LEGE nr.86 din 23 aprilie 1998
privind acordarea unui sprijin material pentru soţul supravieţuitor şi pentru urmaşii membrilor Academiei Române
Textul actului publicat în M.Of. nr. 165/27 apr. 1998

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - (1) Soţul supravieţuitor, precum şi copiii urmaşi ai membrilor titulari sau corespondenţi ai Academiei Române beneficiază, în condiţiile prezentei legi, de un sprijin lunar neimpozabil, stabilit în cote procentuale din indemnizaţia netă de membru titular sau corespondent, după caz.

(2) Soţii supravieţuitori ai membrilor titulari sau corespondenţi ai Academiei Române beneficiază de sprijinul material prevăzut la alin. (1), după cum urmează:

a) 60% din indemnizaţia netă, pentru cei ale căror venituri sunt mai mici decât nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului social;
b) 50% din indemnizaţia netă, pentru cei care beneficiază de pensie de urmaş sau de pensie de invaliditate;
c) 30% din indemnizaţia netă, pentru cei care beneficiază de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă.

(3) Copiii membrilor titulari sau corespondenţi ai Academiei Române, care beneficiază de pensie de urmaş, primesc şi sprijinul material prevăzut la alin. (1), după cum urmează:

a) 25% din indemnizaţia netă, pentru un singur copil;
b) 50% din indemnizaţia netă, pentru doi copii;
c) 75% din indemnizaţia netă, pentru trei copii;
d) 100% din indemnizaţia netă, pentru patru sau mai mulţi copii.

(4) Sprijinul material lunar prevăzut la alin. (2) şi (3) nu va putea depăşi indemnizaţia de care ar fi beneficiat membrul titular sau corespondent al Academiei Române.

Art. 2. - Sprijinul material, acordat potrivit prezentei legi, se recalculează la fiecare modificare a indemnizaţiei stabilite pentru membrul titular sau corespondent al Academiei Române.

Art. 3. - Copiii urmaşi ai membrilor titulari sau corespondenţi ai Academiei Române beneficiază de drepturile prevăzute de prezenta lege până la majorat sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi însă vârsta de 26 de ani.

Art. 4. - (1) Dreptul la sprijinul material, prevăzut de prezenta lege, se acordă la cerere, adresată Academiei Române, şi se suspendă pe timpul cât beneficiarul acestuia realizează venituri din prestarea unei activităţi salarizate sau dintr-o activitate pe cont propriu.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), persoanele în cauză au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la începerea activităţii salarizate sau, după caz, a activităţii pe cont propriu, să comunice Academiei Române noua situaţie.

Art. 5. - (1) Stabilirea şi plata drepturilor prevăzute de prezenta lege se fac de către Academia Română.

(2) Sumele necesare pentru acordarea indemnizaţiilor se înscriu distinct, cu această destinaţie, în bugetul propriu, de către Academia Română, şi se suportă de la bugetul de stat.

(3) Până la încheierea exerciţiului financiar pe anul în curs, fondurile necesare se asigură din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Art. 6. - De dispoziţiile prezentei legi beneficiază şi soţul supravieţuitor şi copiii urmaşi ai membrilor de onoare ai Academiei Române, cetăţeni români, care au domiciliul în ţară sau în străinătate.

Art. 7. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Hotărârea Guvernului nr.1.105/1990 privind stabilirea condiţiilor de acordare a sprijinului material pentru urmaşii membrilor Academiei Române se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VASILE LUPU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 martie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI
RADU VASILE

Bucureşti, 23 aprilie 1998.
Nr. 86.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 04:49

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.