DECIZIE nr.273 din 20 decembrie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1681 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 101/28 feb. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1681 din Codul penal, excepţie ridicată de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 3.003/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2000 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 20 decembrie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.003/1999, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1681 din Codul penal, excepţie ridicată de Corneliu Vadim Tudor într-o cauză penală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 1681 din Codul penal „reprezintă un atentat grav la libertatea de exprimare garantată de Constituţie prin prevederile art. 30”; textul de lege criticat „este formulat într-o manieră imprecisă, vagă şi ambiguă”, astfel încât, dacă din conţinutul acestuia se elimină cuvintele „false” sau „falsificate”, prevederile sale pot fi aplicate oricărei comunicări de date sau informaţii prin presă; textul nu precizează dacă falsul trebuie comis sau nu de autorul comunicării şi nu face nici o diferenţiere între fapte şi judecăţi de valoare; nu distinge între buna-credinţă şi reaua-credinţă; formularea „de natură a aduce atingere” este foarte greu de concretizat.
Se mai arată că art. 1681 din Codul penal contravine prevederilor art. 31 din Constituţie, prin aceea că îngrădirile aduse libertăţii de exprimare încalcă dreptul la orice informaţie de interes public, iar rolul presei este tocmai de a transmite cât mai operativ aceste informaţii. Se apreciază că ziaristul nu poate verifica autenticitatea informaţiilor, iar din teama de a nu fi tras la răspundere ulterior pentru publicarea unor informaţii false nu îşi mai îndeplineşte rolul specific. Singurele îngrădiri admise de textul constituţional vizează protejarea tinerilor şi a siguranţei naţionale. Se mai susţine că informaţiile de interes public trebuie comunicate fără întârziere şi fără verificarea autenticităţii lor, pentru a asigura exerciţiul dreptului de acces la orice informaţie de interes public, drept prevăzut de Constituţie.
Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală, exprimându-şi opinia, apreciază c㠄faţă de importanţa deosebită a valorilor sociale ocrotite prin textul de lege analizat şi de împrejurarea că sunt incriminaţi numai făptuitorii care, cu intenţie, comunică informaţii despre al căror conţinut cunosc că este fals, în scopul creării unei stări de pericol”, excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este întemeiată, întrucât art. 1681 din Codul penal nu încalcă nici prevederile art. 30 şi nici ale art. 31 din Constituţie. Astfel se arată că art. 30 alin. (1) din Constituţie „face referire la libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor şi credinţelor de orice fel care, într-un mod sau altul, implică judecăţi de valoare, pe când textul legal atacat face referire la date, ştiri sau informaţii, deci la elemente concrete, obiective, care nu fac obiectul aprecierii persoanei care le transmite”.
În consecinţă, se consideră că acest text constituţional „nu poate fi interpretat în sensul că ar permite comunicarea de date sau informaţii false”. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 31, se arată că, potrivit alin. (1) al acestui articol, „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”, iar conform alin. (4) al aceluiaşi articol, „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1681 din Codul penal, al căror conţinut este următorul: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că acest text de lege contravine art. 30 şi 31 din Constituţie, care prevăd:
- Art. 30: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.
Delictele de presă se stabilesc prin lege.”;
- Art. 31: „(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă.
I. Cu privire la susţinerea referitoare la încălcarea prin textul de lege criticat a art. 30 din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1681 din Codul penal nu contravin sub nici un aspect libertăţii de exprimare consacrate de prevederile constituţionale menţionate. Dispoziţiile art. 30 din Constituţie prevăd libertatea persoanei de a-şi exprima gândurile, opiniile sau credinţele, precum şi modalităţile de exprimare a acestora, fără nici o îngrădire, dar cu respectarea cerinţei înscrise la alin. (6) al aceluiaşi articol, şi anume „[...] de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
Conţinutul infracţiunii reglementate de art. 1681 din Codul penal priveşte „[...] comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate [...]”, iar nu libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor ori a credinţelor sau răspândirea acestora prin orice mijloc de comunicare, astfel încât Curtea Constituţională constată că dispoziţiile art. 30 din Constituţie nu sunt incidente în cauză. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă această critică de neconstituţionalitate.
II. Susţinând neconstituţionalitatea art. 1681 din Codul penal, autorul excepţiei invocă şi încălcarea art. 31 din Constituţie privind dreptul persoanei la informaţie. Curtea Constituţională constată că dispoziţiile acestui text legal, referitoare la „comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate [...]”, trebuie examinate în lumina garanţiei prevăzute la alin. (1) al art. 31 din Constituţie, care stabileşte c㠄Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”. Acest text constituţional, garantând dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, are în vedere informaţiile autentice, conforme cu realitatea. Comunicarea sau răspândirea de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate prejudiciază persoana în promovarea şi apărarea intereselor sale legitime. Tocmai de aceea alin. (2) şi (4) ale art. 31 din Constituţie prevăd obligaţia autorităţilor publice, precum şi a mijloacelor de informare în masă de a asigura „informarea corectă a opiniei publice”.
Este adevărat că unul dintre principalele mijloace prin care informaţiile ajung la cunoştinţa persoanelor îl constituie presa scrisă şi cea audiovizuală. Cu toate acestea Curtea reţine că dispoziţiile art. 1681 din Codul penal nu au în vedere, în mod exclusiv, presa, ci orice mijloace de comunicare sau de răspândire a informaţiilor. Prin urmare, acest text de lege nu îngrădeşte, nici direct şi nici indirect, libertatea presei. Legea penală nu sancţionează comunicarea sau răspândirea de date ori informaţii doar pentru simplul motiv că nu s-a confirmat veridicitatea acestora, ci are în vedere datele sau informaţiile false, precum şi documentele falsificate. Chiar şi în cazul îndeplinirii acestei din urmă condiţii, art. 1681 din Codul penal stabileşte că este necesar ca fapta de a comunica sau de a răspândi „ştiri, date sau informaţii false ori documente falsificate” să fi fost „de natură să aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României”.
Contrar susţinerilor autorului excepţiei textul de lege criticat nu constituie nici o ameninţare la adresa ziariştilor, în sensul că aceştia ar putea fi traşi la răspundere penală pentru publicarea unor date, informaţii ori documente a căror autenticitate nu au avut posibilitatea să o cunoască. Aceasta deoarece, sub aspectul laturii subiective, vinovăţia, ca element constitutiv al infracţiunii, nu se poate manifesta, în cazul faptei incriminate prin art. 1681 din Codul penal, decât în forma intenţiei, definită astfel la art. 19 alin. 1 pct. 1 din Codul penal: „Fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.”
Rezultă deci că, pentru a fi trasă la răspundere penală în temeiul dispoziţiilor art. 1681 din Codul penal, fapta persoanei care a comunicat ori a răspândit date sau informaţii false ori documente falsificate trebuie să fie de natur㠄să aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României”, iar autorul faptei să urmărească sau, cel puţin, să accepte în mod conştient posibilitatea producerii acestor urmări. Dovada existenţei acestor elemente ale vinovăţiei incumbă celui care formulează acuzarea, iar persoana acuzată poate uza de toate mijloacele legale de apărare pentru a combate învinuirile ce i se aduc.
Aceste aspecte nu reprezintă însă probleme de constituţionalitate şi, în consecinţă, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1681 din Codul penal, excepţie ridicată de Corneliu Vadim Tudor în Dosarul nr. 3.003/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 decembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Vineri, 25 septembrie 2026, 03:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.