LEGE nr.264 din 22 mai 2001
pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 271/25 mai. 2001

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Legea nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.150 din 15 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Sursele Fondului special al drumurilor publice se constituie prin aplicarea unei cote unice egale cu echivalentul în lei a 110 euro/tonă la motorină şi 125 euro/tonă la benzină, sumă stabilită în raport de cursul oficial al Băncii Naţionale a României la data efectuării plăţii, asupra:
a) preţului cu ridicata la rafinărie, exclusiv accizele, pentru carburanţii auto livraţi la intern de producători, precum şi pentru carburanţii auto consumaţi de aceştia pentru autovehiculele şi remorcile proprii;
b) valorii în vamă, stabilită conform legii, pentru carburanţii auto importaţi. Aplicarea cotei unice prevăzute la alin. 1 se va reflecta în nivelul preţului cu ridicata şi al preţului cu amănuntul, fără să intre în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată."

2. Articolul 5 se completează cu un alineat cu următorul cuprins:

"Persoanele fizice sau juridice care utilizează carburanţi auto în domeniile transportului feroviar, naval, al agriculturii şi al apărării naţionale vor solicita Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei restituirea sumelor reprezentând cota unică plătită conform prevederilor art. 4; restituirea se face în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării restituirii."

3. Articolul 9 va avea următorul cuprins:

"Art. 9. - Fondul special al drumurilor publice, constituit conform prevederilor art. 4 alin. 1, se repartizează astfel:
a) 65% pentru drumurile naţionale;
b) 35% pentru drumurile judeţene, comunale şi pentru străzile care se vor amenaja în perimetrele destinate construcţiilor de cvartale de locuinţe noi în localităţi rurale şi urbane."

Art. II. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Ministerul Finanţelor Publice vor reactualiza Normele metodologice nr. 4.566/22.948/1999 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 28 ianuarie 2000.

Art. III. - Legea nr. 118/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 martie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 22 mai 2001.
Nr. 264.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 10:39

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.