LEGE nr.137 din 24 iulie 1997
privind graţierea unor pedepse
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 170/25 iul. 1997 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se graţiază în întregime:
Art. 2. - Se graţiază în parte, cu 1/2, pedepsele cu închisoare, aplicate de instanţele de judecată, mai mari de 2 ani, dar care nu depăşesc 5 ani inclusiv.
Art. 3. - Prevederile art. 1 şi 2 se aplică şi celor care execută pedeapsa închisorii la locul de muncă.
Art. 4. - Se graţiază în întregime măsura internării într-un centru de reeducare, precum şi măsura trimiterii într-o şcoală specială de muncă şi reeducare, luată faţă de minori de către instanţele de judecată. Beneficiază de graţierea prevăzută la alin. 1 numai minorii care au executat cel puţin un an din măsura internării într-un centru de reeducare sau într-o şcoală specială de muncă şi reeducare.
Art. 5. - Prevederile art. 1-4 din prezenta lege nu se aplică recidiviştilor, precum şi celor care au săvârşit următoarele infracţiuni:
A. Reglementate de Codul penal:
B. Reglementate de legi speciale:
Art. 6. - Sancţiunile cu închisoare aplicate pentru contravenţii nu se mai execută, iar pentru contravenţiile săvârşite până la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se mai aplică sancţiunea închisorii contravenţionale.
Art. 7. - Faptele care, potrivit art. 181 din Codul penal, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni nu se mai sancţionează, dacă au fost săvârşite până la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Art. 8. - În cauzele în care urmărirea penală nu a început, precum şi în cele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, procesul penal va porni sau, după caz, va continua, iar după stabilirea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentei legi.
Art. 9. - Graţierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii sau a sancţiunii închisorii contravenţionale, deoarece s-au sustras de la executarea acestora, precum şi celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras.
Art. 10. - Cei graţiaţi care, în decurs de 3 ani, săvârşesc o infracţiune intenţionată vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat, ca urmare a aplicării prezentei legi.
Art. 11. - Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 iulie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
Bucureşti, 24 iulie 1997.
Nr. 137.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.