DECIZIE nr.110 din 12 aprilie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 296/6 iun. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aron Manea în Dosarul nr. 4.473/2000 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiată, considerând că dispoziţiile legale criticate nu creează un tratament discriminatoriu pentru categoria de condamnaţi căreia i se aplică prevederile referitoare la întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive medicale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 4.473/2000, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2, raportate la art. 128 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aron Manea într-un dosar penal în care are calitatea de inculpat recurent, în cauza având ca obiect judecarea contestaţiei la executare, formulată în baza art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că a fost condamnat în 1989 la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni la regimul mijloacelor de plată străine (art. 37 alin. 1 din Decretul nr.210/1960), pedeapsă din care a executat 15 luni, de la 27 mai 1989 până la 28 august 1990, când a fost eliberat prin admiterea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale (a suferit un infarct miocardic în timpul detenţiei). Autorul excepţiei mai arată că, datorită agravării stării sănătăţii, a formulat mai multe cereri de întrerupere a executării pedepsei, cereri ce au fost soluţionate de instanţă în sensul admiterii lor. În aceste condiţii, la data de 18 mai 2000 condamnatul a sesizat Judecătoria Oradea cu o contestaţie la executare, în baza art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, prin care a solicitat să se constate împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, contestaţie ce i-a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 1.292 din 3 iulie 2000. În motivarea acestei sentinţe instanţa a arătat că, deoarece, începând din 1990 şi până în prezent, condamnatul a beneficiat de întreruperea şi prelungirea întreruperii executării pedepsei, cursul prescripţiei executării pedepsei a fost suspendat în tot acest interval, astfel încât nu a putut opera prescripţia executării pedepsei. Aceeaşi soluţie a fost menţinută şi de instanţa de apel, iar împotriva deciziei tribunalului contestatorul a declarat recursul în cauză, în cadrul căruia a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
În esenţă, autorul excepţiei consideră că, în comparaţie cu prevederile art. 127 alin. 2 din Codul penal, potrivit cărora cei ce se sustrag de la executarea pedepsei beneficiază de efectele prescripţiei, „dispoziţiile lacunare” ale art. 128 alin. 2, în sensul cărora termenul de prescripţie prevăzut la art. 126 este suspendat în cazurile şi în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală, lasă loc la interpretări, creându-se o situaţie discriminatorie. Astfel, faţă de persoanele care beneficiază de întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive sociale sau medicale cursul prescripţiei este suspendat, fiind în felul acesta foarte dificil, dacă nu chiar imposibil ca aceste categorii de persoane să beneficieze de prescripţia executării pedepsei, prevăzută la art. 125 din Codul penal.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penală, exprimându-şi opinia, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondată. Dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece ele nu creează o situaţie discriminatorie pentru persoanele care beneficiază de întreruperea sau amânarea executării pedepsei, în sensul că acestea nu ar putea beneficia de prescripţia executării pedepsei.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată că dispoziţiile art. 127 alin. 2, raportate la art. 128 alin. 2 din Codul penal, sunt constituţionale şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Aceste prevederi legale nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie prin faptul că, în cazul persoanelor condamnate, beneficiare de întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive sociale sau medicale, cursul prescripţiei se suspendă.
Guvernul, în punctul său de vedere, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază că în mod eronat autorul excepţiei a raportat dispoziţiile art. 127 alin. 2 la cele ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, deoarece cele două dispoziţii reglementează situaţii distincte, primele referindu-se la cazurile care întrerup cursul termenului prescripţiei executării pedepsei, iar celelalte se referă la cazurile şi condiţiile care determină suspendarea cursului prescripţiei executării. Prin dispoziţiile legale criticate nu se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi nu se creează un tratament discriminatoriu condamnaţilor care beneficiază de întreruperea sau amânarea executării pedepsei pe motive sociale sau medicale. Totodată Guvernul consideră că prevederile art. 128 alin. 2 din Codul penal sunt constituţionale, deoarece reglementează cazuri de suspendare a cursului prescripţiei executării pedepsei, cum ar fi amânarea sau întreruperea executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei în cazul judecării căilor extraordinare de atac.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, referitoare la întreruperea şi, respectiv, la suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei, texte având următorul conţinut:
- Art. 127 alin. 2: „Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.”;
- Art. 128 alin. 2: „Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.”
Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi legale instituie un tratament diferit, în ceea ce priveşte prescripţia executării pedepsei, pentru condamnaţii care se sustrag de la executarea pedepsei după începerea executării acesteia, în raport cu cei care beneficiază de întreruperi sau amânări ale executării pedepsei. În primul caz, prevăzut la art. 127 alin. 2 din Codul penal, de la data sustragerii de la executare se întrerupe executarea şi începe să curgă un nou termen de prescripţie, care, dacă se desfăşoară fără întrerupere sau suspendare, face să opereze prescripţia. Dimpotrivă, în cea de-a doua situaţie, prevăzută la art. 128 alin. 2 din acelaşi cod, pe timpul cât condamnatul beneficiază de întrerupere a executării pe motive medicale, precum în speţă, cursul termenului prescripţiei se suspendă, astfel încât condamnatul nu poate beneficia de prescripţie.
În felul acesta, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sunt încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care prevăd: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”
Analizând prevederile legale criticate, Curtea Constituţională constată că acestea nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Situaţia persoanelor care se află în executarea pedepsei închisorii şi care se sustrag de la executarea ei după începerea executării este, evident, diferită în comparaţie cu situaţia persoanelor faţă de care executarea pedepsei a fost amânată sau întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală. Or, tocmai situaţia diferită în care se află cele două categorii de condamnaţi justifică tratamentul juridic diferenţiat în ceea ce priveşte prescripţia executării pedepsei, fără a se încălca prin aceasta principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Din acest punct de vedere normele procedurii penale sunt deopotrivă valabile pentru toţi cetăţenii aflaţi într-o situaţie identică.
În ceea ce priveşte existenţa unor reguli referitoare la cazurile de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei închisorii, la întreruperea ori la suspendarea cursului prescripţiei, acestea constituie norme procedurale a căror stabilire revine exclusiv în competenţa legiuitorului, conform dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”.
În legătură cu susţinerea autorului excepţiei în sensul că art. 128 alin. 2 din Codul penal ar face trimitere la dispoziţii referitoare la cazuri de suspendare a cursului prescripţiei, inexistente în Codul de procedură penală, Curtea Constituţională constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece trimiterile se fac la dispoziţiile privitoare la întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă (art. 455-457 din Codul de procedură penală) ori la suspendarea executării pedepsei în timpul soluţionării căilor extraordinare de atac (art. 390, 400 şi 412 din Codul de procedură penală).
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. 2 şi ale art. 128 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Aron Manea în Dosarul nr. 4.473/2000 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Joi, 24 septembrie 2026, 10:04

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.