ORDONANŢĂ nr.116 din 31 august 2000
pentru ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Facilitatea de recuperare (Pre-ins Facility), semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999
Textul actului publicat în M.Of. nr. 438/3 sep. 2000

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 lit. A pct. 19 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României adoptă următoarea ordonanţă:

Articol unic. - Se ratifică Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Facilitatea de recuperare (Pre-ins Facility), semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999. Memorandumul de finanţare este anexat la prezenta ordonanţă şi face parte integrantă din aceasta.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU

Contrasemnează:

p. Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Eugen Dijmărescu,
secretar de stat

Ministrul apelor,
pădurilor şi protecţiei mediului,
Romică Tomescu

Ministrul transporturilor,
Anca Boagiu

Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş

Bucureşti, 31 august 2000.
Nr. 116.

MEMORANDUM DE FINANŢARE*)

Comisia Europeană, denumită în continuare Comisia, acţionând pentru şi în numele Comunităţii Europene, denumită în continuare Comunitatea, pe de o parte, şi Guvernul României, denumit în continuare Beneficiar, pe de altă parte,

au convenit următoarele:
Măsura la care se face referire la art. 1 de mai jos va fi executată şi finanţată din resursele bugetare ale Comunităţii, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. Cadrul tehnic, juridic şi administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire la art. 1 de mai jos este stabilit de Condiţiile generale anexate la Acordul-cadru încheiat la 12 martie 1991 între Comisie şi Beneficiar şi completate cu prevederile prezentului memorandum şi cu Dispoziţiile speciale anexate la acesta.

*) Traducere.

ARTICOLUL 1
Natura şi obiectul

Ca o componentă a programului său de asistenţă, Comunitatea va contribui, sub forma finanţării nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri:

Numărul Programului: RO 9910
Titlul: Facilitatea Pre-ins
Durata: până la 31 decembrie 2001.

ARTICOLUL 2
Angajamentul Comunităţii

Contribuţia financiară din partea Comunităţii este fixată la nivelul maxim de 21 milioane euro, denumită în continuare Finanţare gratuită.

ARTICOLUL 3
Durata şi data de expirare

Pentru prezenta măsură Finanţarea gratuită este disponibilă pentru contractare până la 31 decembrie 2001, făcând obiectul reglementărilor prezentului memorandum. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Fondurile rămase din Finanţarea gratuită, care nu au fost contractate până la această dată, vor fi anulate. Termenul limită pentru efectuarea plăţilor din cadrul Finanţării gratuite este 31 decembrie 2002. Toate plăţile trebuie să fie efectuate până la expirarea termenului limită al plăţilor. Comisia poate totuşi, în funcţie de împrejurări, să fie de acord cu o prelungire a acestei date de expirare (a perioadei de contractare sau de plăţi), dacă aceasta este cerută în timp util şi justificată în mod adecvat de Beneficiar. Prezentul memorandum va expira la data la care expiră perioada de efectuare a plăţilor din Finanţarea gratuită. Toate fondurile care nu au fost utilizate vor fi returnate Comisiei.

ARTICOLUL 4
Adrese

Corespondenţa privitoare la executarea măsurii, având menţionate numărul şi titlul acesteia, va fi adresată:

Pentru Comunitate:
Delegaţia Comisiei Europene în România
Str. Grigore Mora nr. 11
71278 Bucureşti
ROMÂNIA
Telefon: (40-1) 203 5400
Fax: (40-1) 230 2453

Pentru Beneficiar:
Ministerul Afacerilor Externe
Departamentul pentru Afaceri Europene
Aleea Alexandru nr. 33
Sectorul 1, Bucureşti
ROMÂNIA
Telefon/Fax: (40-1) 312 6929

ARTICOLUL 5
Numărul de exemplare

Prezentul memorandum este redactat în două exemplare în limba engleză.

ARTICOLUL 6
Intrarea în vigoare

Prezentul memorandum va intra în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi. Orice cheltuială care are loc înaintea acestei date nu este eligibilă pentru Finanţare gratuită.

Anexele reprezintă parte integrantă a prezentului memorandum.

Semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999.

Pentru Beneficiar,
Petre Roman,
ministru de stat, ministrul afacerilor externe,
coordonator naţional al asistenţei

Pentru Comunitate,
Fokion Fotiadis,
şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România

Anexa nr. 1: Acordul-cadru (anexele A şi B)
Anexa nr. 2: Dispoziţii speciale (anexa C)
Anexa nr. 3: Informare şi publicitate pentru programele PHARE, ISPA şi SAPARD ale Uniunii Europene


ANEXA Nr. 1 (A şi B)

ACORD-CADRU*)

Comisia Comunităţilor Europene, denumită în cele ce urmează Comisia, acţionând pentru şi în numele Comunităţii Economice Europene, denumită în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, şi România, de cealaltă parte, şi împreună denumite părţi contractante,

având în vedere faptul că România este eligibilă de a beneficia de Programul de asistenţă PHARE din partea Comunităţii, prevăzut în Regulamentul nr. 3.906/89 din 18 decembrie 1989 al Consiliului Comunităţii Europene, modificat prin Regulamentul nr. 2.698/90 din 17 septembrie 1990,
având în vedere faptul că este convenabilă menţionarea în cele de mai jos a cadrului tehnic, legal şi administrativ pentru executarea măsurilor finanţate în România în cadrul programului de asistenţă al Comunităţii,
au convenit după cum urmează:

ARTICOLUL 1

Pentru a promova cooperarea dintre părţile contractante în scopul sprijinirii procesului reformei economice şi sociale din România, părţile contractante sunt de acord să implementeze măsuri în domeniul cooperării financiare, tehnice şi al altor forme de cooperare, aşa cum s-a specificat în regulamentul menţionat mai sus, care vor fi finanţate şi implementate în cadrul tehnic, legal şi administrativ stabilit în acest acord. Detaliile specifice ale fiecărei măsuri (sau set de măsuri) vor fi introduse într-un memorandum ce va fi convenit între părţile contractante (denumit în continuare Memorandum de finanţare), conform modelului prezentat în anexa nr. 2(C).

România ia toate măsurile necesare pentru a asigura executarea corespunzătoare a tuturor măsurilor.

ARTICOLUL 2

Fiecare măsură finanţată în cadrul acestui acord va fi implementată în conformitate cu Condiţiile generale din anexa A, care vor fi considerate ca fiind incluse în fiecare Memorandum de finanţare.

Memorandumul de finanţare poate schimba sau suplimenta Condiţiile generale, după cum va fi necesar pentru implementarea măsurii în discuţie.

ARTICOLUL 3

Pentru problemele legate de măsurile finanţate în cadrul acestui acord, Comisia va fi reprezentată de Delegaţia sa, imediat ce aceasta este înfiinţată în Bucureşti, care se va asigura din partea Comisiei că măsura este executată în conformitate cu practicile financiare şi tehnice legale.

ARTICOLUL 4

Când părţile contractante convin astfel, Comisia poate delega responsabilitatea sa integrală sau parţială privind implementarea unei măsuri către o terţă parte, stat sau agenţie.

În acest caz termenii şi condiţiile unei asemenea delegări vor fi menţionaţi în acordul ce urmează să fie încheiat între Comisie şi terţa parte, stat sau agenţie, cu acordul Guvernului României.

ARTICOLUL 5

Orice dispută legată de acest acord, care nu poate fi rezolvată prin consultare, va fi soluţionată în conformitate cu procedura de arbitraj menţionată în anexa B.

ARTICOLUL 6

Acest acord este întocmit în două exemplare în limba engleză.

ARTICOLUL 7

Acest acord va intra în vigoare la data la care părţile contractante se vor informa reciproc despre aprobarea sa în conformitate cu legislaţia sau procedura internă a fiecărei părţi. Acordul va continua să fie în vigoare pentru o perioadă nedefinită, dacă nu îşi încetează valabilitatea prin notificarea scrisă a uneia dintre părţile contractante către cealaltă.

La încheierea duratei de valabilitate a acestui acord orice măsură aflată încă în curs de execuţie va fi dusă la îndeplinire conform termenilor Memorandumului de finanţare aferent şi Condiţiilor generale stabilite prin prezentul acord.

ARTICOLUL 8

Prevederile acestui acord se vor aplica şi cooperării tehnice şi altor cooperări convenite între părţile contractante care prin natura lor nu sunt cuprinse într-un memorandum specific finanţat în baza Programului de asistenţă PHARE, la cererea Guvernului României.

Anexele vor fi considerate parte integrantă a acestui acord.

Întocmit la Bucureşti la 2 martie 1991.

*) Traducere.

Eugen Dijmărescu,
ministru de stat
ROMÂNIA

Frans Andriessen,
vicepreşedinte al Comisiei Europene
COMUNITATEA


ANEXA A

CONDIŢII GENERALE
privind memorandumurile de finanţare

În aceste Condiţii generale termenul Beneficiar va fi înţeles ca referitor la Guvernul României.

TITLUL I
Finanţarea proiectelor

ARTICOLUL 1
Obligaţia Comunităţii

Angajamentul Comunităţii, denumit în cele ce urmează Finanţarea gratuită a CEE, a cărei valoare este menţionată în Memorandumul de finanţare, va determina limita în cadrul căreia se va desfăşura angajarea şi execuţia plăţilor prin contracte şi devize aprobate corespunzător. Orice cheltuieli ce depăşesc Finanţarea gratuită a CEE vor fi suportate de Beneficiar.

ARTICOLUL 2
Disponibilitatea asistenţei nerambursabile a CEE

Acolo unde execuţia unei măsuri depinde de angajamentele financiare asupra resurselor proprii ale beneficiarilor sau asupra altor surse de fonduri, Finanţarea gratuită a CEE va deveni disponibilă în momentul în care devin disponibile şi sumele angajate de Beneficiar şi/sau celelalte surse de fonduri, conform celor prevăzute în Memorandumul de finanţare.

ARTICOLUL 3
Cheltuirea

Contractele sunt eligibile pentru plăţi în baza acestui Memorandum de finanţare numai dacă sunt încheiate înainte de data de expirare a Memorandumului de finanţare. Plăţile în cadrul unor asemenea contracte pot avea loc în timpul unei perioade de maximum 12 luni de la data de expirare a Memorandumului de finanţare. Orice prelungire excepţională a acestei perioade trebuie să fie aprobată de Comisie.

În cadrul limitei stabilite pentru Finanţarea gratuită a CEE, cererile pentru fonduri sub forma unui program de lucru vor fi prezentate Delegaţiei Comisiei de către Beneficiar, conform agendei stabilite în Memorandumul de finanţare. Documentele justificative referitoare la plăţile făcute pentru realizarea unei anumite măsuri vor fi puse la dispoziţie în sprijinul cererii de fonduri atunci când Comisia o solicită.

Oricum, în cadrul anumitor contracte din cadrul măsurii poate fi prevăzută plata direct de către Comisie către contractanţi. Fiecare contract va indica proporţia şi momentul efectuării plăţii, împreună cu documentele justificative necesare.

Pentru partea de program implementată de Beneficiar, Autoritatea de implementare va înainta un program de lucru cu cel puţin 9 luni înainte de data de expirare a Memorandumului de finanţare, pentru aprobarea de către Comisie a contractelor ce mai trebuie încheiate pentru implementarea programului. Programul de lucru trebuie să cuprindă propuneri pentru utilizarea dobânzilor nete provenite din conturile deschise în cursul implementării programului, cu condiţia ca întreaga Finanţare gratuită a CEE să fi fost angajată anterior.

În ceea ce priveşte măsurile executate pe baza unor devize estimative, în condiţiile în care Memorandumul de finanţare nu poate prevedea altfel, o primă tranşă de plată care nu va depăşi 20% din totalul devizului aprobat de Comisie poate fi efectuată în favoarea Beneficiarului, în aceleaşi condiţii menţionate la paragraful 2 de mai sus.

TITLUL II
Achiziţionarea

ARTICOLUL 4
Generalităţi

Procedura de urmat pentru încheierea contractelor de lucrări, livrări şi de cooperare tehnică va fi menţionată în Memorandumul de finanţare, urmând principiile de mai jos.

ARTICOLUL 5
Condiţii de participare

1. Cu excepţia prevederilor art. 6, Comisia şi Beneficiarul vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea condiţiilor de participare la astfel de contracte, în special prin publicarea în timp util a invitaţiilor la licitaţie. Anunţurile urmează să fie făcute pentru Comunitate cel puţin în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi pentru statele beneficiare în jurnalul oficial corespunzător.

2. Condiţiile generale ale contractelor trebuie să fie întocmite în conformitate cu modelele din uzanţa internaţională, cum ar fi reglementările generale şi condiţiile pentru contractele de livrări finanţate din fondurile PHARE.

ARTICOLUL 6
Derogarea de la procedurile standard

Acolo unde este recunoscută urgenţa situaţiei sau unde aceasta este justificată pe baza naturii, importanţei reduse sau a unor caracteristici particulare ale anumitor măsuri (de exemplu: operaţiuni de finanţare în două stagii, operaţiuni multifazate, specificaţii tehnice particulare etc.) şi ale contractelor respective, Beneficiarul poate, de acord cu Comisia, să autorizeze în mod excepţional:

- acordarea contractelor în urma unor invitaţii restrânse la licitaţie;
- încheierea contractelor prin acord direct;
- realizarea contractelor prin departamente de lucrări publice.

O astfel de derogare trebuie să fie menţionată în Memorandumul de finanţare.

ARTICOLUL 7
Acordarea contractelor de lucrări şi livrări

Comisia şi Beneficiarul se vor asigura că pentru fiecare operaţiune oferta selectată este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în special din punct de vedere al calificărilor şi garanţiilor oferite de licitatori, al costului şi al calităţii serviciilor, al naturii şi al condiţiilor de execuţie a lucrărilor sau a livrărilor, al costului lor de utilizare şi al valorii tehnice.

Rezultatele invitaţiilor la licitaţie trebuie să fie publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene cât de repede posibil.

ARTICOLUL 8
Contractele de cooperare tehnică

1. Contractele de cooperare tehnică, care pot lua forma contractelor pentru studii, supravegherea lucrărilor sau de asistenţă tehnică, vor fi încheiate după negocierea directă cu consultantul sau, dacă se justifică din punct de vedere tehnic, economic sau financiar, ca urmare a invitaţiei la licitaţie.

2. Contractele trebuie să fie întocmite, negociate şi încheiate fie de Beneficiar, fie de Comisie, atunci când se prevede astfel în Memorandumul de finanţare.

3. În situaţia în care contractele urmează să fie întocmite, negociate şi încheiate de Beneficiar, Comisia va propune o listă scurtă cu unul sau mai mulţi candidaţi, pe baza criteriilor de garantare a calificărilor, experienţei şi independenţei lor şi ţinând seama de disponibilitatea acestora pentru proiectul în chestiune.

4. În cazul unei proceduri directe de negociere, când Comisia a propus mai mulţi candidaţi, Beneficiarul este liber să aleagă dintre cei propuşi candidatul cu care intenţionează să încheie contractul.

5. Când există recurs la o procedură de licitare, contractul va fi acordat candidatului care a înaintat oferta confirmată de Beneficiar şi de Comisie ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

TITLUL III
Acordarea de facilităţi

ARTICOLUL 9
Privilegii generale

Personalului care participă la măsurile finanţate de Comunitate, precum şi membrilor familiilor acestuia li se pot acorda avantaje, privilegii şi scutiri nu mai puţin favorabile decât cele acordate în mod obişnuit altor străini angajaţi în statul Beneficiarului, în cadrul oricăror alte acorduri bilaterale sau multinaţionale ori aranjamente pentru programe de asistenţă economică şi de cooperare tehnică.

ARTICOLUL 10
Facilităţi de stabilire, instalare, intrare şi rezidenţă

În cazul contractelor de lucrări, de livrări sau de servicii, persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitaţie vor avea drept de instalare temporară şi de rezidenţă în cazurile în care importanţa contractului justifică aceasta. Acest drept va fi obţinut numai după emiterea invitaţiei de participare la licitaţie şi va servi personalului necesar în vederea efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor şi va expira la o lună după desemnarea contractantului.

Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, livrări sau servicii finanţate de Comunitate şi membrilor apropiaţi ai familiei lui să intre în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, să lucreze acolo şi să părăsească statul respectiv, aşa cum o justifică natura contractului.

ARTICOLUL 11
Importul şi reexportul de echipament

Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru importul de echipament profesional cerut pentru executarea măsurii, în conformitate cu legile, regulile şi reglementările în vigoare ale Beneficiarului.

Beneficiarul va acorda în plus persoanelor fizice şi juridice care au executat contracte de lucrări, livrări sau servicii permisele necesare pentru reexportul echipamentului menţionat.

ARTICOLUL 12
Controlul importurilor şi schimburilor valutare

Pentru executarea măsurilor, Beneficiarul se obligă să acorde autorizaţii de import, precum şi autorizaţii pentru achiziţionarea valutei necesare şi să aplice reglementările naţionale privind controlul asupra schimburilor valutare, fără discriminare între statele membre ale Comunităţii, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru repatrierea fondurilor primite pentru executarea măsurii, conform reglementărilor de control al schimburilor valutare în vigoare în statul Beneficiarului.

ARTICOLUL 13
Impozitare şi vamă

1. Plata impozitelor, taxelor vamale şi taxelor de import nu va fi finanţată din Finanţarea gratuită a CEE.

2. Importurile în baza contractelor de livrări, încheiate de autorităţile Beneficiarului şi finanţate din Finanţarea gratuită a CEE, vor putea intra în statul Beneficiarului fără a fi supuse taxelor vamale, altor taxe din import, impozitelor sau unui regim fiscal cu efect echivalent. Beneficiarul va asigura ca importurile respective să fie eliberate din punctul de intrare pentru a fi livrate către contractant, aşa cum se prevede în contract, şi pentru folosinţa imediată conform cerinţelor pentru implementarea normală a contractului, fără a ţine seama de întârzieri sau de dispute în ceea ce priveşte stabilirea taxelor vamale, plăţilor sau a impozitelor menţionate mai sus.

3. Contractele pentru livrări sau servicii oferite de firme externe sau româneşti, finanţate din Finanţarea gratuită a CEE, nu vor fi supuse în statul Beneficiarului plăţii T.V.A., timbrului fiscal sau taxelor de înregistrare ori altor impuneri fiscale având efect similar, indiferent dacă aceste taxe există sau urmează să fie instituite.

4. Persoanele fizice şi juridice, inclusiv personalul expatriat din statele membre ale Comunităţii Europene, care execută contracte de cooperare tehnică finanţate din Finanţarea gratuită a CEE, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit şi pe venit în statul Beneficiarului.

5. Efectele personale şi gospodăreşti importate pentru uz personal de către persoanele fizice (şi membrii familiilor lor), altele decât cele achiziţionate local, angajate în îndeplinirea sarcinilor definite în contractele de cooperare tehnică, vor fi scutite de taxe vamale, de import, de alte taxe şi impozite fiscale cu acelaşi efect, efectele personale şi gospodăreşti respective urmând să fie reexportate sau să se dispună de ele în ţară conform reglementărilor în vigoare în statul Beneficiarului, după terminarea contractului.

6. Persoanele fizice şi juridice care importă echipament profesional, aşa cum se prevede în art. 11, dacă solicită astfel, vor beneficia de sistemul de admitere temporară, aşa cum este definit prin legislaţia naţională a Beneficiarului în ceea ce priveşte echipamentul respectiv.

TITLUL IV
Executarea contractelor

ARTICOLUL 14
Originea livrărilor

Beneficiarul se declară de acord ca, atunci când Comisia nu autorizează altfel, materialele şi livrările necesare pentru executarea contractelor să fie originare din Comunitate, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

ARTICOLUL 15
Proceduri de efectuare a plăţilor

1. Pentru contractele finanţate din Finanţarea gratuită a CEE documentele de licitaţie vor fi întocmite şi plăţile vor fi efectuate fie în unităţi europene de cont (ECU), fie, conform legilor şi reglementărilor privind schimbul valutar ale Beneficiarului, în valuta Beneficiarului ori în valuta statului în care ofertantul îşi are înregistrat sediul de afaceri sau în valuta statului în care sunt produse livrările.

2. Când documentele de licitaţie sunt întocmite în ECU, plăţile în cauză vor fi efectuate, în mod corespunzător, în valuta prevăzută în contract, pe baza ratei de schimb a ECU din ziua precedentă efectuării plăţii.

3. Beneficiarul şi Comisia vor lua măsurile necesare pentru a asigura execuţia plăţilor în cel mai scurt timp posibil.

TITLUL V
Colaborarea dintre Comisie şi Beneficiar

ARTICOLUL 16
Inspecţie şi evaluare

1. Comisia va avea dreptul să îşi trimită propriii agenţi sau reprezentanţii corespunzător autorizaţi pentru a aduce la îndeplinire orice misiune tehnică sau financiară sau de audit pe care o consideră necesară pentru a urmări execuţia măsurii. În orice caz Comisia va comunica în avans autorităţilor Beneficiarului trimiterea unor astfel de misiuni.

Beneficiarul va pune la dispoziţie toate informaţiile şi documentele care vor fi solicitate de Comisie şi va lua toate măsurile pentru a facilita munca persoanelor împuternicite pentru aducerea la îndeplinire a evaluărilor sau inspecţiilor.

2. Beneficiarul:

a) va păstra înregistrări şi documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau serviciilor finanţate în baza Memorandumului de finanţare, conform procedurilor legale de contabilitate;
b) va asigura ca agenţii sau reprezentanţii mai sus menţionaţi ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentaţia şi înregistrările contabile relevante privitoare la cele finanţate în baza Memorandumului de finanţare şi va asista Curtea de Conturi a Comunităţii Europene în executarea evaluării contabile privind utilizarea Finanţării gratuite a CEE.

Comisia va putea, de asemenea, să execute o evaluare ulterioară şi o evaluare contabilă finală a programului. Evaluarea ulterioară va analiza realizarea obiectivelor/scopurilor programelor, precum şi impactul asupra dezvoltării şi restructurării sectorului implicat.

Evaluarea contabilă finală va examina datele financiare la nivel local ale programului, oferind o părere independentă asupra corectitudinii şi compatibilităţii contractelor şi plăţilor, precum şi asupra conformităţii lor cu prevederile Memorandumului de finanţare. Evaluarea contabilă va stabili balanţa fondurilor neangajate şi/sau necheltuite care vor fi rambursate Comisiei.

ARTICOLUL 17
Urmarea măsurilor

Ca urmare a executării măsurii Comisia poate solicita orice explicaţie şi, atunci când este necesar, poate cădea de acord cu Beneficiarul asupra unei noi orientări în ceea ce priveşte măsura care să fie considerată mai bine adaptată obiectivelor avute în vedere.

Beneficiarul va face rapoarte către Comisie, conform planului menţionat în Memorandumul de finanţare, pe toată perioada de execuţie a măsurii, şi asupra completării acesteia după încheiere.

Comisia, pe baza rapoartelor şi, după caz, a evaluării ulterioare, va proceda la închiderea oficială a programului şi va informa ţara beneficiară despre data închiderii oficiale a programului.

TITLUL VI
Prevederi generale şi finale

ARTICOLUL 18
Consultări - dispute

1. Orice problemă legată de executarea sau interpretarea Memorandumului de finanţare sau a acestor Condiţii generale va fi subiect de consultare între Beneficiar şi Comisie, conducând, în cazul în care este necesar, la un amendament la Memorandumul de finanţare.

2. În situaţia în care se constată neîndeplinirea unei obligaţii stabilite în Memorandumul de finanţare şi în aceste Condiţii generale, care nu au fost subiect al unor măsuri de remediere luate în timp util, Comisia va putea suspenda finanţarea măsurii, după consultarea cu Beneficiarul.

3. Beneficiarul poate renunţa total sau parţial la execuţia măsurii. Părţile Contractante vor stabili detaliile respectivei renunţări printr-un schimb de scrisori.

ARTICOLUL 19
Anunţ - adrese

Orice anunţ şi orice acord între părţi prevăzute aici trebuie să aibă forma unei comunicări scrise, cu referire explicită la numărul şi la titlul măsurii. Astfel de anunţuri sau de acorduri vor fi făcute prin scrisoare adresată părţii autorizate să primească cele menţionate şi vor fi trimise la adresa anunţată de partea respectivă. În caz de urgenţă sunt permise comunicări prin telefax, comunicări telegrafice sau prin telex, care vor fi considerate valabile, cu condiţia confirmării imediate prin scrisoare. Adresele sunt menţionate în Memorandumul de finanţare.


ANEXA B

ARBITRAJ

Orice dispută între părţile contractante, rezultând din Acordul-cadru sau din Memorandumul de finanţare, care nu este rezolvată prin aplicarea procedurilor menţionate la art. 18 din Condiţiile generale, referitoare la Memorandumul de finanţare, va fi supusă arbitrării de către un Tribunal de arbitraj, după cum urmează:

Părţile la arbitraj vor fi Beneficiarul, pe de o parte, şi Comisia, pe de altă parte.

Tribunalul de arbitraj va fi compus din 3 arbitri, numiţi după cum urmează:

- un arbitru va fi numit de Beneficiar;
- al doilea arbitru va fi numit de Comisie;
- al treilea arbitru, denumit în continuare conducător, va fi numit prin acordul părţilor sau, în cazul unui dezacord, de secretarul general al O.N.U.

Dacă oricare dintre părţi nu reuşeşte să numească un arbitru, acesta va fi numit de conducător.

Dacă un arbitru numit conform acestei proceduri demisionează, decedează sau devine incapabil să îşi desfăşoare activitatea, un alt arbitru va fi numit în acelaşi mod ca şi arbitrul căruia îi ia locul; un astfel de succesor va avea toate puterile şi îndatoririle arbitrului iniţial.


ANEXA Nr. 2 (C)

1. Obiective, procesul de evaluare şi descriere

Obiectivul Facilităţii Pre-ins este de a sprijini natura generală a procesului de extindere [a UE] prin desfăşurarea unui număr de acţiuni manifeste şi cu obiective bine definite în anumite domenii necompetitive identificate în Opiniile Comisiei privind Bulgaria, Letonia, Lituania, România şi Slovacia, în care aceste ţări trebuie să facă eforturi speciale în vederea pregătirii pentru aderare.

Procesul de evaluare
Selecţia propunerilor dintre priorităţile eligibile menţionate mai sus a fost realizată în funcţie de factori cum ar fi:

a) angajamentele Guvernului în ceea ce priveşte implementarea proiectului;
b) legătura cu priorităţile identificate în Parteneriatul de aderare şi în PNAR;
c) cadrul juridic şi instituţional;
d) existenţa unor structuri adecvate de implementare, incluzând disponibilitatea unui personal local suficient;
e) maturitatea proiectului; şi
f) disponibilitatea cofinanţării.

O atenţie specială a fost acordată maturităţii proiectelor pentru a se asigura că Facilitatea va avea un efect imediat.

Evaluarea propunerilor proiectului a implicat atât delegaţiile Comisiilor, în ţările avute în vedere, cât şi DGIA şi alte servicii ale Comisiei.

Nu au existat alocări definite anterior pentru fiecare ţară sau sector eligibil. Deşi rolul Facilităţii este de a sprijini propunerile considerate priorităţi de către ţările beneficiare, o atenţie specială a fost acordată calităţii propunerilor de proiect şi îndeplinirii criteriilor de evaluare. În plus, un efort special a fost făcut pentru a asigura o acoperire geografică adecvată în ceea ce priveşte obiectivele şi domeniile prioritare. Totuşi merită menţionat faptul că Slovacia va primi sprijinul Comisiei prin prezenta Facilitate, dar limitat doar la un proiect în domeniul democraţiei. O evaluare a impactului asupra mediului înconjurător va fi realizată pentru toate proiectele de investiţii. Un tabel este ataşat ca anexă pentru a oferi un cadru complet proiectelor pe care Comisia le-a selectat în prima şi în a doua fază a acestui program.

Descriere
Proiectele selectate pentru runda a doua a Facilităţii Pre-ins sunt următoarele:

Bulgaria

Minerit şi metalurgie. Programe de ocupare a forţei de muncă

Acest proiect are ca obiectiv minimizarea consecinţelor sociale ale restructurării şi privatizării întreprinderilor siderurgice şi de minerit în cele 3 regiuni principale afectate de astfel de închideri: Sofia/Pernik; Rodopi; Bourgas. Acest proiect vizează stimularea iniţiativelor locale în sensul promovării oportunităţilor de angajare susţinute pentru forţa de muncă din aceste regiuni şi al consolidării structurilor instituţionale la nivel regional şi local, pentru a fi capabile să gestioneze instrumente de tipul fondurilor structurale. Propunerea cuprinde două componente:

(i) o componentă bazată pe acordarea de finanţări gratuite (grant) pentru promovarea iniţiativelor de ocupare a forţei de muncă în vederea ameliorării impactului reducerilor de personal şi închiderii întreprinderilor siderurgice şi miniere;

(ii) sprijin instituţional pentru a sprijini instituţiile naţionale şi regionale să dobândească abilităţi şi cunoştinţe pentru a conduce instrumente de tipul Fondului Structural Comunitar.

Condiţionalitate
Angajamentele Guvernului: Guvernul va îndeplini sarcinile asumate faţă de FMI de a închide minele de cărbune nerentabile la sfârşitul anului 1999 şi de a elimina subvenţiile până în iunie 2000.

Cofinanţare: toate finanţările de tip "grant" necesită o contribuţie de cel puţin 10% din costul total al proiectului de la aplicanţi. Această contribuţie ar putea fi in kind, dar va fi clar identificată.

Program de atragere a investiţiilor străine directe

În timp ce investiţiile străine directe (ISD) pentru Bulgaria au crescut în mod constant în ultimii ani, nivelul general al ISD a fost sub nivel în alte ţări est-europene. ABIS a formulat o strategie pe 3 ani cu sprijinul CE PHARE (BG9702-01-04-06), care include o revizuire a tuturor sectoarelor de afaceri care oferă cele mai bune perspective pentru investiţiile directe străine. Aceste studii iniţiale vor fi pregătite cu sprijinul PHARE în cadrul programului BG9805.

Programul de atragere a investiţiilor străine directe se va concentra asupra elaborării privind atragerea corespunzătoare de planuri a ISD şi implementării acestora în Bulgaria.

Acest proiect va cuprinde următoarele etape:

- analiza de sector: proiectul va ajuta Agenţia Bulgară de Investiţii Străine (ABIS) să implementeze strategia pe termen mediu elaborată în cadrul unui program anterior sprijinit de PHARE. De asemenea, va identifica acele sectoare de afaceri care oferă cele mai bune perspective de atragere a investiţiilor străine directe. Va identifica ţările şi companiile care manifestă interesul de a investi în aceste sectoare sau/şi de a căuta investiţii străine/oportunităţi de societăţi cu capital mixt;
- elaborarea informaţiei - materiale despre ISD: ABIS va fi asistată în pregătirea şi definirea materialului informativ pentru potenţialii investitori străini, care va fi specific atât pentru sector, cât şi pentru piaţă;
- dezvoltarea capacităţii de implementare: Programul va oferi sprijin în privinţa expertizei şi pregătirii personalului ABIS, în scopul măririi capacităţii acesteia de a atrage potenţiali investitori străini.

Condiţionalitate
Ca o precondiţie pentru sprijinul PHARE în viitor, Guvernul Bulgariei a căzut de acord să restructureze, să coordoneze în mod corespunzător agenţia şi să îi dea un statut legal adecvat.

Letonia

Îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în întreprinderile privatizate şi particulare

În procesul actual de restructurare industrială şi a întreprinderilor - inclusiv privatizarea în curs de desfăşurare este importantă crearea unui sistem de relaţii industriale şi de protecţie la locul de muncă unanim acceptat în întreprinderile restructurate, ca şi crearea unor organisme noi pentru a asigura implementarea principiilor de relaţii industriale pentru toţi angajaţii din toate întreprinderile. În acest context proiectul are ca obiective: dezvoltarea şi creşterea capacităţii instituţiilor-cheie în domeniul sănătăţii şi siguranţei la locul de muncă (în special Inspectoratul de Stat Letonian al Muncii), supravegherea întreprinderilor letoniene conform prevederilor statutului de membru al UE, dezvoltarea infrastructurii instituţiilor implicate şi stabilirea noilor organisme administrative pentru a asigura parteneriatul social la nivel de întreprindere. Acest proiect cuprinde 4 componente:

- implementarea noii legislaţii privind parteneriatul social la nivel de întreprindere;
- crearea unei instituţii pentru a asigura sănătatea şi servicii de protecţie la locul de muncă, siguranţa la locul de muncă şi servicii de sănătate;
- stabilirea unei instituţii pentru protecţia angajaţilor în eventualitatea incapacităţii de plată a angajatorului;
- stabilirea unei autorităţi de supraveghere a pieţei.

Condiţionalitate
Personalul corespunzător din instituţiile beneficiare trebuie să fie pregătit pentru implementarea şi monitorizarea proiectului.

Componentele proiectului vor fi coordonate în strânsă legătură cu alte programe şi proiecte finanţate de la buget sau din surse bilaterale.

Cofinanţare din bugetul naţional.

Restructurarea sectorului energetic Proiectul vizează cele mai stringente probleme privind restructurarea sectorului energetic letonian. Proiectul propus sprijină două dintre obiectivele politicii energetice ale Uniunii Europene, şi anume coordonarea dependenţei externe pentru a proteja aprovizionarea cu energie, precum şi integrarea pieţelor de energie europene pentru a asigura competitivitatea. În ceea ce priveşte sectorul gazelor, acest proiect are ca obiectiv continuarea procesului de liberalizare a pieţei interne de combustibil în conformitate cu legislaţia CE, reglementarea pieţei pentru consumatorii industriali, precum şi implementarea prevederilor directivei CE în ceea ce priveşte piaţa gazului, luând în considerare prevederile directivei CE privind competiţia şi ale legii de completare în Letonia.

Proiectul conţine două componente principale:

- Componenta 1 - Subcomponenta 1 va avea în vedere restructurarea sectorului de electricitate. Subcomponenta 2 vizează îmbunătăţirea managementului financiar în filialele Latvenergo în vederea pregătirii acestora pentru privatizare.

- Componenta 2 - vizează liberalizarea pieţei de combustibil prin dereglarea pieţei de gaz. Prima etapă se va concentra asupra identificării şi analizei pieţei letoniene şi asupra evaluării critice a bazei legislative actuale. A doua etapă va pregăti o bază pentru decizie şi reguli pentru implementare. A treia etapă constă în asistenţă pentru implementarea pieţei dereglementate care include un program de pregătire comprehensiv.

Condiţionalitate
Personalul corespunzător din instituţiile beneficiare trebuie să fie pregătit pentru implementarea şi monitorizarea proiectului.

Componentele proiectului vor fi coordonate în strânsă legătură cu alte programe şi proiecte finanţate din buget sau din surse bilaterale.

Cofinanţare din bugetul naţional.

Prevenirea corupţiei în cadrul sistemului juridic

Domeniul vizat de acest program se referă la sistemul juridic letonian. În prezent sistemul juridic letonian este departe de a fi transparent, publicul larg neputând obţine informaţii asupra cazurilor pe care Curtea le judecă sau asupra deciziilor luate. Mai mult, ca o consecinţă a acestei lipse fundamentale de transparenţă, judecătorii şi acuzatorii se află în poziţia de a abuza de puterea lor. Acest proiect urmăreşte să sprijine programul anticorupţie al Guvernului în cadrul reformei generale a administraţiei şi justiţiei şi al reformei judiciare. De asemenea, încearcă să sprijine implementarea Programului Naţional de Integrare în Uniunea Europeană privind prevenirea corupţiei.

Condiţionalitate
Înainte de începerea proiectului trebuie desfăşurate următoarele activităţi:

- sprijin continuu şi implementarea măsurilor strategiei de prevenire a corupţiei;
- stabilirea Comitetului de coordonare a proiectului.

Dezvoltarea cooperării interministeriale pentru prevenirea corupţiei în instituţiile guvernamentale Acest proiect are ca obiectiv sprijinirea Consiliului Anticorupţie în vederea elaborării unui plan de acţiune a activităţilor coordonate ale tuturor autorităţilor operaţionale: Ministerul de Justiţie, procuratura (Biroul Acuzatorilor), Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Biroul de Stat Audit, Banca Letoniei şi autorităţile care se ocupă de implementare: Şcoala de Administraţie Publică, Biroul de Reformă Administrativă Publică.

De asemenea, caută să promoveze orientarea planului de acţiune înspre conştientizarea publică în scopul de a garanta credibilitatea acţiunilor comune ale luptei împotriva corupţiei.

Proiectul va îmbunătăţi legătura dintre membrii operaţionali ai autorităţilor şi ACC şi va stabili importanţa acţiunilor complementare, combinate şi coordonate pentru a soluţiona lupta împotriva corupţiei în următoarele domenii: spălarea banilor, corupţie financiară şi/sau gestionarea necorespunzătoare la nivel central şi local, evaziune fiscală şi fraudă vamală.

Condiţionalitate
O precondiţie pentru ca proiectele-pilot să fie realizate de Ministerul Finanţelor este ca Legea privind veniturile statului să fie revăzută şi actualizată pentru a întări capacitatea de a acţiona împotriva celor acuzaţi de corupţie. Un personal corespunzător în instituţiile beneficiare trebuie să fie pregătit pentru implementarea şi monitorizarea componentelor proiectului.

Componentele proiectului vor fi în strânsă colaborare cu alte programe şi proiecte finanţate din buget sau din surse bilaterale. Un comitet de coordonare a proiectelor este înfiinţat.

Lituania

Lupta împotriva corupţiei în departamentul vamal lituanian şi în servicii

Acest proiect are ca obiectiv întărirea luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate în Lituania prin dezvoltarea unui pachet de măsuri de dezvoltare instituţională profesional şi operaţional pentru unităţile speciale ale Ministerului de Interne, Poliţia Naţională, Vamă, biroul Procurorului general şi Departamentul de Stat pentru Securitate şi prin aprovizionarea cu echipament. Construcţia instituţională se va concentra asupra adoptării de abilităţi şi tehnici comune unor servicii similare din Uniunea Europeană, asimilate prin programe de dezvoltare şi vizită aplicată de metodologie. În acest proiect capacitatea naţională lituaniană de a combate crima şi corupţia organizată va fi realizată prin:

a) dezvoltarea de noi programe de pregătire pentru funcţionari. Include dezvoltarea unui program-model pentru fiecare agent pe baza experienţei statelor membre în cadrul fiecăruia dintre subsectoarele avute în vedere;
b) aprovizionarea cu echipament, care va permite pregătirea şi operaţiunile.

Condiţionalitate
Coordonarea procesului luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, care trebuie condusă la nivel instituţional de primul-ministru, reprezintă o condiţie pentru acest proiect. Agenţiile lituaniene trebuie să ia iniţiativa pregătirii propriului personal înainte de începerea activităţii proiectului. Procedura de selecţie va da asigurarea că toţi candidaţii pentru pregătire vor rămâne în cadrul agenţiei după pregătire, pentru o perioadă stabilită. Echiparea/pregătirea/ prezentările de metodologie/studiul de caz aplicat vor fi oferite numai după ce consultantul de preaderare/autorităţile lituaniene

au convenit asupra planului strategic, iar agenţiile au stipulat utilizarea operaţională a echipamentului.

Fondul lituanian de dezvoltare a proprietăţii Acest proiect are în vedere stabilirea unui fond lituanian de dezvoltare a proprietăţii (FLDP), sub autoritatea Fundaţiei de Dezvoltare a Proprietăţii şi sub coordonarea Agenţiei Lituaniene de Dezvoltare. FLDP va sprijini atragerea de investiţii străine directe către Lituania prin dezvoltarea proprietăţii comerciale şi industriale solicitate de investitorii tip green-field. În particular, Fondul va oferi finanţare oraşelor şi municipalităţilor, pentru a crea servicii şi a dezvolta capacităţi, pentru construirea unei infrastructuri "adecvate care să corespundă cerinţelor investitorilor internaţionali" green-field. Fondul va oferi, de asemenea, sprijin financiar oraşelor şi municipalităţilor şi, în anumite cazuri, companiilor private, pentru crearea de mici unităţi manufacturiere pentru a răspunde potenţialei aprovizionări pentru investitorii străini şi dezvoltării companiilor indigene.

Condiţionalitate
Finanţarea PHARE este condiţionată de alocarea de către Guvern a 1.0 MEUR pentru FLDP.

România

Evaluarea şi managementul obligaţiilor privind protecţia mediului pentru a facilita privatizarea Terminalului de petrol Constanţa

Obiectivul acestui proiect este de a sprijini privatizarea Terminalului de petrol Constanţa prin dezvoltarea unei strategii de privatizare, îmbunătăţirea managementului, protecţia mediului şi a planificării şi, de asemenea, prin reducerea poluării care provine din descărcarea, transportul şi depozitarea petrolului. În particular, proiectul:

a) va elabora o strategie de privatizare oferind recomandări privind alternativele şi soluţiile pentru structurile financiare şi comerciale, având ca scop privatizarea companiei;
b) va elabora un plan care include un studiu detaliat al impactului asupra mediului înconjurător al petrolului neprelucrat şi al descărcării, transportului şi depozitării de produse petroliere;
c) va îmbunătăţi reţeaua de conducte prin eliminarea poluării prin repararea şi înlocuirea atât a conductelor de suprafaţă, cât şi a celor subterane;
d) va repara braţele de cuplare ale sistemului de urgenţă de descărcare a petrolului;
e) va moderniza Sistemul de tratament al apei uzate;
f) va localiza, va îndepărta şi va înlocui terenurile grav contaminate din vecinătatea conductelor în timpul lucrărilor de modernizare a conductelor.

Condiţionalitate
Fondul Proprietăţii de Stat se va angaja să ducă la îndeplinire planul de privatizare a Terminalului de petrol Constanţa în cadrul unui program acceptat de Comisia Europeană, ca o precondiţie pentru activităţile din cadrul acestui proiect. În cazul în care o tranzacţie de privatizare nu a fost încheiată până la sfârşitul perioadei de plăţi, prevăzute în Memorandumul de finanţare, Guvernul României va rambursa Comisiei toate sumele plătite în cadrul programului pentru lucrările de infrastructură pentru mediul înconjurător, proiectele-pilot pentru curăţarea şi achiziţionarea de echipamente.

Evaluarea şi managementul obligaţiilor privind protecţia mediului în zona Ploieşti-România pentru a stimula privatizarea activelor statului

Obiectivul acestui proiect este facilitarea investiţiilor interne în regiunea Ploieşti prin identificarea şi managementul obligaţiilor privind protecţia mediului datorate solului din această regiune şi contaminării apei de la rafinării. Proiectul intenţionează să ofere finanţarea de bază pentru a iniţia procesul de evaluare regională a necesităţilor de protecţie a mediului şi managementul contaminării. Lucrări ulterioare vor fi necesare pentru a îndepărta această contaminare printr-un program regional de remediere. Proiectul cuprinde un studiu privind evaluarea de bază a solului şi contaminării apei în regiune cu audit al mediului şi evaluarea facilităţilor aflate în proprietatea statului şi studii-pilot de remediere. Proiectul presupune, de asemenea, elemente de cooperare tehnică şi pregătire a proiectului, care implică parteneri locali. Proiectul necesită o strânsă colaborare şi un parteneriat constructiv între toate părţile implicate.

Structura programului de bază cuprinde două etape principale din care proiectul actual reprezintă prima fază. A doua fază va cuprinde programul de remediere regională pe scară largă. Costurile şi programele pentru a doua etapă pot fi estimate numai după încheierea primei etape a activităţii.

Condiţionalitate
Fondul Proprietăţii de Stat se va angaja, conform unui calendar acceptat de Comisia Europeană, să ducă la îndeplinire un plan de privatizare a rafinăriilor avute în vedere ca o precondiţie pentru activităţile din cadrul acestui proiect. În cazul în care tranzacţia de privatizare nu a fost încheiată la sfârşitul perioadei de efectuare a plăţilor, Guvernul României va rambursa Comisiei toate sumele plătite în cadrul programului pentru lucrări de infrastructură a mediului, proiecte-pilot pentru curăţarea şi procurarea de echipamente.

Asistenţă pentru modernizarea şi restructurarea Căilor Ferate Române

În pofida condiţiilor economice potrivnice Căile Ferate Române au reuşit în ultimii ani să implementeze o reformă structurală şi instituţională majoră, să reducă personalul la jumătate fără conflicte sociale şi să dereglementeze politica tarifară. În acest mod cea mai mare întreprindere a României a fost transformată în entităţi orientate comercial şi uşor de condus. În acelaşi timp rezultatele obţinute sunt încă fragile şi trebuie consolidate.

Acest proiect are ca obiectiv sprijinirea restructurării rapide în curs a Căilor Ferate Române şi acordarea de asistenţă tehnică României pentru dezvoltarea unui sistem de căi ferate eficient. Pentru a sprijini companiile comerciale de căi ferate recent înfiinţate, proiectul se va axa pe componente specifice care au ca scop:

- implementarea cadrului legislativ financiar şi organizatoric;
- implementarea planurilor de afaceri şi a planurilor de acţiune;
- dezvoltarea de instrumente de management corespunzătoare, sisteme şi proceduri de planificare, control al costurilor, tarifare, alocarea resurselor;
- reducerea problemelor nerezolvate privind întreţinerea infrastructurii/reînnoirea şi consolidarea eficienţei şi siguranţei traficului pe calea ferată.

Condiţionalitate
Implementarea în timp util a proiectului finanţat de BERD în cadrul strategiei pentru sistemul de căi ferate. Implementarea în timp util a SIMCF (Sistem integrat de tehnologie a informaţiei de management al căilor ferate). Mobilizarea resurselor de la Centrul IT al căilor ferate.

Implementarea planului de restructurare a Companiei TAROM

TAROM este una dintre cele mai mari companii proprietate de stat în ceea ce priveşte cifra de afaceri, dar şi pierderile şi subvenţiile necesare. Restructurarea companiei şi eventuala privatizare vor elimina necesitatea subvenţiilor. Restructurarea şi privatizarea TAROM sunt, de asemenea, obiective incluse în PNAR român.

Proiectul va asista managementul TAROM în implementarea procesului de restructurare şi în pregătirea companiei pentru privatizare, oferind asistenţă externă de specialitate pe termen scurt şi mediu.

Proiectul cuprinde două etape principale:

- Etapa 1: elaborarea unui plan de afaceri şi asistenţă în implementarea măsurilor pe termen scurt ale planului de restructurare TAROM.
- Etapa 2: ca urmare a acordului asupra planului de afaceri, începând cu a doua etapă va fi oferită asistenţă conducerii companiei TAROM pentru implementarea planului de afaceri. Experţii străini vor pregăti o prospectare a potenţialilor investitori pe parcursul privatizării şi vor organiza programe de pregătire corespunzătoare pentru personalul TAROM şi asistenţă de reorientare profesională pentru personalul disponibilizat.

Proiectul va oferi sprijin pentru a proiecta şi a asista în procurarea şi instalarea unui sistem informativ de management adecvat şi pregătirea conducerii TAROM pentru aceste activităţi.

Condiţionalitate
Guvernul se va angaja să vândă participarea minoritară unui investitor strategic înainte de încheierea perioadei de plăţi şi să pregătească transferul deplin al responsabilităţii manageriale şi vânzarea ulterioară a acţiunilor comune ale companiei.

Programul de întărire a capacităţii instituţiilor statului pentru lupta împotriva corupţiei publice şi crimei organizate care implică oficiali români atât în "corupţia activă", cât şi în "corupţia pasivă"

După anul 1989 crima şi corupţia financiară şi economică au crescut printre funcţionari şi au devenit din ce în ce mai vizibile. Autoritatea instituţiilor de stat a fost grav subminată, iar aceasta a contribuit la dezvoltarea economiei subterane.

Corupţia există în cadrul sectorului public din două motive principale: statutul legal al funcţionarului este imprecis definit, iar realitatea economică de bază, de exemplu, termenii angajării, încurajează mulţi funcţionari să fie tentaţi să îşi suplimenteze veniturile insuficiente. Acest program are ca obiectiv stimularea şi/sau consolidarea legislaţiei structurilor, procedurilor resurselor umane şi echipamentului necesar pentru a lupta împotriva corupţiei în mod eficient în cadrul sectorului public. Mai precis, în cadrul acestui program obiectivul principal va fi să soluţioneze corupţia funcţionarilor naţionali atât cea "activă", cât şi cea "pasivă", inclusiv crima organizată legată de corupţia funcţionarilor naţionali.

Programul propus va fi integrat în cadrul politicii Guvernului român pentru a face faţă fenomenului corupţiei publice şi crimei organizate prin acţiuni menite:

- să sprijine strategia naţională;
- să consolideze instituţiile de stat existente şi cele nouînfiinţate cu un rol activ în domeniu;
- să coordoneze şi controleze la nivel naţional lupta împotriva corupţiei publice şi crimei organizate;
- să implementeze priorităţile stipulate în capitolele relevante ale Programului naţional pentru adoptarea acquisului legate de reforma administrativă publică, justiţie şi afaceri interne.

Condiţionalitate
Finanţarea proiectului va fi făcută de îndată ce statutul funcţionarului este adoptat şi gata pentru implementare. Când va fi fost realizat progresul necesar privind dezvoltarea instituţională şi baza legală pentru noile structuri va fi oferit echipament.

Slovacia

Programe pentru minorităţi

Slovacia poate fi caracterizată ca o ţară multietnică şi multiculturală. Există multe grupuri etnografice şi etnice, dar statutul de minorităţi a fost garantat pentru 10 naţionalităţi. Date fiind situaţia actuală în ceea ce priveşte minorităţile şi faptul că respectarea drepturilor minorităţilor este o trăsătură de bază a dezvoltării societăţii civile, Programul pentru minorităţi va reprezenta un instrument important pentru implementarea principiilor democratice în Slovacia. Proiectul se referă la problemele tuturor minorităţilor care trăiesc în Slovacia, cu accent deosebit pe comunitatea rromă.

Programul, dirijat de Fundaţia de Dezvoltare a Societăţii Civile, va acorda asistenţă financiară proiectelor specifice ale ONG în formă de fonduri. Acestea vor include pregătire, alte activităţi concrete şi, de asemenea, prezentări ale problemelor minorităţilor în ţară şi în străinătate. Programul va fi în acord cu politica statului în ceea ce priveşte minorităţile. În particular, Fundaţia de Dezvoltare a Societăţii Civile va fi parte activă în stabilirea unei mai strânse cooperări cu reprezentanţii guvernamentali în legătură cu aceste teme, în special la nivelul schimbului de informaţii şi al posibilelor cofinanţări.

Condiţionalitate
Nu există condiţionalitate specifică pentru acest proiect.

2. Buget
Buget disponibil

Iniţial Comisia alocă până la 100.000.000 euro pentru întregul buget PHARE pe anii 1998 şi 1999. 42.002.000 euro au fost alocaţi pentru prima rundă în 1998. Comisia va aloca 52.455.000 euro pentru runda a doua. Împărţirea bugetului se va face după cum urmează
(MEUR):

Bulgaria
____________________________________________________________________________________ Titlu IB IV PHARE Cofinanţare ____________________________________________________________________________________ Minerit şi metalurgie, programe în domeniul 12,0 12,0 0,300 forţei de muncă Programe de atragere directă a investiţiilor 2,0 2,0 străine ____________________________________________________________________________________
SUBTOTAL 14,0 14,0 0,300 ____________________________________________________________________________________
Letonia
____________________________________________________________________________________ Titlu IB IV PHARE Cofinanţare ____________________________________________________________________________________ Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în între- 1,897 0,153 2,050 0,500 prinderile particulare şi privatizate Restructurarea sectorului energetic 3,105 3,105 0,609 Prevenirea corupţiei în sistemul juridic 1,0875 0,2125 1,3 0,350 Dezvoltarea cooperării interministeriale 1,5 1,5 0,25 pentru prevenirea corupţiei în instituţiile guvernamentale ____________________________________________________________________________________
SUBTOTAL 7,5895 0,3655 7,955 1,709 ____________________________________________________________________________________
Lituania
____________________________________________________________________________________ Titlu IB IV PHARE Cofinanţare ____________________________________________________________________________________ Fondul lituanian de dezvoltare a proprietăţii 0,75 4,25 5,0 1,0 Lupta împotriva corupţiei în departamentele 2,1 0,4 2,5 vamale şi serviciile lituaniene ____________________________________________________________________________________
SUBTOTAL 2,85 4,65 7,5 1,0 ____________________________________________________________________________________
România
____________________________________________________________________________________ Titlu IB IV PHARE Cofinanţare ____________________________________________________________________________________ Asistenţă în pregătirea privatizării 0,65 4,150 4,8 1,0 Terminalului de petrol Constanţa Evaluarea şi managementul obligaţiilor privind 0,375 2,825 3,2 1,0 protecţia mediului în zona Ploieşti-România, pentru stimularea privatizării activelor statului Asistenţă pentru modernizarea şi restructurarea 5,0 5,0 Căilor Ferate Române Implementarea planului de restructurare a 4,0 4,0 Companiei TAROM Programul de întărire a capacităţii 4,0 4,0 instituţiilor statului pentru lupta împotriva corupţiei publice şi crimei organizate care implică oficiali români atât în "corupţia activă", cât şi în "corupţia pasivă" ____________________________________________________________________________________
SUBTOTAL 14,025 6,975 21,0 2,0 ____________________________________________________________________________________
Slovacia
____________________________________________________________________________________ Titlu IB IV PHARE Cofinanţare ____________________________________________________________________________________ Programe pentru minorităţi 2,0 2,0 ____________________________________________________________________________________
SUBTOTAL 2,0 2,0 ____________________________________________________________________________________
Sprijinul din partea acestei Facilităţi este adiţional programelor naţionale PHARE 1999, ca şi cel din partea altor programe destinate mai multor beneficiari, care sunt prevăzute sub noile orientări ale ProgramuluI PHARE.

3. Aranjamente de implementare

Facilitatea Pre-ins va fi gestionată în mod diferit, de la ţară la ţară, prin semnarea unui memorandum de finanţare separat pentru fiecare ţară.

_________________________________________________________________________________________________________
Ţară 		Program 		Proiect 						Buget

(MEUR) _________________________________________________________________________________________________________ Bulgaria BG 991501 Minerit şi metalurgie, programe de angajare 12,0 BG 9915 BG 991502 Programe de atragere a investiţiilor străine directe 2,0 Letonia LE 991101 Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în întreprinderile 2,050 LE 9911 particulare şi privatizate LE 991102 Restructurarea sectorului energetic 3,105 LE 991103 Prevenirea corupţiei în sistemul justiţiei 1,3 LE 991104 Dezvoltarea cooperării interministeriale pentru preveni- 1,5 rea corupţiei în instituţiile guvernamentale Lituania LI 991301 Fondul lituanian de dezvoltare a proprietăţii 5,0 LI 9913 LI 991302 Lupta împotriva corupţiei în departamentul lituanian 2,5 vamal şi în servicii România RO 991001 Asistenţă în pregătirea privatizării Terminalului de 4,8 RO 9910 petrol Constanţa RO 991002 Evaluarea şi managementul obligaţiilor privind protecţia 3,2 mediului în zona Ploieşti-România, pentru stimu larea privatizării activelor statului RO 991003 Asistenţă în modernizarea şi restructurarea Căilor 5,0 Ferate Române RO 991004 Implementarea planului de restructurare a Companiei 4,0
TAROM RO 991005 Programul de întărire a capacităţii instituţiilor statului pentru lupta împotriva corupţiei publice şi crimei organizate care implică oficiali români atât în "corupţia activă", cât şi în "corupţia pasivă" Slovacia SR 9904 Programe pentru minorităţi 2,0 _________________________________________________________________________________________________________

În fiecare ţară programul va fi condus în acord cu procedurile Sistemului descentralizat de implementare PHARE (SID). Coordonatorul asistenţei naţionale (CNA) va avea responsabilitatea asupra problemelor de ansamblu în ceea ce priveşte programarea, monitorizarea şi implementarea programelor PHARE.

Fondul Naţional (FN) condus de Responsabilul naţional cu autorizarea plăţilor va superviza administrarea financiară a programului şi va fi responsabil pentru raportările financiare către CE. Un control financiar adecvat va fi realizat de către Autoritatea naţională de control financiar competentă cu privire la implementarea programului. Comisia va transfera fonduri către FN conform Memorandumului de înţelegere semnat în 1998. Fondurile vor fi transferate la cererea RNA. O plată de până la 20% din totalul fondurilor, în scopul de a fi administrată de autorităţile locale, va fi transferată în Fondul Naţional, urmând, în fiecare ţară, semnarea Memorandumului de finanţare şi a acordurilor de finanţare (AF) între Fondul Naţional şi agenţiile de implementare (AI)/Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP). Prevederile art. 2 şi 13 din Memorandumul de înţelegere privind înfiinţarea Fondului Naţional trebuie, de asemenea, respectate. În plus, RNA trebuie să propună Comisiei spre aprobare nominalizarea unui responsabil cu autorizarea plăţilor (RAP) şi o descriere a sistemului creat, a fluxului de informaţii între Fondul Naţional şi AI/OPCP şi a modului în care vor fi efectuate plăţile.

Se vor efectua patru alimentări ale fondului în cuantumul celei mai mici sume reprezentate fie de maximum 20% din fondurile care urmează să fie administrate local, fie de diferenţa până la valoarea integrală a bugetului. Prima alimentare a fondului va fi trasă în momentul în care o cotă de 10% din buget a fost deja cheltuită de Agenţia de implementare (AI) şi de OPCP. A doua alimentare poate fi cerută atunci când 30% din bugetul total în exerciţiu au fost cheltuite.

Punctul de tragere pentru a treia alimentare a fondului este de 50%, iar plata celei de-a patra rate se face în momentul în care s-au cheltuit 70%. Cu excepţia unei autorizaţii exprese prealabile din partea Comisiei, nici o cerere de alimentare a contului nu poate fi făcută dacă fondurile cumulate, aflate în depozit la Fondul Naţional şi la Agenţia de implementare, depăşesc 10% din exerciţiul bugetar angajat. În mod excepţional RNA poate solicita o plată în avans de peste 20%, în conformitate cu procedurile prevăzute în Memorandumul de înţelegere sus-menţionat. Agenţiile de implementare vor fi responsabile de programele şi de proiectele lor constituente, după cum urmează:

Bulgaria
_________________________________________________________________________________________________________ Titlu Agenţie de implementare _________________________________________________________________________________________________________ Minerit şi metalurgie, programe de angajare MOLPS (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale) Programul de atragere a investiţiilor străine directe OPCP _________________________________________________________________________________________________________
Letonia
_________________________________________________________________________________________________________ Titlu Agenţie de implementare _________________________________________________________________________________________________________ Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în întreprinderile particulare OPCP şi privatizate Restructurarea sectorului energetic OPCP Prevenirea corupţiei în sistemul justiţiei OPCP Dezvoltarea cooperării interministeriale pentru prevenirea OPCP corupţiei în instituţiile guvernamentale _________________________________________________________________________________________________________
Lituania
_________________________________________________________________________________________________________ Titlu Agenţie de implementare _________________________________________________________________________________________________________ Fondul lituanian de Dezvoltare a Proprietăţii Private OPCP Lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate OPCP _________________________________________________________________________________________________________
România
_________________________________________________________________________________________________________ Titlu Agenţie de implementare _________________________________________________________________________________________________________ Asistenţă în pregătirea privatizării Terminalului de petrol Constanţa OPCP Evaluarea şi managementul obligaţiilor privind protecţia mediului OPCP în zona Ploieşti-România, pentru stimularea privatizării rafinăriilor de petrol proprietate de stat Asistenţă în modernizarea şi restructurarea Căilor Ferate Române OPCP Implementarea planului de restructurare a Companiei TAROM OPCP Programul de întărire a capacităţii instituţiilor statului pentru lupta OPCP împotriva corupţiei publice şi crimei organizate care implică oficiali români atât în "corupţia activă", cât şi în "corupţia pasivă" _________________________________________________________________________________________________________
Slovacia
_________________________________________________________________________________________________________ Titlu Agenţia de implementare _________________________________________________________________________________________________________ Programe pentru minorităţi Fundaţia de Dezvoltare a Societăţii Civile _________________________________________________________________________________________________________
Fondul Naţional va transfera fonduri către agenţiile de implementare (AI), incluzând Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP) în conformitate cu acordurile de finanţare (AF) semnate între Fondurile Naţionale şi AI/OPCP, după caz. Fiecare acord AF va fi andosat de către Comisia Europeană. În cazurile unde FN este el însuşi agentul de plată pentru AI/OPCP nu va avea loc nici un transfer de fonduri de la FN către AI/OPCP. OPCP şi AI vor fi fiecare conduse de un responsabil cu autorizarea plăţilor (RAP) numit de către RNA după consultarea cu CNA. RAP va fi responsabil de toate operaţiunile efectuate de OPCP/AI. Un cont bancar separat în euro va fi deschis şi administrat de către FN la o bancă ce a fost anterior convenită cu Comisia Europeană. Contul va fi administrat într-un sistem contabil separat. În principiu, toate conturile bancare vor fi purtătoare de dobândă. Dobânda va fi raportată Comisiei Europene. În cazul în care Comisia decide astfel, pe baza propunerii RNA, dobânda poate fi reinvestiă în program. Aceleaşi proceduri vor fi aplicate pentru orice fonduri transferate către AI sau OPCP.

RNA şi RAP se vor asigura că toate contractele sunt pregătite în conformitate cu procedurile stabilite în Manualul SID, exceptând aranjamentele twinning pentru care sunt definite măsuri separate de către Comisie. Toate contractele trebuie încheiate până la 31 decembrie 2001.

Toate plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie 2002. Toate contractele vor fi mai mari de 2 MEUR, cu excepţia acelora din domeniile luptei împotriva corupţiei şi energiei din Letonia.

Toate fondurile nefolosite până la expirarea datei programului vor fi recuperate de către Comisie. Pentru acele contracte ale căror fonduri sunt reţinute pentru o perioadă de garanţie prelungită până după data sfârşitului plăţilor programului, totalul fondurilor legate de aceste contracte, aşa cum a fost calculat de PAO şi stabilit de către Comisie, va fi plătit Agenţiei de implementare înainte de închiderea oficială a programului. Agenţiile de implementare îşi asumă întreaga responsabilitate pentru depozitarea fondurilor până la plăţile finale, trebuind să se asigure că aceste fonduri vor fi folosite doar pentru a face plăţi menţionate în clauzele programului. Agenţia de implementare îşi asumă întreaga responsabilitate şi faţă de părţile contractante în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor menţionate în contract. Fondurile care nu au fost plătite către părţile contractante după ce plăţile finale au fost încheiate vor fi rambursate Comisiei. O imagine de ansamblu asupra folosirii fondurilor depozitate în conturi de garanţie şi o bună parte a plăţilor făcute din acestea şi din creşterea dobânzilor vor fi oferite anual de către RNA Comisiei.

4. Monitorizare şi evaluare
În fiecare ţară se va crea un comitet comun de monitorizare (CCM). Acesta va include RNA, CNA şi reprezentanţi ai Comisiei.

CCM se va întâlni cel puţin o dată pe an pentru a trece în revistă programele PHARE, în scopul de a evalua progresele înregistrate în atingerea obiectivelor frecvente în memorandumurile de finanţare şi în Parteneriatul pentru aderare.

CCM poate recomanda o schimbare a priorităţilor şi/sau o realocare de fonduri PHARE.

CCM va fi asistat de subcomitete de monitorizare (SCM) care vor include CNA, RAP pentru fiecare AI (şi pentru OPCP, acolo unde este cazul) şi serviciile Comisiei. SCM vor analiza în detaliu progresele înregistrate în cadrul fiecărui program, inclusiv ale componentelor şi contractelor acestora, pe baza rapoartelor periodice de monitorizare şi evaluare elaborate cu sprijinul unui consultant extern (în conformitate cu prevederile Manualului SID) şi vor face recomandări cu privire la diferite aspecte ale managementului programului, asigurându-se că acestea vor fi puse în aplicare. SCM vor raporta CCM căruia îi vor supune spre aprobare rapoarte generale detaliate cu privire la toate programele finanţate prin PHARE.

5. Audit şi evaluare
Rapoartele şi operaţiunile Fondului Naţional şi, unde este cazul, cele ale OPCP şi ale agenţiilor de implementare relevante pot fi verificate oricând la cererea Comisiei de către un contabil extern contractat de către Comisie fără a prejudicia responsabilităţile Comisiei şi ale Curţii de Conturi a Comunităţii Europene, aşa cum este prevăzut în Condiţiile generale ale Acordului-cadru anexat la Memorandumul de finanţare. Serviciile Comisiei vor lua măsuri pentru realizarea unei evaluări "ex-post" după terminarea programului.

6. Transparenţă şi publicitate
RAP va fi răspunzător de luarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea publicităţii adecvate tuturor activităţilor finanţate prin acest program. Aceasta se va face în strânsă colaborare cu Delegaţia Comisiei Europene în România. Alte detalii se găsesc în anexa nr. 3 "Informare şi publicitate".

7. Condiţii speciale
În cazul în care angajamentele convenite nu sunt îndeplinite din raţiuni imputabile guvernelor ţărilor beneficiare, Comisia poate revizui oricând programul în sensul anulării totale sau parţiale a acestuia şi/sau realocând fondurile neutilizate pentru alte scopuri conforme cu obiectivele Programului PHARE.


ANEXA Nr. 3

INFORMARE ŞI PUBLICITATE
pentru programele PHARE, ISPA şi SAPARD ale Uniunii Europene

1. Scop şi obiective

Informaţiile şi activităţile de publicitate privind asistenţa Uniunii Europene prin Programul PHARE sunt destinate creşterii gradului de conştientizare a publicului şi a transparenţei acţiunilor UE, precum şi creării unei imagini consistente privind activităţile respective în toate ţările beneficiare. Informarea şi publicitatea privesc activităţile care primesc o contribuţie de la Programul PHARE al Uniunii Europene.

2. Principii generale

Fiecare RAP responsabil cu implementarea memorandumurilor financiare, precum şi a altor forme de asistenţă va fi responsabil cu publicitatea la faţa locului. Această acţiune se va desfăşura în cooperare cu Delegaţia Comisiei Europene, care va fi informată asupra demersurilor făcute în acest scop.

Autorităţile naţionale şi regionale competente vor desfăşura activităţile necesare unei aplicări efective a acestor prevederi, în colaborare cu Delegaţia Comisiei Europene din ţara respectivă. Informarea şi măsurile publicitare descrise mai jos se bazează pe prevederile reglementărilor şi deciziilor ce se aplică fondurilor structurale. Acestea sunt:

- art. 32 din Reglementarea Comisiei Europene nr. 4.253/88, amendată de Reglementarea Comisiei Europene nr. 2.082/93; Buletinul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 193/20 din 31 iulie 1993;
- Decizia Comisiei din 31 mai 1994; Buletinul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 152/39 din 18 iunie 1994. Informarea şi măsurile publicitare trebuie să fie conforme cu prevederile reglementărilor şi deciziilor mai sus menţionate. Ghidul informativ poate fi procurat de la autorităţile locale, regionale şi naţionale din cadrul delegaţiilor Comisiei Europene din ţările beneficiare.

3. Informarea şi publicitatea privind programele PHARE

Informarea şi măsurile publicitare vor face subiectul unui set de măsuri coerente, definite de autorităţile naţionale, regionale şi locale competente în colaborare cu DelegaţiavComisiei, pentru toată durata Memorandumului de finanţare, şi se va referi atât la programele, cât şi la alte forme de asistenţă.

Costul informării şi publicităţii privind proiectele individuale va fi suportat din bugetul alocat proiectelor respective.

În cazul implementării programelor PHARE se vor aplica măsurile menţionate la lit. a) şi b):

a) autorităţile competente din ţara beneficiară trebuie să publice conţinutul programelor şi al altor forme de asistenţă în forma cea mai potrivită. Aceste documente trebuie distribuite corespunzător şi trebuie ţinute la dispoziţia părţilor interesate. Trebuie asigurată prezentarea în teritoriul ţării beneficiare a informaţiilor şi materialelor publicitare produse;
b) informarea şi măsurile publicitare la faţa locului trebuie să cuprindă următoarele:

(i) pentru investiţiile de infrastructură ce depăşesc 1 milion ECU:

- panouri ridicate la faţa locului, instalate în concordanţă cu prevederile reglementărilor şi ale deciziilor menţionate în paragraful 2;
- panouri informative pentru lucrările de infrastructură, accesibile publicului, instalate conform prevederilor reglementărilor şi deciziilor menţionate în paragraful 2 de mai sus şi în concordanţă cu indicaţiile tehnice din Ghidul informativ pus la dispoziţie de Delegaţia Comisiei Europene din ţara beneficiară;

(ii) în cazul investiţiilor de producţie, măsuri pentru dezvoltarea potenţialului local şi alte măsuri beneficiind de finanţare PHARE, ISPA sau SAPARD:

- măsuri care să conştientizeze beneficiarii potenţiali şi opinia publică cu privire la asistenţa PHARE, ISPA sau SARAPD în concordanţă cu reglementările paragrafului 3b)(i) de mai sus;
- măsuri adresate solicitanţilor de ajutoare de stat, parţial finanţate de PHARE, ISPA sau SAPARD, sub forma unei indicaţii în formularul care trebuie completat de asemenea solicitanţi, care să indice faptul că o parte a acestui ajutor vine din partea UE, mai ales prin programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanţă cu reglementările de mai sus.

4. Transparenţa asistenţei UE în cercurile de afaceri, printre potenţialii beneficiari şi publicul larg

4.1. Cercurile de afaceri

Cercurile de afaceri trebuie implicate în cea mai mare măsură în asistenţa ce le priveşte direct. Autorităţile responsabile cu implementarea asistenţei vor asigura existenţa canalelor relevante pentru diseminarea informaţiilor către potenţialii beneficiari, în special către întreprinderile mici şi mijlocii. Acestea trebuie să cuprindă şi indicaţii privind procedurile administrative care trebuie urmate.

4.2. Alţi beneficiari potenţiali

Autorităţile responsabile cu implementarea asistenţei vor asigura existenţa canalelor relevante pentru diseminarea informaţiilor către toate persoanele care beneficiază sau care ar putea beneficia de măsuri de formare, angajare sau dezvoltare a resurselor umane. În acest sens se va asigura cooperarea dintre organismele de pregătire profesională implicate în angajare, grupurile de afaceri, centrele de formare şi organizaţiile neguvernamentale.

Formulare

Formularele emise de autorităţile locale, naţionale sau regionale privind anunţarea şi solicitarea de fonduri nerambursabile destinate beneficiarilor finali sau oricărei alte entităţi eligibile pentru acest fel de asistenţă vor trebui să indice faptul că UE şi, în mod special, programele PHARE, ISPA sau SAPARD asigură aceste surse financiare. Notificarea de asistenţă transmisă beneficiarilor trebuie să menţioneze procentul sau volumul de asistenţă finanţat de programele amintite. În cazul în care astfel de documente poartă stema naţională sau regională, trebuie să poarte şi un însemn al UE de aceeaşi mărime.

4.3. Publicul larg
Mass-media

Autorităţile competente vor informa mass-media, în maniera cea mai potrivită, despre acţiunile cofinanţate de UE, PHARE, ISPA sau SAPARD în special. Contribuţia PHARE va fi reflectată corespunzător în această informare. În acest context demararea operaţiunilor (o dată adoptate de Comisie) şi fazele importante ale implementării vor face subiectul unor acţiuni de publicitate, cu precădere în mass-media regională (presă, radio, televiziune). Trebuie asigurată o colaborare corespunzătoare cu Delegaţia Comisiei din ţara respectivă. Cele două principii menţionate mai sus se aplică anunţurilor, precum şi comunicatelor de presă şi comunicatelor publice.

Acţiuni informative

Organizarea de acţiuni informative, cum ar fi: conferinţe, seminarii, târguri şi expoziţii în legătură cu implementarea operaţiunilor parţial finanţate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, va urmări să facă explicită participarea UE. În acest context se vor expune steagurile UE în camerele unde au loc întâlniri şi se va pune emblema UE pe documente, în funcţie de situaţie. Delegaţia Comisiei din ţara beneficiară va ajuta, după necesităţi, la pregătirea şi implementarea acestui tip de acţiuni.

Materiale informative

Publicaţiile (cum ar fi broşuri şi pliante) despre programe şi măsuri similare, finanţate sau cofinanţate de PHARE, ISPA sau SAPARD, trebuie să conţină pe prima pagină o indicare clară a participării UE, precum şi simbolul UE, în cazul în care este folosită stema naţională sau regională.

În cazul în care aceste publicaţii au o prefaţă, aceasta trebuie semnată atât de persoana responsabilă în ţara beneficiară, cât şi de delegatul Comisiei, în numele acesteia, pentru a demonstra clar participarea UE. Aceste publicaţii trebuie să se refere la organismele naţionale şi regionale responsabile cu informarea părţilor interesate.

Principiile menţionate mai sus se aplică, de asemenea, şi materialelor audiovizuale.

5. Prevederi privind panouri, postere şi plăcuţe permanente

Ţările beneficiare vor asigura transparenţa măsurilor parţial finanţate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanţă cu următoarele măsuri şi informaţii publicitare:

Panouri

Panourile cu informaţii privind participarea UE la finanţarea investiţiei trebuie să fie ridicate la locul tuturor proiectelor cu participare UE în proporţie de 1 milion ECU sau mai mult. Chiar dacă autorităţile locale sau regionale nu ridică un panou care să menţioneze propria lor implicare, finanţarea UE trebuie menţionată pe un panou special. Aceste panouri trebuie să aibă o mărime corespunzătoare anvergurii (ţinând seama de mărimea contribuţiei UE) şi trebuie să corespundă instrucţiunilor prevăzute în Ghidul informativ care se poate obţine de la delegaţiile Comisiei Europene.

Nu mai devreme de 6 luni de la finalizarea lucrării şi în măsura în care este posibil, aceste panouri vor fi înlocuite cu plăcuţe permanente, în concordanţă cu prevederile

Ghidului informativ.
Plăcuţe permanente

Aceste plăcuţe vor trebui amplasate în zonele accesibile publicului larg (centre de conferinţe, aeroporturi, staţii etc.). Plăcuţele trebuie să cuprindă pe lângă simbolul UE şi o menţiune privind programele PHARE, ISPA sau SAPARD şi cofinaţarea UE. În cazurile în care autorităţile locale, regionale sau naţionale, precum şi orice alt beneficiar montează un asemenea panou, plăcuţă permanentă ori poster sau fac orice alt demers menit să asigure informarea despre proiecte cu costuri mai mici de 1 milion ECU, trebuie indicată participarea UE.

6. Prevederi finale

Autorităţile naţionale, regionale sau locale implicate pot derula în orice situaţie măsuri suplimenare, dacă se consideră necesar. În aceste cazuri trebuie consultată şi informată Delegaţia Comisiei, astfel încât aceasta să poată participa, dacă consideră necesar, la realizarea acestor măsuri.

Pentru a facilita implementarea acestor prevederi, Comisia, prin intermediul delegaţiei din ţara respectivă, va asigura asistenţă tehnică sub forma îndrumării asupra cerinţelor de design, în cazul în care este necesar. Se va realiza un ghid informativ, scris în limba ţării respective, care va conţine indicaţii detaliate referitoare la cerinţele de design.


Joi, 24 septembrie 2026, 08:35

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.