ORDONANŢĂ nr.24 din 21 august 1997
pentru modificarea şi completarea Ordonantei Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural national
Textul actului publicat în M.Of. nr. 206/25 aug. 1997

În temeiul art. 1 lit. d) din Legea nr. 134/1997 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României emite următoarea ordonanţă:

Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.247 din 31 august 1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 41/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.105 din 30 mai 1995, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 22 alin. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Lucrările de evidenţă, studii, cercetări - inclusiv documentarea şi publicarea rezultatelor acestora - expertizare, proiectare, conservare, consolidare, reparare, restaurare, urmărirea comportării în timp, construcţii de protecţie, amenajări în zona de protecţie, reabilitarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice, precum şi lucrările de demontare, restaurare şi reamplasare a unor monumente istorice pot fi proiectate şi executate numai de specialiştii înscrişi în Registrul specialiştilor în domeniul construcţiilor şi restaurării monumentelor istorice şi numai pe baza normelor de conservare şi restaurare, avizate de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice."

2. După alineatul 1 al articolului 22 se introduc trei alineate care vor avea următorul cuprins:

"Prin lucrări de punere în valoare a monumentelor istorice se înţelege:

a) amenajări de căi de acces, pietonale şi carosabile, la monumente în perimetrul zonei de protecţie a acestora;
b) efectuări de lucrări şi dotări pentru iluminatul interior şi exterior, de siguranţă şi decorativ;
c) lucrări pentru restaurarea şi remodelarea faţadelor;
d) amenajări peisagistice;
e) dotări interioare;
f) instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de climatizare-condiţionare, siguranţă la foc, antiefracţie şi urmărirea comportării în timp;
g) instalaţii, echipamente şi dotări pentru asigurarea necesarului de apă şi pentru evacuarea apelor pluviale şi menajere;
h) utilităţi anexe, de natura parcajelor, grupurilor sanitare, reclamelor şi indicatoarelor, spaţiilor comerciale de interes cultural, şi altele asemenea;
i) spaţii pentru organizarea de manifestări cultural-ştiinţifice, spaţii destinate cazării specialiştilor, alte lucrări specifice necesare, stabilite cu avizul Ministerului Culturii.

Pentru monumentele istorice aflate în administrarea instituţiilor publice centrale sau locale, finanţarea lucrărilor prevăzute la alin. 1 şi 2 se poate efectua de la bugetul de stat, bugetele locale sau din veniturile extrabugetare constituite potrivit legii.

Pentru monumentele istorice aflate în proprietatea sau în folosinţa unor persoane fizice sau juridice, altele decât instituţiile publice, finanţarea lucrărilor prevăzute la alin. 1 şi 2 se poate efectua şi din sume alocate de la bugetul de stat, potrivit criteriilor şi condiţiilor stabilite prin hotărâre a Guvernului."

3. Alineatul 2 al articolului 22 devine alineatul 5.

Art. II. - Pentru anul 1997, finanţarea de la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la art. 22, astfel cum a fost completat prin prezenta ordonanţă, se asigură din sumele alocate cu această destinaţie Ministerului Culturii.

Art. III. - Orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe se abrogă.

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:

Ministrul culturii,
Ion Caramitru

p. Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Dan Radu Ruşanu,
secretar de stat

Ministrul lucrărilor publice
şi amenajării teritoriului,
Nicolae Noica

Bucureşti, 21 august 1997.
Nr. 24.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:28

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.