ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.7 din 11 ianuarie 2001
privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din turism
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 31/17 ian. 2001 |
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1. - Pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare societăţile comerciale din turism la care statul este acţionar majoritar, prevăzute în anexa nr. 1, precum şi societăţile comerciale la care statul deţine poziţie de control, prevăzute în anexa nr. 2, se transferă de la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului la Ministerul Turismului.
Art. 2. - Ministerul Turismului, ca instituţie publică implicată, va exercita toate competenţele privind procesul de privatizare şi toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar în numele statului la aceste societăţi comerciale.
Art. 3. - Societăţile comerciale prevăzute în anexa nr. 2 vor fi privatizate cu asistenţa Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
Art. 4. - Prevederile art. 2 sunt aplicabile şi societăţilor comerciale la care statul va deveni acţionar după intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul turismului,
Matei-Agathon Dan
Ministrul Autorităţii pentru Privatizare
şi Administrarea Participaţiilor Statului,
Ovidiu Tiberiu Muşetescu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 11 ianuarie 2001.
Nr. 7.
ANEXA 1 LISTA cuprinzand societatile comerciale din turism la care statul detine pachetul majoritar de actiuni ------------------------------------------------------------------------------- Nr. Codul Denumirea Localitatea Judetul crt. fiscal societatii comerciale ------------------------------------------------------------------------------- 1. 7458740 ARDEALUL Arad Arad 2. 7551511 LESU Oradea Bihor 3. 8132066 RELAS Braila Braila 4. 7921037 STAR 95 Braila Braila 5. 7976768 CABANA STEJARILOR Braila Braila 6. 1127933 PREDEAL Predeal Brasov 7. 1099108 POIANA BRASOV Brasov Brasov 8. 7800132 RESTAURANT POIANA URSULUI Brasov Brasov 9. 1569250 ATHENEE PALACE Bucuresti 10. 1572221 CAPITOL Bucuresti 11. 1573170 BIROUL DE TURISM SI TRANZACTII Bucuresti 12. 1579530 COMTURIST Bucuresti 13. 1589177 PUBLIROM Bucuresti 14. 1174552 MONTEORU Merei Buzau 15. 1890659 MAMAIA Constanta Constanta 16. 8290619 COMPLEX OVIDIU-MELODY Constanta Constanta 17. 1869339 LITORAL Constanta Constanta 18. 7452720 HOTEL "APOLLO" Mamaia Constanta 19. 2423562 NEPTUN-OLIMP Mangalia Constanta (Neptun-Olimp) 20. 2423406 JUPITER Mangalia Constanta 21. 11915386 ZODIAC 2000 Mangalia (Jupiter) Constanta 22. 13300158 VENUS HOLIDAY 2000 Mangalia (Venus) Constanta 23. 920131 VALAHIA DAMBOVITA Targoviste Dambovita 24. 2093294 GERMISARA Geoagiu-Bai Hunedoara 25. 11521292 CASTEL Santamaria-Orlea Hunedoara 26. 2068231 AMARA Amara Ialomita 27. 10164493 COMPLEX HOTELIER "UNIREA" Iasi Iasi 28. 1969001 TURISM MOLDOVA Iasi Iasi 29. 2003488 DURAU Ceahlau Neamt 30. 2040605 PETROTUR Piatra-Neamt Neamt 31. 7343995 VILTOUR Busteni Prahova 32. 7454632 HOTEL "COTA 1400" Sinaia Prahova 33. 7717380 BARUL DE PE CASA Sibiu Sibiu 34. 1826281 TURISM BANATUL Timisoara Timis -------------------------------------------------------------------------------
ANEXA 2 LISTA cuprinzand societatile comerciale din turism la care statul detine pachetul de actiuni de control ------------------------------------------------------------------------------- Nr. Codul Denumirea Localitatea Judetul crt. fiscal societatii comerciale ------------------------------------------------------------------------------- 1. 1739363 MONEASA Moneasa Arad 2. 1573677 LIDO Bucuresti 3. 1577270 EDITURA PENTRU TURISM "ABEONA" Bucuresti 4. 1070543 HERCULES Baile Herculane Caras-Severin 5. 1058906 TURIST SEMENIC Resita Caras-Severin 6. 2412261 CARMEN SILVA Eforie-Sud Constanta 7. 7657408 DANA 95 Mangalia Constanta 8. 2980903 CARPCONSTRUCT Mangalia (Neptun) Constanta 9. 11915374 OLIMPIC 2000 Mangalia (Jupiter) Constanta 10. 7657424 VERONICA 95 Mangalia Constanta 11. 7657416 ANCA-IRINA Mangalia Constanta 12. 7657335 MEZOTERMALE Mangalia Constanta 13. 7657343 MICROCOMPLEX Mangalia (Venus) Constanta 14. 7657360 CALTUN Mangalia (Venus) Constanta 15. 2410732 PRODPREST Eforie-Nord Constanta 16. 2956670 IEZERUL Borsa Maramures 17. 1330317 INTERNATIONAL Sinaia Prahova -----------------------------------------------------------------------------
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.