acele contracte ale căror fonduri sunt reţinute pentru o perioadă de garanţie prelungită până după data expirării perioadei de efectuare a plăţilor din cadrul programului, totalul fondurilor legate de aceste contracte, aşa cum a fost calculat de RAP şi stabilit de către Comisie, va fi plătit Agenţiei de implementare înainte de închiderea oficială a programului. Agenţia de implementare îşi asumă întreaga responsabilitate pentru depozitarea fondurilor până la plata finală, trebuind să asigure că aceste fonduri vor fi folosite doar pentru a face plăţi menţionate în clauzele programului. Agenţia de implementare îşi asumă întreaga responsabilitate şi faţă de contractori în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor menţionate în contract. Dobânzile crescute datorate depozitării fondurilor vor fi plătite Comisiei după plata finală către contractori. Fondurile care nu au fost plătite contractorilor după ce plăţile finale au fost încheiate vor fi rambursate Comisiei. O trecere în revistă a utilizării fondurilor depozitate în conturi de garanţie şi a plăţilor efectuate din acestea şi a dobânzilor va fi obţinută anual de către NAO pentru Comisie.
4. Monitorizare şi evaluare
Va fi înfiinţat un comitet mixt de monitorizare (CMM). El va include NAO, NAC şi Comisia Europeană. Acest comitet se va reuni cel puţin o dată pe an pentru a trece în revistă toate programele finanţate de PHARE, în scopul evaluării progreselor făcute în îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Memorandumul de finanţare şi în Parteneriatul pentru aderare. CMM poate recomanda o schimbare a priorităţilor şi/sau realocarea fondurilor PHARE.
Comitetul mixt de monitorizare va fi asistat de un subcomitet de monitorizare care va include NAC, PAO al fiecărei AI (şi al CFCU unde este aplicabil) şi serviciile Comisiei. Acesta va revedea în detaliu progresul fiecărui program, inclusiv componentele şi contractele sale, în baza rapoartelor de evaluare şi monitorizare produse cu ajutorul consultantului extern (şi în acord cu prevederile manualului DIS), şi va trimite recomandări cu privire la aspecte ale conducerii şi planificării, asigurând că acestea se vor realiza. Subcomitetul va raporta către CMM, căruia îi va supune spre examinare toate detaliile raportului cu privire la programele finanţate de PHARE.
5. Audit şi evaluare
Rapoartele şi operaţiunile Fondului Naţional şi, unde este cazul, cele ale OPCP şi ale agenţiilor de implementare relevante pot fi verificate oricând la cererea Comisiei de către un contabil extern contractat de Comisie, fără a prejudicia responsabilităţile Comisiei şi ale Curţii de Conturi, aşa cum este prevăzut în Condiţiile generale ale Acordului-cadru anexat la Memorandumul de finanţare.
Serviciile Comisiei vor lua măsuri pentru realizarea unei evaluării "expost" după terminarea programului.
6. Vizibilitate şi publicitate RAP va fi răspunzător de luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea publicităţii adecvate tuturor activităţilor finanţate prin acest program. Aceasta se va face în strânsă colaborare cu Delegaţia Comisiei Europene în România. Alte detalii se găsesc în anexa nr. 3 "Informare şi publicitate".
7. Condiţii speciale
În cazul în care angajamentele convenite nu sunt îndeplinite din raţiuni imputabile Guvernelor ţărilor beneficiare, Comisia poate revizui oricând programul, în sensul anulării totale sau parţiale a acestuia şi/sau realocând fondurile neutilizate pentru alte scopuri conforme cu obiectivele programului PHARE.
ANEXA Nr. 3
INFORMARE ŞI PUBLICITATE
pentru programele PHARE, ISPA şi SAPARD ale Uniunii Europene
1. Scop şi obiective
Informaţiile şi activităţile de publicitate privind asistenţa Uniunii Europene prin Programul PHARE sunt destinate creşterii gradului de conştientizare a publicului şi a transparenţei acţiunilor UE, precum şi creării unei imagini consistente privind activităţile respective în toate ţările beneficiare. Informarea şi publicitatea privesc activităţile care primesc o contribuţie de la Programul PHARE al Uniunii Europene.
2. Principii generale
Fiecare RAP responsabil cu implementarea memorandumurilor financiare, precum şi a altor forme de asistenţă va fi responsabil cu publicitatea la faţa locului. Această acţiune se va desfăşura în cooperare cu Delegaţia Comisiei Europene, care va fi informată asupra demersurilor făcute în acest scop.
Autorităţile naţionale şi regionale competente vor desfăşura activităţile necesare unei aplicări efective a acestor prevederi, în colaborare cu Delegaţia Comisiei Europene din ţara respectivă. Informarea şi măsurile publicitare descrise mai jos se bazează pe prevederile reglementărilor şi deciziilor ce se aplică fondurilor structurale. Acestea sunt:
3. Informarea şi publicitatea privind programele PHARE
Informarea şi măsurile publicitare vor face subiectul unui set de măsuri coerente, definite de autorităţile naţionale, regionale şi locale competente, în colaborare cu Delegaţia Comisiei, pentru toată durata Memorandumului de finanţare, şi va privi atât programele, cât şi alte forme de asistenţă.
Costul informării şi publicităţii privind proiectele individuale va fi suportat din bugetul alocat proiectelor respective. În cazul implementării programelor PHARE se vor aplica măsurile menţionate mai jos la lit. a) şi b):
(i) pentru investiţiile de infrastructură ce depăşesc 1 milion ECU:
(ii) în cazul investiţiilor de producţie, măsuri pentru dezvoltarea potenţialului local şi alte măsuri beneficiind de finanţare PHARE, ISPA sau SAPARD:
4. Transparenţa asistenţei UE în cercurile de afaceri, printre potenţialii beneficiari şi publicul larg
4.1. Cercurile de afaceri
Cercurile de afaceri trebuie implicate în cea mai mare măsură în asistenţa ce le priveşte direct. Autorităţile responsabile cu implementarea asistenţei vor asigura existenţa canalelor relevante pentru diseminarea informaţiilor către potenţialii beneficiari, în special către întreprinderile mici şi mijlocii. Acestea trebuie să cuprindă şi indicaţii privind procedurile administrative care trebuie urmate.
4.2. Alţi beneficiari potenţiali
Autorităţile responsabile cu implementarea asistenţei vor asigura existenţa canalelor relevante pentru diseminarea informaţiilor către toate persoanele care beneficiază sau care ar putea beneficia de măsuri de formare, angajare sau dezvoltare a resurselor umane. În acest sens se va asigura cooperarea dintre organismele de pregătire profesională implicate în angajare, grupurile de afaceri, centrele de formare şi organizaţiile neguvernamentale.
Formulare
Formularele emise de autorităţile locale, naţionale sau regionale privind anunţarea şi solicitarea de fonduri nerambursabile destinate Beneficiarilor finali sau oricărei alte entităţi eligibile pentru acest fel de asistenţă vor trebui să indice faptul că UE şi, în mod special, programele PHARE, ISPA sau SAPARD asigură aceste surse financiare. Notificarea de asistenţă transmisă beneficiarilor trebuie să menţioneze procentul sau volumul de asistenţă finanţat de programele amintite. În cazul în care astfel de documente poartă stema naţională sau regională, trebuie să poarte şi un însemn al UE de aceeaşi mărime.
4.3. Publicul larg
Mass-media
Autorităţile competente vor informa mass-media, în maniera cea mai potrivită, despre acţiunile cofinanţate de UE, PHARE, ISPA sau SAPARD în special. Contribuţia PHARE va fi reflectată corespunzător în această informare.
În acest context demararea operaţiunilor (o dată adoptate de Comisie) şi fazele importante ale implementării vor face subiectul unor acţiuni de publicitate, cu precădere în mass-media regională (presă, radio, televiziune). Trebuie asigurată o colaborare corespunzătoare cu Delegaţia Comisiei din ţara respectivă. Cele două principii menţionate mai sus se aplică anunţurilor, precum şi comunicatelor de presă şi comunicatelor publice.
Acţiuni informative
Organizarea de acţiuni informative, cum ar fi conferinţe, seminarii, târguri şi expoziţii în legătură cu implementarea operaţiunilor parţial finanţate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, va urmări să facă explicită participarea UE. În acest context se vor expune steagurile UE în camerele unde au loc întâlniri şi se va pune emblema UE pe documente, în funcţie de situaţie. Delegaţia Comisiei din ţara beneficiară va ajuta, după necesităţi, la pregătirea şi implementarea acestui tip de acţiuni.
Materiale informative
Publicaţiile (cum ar fi broşuri şi pliante) despre programe şi măsuri similare, finanţate sau cofinanţate de PHARE, ISPA sau SAPARD, trebuie să conţină pe prima pagină o indicare clară a participării UE, precum şi simbolul UE, în cazul în care stema naţională sau regională este folosită.
În cazul în care aceste publicaţii au o prefaţă, aceasta trebuie semnată atât de persoana responsabilă în ţara beneficiară, cât şi de delegatul Comisiei, în numele acesteia, pentru a demonstra clar participarea UE. Aceste publicaţii trebuie să se refere la organismele naţionale şi regionale responsabile cu informarea părţilor interesate. Principiile menţionate mai sus se aplică, de asemenea, şi materialelor audiovizuale.
5. Prevederile privind panouri, postere şi plăcuţe permanente
Ţările beneficiare vor asigura transparenţa măsurilor parţial finanţate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanţă cu următoarele măsuri şi informaţii publicitare:
Panouri
Panourile cu informaţii privind participarea UE la finanţarea investiţiei trebuie să fie ridicate la locul tuturor proiectelor cu participare UE în proporţie de 1 milion ECU sau mai mult. Chiar dacă autorităţile locale sau regionale nu ridică un panou care să menţioneze propria lor implicare, finanţarea UE trebuie menţionată pe un panou special. Aceste panouri trebuie să aibă o mărime corespunzătoare anvergurii (ţinându-se seama de mărimea contribuţiei UE) şi trebuie să corespundă instrucţiunilor prevăzute în Ghidul informativ ce se poate obţine de la Delegaţiile Comisiei Europene. Nu mai devreme de 6 luni de la finalizarea lucrării şi în măsura în care este posibil, aceste panouri vor fi înlocuite cu plăcuţe permanente, în concordanţă cu prevederile Ghidului informativ.
Plăcuţe permanente
Aceste plăcuţe vor trebui amplasate în zonele accesibile publicului larg (centre de conferinţe, aeroporturi, staţii etc.). Plăcuţele trebuie să cuprindă pe lângă simbolul UE şi o menţiune privind programele PHARE, ISPA sau SAPARD şi cofinanţarea UE. În cazurile în care autorităţile locale, regionale sau naţionale, precum şi orice alt beneficiar montează un asemenea panou, plăcuţă permanentă ori poster sau fac orice alt demers menit să aisgure informarea despre proiecte cu costuri mai mici de 1 milion ECU, trebuie indicată participarea UE.
6. Prevederi finale
Autorităţile naţionale, regionale sau locale implicate pot derula în orice situaţie măsuri suplimentare, dacă se consideră necesar. În aceste cazuri trebuie consultată şi informată Delegaţia Comisiei, astfel încât aceasta să poată participa, dacă consideră necesar, la realizarea acestor măsuri.
Pentru a facilita implementarea acestor prevederi Comisia, prin intermediul delegaţiei din ţara respectivă, va asigura asistenţă tehnică sub forma îndrumării asupra cerinţelor de design, în cazul în care este necesar. Se va realiza un Ghid informativ, scris în limba ţării respective, care va conţine indicaţii detaliate referitoare la cerinţele de design.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.