1. Examinând aceste susţineri, Curtea Constituţională reţine că s-a pronunţat în mai multe rânduri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respingând de fiecare dată aceste excepţii, fie ca fiind inadmisibile, fie ca fiind neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr.484 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.105 din 6 martie 1998, Curtea a respins ca fiind inadmisibilă, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de apărătorul din oficiu al inculpatului, care, nefiind reprezentantul acestuia, nu avea calitatea de parte. Prin Decizia nr.34 din 4 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.317 din 2 iulie 1999, Curtea a respins, de asemenea, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii, ridicată de apărătorul inculpatului în lipsa acestuia, decizia fiind adoptată însă, de această dată, cu opinia separată a 4 judecători, care au considerat că excepţia de neconstituţionalitate ridicată de apărătorul inculpatului, chiar în cazul în care acesta, potrivit legii, nu poate fi reprezentat, trebuia să fie examinată în fond, iar nu să fie respinsă de plano, ca fiind inadmisibilă. În fine, prin Decizia nr.16 din 27 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.278 din 20 iunie 2000, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, însă nu ca fiind inadmisibilă, precum în deciziile anterioare, ci ca fiind neîntemeiată, deci după examinarea ei în fond.
Soluţia Curţii s-a întemeiat, în principal, pe argumentul că interzicerea reprezentării inculpatului la judecarea cauzei în primă instanţă ori la rejudecarea ei după desfiinţarea hotărârii de către instanţa de apel sau de recurs, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, nu numai că nu constituie o îngrădire a dreptului constituţional al inculpatului la apărare, dar reprezintă chiar o garanţie pentru realizarea acestui drept, întrucât îi creează inculpatului posibilitatea de a da explicaţii instanţei şi de a-şi dovedi nevinovăţia. A fost înlăturată, de asemenea, obiecţia privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, cu argumentul că limitarea dreptului inculpatului de a fi reprezentat în cazurile prevăzute de lege priveşte pe toţi destinatarii legii aflaţi în situaţiile respective, fără discriminări. În esenţă, prin decizia sa Curtea Constituţională a soluţionat conflictul dintre obligaţia inculpatului de a fi prezent personal în instanţă şi dreptul acestuia la apărare în favoarea celei dintâi. 2. În cauza de faţă inculpatul, autor al excepţiei, arată că, fiind internat în spital şi deci în imposibilitate de a se prezenta în instanţă, a angajat un apărător, însă acesta nu îl poate reprezenta, deoarece, el fiind trimis în judecată, între altele, pentru infracţiunea de fals intelectual, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) teza finală din Codul de procedură penală, reprezentarea inculpatului nu este permisă. Ridicând excepţia de neconstituţionalitate, el susţine că dispoziţia legală criticată este contrară prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare, precum şi ale art. 16 din Constituţie, privitoare la egalitatea în drepturi.
Curtea reţine că, spre deosebire de excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală soluţionate anterior, în cauza de faţă autorul excepţiei invocă, în motivarea acesteia, imposibilitatea obiectivă a inculpatului de a se prezenta la judecarea cauzei, trăgând concluzia că interzicerea reprezentării inculpatului apare ca o restrângere nejustificată a dreptului constituţional la apărare. Faţă de această situaţie, argumentul folosit anterior pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că dispoziţia legală, care interzice reprezentarea inculpatului în instanţă, constituie o garanţie a dreptului la apărare al acestuia, apare ca discutabil. Inculpatul nu poate fi determinat să se prezinte la judecarea cauzei sale prin instituirea unei obligaţii pe care el nu o poate îndeplini, iar interzicerea reprezentării lui în instanţă n-ar putea să nu fie privită ca o încălcare a prevederilor art. 24 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat [...]. Pe de altă parte, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, vizând dreptul constituţional la apărare, iar acesta având corespondent în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, în lumina prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20, face parte din dreptul intern, se impune examinarea excepţiei de neconstituţionalitate şi în lumina practicii jurisdicţionale a Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea convenţiei. Astfel, cu privire la reprezentarea inculpatului în procesul penal Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat prin mai multe hotărâri, între care figurează cele referitoare la cazurile: Poitrimol împotriva Franţei (1993), Lala împotriva Olandei (1994) şi Pelladoah împotriva Olandei (1994). În toate aceste cazuri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că interzicerea dreptului inculpatului de a fi reprezentat de apărătorul său la judecarea cauzei sale în căile de atac constituie o violare a prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în termenii cărora: 1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...] de către un tribunal [...] care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa [...]. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul [...] c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el [...].
Aşa cum se subliniază în hotărârea pronunţată în cazul Pelladoah împotriva Olandei, prezenţa inculpatului în instanţă are o importanţă capitală în interesul unui proces penal echitabil şi just. În mod general, acest lucru este valabil şi pentru judecarea unui apel. Dar este, de asemenea, de importanţă crucială pentru echitatea sistemului penal ca acuzatul să fie apărat în mod adecvat atât în primă instanţă, cât şi în apel. Se mai arată, de asemenea, că În opinia Curţii, acest din urmă interes prevalează. În consecinţă, faptul că acuzatul, deşi legal citat, nu se prezintă, n-ar putea justifica, chiar în lipsa oricărei scuze, soluţia ca el să fie privat de dreptul la asistenţa unui apărător, drept pe care i-l recunoaşte articolul 6 pct. 3 din Convenţie. Răspunzând argumentului că inculpatul nu se poate plânge de încălcarea acestui drept, atâta vreme cât apărătorul său n-a cerut Curţii de apel încuviinţarea de a-l apăra, Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că Orice acuzat are dreptul la asistenţa unui apărător. Pentru ca acest drept să aibă un caracter practic şi efectiv, iar nu pur teoretic, exercitarea sa nu trebuie să fie subordonată îndeplinirii unor condiţii excesiv de formaliste: revine organelor de justiţie sarcina de a asigura caracterul echitabil al unui proces şi, în consecinţă, de a veghea ca un avocat care, în mod evident, participă la proces pentru a apăra pe clientul său, în lipsa acestuia, să i se dea posibilitatea să o facă. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în lumina acestei practici a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că soluţia adoptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a reţinut că există încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cazul interzicerii reprezentării inculpatului în căile de atac, este valabilă şi în privinţa dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, care nu permit reprezentarea inculpatului la judecarea cauzei în primă instanţă ori la rejudecarea acesteia după desfiinţarea hotărârii în căile de atac, în cazul infracţiunilor pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de un an. Este evident că, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei în cauza de faţă sunt contrare prevederilor art. 6 pct. 1 şi pct. 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşa cum s-a subliniat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la apărare fiind unul dintre elementele fundamentale ale unui proces echitabil, inculpatul nu poate pierde beneficiul dreptului de a fi asistat de un apărător numai prin faptul că este absent de la dezbateri. De aceea sancţionarea sa prin privarea de dreptul la apărare în faţa instanţei nu poate fi justificată în nici un mod (cazul Poitrimol împotriva Franţei, 1993). Faţă de această interpretare şi aplicare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea Constituţională constată că în lumina prevederilor constituţionale ale art. 11 şi 20 este necesară o reconsiderare a jurisprudenţei sale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, în sensul că dispoziţiile legale menţionate, care interzic dreptul inculpatului de a fi reprezentat la judecarea cauzei în primă instanţă, nu constituie o garanţie, ci, dimpotrivă, o restrângere nejustificată a dreptului său la apărare. Prezenţa inculpatului la judecată este, într-adevăr, necesară atât în interesul general al înfăptuirii justiţiei, cât şi în interesul individual al inculpatului care îşi poate exercita în mod nemijlocit dreptul la apărare. Dacă însă inculpatul nu se poate prezenta în instanţă, interzicerea dreptului său de a fi reprezentat de un avocat constituie o încălcare a dreptului la apărare. În consecinţă, dispoziţia [...] numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecăţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an din cuprinsul art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală este neconstituţională, fiind contrară prevederilor art. 24 din Constituţie. În acelaşi timp, întrucât inculpatul este singurul dintre părţile din proces care, potrivit dispoziţiei menţionate, nu poate fi reprezentat, celelalte părţi putând fi întotdeauna reprezentate, dispoziţia criticată vine în contradicţie şi cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi. Aceeaşi inegalitate în drepturi apare şi între inculpaţi, în funcţie de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, având în vedere că legea admite reprezentarea inculpatului numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecăţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an, interzicândo în celelalte cazuri. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi, CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Oacheş Anghelescu în Dosarul nr. 7.389/1999 al Judecătoriei Focşani, judeţul Vrancea, şi constată că dispoziţia numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta supusă judecăţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an, prevăzută la art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, este neconstituţională. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2000. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Laurenţiu Cristescu
Întrucât magistratul-asistent Laurenţiu Cristescu se află în
incapacitate temporară de muncă, în locul său semnează, în
temeiul art. 261 din Codul de procedură civilă,
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
Joi, 24 septembrie 2026, 00:47
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.
