DECIZIE nr.270 din 19 decembrie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 74/13 feb. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orăştie, judeţul Hunedoara.
La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, precum şi a celorlalte părţi: Ioan Mota, Ilie Aurel Alionescu, Aurel Uriţescu şi Mitică Sumănaru.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal (prin care este incriminată denunţarea calomnioasă ca infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei) nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici pe cele cuprinse în art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arată că, potrivit art. 30 alin. (6) din Constituţie, „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Totodată se subliniază că denunţarea calomnioasă constituie infracţiune numai dacă este săvârşită cu rea-credinţă, astfel încât exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale nu este încălcată prin textul de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea nr. 2.738 din 22 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.145/1998, Judecătoria Orăştie, judeţul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal încalcă prevederile art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi ale art. 30 alin. (1) din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arată că, de teama încălcării prevederilor art. 259 din Codul penal, cetăţeanul va renunţa atât la dreptul de a-şi exprima liber opinia, consfinţit în art. 30 alin. (1) din Constituţie, despre acea infracţiune, cât şi la dreptul de a se adresa justiţiei, prevăzut la art. 21 din Constituţie.
Judecătoria Orăştie, judeţul Hunedoara, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 din Codul penal, consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei şi apărarea demnităţii şi libertăţii persoanei împotriva unei învinuiri nedrepte. Incriminarea şi sancţionarea penală a denunţării calomnioase răspund atât necesităţii apărării persoanei împotriva unei învinuiri nedrepte, cât şi celei a apărării justiţiei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal este neîntemeiată. Infracţiunea de denunţare calomnioasă, reglementată la art. 259 din Codul penal, face parte dintre infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei. Interesul înfăptuirii justiţiei reclamă o anumită conduită din partea persoanei care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, conduită care constituie o obligaţie morală, iar uneori o obligaţie legală de denunţare.
Potrivit Constituţiei toţi cetăţenii au dreptul de a se adresa autorităţilor publice şi, în plus, art. 30 consfinţeşte libertatea de exprimare a gândurilor sau opiniilor. Interesul înfăptuirii justiţiei reclamă însă o atitudine corectă din partea persoanelor care se adresează organelor judiciare în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni. Aducerea la cunoştinţă a unor fapte inexistente, învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, producerea unor probe contrare adevărului aduc prejudicii organelor judiciare şi înfăptuirii justiţiei, punând aceste organe în situaţia de a-şi irosi timpul în mod inutil sau de a acţiona împotriva unor persoane nevinovate. Denunţarea calomnioasă presupune caracterul mincinos al învinuirii. Aşa fiind, drepturile constituţionale ale unei persoane la libertatea de exprimare şi la accesul liber la justiţie nu sunt încălcate atâta vreme cât ele sunt exercitate cu bună-credinţă, art. 259 din Codul penal fiind menit să sancţioneze persoanele care cu reacredinţă încearcă să afecteze activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal, care au următorul cuprins: „Învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii sunt contrare art. 21 din Constituţie, privitor la accesul liber la justiţie, care are următoarea redactare: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.”
De asemenea, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal contravin şi art. 30 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile”.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece o dispoziţie legală care incriminează şi sancţionează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârşirea unei infracţiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie. Învinuirea mincinoasă presupune un denunţător care ştie de la început că învinuirea se referă la o faptă care nu există sau care nu este săvârşită de persoana învinuită. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denunţătorul calomnios numai cu rea-credinţă poate invoca în susţinerea excepţiei textele constituţionale privitoare la dreptul la acces liber la justiţie sau la libertatea de opinie. Existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă presupune cunoaşterea de către denunţător a caracterului mincinos al denunţării, prin care se aduce atingere înfăptuirii justiţiei şi demnităţii persoanei învinuite pe nedrept. Dacă făptuitorul a fost într-o eroare evidentă asupra situaţiei de fapt, denunţul său, chiar dacă ar cuprinde afirmaţii vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 din Codul penal. Accesul liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie, ca drept fundamental, trebuie exercitat „cu bună-credinţă”, potrivit art. 54 din Legea fundamentală, „fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”.
Or, această bună-credinţă este exclusă în cazul persoanei care învinuieşte în mod mincinos o altă persoană de săvârşirea unei infracţiuni, situaţie care face imposibilă încălcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21.
Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că invocând neconstituţionalitatea pe acest temei a art. 259 alin. 1 din Codul penal, autorul excepţiei ignoră prevederile alin. (6) din acelaşi articol, potrivit cărora „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. Or, denunţătorul calomnios încalcă tocmai această prevedere constituţională.
Curtea constată, prin urmare, că dispoziţiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, şi nici ale art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare, ci sunt în deplină concordanţă cu aceste texte ale Legii fundamentale, fiind expresia în plan penal a sancţionării faptelor prin care se aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale consfinţite în prevederile amintite. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 54, referitoare la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor, precum şi celor cuprinse în art. 30 alin. (6) privind limitele libertăţii de exprimare, libertate care nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
Pentru considerentele expuse, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orăştie, judeţul Hunedoara.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Marioara Prodan

Joi, 24 septembrie 2026, 18:29

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.