DECIZIE nr.II din 26 februarie 2001
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 230/7 mai. 2001 |
Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la căile de atac la care este supusă încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară şi instanţa căreia îi revine competenţa să le soluţioneze.
Ministerul Public a fost reprezentat de procurorul Viorel Opriţă.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă ambelor căi ordinare de atac, respectiv apelului, care se judecă de tribunal, şi recursului, care se judecă de curtea de apel.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Legea cadastru- lui şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, precum şi ale art. 2 pct. 2 şi ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat diferit cu privire la căile de atac la care este supusă încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară şi la instanţele cărora le revine competenţa de a le soluţiona.
Astfel, unele instanţe au considerat că încheierile menţionate pot fi atacate cu plângere la judecătorie şi apoi, cu apel la tribunal, iar în final, cu recurs la curtea de apel. Alte instanţe însă s-au pronunţat în sensul că împotriva încheierilor judecătorului de la biroul de carte funciară pot fi exercitate calea de atac a apelului, care se judecă de tribunal, şi a recursului, care se judecă de curtea de apel.
Aceste din urmă instanţe au procedat corect.
Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 49 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 cererea de înscriere în cartea funciară se depune, însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, la biroul de carte funciară al judecătoriei.
Prin art. 50 alin. 1 din aceeaşi lege se prevede că, în cazul în care înscrisul îndeplineşte condiţiile prevăzute în acel articol, judecătorul de la biroul de carte funciară admite cere- rea şi dispune înscrierea prin încheiere.
În cazul în care, însă, nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege, cererea de înscriere în cartea funciară se respinge, în conformitate cu art. 51 alin. 1 din legea menţionată, prin încheiere motivată, dispoziţie care, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, este aplicabilă şi în cazul cererilor de radiere.
Este de reţinut că, indiferent de soluţia pronunţată de judecătorul de la biroul de carte funciară, prin art. 52 alin. 1 din lege s-a instituit obligativitatea comunicării acesteia atât celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, cât şi celorlalte persoane interesate.
Totodată, prin alin. 2 al acestui articol se mai prevede că "Încheierea este supusă căilor ordinare de atac".
Din caracterul imperativ al acestei dispoziţii rezultă - aşadar - că o atare încheiere nu poate fi atacată cu plângere adresată judecătoriei în cadrul căreia funcţionează biroul de carte funciară, ci este supusă numai căilor de atac reglementate prin Codul de procedură civilă, potrivit distincţiilor cuprinse în dispoziţiile sale.
Ca urmare, ţinându-se seama că prin dispoziţia menţionată s-a prevăzut posibilitatea atacării acestor încheieri prin folosi- rea căilor ce se pot exercita împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă, se constată că reglementările aplicabile în materia respectivă sunt cele înscrise în textele din Codul de procedură civilă care se referă la competenţa instanţelor de a judeca în cazul căilor de atac ce vizează hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Cum prin art. 2 pct. 2 şi art. 3 pct. 3 din Codul de proce- dură civilă se prevede că apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă sunt judecate de tribunale, iar recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sunt judecate de curţile de apel, se impune concluzia că şi judecarea căilor de atac ce vizează o încheiere dată de judecătorul de la biroul de carte funciară trebuie să aibă loc potrivit aceloraşi distincţii privind competenţa materială.
De altfel, din moment ce cererile care se soluţionează pe calea încheierii date de judecătorul de carte funciară sunt necontencioase, este evident că şi sub acest aspect o astfel de încheiere este supusă, potrivit art. 336 alin. 2 din Codul de procedură civilă, căii de atac a apelului, cu posibilitatea atacării cu recurs a soluţiei pronunţate în apel.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicată,
precum şi ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează să se admită recursul în interesul legii şi să se stabilească că încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă căii de atac a apelului, care se judecă de tribunal,
precum şi celei a recursului, care se judecă de curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, ale art. 2 pct. 2 şi ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă stabileşte că încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă căii de atac a apelului, care se judecă de tribunal, şi celei a recursului, care se judecă de curtea de apel.
Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică la data de 26 februarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE,
PAUL FLOREA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.