DECIZIE nr.17 din 18 ianuarie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 279/30 mai. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Lucian Stângu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent

şef Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicată de Ioana Vârza în Dosarul nr. 186/2000 al Tribunalului Tulcea.
La apelul nominal răspunde Ioana Vârza, prin avocat Porfir Nechita, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei arată că, în faţa instanţei de judecată, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu numai cu privire la dispoziţiile art. 146 din Codul penal, ci şi cu privire la cele ale art. 43 din acelaşi cod, însă în încheierea de şedinţă nu s-a consemnat această cerere, după cum nu s-au consemnat nici susţinerile referitoare la motivarea excepţiei, în sensul că dispoziţiile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal se susţine că, deoarece acestea au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2000, excepţia a rămas fără obiect, iar cu privire la dispoziţiile art. 43 din Codul penal se solicită să se constate că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care vin în contradicţie cu aplicarea prevederilor art. 14 din acelaşi cod.
Reprezentantul Ministerului Public susţine că excepţia de neconstituţionalitate nu a fost motivată în faţa instanţei de fond, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, solicitând respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 20 iunie 2000, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, excepţie ridicată de Ioana Vârza, prin avocat, în Dosarul nr. 186/2000 al acelei instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulată în faţa instanţei, autorul acesteia a arătat că plafonul de 50.000.000 lei, prevăzut la art. 146 din Codul penal, „nu mai corespunde situaţiei actuale, dată fiind rata inflaţiei şi devalorizarea leului”. În susţinerea acestei excepţii, nu s-a invocat încălcarea vreunui text constituţional.
Tribunalul Tulcea, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciază că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispoziţiile art. 146 din Codul penal nu contravin Constituţiei, „deşi problema de fond este una reală”, deoarece, în condiţiile unei rate ridicate a inflaţiei, limita de 50.000.000 lei prevăzută la art. 146 din Codul penal „nu mai reprezintă o valoare fixă”.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că dispoziţiile art. 146 din Codul penal nu contravin Constituţiei, deşi consideră necesară modificarea lor prin reaprecierea valorii de 50.000.000 lei drept criteriu de evaluare a consecinţelor deosebit de grave, criteriu necesar pentru realizarea unei corecte individualizări a pedepselor. Se menţionează, în acest sens, deciziile nr. 148 din 27 octombrie 1998, nr. 65 din 22 aprilie 1999, nr. 77 şi nr. 78, ambele din 20 mai 1999 şi nr. 164 din 21 octombrie 1999, prin care Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 146 din Codul penal.
Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Prin Încheierea din 20 iunie 2000, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal. Din examinarea cuprinsului acestei încheieri rezultă că autorul excepţiei, deşi a susţinut în faţa instanţei judecătoreşti că suma de 50.000.000 lei prevăzută la art. 146 din Codul penal „nu mai corespunde situaţiei actuale, dată fiind rata inflaţiei şi devalorizarea leului”, nu a menţionat însă nici un motiv de neconstituţionalitate a textului de lege criticat şi nu a indicat vreo dispoziţie constituţională care ar fi încălcată de prevederile art. 146 din Codul penal. Aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, în cadrul dezbaterilor excepţiei de neconstituţionalitate în faţa Curţii Constituţionale, apărătorul autorului excepţiei a solicitat să se examineze şi constituţionalitatea dispoziţiilor art. 43 din Codul penal, susţinând că în faţa instanţei de judecată fusese ridicată excepţia şi cu privire la aceste dispoziţii, însă în încheierea de sesizare s-a omis să se consemneze atât această susţinere, cât şi motivele de neconstituţionalitate invocate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul admisibilităţii sale, Curtea observă că, astfel cum rezultă din analiza conţinutului încheierii de sesizare, autorul acesteia nu a indicat în faţa instanţei de judecată motivele criticii de neconstituţionalitate. Pe de altă parte, Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sunt neconstituţionale numai acele prevederi legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar potrivit art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, orice sesizare trebuie motivată. Coroborând aceste texte legale cu cele ale art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiei legale criticate numai în conformitate cu aceste dispoziţii legale. Aşa fiind, Curtea reţine că nemotivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi neindicarea de către autorul unei excepţii cel puţin a normei constituţionale în raport cu care acesta consideră că textul criticat este neconstituţional constituie un motiv de respingere a sesizării. Altminteri, ar însemna ca jurisdicţia constituţională să se substituie părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate, exercitând, astfel, sub acest aspect, un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil. În sensul celor arătate, Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod constant în practica sa jurisdicţională, de exemplu, prin Decizia nr.341 din 12 septembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.38 din 29 ianuarie 1998, precum şi prin Decizia nr.49 din 23 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.222 din 20 mai 1999.
Referitor la susţinerile autorului excepţiei cu privire la faptul că în încheierea de sesizare s-a omis să se consemneze, în totalitate, atât dispoziţiile legale criticate, cât şi motivele de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceste susţineri nu pot fi primite, întrucât pentru erorile materiale din încheierile instanţelor de judecată există posibilitatea procesuală de îndreptare a consemnărilor, conform art. 281 din Codul de procedură civilă. Or, nevalorificarea unui drept procesual în faţa instanţei de judecată unde excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată nu poate crea posibilitatea exercitării acestuia în faţa Curţii Constituţionale, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi cele ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, reprezentând, în acelaşi timp, şi o ingerinţă inadmisibilă a Curţii Constituţionale în activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicată de Ioana Vârza în Dosarul nr. 186/2000 al Tribunalului Tulcea.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu

Vineri, 25 septembrie 2026, 02:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.