DECIZIE nr.256 din 5 decembrie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 5/5 ian. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Mic în Dosarul nr. 3.220/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă avocat Gheorghe Bădică, pentru autorul excepţiei, lipsind Regionala Căi Ferate Cluj, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia şi constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 147 din Codul penal în raport cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) şi i), precum şi cu cele ale art. 134 alin. (1) din Constituţie. Se susţine că termenii funcţionar şi funcţionar public, definiţi prin textul de lege criticat, au un alt înţeles decât cel avut în vedere de legiuitor în anul 1968, când nu mai existau societăţi comerciale, economie de piaţă sau funcţionari publici, iar toate raporturile de muncă erau reglementate prin contract. Pentru aplicarea legii penale, la acea dată s-au introdus în Codul penal dispoziţiile art. 147. Se mai susţine că Statutul funcţionarilor publici „nu este conţinut de o singură lege”, ci reprezintă un ansamblu de norme ce reglementează drepturile, obligaţiile, precum şi răspunderea acestora. Or, Codul penal nu poate fi considerat ca făcând parte din acest statut al funcţionarilor publici. Se mai arată că din anul 1992 în România există economie de piaţă (piaţa de capital, de mărfuri şi piaţa muncii), iar în cadrul pieţei muncii, şi anume al raporturilor individuale, intră mai multe categorii de relaţii de muncă, printre care se află şi cele ale funcţionarilor publici care au un statut propriu. În înţelesul Codului penal (art. 147) funcţionarul public nu are nici un fel de statut, deoarece, potrivit acestei definiţii, orice persoană care primeşte un salariu este considerat㠄funcţionar public”. Textul art. 147 din Codul penal este, prin urmare, în vădită contradicţie cu dispoziţiile art. 134 din Constituţie, deoarece instituie o altă definire a funcţionarului public, diferită de cea avută în vedere de prevederile Legii fundamentale. Acest termen definit de legea penală în textul de lege criticat devine astfel o instituţie a Codului penal. Se mai consideră că art. 147 din Codul penal este contrar Constituţiei încă din anul 1991, dar din considerente de oportunitate acesta nu a fost încă abrogat. Aceste considerente nu se mai justifică însă începând din anul 1999, când legislaţia a fost completată cu Legea privind Statutul funcţionarilor publici. Se apreciază că jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a referit la alte aspecte decât cele care rezultă din motivarea excepţiei în prezenta cauză.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că fundamentarea excepţiei de neconstituţionalitate pe prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, lege organică, este neconcludentă, deoarece şi Codul penal este, de asemenea, o lege organică, astfel încât prevederile constituţionale referitoare la obligativitatea adoptării prin lege organică a Statutului funcţionarilor publici nu sunt încălcate de dispoziţiile art. 147 din Codul penal. Pe de altă parte, aceste dispoziţii derogă de la legea funcţionarilor publici, întrucât la art. 140 din Codul penal se prevede că, ori de câte ori legea penală foloseşte termenii cuprinşi în titlul VIII din Codul penal, înţelesul acestora este cel din aceste articole. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 192/2000. Instituţia funcţionarilor publici din legea penală este omonimă doar cu cea din dreptul administrativ, dar nu are acelaşi înţeles cu aceasta. Se mai face referire la Decizia nr.130/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr.28/1995, precum şi la Decizia nr.81/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr.76/1997, prin care Curtea Constituţională a stabilit că noţiunile funcţionar public şi funcţionar sunt de domeniul legii, iar nu de nivel constituţional şi, prin urmare, nu se încalcă nici o prevedere din Legea fundamentală.
Având cuvântul în replică, reprezentantul autorului excepţiei precizează că Statutul funcţionarilor publici nu este o lege, ci un ansamblu de norme juridice. Se mai arată că neconstituţionalitatea textului de lege criticat este invocată în raport cu prevederile Constituţiei, iar nu cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999. Se mai consideră că legea penală nu poate constitui o normă juridică referitoare la Statutul funcţionarilor publici.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 4 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.220/1999, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Mic, prin apărător.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că de la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care la art. 2 (alin. 1) prevede c㠄„Funcţionar public” este persoana numită într-o funcţie publică”, dispoziţiile art. 147 din Codul penal, prin care este explicat înţelesul termenilor funcţionar public alin. (1) şi funcţionar (alin. 2), nu mai sunt constituţionale, deoarece derogă de la Legea nr. 188/1999, lege organică, fiind astfel încălcate prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie.
Textul de lege menţionat este considerat neconstituţional şi în raport cu prevederile art. 134 alin. (1) din Constituţie. Se apreciază că subiect al infracţiunilor de serviciu, în special al infracţiunii de luare de mită, nu poate fi decât funcţionarul public, iar nu şi funcţionarul, aşa cum este definit prin art. 147 alin. 2 şi cum se prevede în art. 254 din Codul penal. Este invocat ca argument Codul penal de la 1936, care prevedea că infracţiunea de luare de mită nu putea fi săvârşită decât de un funcţionar public.
Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală, exprimându-şi opinia, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Se arată că explicarea termenilor funcţionar public şi funcţionar, dată prin art. 147 alin. 1 şi, respectiv, alin. 2 din Codul penal în vigoare, îşi are corespondentul în art. 183 pct. 4 din Codul penal de la 1936, care prevedea c㠄Funcţionar public este acela care exercită, în mod voluntar sau obligatoriu, permanent sau temporar, în serviciul Statului, comunei sau instituţiilor publice dependente, oricare ar fi modul lor de administrare, o funcţie sau o însărcinare, de orice natură, fie chiar electivă, retribuită sau nu şi indiferent de chipul în care a fost învestit”. Se mai consideră că dispoziţiile art. 147 din Codul penal au aplicabilitate restrânsă în domeniul unor activităţi infracţionale comise de o anumită categorie de persoane din servicii de interes public sau cu însărcinări în serviciul unor alte persoane juridice, aşa încât nu pot contraveni nici art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie şi nici altor norme din Legea fundamentală, după cum nu contravin nici Legii privind Statutul funcţionarilor publici. De asemenea, se arată că această lege organizează funcţia publică în plan socioeconomic şi juridic, cuprinzând dispoziţii normative de principiu din alte domenii ale dreptului, iar art. 69 al cap. VIII, privitor la Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici, face trimitere la legea penală pentru angajarea răspunderii penale în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice de către funcţionarul public.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal este neîntemeiată. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (menţionându-se în acest sens Decizia nr.35/1994 rămasă definitivă prin Decizia nr.108/1994, Decizia nr.130/1994 rămasă definitivă prin Decizia nr.28/1995, Decizia nr.81/1996 rămasă definitivă prin Decizia nr.76/1997), prin care s-a statuat că reglementările referitoare la noţiunile funcţionar public şi funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de persoanele care îndeplinesc aceste funcţii, sunt de nivelul legii.
Reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul atât a funcţionarilor publici, cât şi a funcţionarilor, nu poate fi considerată ca fiind neconstituţională atâta vreme cât reglementările privitoare la noţiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii. De asemenea, se arată că textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 134 alin. (1) din Constituţie. În finalul opiniei exprimate de Guvern se precizează că atât Codul penal, cât şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanţa dintre art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999, invocată de autorul excepţiei, nu ridică o problemă de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare a legii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, susţinerile autorului excepţiei, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul acestei excepţii îl constituie dispoziţiile art. 147 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”
Criticile de neconstituţionalitate vizează încălcarea prin dispoziţiile legale menţionate a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 72 alin. (3) lit. i), referitoare la Statutul funcţionarilor publici, precum şi a celor cuprinse în art. 134 alin. (1), referitoare la economia de piaţă, texte care au următorul conţinut:
- Art. 72 alin. (3): „Prin lege organică se reglementează: [...]
i) statutul funcţionarilor publici;” ;
- Art. 134 alin. (1): „Economia României este economie de piaţă.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea prin dispoziţiile art. 147 din Codul penal a prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, referitoare la obligativitatea reglementării prin lege organică a statutului funcţionarilor publici, deoarece Codul penal este, de asemenea, o lege organică, potrivit art. 72 alin. (3) lit. f) din Legea fundamentală (reglementând „infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora”). Aşa fiind, sub acest aspect cerinţa constituţională este respectată de dispoziţiile legale criticate.
Pe de altă parte, Curtea constată că reglementările privitoare la noţiunile funcţionar public şi funcţionar, precum şi cele privitoare la infracţiunea de luare de mită sunt de nivelul legii, iar nu de nivel constituţional, astfel încât este de atributul exclusiv al legiuitorului să determine conţinutul acestor noţiuni. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr.130 din 16 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.169 din 2 august 1995) asupra excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect aceleaşi dispoziţii legale (art. 147 din Codul penal), respingând, ca vădit nefondată, excepţia. Prin această decizie Curtea a subliniat că reglementările legale referitoare la noţiunea funcţionar sunt de nivelul legii. O argumentare similară a fost exprimată de Curte şi prin Decizia nr.81 din 15 iulie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.236 din 10 septembrie 1997, în considerentele căreia se precizează, de asemenea, c㠄Extinderea răspunderii penale pentru faptele de corupţie şi la alţi salariaţi din cadrul societăţilor comerciale, prin Legea nr. 65/1992, nu poate fi considerată neconstituţională atâta vreme cât reglementările privitoare la noţiunile de „funcţionar” şi „alţi salariaţi”, inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ nemijlocit, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii”.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate respinse prin deciziile menţionate autorii au invocat, ca şi în cauza de faţă, dispoziţiile art. 134 alin. (1) din Constituţie, referitoare la economia de piaţă, pentru a se demonstra că nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită decât funcţionarul public, iar nu orice funcţionar, astfel cum acesta este caracterizat prin art. 147 alin. 2 din Codul penal. Din această perspectivă reglementarea răspunderii penale pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, atât pentru funcţionarii publici, cât şi pentru ceilalţi funcţionari, nu poate fi considerată ca fiind neconstituţională, atâta timp cât reglementările privind noţiunile funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt rezervate prin Constituţie domeniului legii.
Curtea reţine că atât soluţia adoptată, cât şi considerentele deciziilor amintite îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pe de altă parte, Curtea constată că prevederea constituţională cuprinsă în art. 134 alin. (1) („Economia României este economie de piaţă.”), invocată în motivarea excepţiei, nu are nici o legătură cu problema constituţionalităţii sau a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 147 din Codul penal (care definesc înţelesul termenilor funcţionar public şi funcţionar, înţeles specific numai pentru legea penală, potrivit art. 140 din Codul penal).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Mic în Dosarul nr. 3.220/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Marioara Prodan

Joi, 24 septembrie 2026, 18:30

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.