DECIZIE nr.192 din 12 octombrie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 1 şi 2 şi ale art. 258 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 11/9 ian. 2001

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 1 şi 2, precum şi a dispoziţiilor art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Truţescu în Dosarul nr. 604/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
La apelul nominal sunt prezenţi Nicolae Lazăr şi Ştefan Berechet. Lipsesc Ştefan Truţescu, Ioana Florea, Nicolae Anghel, Banca Comercial㠄Albina” - S.A. şi Societatea Comercial㠄Reconversie şi Valorificare Active” - S.A., faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, părţile prezente solicită soluţionarea urgentă a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere tergiversarea soluţionării dosarului la instanţele de fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând că raportarea unei dispoziţii legale la o altă dispoziţie legală este o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, care excede competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 2000, pronunţată în Dosarul nr. 604/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 1 şi 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată prin apărători de Ştefan Truţescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal sunt neconstituţionale, întrucât „anulează distincţia făcută de Legea fundamental㔠între „regimul juridic al funcţionarilor publici şi regimul general privind raporturile de muncă”. Se invocă în susţinerea acestei motivări prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală, exprimându-şi opinia, apreciază că, deşi Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 258, raportate la art. 147 din Codul penal, totuşi, „în raport cu adoptarea Legii nr. 188/1999 - Lege privind statutul funcţionarilor publici nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992”. Instanţa mai arată că, „în contextul dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, este definit statutul funcţionarului public, fiind enumerate şi categoriile de persoane care pot deţine această calitate de funcţionar public, situaţie în care dispoziţiile art. 258 din Codul penal, raportate la art. 147 din Codul penal, sunt neconstituţionale”. Instanţa nu indică nici o dispoziţie a Constituţiei ca fiind încălcată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât „Extinderea răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute în art. 246-250 din Codul penal, de la funcţionarii publici la ceilalţi funcţionari, prin dispoziţiile art. 258, nu poate fi considerată neconstituţională atâta vreme cât reglementările privitoare la noţiunile de funcţionar public şi funcţionar, inclusiv incriminările care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constituţie ca ţinând de domeniul legii”.
De altfel, se mai arată în acelaşi punct de vedere, „atât Codul penal, cât şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar invocarea neconcordanţei dintre art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile Legii nr. 188/1999 nu ridică o problemă de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare juridică”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Dispoziţiile Codului penal, criticate prin excepţia ridicată ca fiind neconstituţionale, sunt următoarele:
- Art. 147: „Prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.”;
- Art. 258: „Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.”
Prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind încălcate sunt următoarele:
- Art. 72 alin. (3): „Prin lege organică se reglementează: [...]
i) statutul funcţionarilor publici; [...]
l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;”.
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 147, precum şi ale art. 258 din Codul penal au devenit neconstituţionale după adoptarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât „anulează distincţia făcută de Legea fundamentală între regimul juridic al funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de muncă”. Cu privire la aceste argumente Curtea reţine că Legea fundamentală nu defineşte nici noţiunea de funcţionar public şi nici pe cea de alţi funcţionari, definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii. Înţelesul acestor noţiuni este stabilit, pe de o parte, în art. 147 din Codul penal, iar pe de altă parte, în Legea nr. 188/1999, unde este reglementat Statutul funcţionarilor publici. Deosebirile între cele două reglementări legale nu reprezintă însă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legilor, ceea ce excede competenţei Curţii Constituţionale, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd: „É Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.” Constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispoziţie legală, ci doar prin raportare la o normă constituţională. În acest fel a statuat Curtea prin Decizia nr.38 din 11 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.196 din 5 mai 1999, şi prin Decizia nr.88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.207 din 3 iunie 1998.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de muncă, care, în opinia autorului excepţiei, se referă la ceilalţi funcţionari, se reglementează prin lege organică.
Aceste prevederi constituţionale nu sunt incidente în cauză, întrucât atât Codul penal, cât şi Legea nr. 188/1999 sunt legi organice. Prin art. 258 din Codul penal se prevede incriminarea faptelor prevăzute la art. 246-250 şi în cazurile în care autorul nu are calitatea de funcţionar public, ci este un alt funcţionar, făcând distincţie doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile. Stabilirea condiţiilor pentru îndeplinirea cerinţei de subiect activ calificat în cazul anumitor infracţiuni intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut în mod constant că noţiunea generală de funcţionar nu este de nivel constituţional, iar reglementările referitoare la funcţionar, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr.81 din 15 iulie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr.76 din 22 aprilie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.236 din 10 septembrie 1997. De altfel, prin Decizia nr.178 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.77 din 24 februarie 1999, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 147 alături de cele ale art. 145, 248 şi 2481 din Codul penal.
Considerentele care au stat la baza soluţiilor anterioare, adoptate de Curtea Constituţională, sunt valabile şi în prezenta cauză, neexistând motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3 şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 1 şi 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Truţescu în Dosarul nr. 604/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2000.

PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

Joi, 24 septembrie 2026, 12:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.