DECIZIE nr.258 din 5 decembrie 2000
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 194/18 apr. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Sevastian Râpeanu în Dosarul nr. 6.691/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal răspund autorul excepţiei, prin avocat Virginia Vedinaş, precum şi Mihail Bălănescu.
Reprezentantul autorului excepţiei susţine că prevederile art. 205 şi art. 207 din Codul penal sunt neconstituţionale, invocând, pe de o parte, argumente de ordin general, care, în esenţă, vizează încălcarea prevederilor Legii fundamentale în ansamblul său, iar pe de altă parte, susţinând că aceleaşi prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 29, 30 şi 31 din Constituţie. De asemenea, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 207 din Codul penal, ca fiind contrare dispoziţiilor cuprinse în art. 24, 29, 30 şi 31 din Constituţie. În sprijinul acestor susţineri se invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, referitor la proba verităţii, a statuat că trebuie să se facă diferenţa între fapte şi judecăţi de valoare, pentru că numai faptele pot fi dovedite, iar nu şi judecăţile de valoare. Se mai arată că în cazul judecăţilor de valoare proba verităţii este imposibilă, iar cererea administrării acesteia afectează conţinutul libertăţii de opinie, care reprezintă un element al libertăţii garantate prin art. 29 din Constituţie şi prin art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Mihail Bălănescu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind nefondată şi arată că este de acord cu punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern.
Reprezentantul Ministerului Public arată că atât din încheierea de sesizare, cât şi din cererea formulată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că în motivarea acesteia s-a invocat încălcarea numai a dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Constituţie, iar în faţa Curţii Constituţionale autorul excepţiei a extins motivele de neconstituţionalitate, susţinând că prevederile legale atacate contravin şi dispoziţiilor art. 24 şi 31 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil. De aceea reprezentantul Ministerului Public se referă numai la criticile de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Constituţie, solicitând respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 134 din 6 iulie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 iulie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 6.691/2000, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicată de Sevastian Râpeanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 205 din Codul penal încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 29, referitoare la libertatea conştiinţei, şi în art. 30, referitoare la libertatea de exprimare, precum şi pe cele ale documentelor internaţionale referitoare la libertatea de exprimare, documente ratificate de România, care, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, fac parte din dreptul intern. Se mai susţine că această infracţiune este menţinută în ţările unde exist㠄o democraţie constituţională puternică, o protecţie autentică a libertăţii presei, astfel încât răspunderea pentru această infracţiune este grăniţuită de respectarea unor valori constituţionale tradiţionale, puternice şi eficiente, iar atunci când sunt totuşi găsiţi vinovaţi pe o anumită chestiune, pedeapsa penală se concretizează în amenzi nesemnificative”. În Statele Unite ale Americii, precum şi în alte state formularea de opinii sau judecăţi de valoare la adresa unei persoane nu este calificată ca infracţiune de insultă.
Se mai susţine că în practica sa jurisdicţională Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că libertatea de exprimare protejează şi acele idei care „şochează, ofensează, deranjează, pentru că acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică”. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 207 din Codul penal, consideră că acestea contravin prevederilor art. 29 şi 30 din Constituţie, pentru c㠄proba verităţii se aplică, în egală măsură, şi faptelor (calomnie) şi opiniilor, judecaţilor de valoare (insultă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că trebuie să se facă diferenţe între fapte şi judecăţi de valoare”, deoarece faptele pot fi dovedite, spre deosebire de judecăţile de valoare, în privinţa cărora este imposibilă proba verităţii. Cererea administrării probei verităţii afectează conţinutul libertăţii de opinie, care reprezintă un element al libertăţii garantate de art. 29 din Constituţie. Se mai precizează că art. 207 din Codul penal, care ocroteşte doar interesul legitim, contravine dispoziţiilor art. 29 din Constituţie, text „care face vorbire, în egală măsură, atât de interesul public, cât şi de cel privat”.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată sub toate aspectele. Astfel, în ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor art. 205 din Codul penal cu prevederile art. 30 din Constituţie, se arată că în interpretarea acestui din urmă articol trebuie să se ţină seama şi de alin. (6), care prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea sau viaţa particulară a persoanei şi nici propria sa imagine. Demnitatea persoanei fiind o valoare supremă, garantată de Constituţie, este normal ca lezarea ei prin fapte insultătoare sau calomnioase să fie sancţionată prin incriminarea acelor fapte ca infracţiuni. Modalitatea de sancţionare rămâne la aprecierea legiuitorului, iar legea penală în vigoare sancţionează infracţiunile de insultă şi de calomnie cu închisoare sau cu amendă. Dispoziţiile art. 205 din Codul penal sancţionează, în mod justificat, acele exprimări care aduc atingere onoarei, reputaţiei sau vieţii particulare a persoanei, fără a aduce vreo îngrădire libertăţii de gândire şi de opinie.
Aceste dispoziţii nu sunt contrare prevederilor din documentele internaţionale referitoare la drepturile omului, deoarece dispoziţiile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevăd c㠄Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea atingeri”.
Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, instanţa arată că afirmaţia autorului excepţiei, în sensul că, potrivit acestor dispoziţii, se ocroteşte numai interesul legitim, deşi interesul poate fi public sau privat, nu este întemeiată, deoarece legea nu face nici o distincţie sub acest aspect. Nu este justificată nici afirmaţia că proba verităţii se referă la judecăţi de valoare, în privinţa cărora aceasta este imposibilă, deoarece legea se referă la fapte, afirmaţii sau imputări de fapte determinate, care pot fi dovedite.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal sunt constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. Astfel se arată că dispoziţiile art. 205 din Codul penal sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei, deoarece prin incriminarea faptei de vătămare a dreptului persoanei la onoare şi reputaţie legiuitorul înţelege să acorde protecţie persoanelor care sunt expuse unor manifestări contrare legii, indiferent de forma şi de modalitatea în care se realizează. În ceea ce priveşte libertatea de gândire şi de exprimare, se arată că prevederile constituţionale ale art. 29 şi 30 trebuie interpretate în corelaţie cu art. 30 alin. (6), care precizează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea şi nici dreptul la propria imagine. Legea impune anumite limite în comportamentul şi exprimarea indivizilor, care să asigure demnitatea cetăţenilor, aşa cum rezultă şi din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De aceea art. 49 alin. (1) din Constituţie instituie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, pentru apărarea unor valori, printre care se numără morala publică, drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
De asemenea, în art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se precizează că nimeni nu va fi supus unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, nici unor atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale. Se mai arată că nu sunt întemeiate nici criticile aduse art. 207 din Codul penal, în sensul că acest text legal ocroteşte doar interesul legitim şi că ar contrazice textul constituţional, care se referă atât la interesul public, cât şi la cel privat, şi aceasta întrucât legea nu face distincţie, proba verităţii putându-se face şi pentru un interes public. Proba verităţii priveşte fapte, iar nu judecăţi de valoare. Libertatea de exprimare se exercită în anumite limite şi cu restricţii sau sancţiuni impuse de lege pentru protecţia reputaţiei sau a drepturilor altuia, aşa cum se prevede şi în art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 205 din Codul penal sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 29 şi 30 din Constituţie, deoarece „libertatea conştiinţei, conform art. 29 alin. (2), trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc, iar libertatea de exprimare - se prevede în art. 30 alin. (6) - nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”. De asemenea, dispoziţiile criticate sunt în concordanţă cu prevederile art. 54 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, trebuie să fie exercitate cu „bună-credinţă”, fără a fi încălcate drepturile şi libertăţile celorlalţi. În acest sens este menţionată Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 25 noiembrie 1999. Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, se apreciază că ele pot „constitui un instrument pentru a se realiza un echilibru între drepturile şi libertăţile constituţionale, pe de o parte, şi limitele aduse acestora prin Constituţie şi îndatoririle fundamentale, pe de altă parte”. De aceea exercitarea libertăţii conştiinţei şi a libertăţii de exprimare, cu respectarea prevederilor art. 29 alin. (2), ale art. 30 alin. (6) şi ale art. 54 din Constituţie, poate să reprezinte un interes legitim, în sensul art. 207 din Codul penal.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal, care au următorul cuprins:
- Art. 205: „Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Aceeaşi pedeapsă se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”;
- Art. 207: „Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie.”
Curtea observă că din actul de sesizare a Curţii, precum şi din cererea formulată de autorul excepţiei, în vederea susţinerii acesteia, rezultă că dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate sunt criticate ca fiind contrare prevederilor art. 29 şi 30 din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, cu ocazia dezbaterii excepţiei în faţa Curţii Constituţionale avocatul autorului excepţiei a mai susţinut că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum şi cele ale art. 31 referitoare la dreptul la informaţie. Sub acest aspect Curtea reţine că este competentă să exercite controlul de constituţionalitate numai în limitele sesizării. Altminteri s-ar proceda la soluţionare fără să se fi dat curs normelor procedurale imperative referitoare la exprimarea opiniei de către instanţa de judecată, la contradictorialitatea dezbaterilor excepţiei în faţa aceleiaşi instanţe, la exprimarea punctelor de vedere de către preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de către Guvern. Prin urmare, este inadmisibilă invocarea unor noi aspecte de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii, pentru că aceasta ar determina realizarea unui control de constituţionalitate din oficiu. De aceea, în speţă, Curtea exercită controlul de constituţionalitate numai prin raportare la dispoziţiile art. 29 şi 30 din Constituţie, precum şi la dispoziţiile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pentru soluţionarea excepţiei Curtea reţine că insulta şi calomnia sunt infracţiuni contra demnităţii, iar demnitatea omului este prevăzută, în art. 1 alin. (3) din Constituţie, printre valorile supreme, garantate de Legea fundamentală.
Potrivit acestor prevederi constituţionale „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”. Această garantare a demnităţii omului se înfăptuieşte şi prin incriminarea şi sancţionarea penală a faptelor prin care se aduce atingere demnităţii.
Apărarea demnităţii omului prin mijloace de drept penal este condiţionată de existenţa drepturilor şi libertăţilor altora. De aceea s-a prevăzut că, în măsura în care fapta insultătoare sau calomnioasă a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim, nu constituie infracţiune, dacă s-a afirmat sau s-a imputat o faptă adevărată. Proba verităţii este admisibilă însă dacă fapta s-a săvârşit în apărarea unui interes legitim, public sau privat, deoarece fără un astfel de interes atingerea adusă demnităţii, chiar prin afirmaţii sau imputări adevărate, nu este îngăduită, atâta vreme cât legea se referă la fapte. De aceea critica referitoare la proba judecăţilor de valoare este lipsită de conţinut.
Curtea Constituţională constată că în aprecierea constituţionalităţii prevederilor art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal autorul excepţiei ignoră acele prevederi din Constituţie şi din convenţiile internaţionale care limitează exerciţiul libertăţii de gândire şi de exprimare. Se ignoră astfel prevederile: art. 29 alin. (2) din Constituţie, în sensul cărora libertatea conştiinţei „[...] trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi respect reciproc”; art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”; art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora exercitarea libertăţii de exprimare poate fi restrânsă în vederea protecţiei, între altele, a reputaţiei sau a drepturilor altora; art. 54 din Constituţie, în sensul cărora exercitarea drepturilor şi a libertăţilor trebuie să se realizeze cu bună-credinţă, fără să se încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acest sens, statuând că dispoziţiile art. 205 şi ale art. 207 din Codul penal sunt constituţionale (de exemplu, prin Decizia nr.200 din 25 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.58 din 8 februarie 2000, precum şi prin Decizia nr.134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.393 din 23 august 2000).
Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curţii, soluţia şi considerentele acelor decizii rămân valabile şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi art. 207 din Codul penal, ridicată de Sevastian Râpeanu în Dosarul nr. 6.691/2000 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu

Joi, 24 septembrie 2026, 22:52

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.