ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.244 din 28 noiembrie 2000
privind siguranţa barajelor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 633/6 dec. 2000 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Dreptul de realizare şi de exploatare în siguranţă a barajelor, precum şi obligaţiile corespunzătoare rezultate din actele normative privind protecţia mediului vor fi exercitate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cu prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(2) Respectarea exigenţelor de performanţă referitoare la siguranţa barajelor este obligatorie în toate etapele de realizare şi de exploatare a acestora: proiectare, execuţie, exploatare în perioada de execuţie, exploatare curentă şi postutilizare sau abandonare.
(3) Evaluarea stării de siguranţă în exploatare şi verificarea respectării exigenţelor de performanţă referitoare la siguranţa barajelor se realizează de experţi şi specialişti atestaţi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi certificaţi/avizaţi de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
Art. 2. - În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin următorii termeni se înţelege:
În funcţie de valoarea indicelui de risc asociat barajului, care pentru barajele cu risc acceptabil are o valoare adimensională, mai mică sau egală cu 1, barajele se încadrează în una dintre următoarele categorii de importanţă:
În cazul unei valori a indicelui de risc asociat barajului mai mare de 1, riscul este inacceptabil, iar barajul nu poate fi exploatat;
Art. 3. - (1) Încadrarea în categorii de importanţă a barajelor reprezintă o obligaţie legală a deţinătorilor/administratorilor, cu orice titlu, denumiţi în continuare deţinători de baraje, şi este utilizată pentru:
(2) La stabilirea categoriei de importanţă a barajelor deţinătorii acestor tipuri de lucrări, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului vor ţine seama de:
(3) În scopul protecţiei populaţiei, a proprietăţii şi a mediului, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului poate majora categoria de importanţă a unui baraj faţă de cea declarată de deţinător şi îl poate declara cu risc sporit. Lista cuprinzând barajele cu risc sporit şi cele cu categorie de importanţă majorată se aprobă prin ordin al conducătorului acestei autorităţi.
(4) Metodologiile privind stabilirea categoriilor de importanţă a barajelor şi metodologiile de evaluare a stării de siguranţă în exploatare a barajelor se aprobă prin ordin comun al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului şi al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, pe baza avizului tehnic consultativ al CONSIB.
Art. 4. - (1) Stabilirea exigenţelor de performanţă care definesc sistemul calităţii în domeniul construcţiilor de baraje, procedurile şi reglementările tehnice, precum şi controlul respectării acestora sunt asigurate de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.
(2) Reglementările şi procedurile cu caracter general, aferente sistemului calităţii în domeniul construcţiilor de baraje, se stabilesc prin ordine comune ale conducătorilor autorităţilor menţionate la alin. (1).
(3) Normele tehnice aferente asigurării calităţii în construcţiile de baraje se elaborează şi se aprobă prin ordin al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.
(4) Normele tehnice referitoare la comportarea în exploatare, expertizarea proiectelor şi regimul de exploatare în siguraţă a barajelor se aprobă prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului. Iazurile de decantare din industria minieră se realizează, se exploatează şi se conservă conform normelor specifice întocmite prin grija Ministerului Industriei şi Comerţului şi aprobate prin ordine comune ale ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului şi ministrului industriei şi comerţului.
(5) Aspectele tehnice ale reglementărilor şi normelor, precum şi priorităţile de întocmire a acestora sunt avizate de CONSIB.
(6) Prevederile alin. (3) se aplică şi în cazul iazurilor de decantare miniere care îşi încetează activitatea la expirarea licenţei de concesionare.
(7) Experţii certificaţi/avizaţi pentru evaluarea stării de siguraţă în exploatare a barajelor îşi desfăşoară activitatea în baza regulamentului privind organizarea şi certificarea corpului de experţi şi a procedurii de avizare a specialiştilor pentru evaluarea stării de siguranţă a barajelor din categoriile de importanţă C şi D. Regulamentul şi procedura se elaborează de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi se aprobă prin ordin al conducătorului acestuia.
(8) Certificarea personalului de exploatare privind activitatea de urmărire a comportării în timp a barajelor se efectuează în baza regulamentului specific. Regulamentul se elaborează de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi se aprobă prin ordin al conducătorului acestuia.
Art. 5. - (1) Deţinătorii cu orice titlu de baraje sunt direct responsabili de realizarea şi de menţinerea siguranţei în exploatare a acestora în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Pentru barajele existente la care nu există sau nu este cunoscut un proprietar ori administrator legal, rolul de deţinător revine administraţiei publice locale - comună, oraş, municipiu, judeţ - pe teritoriul căreia se găsesc acestea, la cererea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului sau/şi a Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
CAPITOLUL II
Regimul de folosire a barajelor
Art. 6. - (1) Pentru barajele noi sau în cazul intervenţiilor constructive care modifică parametrii de bază ai barajelor existente deţinătorii acestora sunt obligaţi să obţină de la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului acordul de funcţionare în siguranţă.
(2) Prin excepţie, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului stabileşte prin ordin ca pentru lucrările încadrate în categoriile de importanţă C şi D acordul de funcţionare în siguranţă să fie emis de unităţile teritoriale ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, pe baza avizului unui expert certificat/avizat.
(3) Acordul de funcţionare în siguranţă se referă la încadrarea în categorii de importanţă a barajului, la adoptarea soluţiilor de proiectare, la condiţiile de amplasament şi la respectarea normelor şi reglementărilor legale, precum şi a experienţei în domeniu.
(4) Acordul de funcţionare în siguranţă este obligatoriu pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie.
Art. 7. - (1) Pentru barajele aflate în exploatare sau în fază provizorie de punere în exploatare deţinătorul acestora este obligat să obţină o autorizaţie de funcţionare în condiţii de siguranţă, emisă de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, pe baza recomandărilor din documentaţia avizată de expertul certificat.
(2) Prin excepţie, la recomandarea CONSIB, pentru lucrările încadrate în categoriile de importanţă C şi D autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranţă se poate emite de către unităţile teritoriale ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, în baza unei documentaţii privind starea de siguranţă avizate de expertul certificat.
(3) Autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranţă certifică îndeplinirea exigenţelor de performanţă în perioada de exploatare şi este obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de gospodărire a apelor şi de protecţie a mediului.
(4) Autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranţă se emite pe o durată determinată, stabilită prin autorizaţie, de maximum 10 ani şi se reînnoieşte la expirare sau în cazul producerii unor incidente ori accidente în exploatare.
Art. 8. - Procedurile şi competenţele de emitere a acordului de funcţionare în siguranţă şi a autorizaţiei de funcţionare în condiţii de siguranţă pentru baraje se aprobă prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, în baza avizului tehnic consultativ al CONSIB.
Art. 9. - (1) Exploatarea barajelor, indiferent de destinaţia acestora, de către deţinătorii cu orice titlu fără autorizaţia de funcţionare în condiţii de siguranţă prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă este interzisă.
(2) Îndeplinirea condiţiilor de exploatare în condiţii de siguranţă prevăzute prin expertize avizate de CONSIB sau a condiţiilor stabilite prin ordine ale ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului şi ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului este obligatorie.
Art. 10 - (1) Deţinătorii de baraje sunt obligaţi să urmărească comportarea în timp a acestor construcţii pe baza unor proiecte specializate, elaborate prin grija acestora.
(2) Proiectele de urmărire a comportării în timp a barajelor trebuie să respecte reglementările generale în domeniu, prevăzute de legislaţia în vigoare şi de normativele tehnice specifice, precum şi elementele stabilite la proiectare sau prin evaluările periodice ale stării de siguranţă.
(3) Activitatea de urmărire a comportării în timp a barajelor se organizează pe 3 niveluri, astfel:
(4) Rapoartele anuale privind comportarea şi siguranţa în exploatare a barajelor aflate în administrarea unui deţinător sunt analizate în cadrul evaluării periodice a siguranţei, iar îndeplinirea corectă din punct de vedere legal, tehnic şi organizatoric a obligaţiilor prevăzute în proiectele de urmărire a comportării în timp a construcţiilor condiţionează emiterea autorizaţiei de funcţionare în condiţii de siguranţă sau reînnoirea acesteia.
(5) Nerespectarea proiectului de urmărire a comportării în timp a construcţiilor atrage suspendarea autorizaţiei de funcţionare în condiţii de siguranţă pe o perioadă de 30 de zile, timp în care trebuie realizată conformarea cu proiectul.
Art. 11. - Pentru prevenirea unor accidente sau a unor avarii datorate sabotajelor, vandalismului ori unor acţiuni iresponsabile deţinătorii de baraje cu risc sporit sunt obligaţi să organizeze şi să realizeze un sistem de securitate şi pază a barajelor, aprobat de inspectoratele judeţene de protecţie civilă.
Art. 12. - În scopul asigurării protecţiei şi siguranţei barajelor se interzice realizarea unor construcţii, depozite, amenajări sau a altor activităţi în ampriza barajelor ori în zonele de protecţie stabilite la aprobarea proiectului sau conform prevederilor legale.
Art. 13. - În cazul trecerii în conservare, al postutilizării sau al abandonării unui baraj, deţinătorul acestuia va întocmi o documentaţie distinctă. Deţinătorul va stabili şi va asigura, pe cheltuială proprie, lucrările şi măsurile de încadrare într-o categorie de folosinţă posibilă a barajului sau va demola construcţia, cu asigurarea corespunzătoare a curgerii apelor, inclusiv a apelor maxime, în secţiunea barată iniţial. Procedura de trecere în conservare, postutilizare sau abandonare a barajelor se elaborează de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi se aprobă prin ordin.
Art. 14. - Deţinătorii cu orice titlu de baraje au obligaţia de a declara public caracteristicile generale, categoria de importanţă şi gradul de risc asociat acestora. Declaraţia se efectuează conform procedurii care se elaborează de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi se aprobă prin ordin.
CAPITOLUL III
Controlul în domeniul siguranţei barajelor
Art. 15. - Controlul îndeplinirii exigenţelor de performanţă şi al respectării prevederilor legale aferente siguranţei barajelor se face de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului sau de împuterniciţi ai acestuia.
Art. 16. - Controlul îndeplinirii exigenţelor de performanţă privind calitatea în construcţii se face de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului sau de organele teritoriale ale acestuia, conform legii.
Art. 17. - Controlul curent al activităţii de urmărire a comportării în timp a barajelor va fi asigurat de împuterniciţii Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi ai Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
Art. 18. - În scopul îndeplinirii atribuţiilor de control împuterniciţii cu drept de control, după declinarea identităţii şi calităţii, au dreptul:
Art. 19. - Pentru efectuarea controlului în unităţile cu regim special de acces împuterniciţii cu drept de control vor primi aprobare şi din partea autorităţii publice centrale care coordonează unităţile respective.
CAPITOLUL IV
Sancţiuni
Art. 20. - Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
Art. 21. - Constituie contravenţii următoarele fapte:
Art. 22. - (1) Contravenţiile prevăzute la art. 21, săvârşite de persoane fizice, se sancţionează după cum urmează:
(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
Art. 23. - Constituie infracţiuni următoarele fapte:
Art. 24. - Infracţiunile prevăzute la art. 23 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 25. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 22 se fac de inspectori din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi de împuterniciţi ai acestuia.
Art. 26. - Infracţiunile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă se constată de organele abilitate, precum şi de personalul prevăzut la art. 17, care înaintează actul de constatare la organul local de cercetare penală.
CAPITOLUL V
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 27. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va elabora şi va aproba prin ordin regulamentul privind organizarea şi certificarea corpurilor de experţi, respectiv procedura de avizare a experţilor şi a specialiştilor pentru întocmirea evaluării stării de siguranţă în exploatare a barajelor.
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va elabora şi va aproba prin ordin procedura de autorizare.
Art. 28. - (1) În termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a procedurilor de autorizare deţinătorii cu orice titlu ai barajelor sunt obligaţi să declare la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului lucrările deţinute şi încadrarea lor în categorii de importanţă, în vederea eşalonării obţinerii autorizărilor.
(2) Depunerea documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare în siguranţă a barajului se va face la termenele stabilite prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, în baza eşalonării propuse de CONSIB.
Art. 29. - Deţinătorii cu orice titlu ai barajelor aflate în exploatare, care în urma evaluării stării de siguranţă nu îndeplinesc exigenţele de performanţă necesare pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare în condiţii de siguranţă decât după realizarea unor măsuri şi lucrări propuse prin raportul de evaluare a stării de siguranţă, sunt obligaţi să realizeze aceste exigenţe de performanţă în termenul stabilit de comun acord cu reprezentanţii Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi ai Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, dar nu mai târziu de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 30. - (1) Nerealizarea prevederilor art. 27 şi 28 conduce imediat la introducerea restricţiilor de exploatare şi, după caz, la declanşarea operaţiunilor de abandonare.
(2) Pentru barajele care prezintă un indice de risc asociat inacceptabil va fi declanşată operaţiunea de abandonare.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va elabora şi va aproba prin ordin metodologia de declarare a operaţiunilor de abandonare a barajelor.
Art. 31. - (1) Deţinătorul barajului are obligaţia să ţină o fişă de evidenţă a barajului cuprinzând datele importante privind construcţia şi evenimentele care au avut loc în timp. Fişa actualizată va fi transmisă anual la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, împreună cu un raport privind starea barajului. La fiecare 2 ani raportul va fi completat cu o analiză aprofundată a comportării în timp a barajului.
(2) În cazul barajelor utilizate pentru alimentări cu apă sau al barajelor care realizează acumulări de apă în scopuri multiple, deţinătorul cu orice titlu al barajului va transmite la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului un raport privind prima umplere a lacului de acumulare realizat prin barajul respectiv.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
Contrasemnează:
Ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului,
Romică Tomescu
Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului,
Nicolae Noica
Ministrul industriei şi comerţului,
Radu Berceanu
Bucureşti, 28 noiembrie 2000.
Nr. 244.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.