HOTĂRÂRE nr.30 din 24 aprilie 2001
privind structura organizatorică a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor
Textul actului publicat în M.Of. nr. 216/26 apr. 2001

În temeiul prevederilor art. 64 din Constituţia României, precum şi ale art. 29 alin. 1 lit. j) şi ale art. 79 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8 din 24 februarie 1994 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.51 din 31 ianuarie 2001,

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Secretariatul general al Camerei Deputaţilor asigură condiţiile organizatorice, de specialitate şi materiale pentru desfăşurarea activităţii parlamentare. Structura organizatorică a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. În cadrul compartimentelor prevăzute în anexă, prin hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se pot organiza, după caz, direcţii, sectoare, servicii, birouri, oficii, secţii şi ateliere, potrivit normelor de structură aprobate de Biroul permanent. Departamentele şi direcţiile generale din cadrul Secretariatului general al Camerei Deputaţilor sunt conduse de directori generali.

Art. 2. - Numărul maxim de posturi pentru fiecare compartiment din structura Secretariatului general al Camerei Deputaţilor se stabileşte prin statul de funcţii, care se aprobă de către Biroul permanent, în condiţiile legii.

Art. 3. - Secretarul general al Camerei Deputaţilor conduce întreaga activitate a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor şi răspunde de buna funcţionare a acestuia. Secretarul general conduce personalul care îşi desfăşoară activitatea la cabinetele membrilor Biroului permanent, la Secretariatul pentru grupurile parlamentare şi la Secretariatul tehnic al comisiilor parlamentare, sub aspectul pregătirii profesionale şi al respectării ordinii interioare în cadrul Secretariatului general al Camerei Deputaţilor.

Art. 4. - Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din cadrul Secretariatului general al Camerei Deputaţilor se realizează prin ordin, de către secretarul general, în condiţiile legii. Numirea şi eliberarea din funcţia de director general se realizează prin ordin, de către secretarul general, cu acordul prealabil al Biroului permanent. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului prevăzut la art. 3 alin. 2 se realizează prin ordin, de către secretarul general, la propunerea prealabilă, după caz, a:
a) fiecărui membru al Biroului permanent;
b) conducerii fiecărui grup parlamentar;
c) biroului fiecărei comisii parlamentare.

Art. 5. - În ceea ce priveşte raporturile dintre Camera Deputaţilor şi Institutul Român pentru Drepturile Omului sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului.

Art. 6. - Regia Autonomă "Monitorul Oficial" îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Camerei Deputaţilor, secretarul general al acesteia exercitând atribuţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ministerul de resort.

Art. 7. - Secretariatul general al Camerei Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat de Biroul permanent.

Art. 8. - Secretarul general va proceda, în raport cu modificările intervenite prin efectul intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la reîncadrarea personalului existent în funcţii şi, după caz, în grade şi trepte profesionale, ţinându-se seama de competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute până la data încadrării, precum şi de nivelul de pregătire al fiecăruia. Reîncadrarea personalului se va efectua, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data aprobării statului de funcţii al Secretariatului general al Camerei Deputaţilor.

Art. 9. - Până la adoptarea de către Biroul permanent a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor secretarul general va stabili, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, care dintre compartimentele prevăzute în anexă urmează să exercite atribuţiile conferite, prin acte anterioare ale Camerei Deputaţilor, pentru compartimentele din actuala structură organizatorică.

Art. 10. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aprobării statului de funcţii. Pe aceeaşi dată se abrogă Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.18/1997 privind structura organizatorică a Secretariatului general al Camerei Deputaţilor, republicată, cu modificările ulterioare.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 aprilie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
OVIDIU CAMELIU PETRESCU

Bucureşti, 24 aprilie 2001.
Nr. 30.


Anexă

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor


Miercuri, 23 septembrie 2026, 23:09

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.