ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.17 din 26 ianuarie 2001
pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/1999 privind reorganizarea activităţii de protecţie a plantelor şi carantină fitosanitară
Textul actului publicat în M.Of. nr. 83/19 feb. 2001

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/1999 privind reorganizarea activităţii de protecţie a plantelor şi carantină fitosanitară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 25 mai 1999, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor este autoritatea de reglementare în domeniul protecţiei plantelor, carantinei fitosanitare şi al produselor de uz fitosanitar, care coordonează şi controlează aplicarea prevederilor legale specifice prin Direcţia fitosanitară."

2. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"Art. 3. - (1) Direcţia fitosanitară coordonează din punct de vedere tehnic următoarele instituţii publice:
a) Laboratorul Central pentru Carantină Fitosanitară;
b) direcţiile fitosanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
c) Institutul de Cercetări pentru Protecţia Plantelor.

(2) Direcţiile fitosanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sunt unităţi bugetare cu personalitate juridică, în subordinea direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică ale direcţiilor fitosanitare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor."

Art. II. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/1999, cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia de către Parlament.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă

Bucureşti, 26 ianuarie 2001.
Nr. 17.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 13:52

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.