DECIZIE nr.141 din 13 iulie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 508/17 oct. 2000

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Dănuţ Cârpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecătoriei Gherla.
La apelul nominal lipseşte Dănuţ Cârpaci, autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, cu susţinerea că dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 140/1996, nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie. În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a statuat în mod constant că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 17 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul penal nr. 898/2000, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, excepţie ridicată de Dănuţ Cârpaci.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege, care prevede condiţii diferite pentru obţinerea liberării condiţionate şi care este incident în cauză, dispoziţiile sale fiind mai favorabile, creează o situaţie de inegalitate între condamnaţii care prestează muncă şi, prin aceasta, realizează mai repede fracţiunea de pedeapsă cerută de lege pentru obţinerea liberării condiţionate, pe de o parte, şi condamnaţii care, din cauze indepedente de voinţa lor, nu participă la muncă şi de aceea trebuie să execute efectiv fracţiunile de pedeapsă, pe de altă parte, ceea ce contravine, în opinia sa, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, conform cărora „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. El arată că incapacitatea sa de muncă, determinată de cauze independente de voinţa sa, l-a adus în situaţia de a nu realiza fracţiunea de pedeapsă necesară liberării condiţionate, în timp ce condamnaţii sănătoşi, care au putut presta munca în penitenciar, se pot libera condiţionat. După părerea sa, art. 60 alin. 3 din Codul penal creează o discriminare făţişă între, pe de o parte, cei care vor să lucreze, dar din cauze obiective nu pot să o facă şi, pe de altă parte, cei care vor să lucreze şi pot să o facă pentru că sănătatea le permite. Se ajunge astfel la situaţia ca un om bolnav care ar dori să lucreze, dar nu poate, să aibă mai puţine şanse de a fi liberat condiţionat decât unul sănătos. Textul art. 60 alin. 3 îngrădeşte dreptul la liberare condiţionată al deţinuţilor care nu au putut presta muncă datorită unei boli grave de care suferă, creând o situaţie de inegalitate între presoanele care pot munci şi cele care nu pot munci din motive independente de voinţa lor.
Exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, instanţa de judecată arată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 140/1996, text aplicabil în speţă, are, în principiu, aceeaşi formulare ca şi actualul text al art. 60 alin. 1, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. În practica sa judiciară Curtea Constituţională a decis în mod constant că principiul egalităţii în drepturi, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care prin specificul lor sunt diferite. Se citează în acest sens Decizia nr.139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.7 din 20 ianuarie 1997. Liberarea condiţionată, arată instanţa, este un mijloc de individualizare a executării pedepsei închisorii în faza executării acesteia. Ea nu constituie un drept, ci doar o vocaţie a condamnatului, după cum nu constituie o obligaţie, ci doar o facultate pentru instanţă.
Stăruinţa în muncă şi disciplina constituie condiţii exprese după executarea de către condamnat a fracţiei din pedeapsa închisorii prevăzute pentru acordarea liberării condiţionate. Când condamnatul este bolnav şi nu a putut fi folosit la muncă, prima condiţie se rezumă doar la „dovezi temeinice de disciplină”. Prin reglementarea de către legiuitor a modului de calculare a fracţiilor de pedeapsă ce trebuie executate, prin includerea în aceste fracţii a părţii din durata pedepsei care se consideră, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, nu se creează un regim favorabil condamnaţilor care au prestat munca, în comparaţie cu cei care, din motive de sănătate sau din cauze obiective, nu sunt folosiţi la muncă. Pe de o parte, condamnaţii care muncesc trebuie să execute efectiv o fracţie din pedeapsă, iar pe de altă parte, aceiaşi condamnaţi pot fi mai bine cunoscuţi după modul în care îşi îndeplinesc obligaţiile de muncă, după rezultatele obţinute, din atitudinea lor faţă de regulile de disciplină a muncii, din dorinţa de a-şi completa cunoştinţele generale şi profesionale şi din atitudinea faţă de regulamentul de ordine interioară a locului de detenţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului României, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, arătând că aplicarea unui tratament diferenţiat persoanelor condamnate, în cazul liberării condiţionate, după criteriul muncii prestate, nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate. În acest sens este citată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, menţionându-se deciziile nr. 70/1993, nr. 79/1994 şi nr. 139/1996.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Textul de lege, considerat de autorul excepţiei ca fiind neconstituţional, este acela al art. 60 alin. 3 din Codul penal, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, cu următorul conţinut: „Condamnatul care din cauza sănătăţii sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în alin. 1 şi 2 din prezentul articol, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare”.
Textul art. 60 alin. 3 din Codul penal în redactarea anterioară modificării, criticat de autorul excepţiei ca fiind neconstituţional, este preluat, în principiu, în art. 60 alin. 1 din Codul penal, în urma modificării acestuia prin Legea nr. 140/1996, şi are următorul conţinut: „Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.” În temeiul art. 15 alin. (2) din Constituţie şi al art. 13 din Codul penal,
având în vedere că prin Legea nr. 140/1996 au fost modificate, în sens restrictiv, condiţiile de acordare a liberării condiţionate, astfel încât sunt mai favorabile condamnatului reglementările anterioare modificării, rezultă că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară.
Dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară, sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează o inegalitate între, pe de o parte, condamnaţii care participă la muncă şi obţin un număr de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate şi pot obţine mai repede liberarea condiţionată şi, pe de altă parte, condamnaţii care din cauza sănătăţii sau din alte cauze nu sunt sau nu mai sunt folosiţi la muncă şi, datorită acestui fapt, pot fi liberaţi condiţionat numai după executarea efectivă a fracţiunilor din pedeapsă.
Susţinerile autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile legale criticate ar înfrânge principiul egalităţii în drepturi, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu pot fi primite. În jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a subliniat în mod constant că egalitatea nu înseamnă uniformitate şi că pentru situaţii diferite se impun soluţii juridice diferite. Astfel, în Decizia nr.139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a arătat că principiul egalităţii în drepturi nu înseamn㠄eo ipso” aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite. De asemenea, în Decizia nr.256 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.134 din 2 aprilie 1998, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii nu presupune uniformitate, aşa încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament diferit. Principiul egalităţii nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite.
Este firesc şi echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă şi dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată, mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc.
Liberarea condiţionată nu este un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au, prin voinţa legiuitorului, toţi condamnaţii care, după ce au executat fracţiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, şi condiţia de a fi disciplinaţi şi de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă.
Nu se poate susţine, aşadar, că dispoziţiile art. 60 alin. 3 din Codul penal, în redactarea anterioară şi, în mod corespunzător, nici dispoziţiile art. 60 alin. 1, în redactarea dată prin Legea nr. 140/1996, ar fi contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
De altfel, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar conduce la rezultatul ca nici condamnaţii care pot munci să nu beneficieze de o mai rapidă liberare condiţionată, ceea ce ar fi contrar scopurilor politicii penale.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Dănuţ Cârpaci în Dosarul penal nr. 898/2000 al Judecătoriei Gherla.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iulie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Vineri, 25 septembrie 2026, 03:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.