ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.104 din 27 iunie 2001
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
Textul actului publicat în M.Of. nr. 351/29 iun. 2001

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. - În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

  1. zona de competenţă - suprafaţa din teritoriul naţional constituită din zona de frontieră, suprafaţa aeroporturilor şi a porturilor situate în interiorul ţării, deschise traficului internaţional, Dunărea interioară şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, apele maritime interioare şi marea teritorială, precum şi zona contiguă şi zona economică exclusivă ale României, în care Poliţia de Frontieră Română îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege;
  2. poliţist de frontieră - funcţionarul public cu statut special, înarmat, care poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite prin lege în sarcina Poliţiei de Frontieră Române.

Art. 2. - Poliţia de Frontieră Română face parte din Ministerul de Interne şi este instituţia specializată a statului care exercită atribuţiile ce îi revin cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, paşapoartelor şi străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară şi canalul Sulina situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă, respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă, în condiţiile legii.

Art. 3. - (1) Activitatea Poliţiei de Frontieră Române constituie serviciu public şi se desfăşoară în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii..(2) În toate acţiunile pe care le desfăşoară în zona de competenţă personalul Poliţiei de Frontieră Române are obligaţia să prevină şi să combată stările de pericol la adresa României, determinate de migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră.

Art. 4. - În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Poliţia de Frontieră Română cooperează cu celelalte instituţii ale statului care au atribuţii privind asigurarea ordinii de drept şi colaborează în acest sens cu cetăţenii, în condiţiile legii.

Art. 5. - Poliţia de Frontieră Română se organizează la nivelul judeţelor care, potrivit organizării administrative a teritoriului României, au ca limită frontiera de stat şi litoralul Mării Negre. În judeţele din interiorul ţării, în care funcţionează aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri, Poliţia de Frontieră Română se organizează la nivelul punctelor de trecere a frontierei de stat. Pentru Dunărea interioară, deschisă navigaţiei internaţionale, Poliţia de Frontieră Română se organizează şi la nivelul judeţelor Brăila şi Ialomiţa.

CAPITOLUL II
Organizarea Poliţiei de Frontieră Române

SECŢIUNEA 1
Structura Poliţiei de Frontieră Române

Art. 6. - Poliţia de Frontieră Română are următoarea structură organizatorică:

  1. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
  2. direcţii teritoriale ale poliţiei de frontieră;
  3. inspectoratele judeţene ale poliţiei de frontieră;
  4. sectoare ale poliţiei de frontieră;
  5. grupuri de nave ale poliţiei de frontieră;
  6. puncte ale poliţiei de frontieră;
  7. instituţii de învăţământ pentru pregătirea şi specializarea personalului;
  8. alte unităţi.

SECŢIUNEA a 2-a
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

Art. 7. - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră este unitatea centrală a Poliţiei de Frontieră Române, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliţiei de frontieră, care exercită conducerea şi răspunde de întreaga activitate a poliţiei de frontieră, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave circumscrise crimei organizate, migraţiei ilegale şi criminalităţii transfrontaliere comise în zona de competenţă teritorială a Poliţiei de Frontieră, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege.

Art. 8. - (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră este condus de un inspector general, numit prin ordin al ministrului de interne.

(2) Inspectorul general este ajutat de adjuncţi, numiţi la propunerea sa de către ministrul de interne.

Art. 9. - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră are în structura sa organizatorică direcţii, servicii şi birouri, înfiinţate prin ordin al ministrului de interne.

Art. 10. - (1) În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră funcţionează Consiliul Consultativ Superior, constituit din inspectorul general, adjuncţii acestuia, şefii direcţiilor teritoriale şi din structura internă a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi şefii instituţiilor de învăţământ ale poliţiei de frontieră.

(2) Consiliul Consultativ Superior se întruneşte o dată pe trimestru sau ori de câte ori este nevoie, sub preşedinţia inspectorului general, analizează problemele importante ale activităţii Poliţiei de Frontieră Române şi adoptă recomandări, cu votul majorităţii membrilor.

(3) Componenţa, atribuţiile şi funcţionarea Consiliului Consultativ Superior se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general.

Art. 11. - În aplicarea legii inspectorul general emite dispoziţii obligatorii pentru întregul personal din subordine, la elaborarea cărora poate consulta Consiliul Consultativ Superior al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

SECŢIUNEA a 3-a
Structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Română

Art. 12. - (1) La nivel teritorial Poliţia de Frontieră Română organizează direcţii teritoriale, inspectorate judeţene, grupuri de nave şi sectoare ale poliţiei de frontieră; în punctele de trecere a frontierei de stat se organizează şi funcţionează puncte ale poliţiei de frontieră.

(2) Pentru frontiera cu fiecare stat vecin şi la ţărmul Mării Negre se organizează şi funcţionează câte o direcţie teritorială a poliţiei de frontieră.

(3) Pe lângă fiecare direcţie teritorială a poliţiei de frontieră funcţionează câte un consiliu consultativ, constituit din şeful direcţiei, adjuncţii acestuia şi şefii inspectoratelor judeţene. Componenţa, atribuţiile şi funcţionarea Consiliului Consultativ se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de frontieră.

(4) În judeţele care au ca limită frontiera de stat sau Dunărea interioară se organizează şi funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, inspectorate judeţene ale poliţiei de frontieră.

(5) La ţărmul Mării Negre se organizează pe grupuri de nave şi funcţionează componenta maritimă a Poliţiei de Frontieră Române, în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa.

(6) În cadrul inspectoratelor judeţene se organizează şi funcţionează, la nivel teritorial, sectoare ale poliţiei de frontieră.

(7) Structurile teritoriale ale poliţiei de frontieră prevăzute la alin. (2), (4), (5) şi (6) sunt conduse de un şef, ajutat de adjuncţi.

(8) Şefii direcţiilor teritoriale ale poliţiei de frontieră sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către ministrul de interne la propunerea inspectorului general. Adjuncţii şefilor de direcţii sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către inspectorul general la propunerea şefilor de direcţii.

(9) Şefii inspectoratelor judeţene, şefii grupurilor de nave, şefii de sectoare, precum şi adjuncţii acestora sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de inspectorul general la propunerea şefilor direcţiilor teritoriale ale poliţiei de frontieră.

(10) Şefii inspectoratelor judeţene sunt numiţi în funcţie cu avizul consultativ al prefectului.

(11) Şefii punctelor poliţiei de frontieră sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către inspectorul general la propunerea şefilor de direcţii sau a şefului structurii de coordonare a punctelor de trecere aeroportuare.

Art. 13. - Direcţiile teritoriale ale poliţiei de frontieră şi inspectoratele judeţene se organizează intern, pe servicii, birouri şi compartimente, după caz, prin ordin al ministrului de interne.

Art. 14. - (1) Inspectoratele judeţene au la nivel teritorial ca structuri de execuţie sectoare şi grupuri de nave, după caz, care au competenţă teritorială limitată.

(2) Locul de dispunere şi zona de competenţă teritorială ale sectorului şi grupului de nave, după caz, se stabilesc prin dispoziţie a inspectorului general.

(3) Sectorul şi grupul de nave se organizează pe compartimente, ture şi echipaje, conform specificului activităţilor, potrivit dispoziţiei inspectorului general.

Art. 15. - (1) În localităţile din interiorul ţării, în care funcţionează puncte de trecere aeroportuare sau portuare, se organizează şi funcţionează puncte ale poliţiei de frontieră.

(2) Zona de competenţă teritorială a poliţiei de frontieră în punctele de trecere a frontierei este reprezentată de suprafaţa aeroportului sau portului, cu platformele, imobilele şi instalaţiile aferente.

Art. 16. - (1) Pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, în structurile Poliţiei de Frontieră Române pot fi înfiinţate şi alte unităţi.

(2) Numărul, competenţa şi structura organizatorică a acestor unităţi se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.

(3) Şefii unităţilor înfiinţate în condiţiile alin. (1) şi (2) sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului de interne.

SECŢIUNEA a 4-a
Regulamente de organizare şi funcţionare

Art. 17. - (1) Atribuţiile Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi ale unităţilor teritoriale subordonate se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare.

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră se aprobă de ministrul de interne, iar cele ale unităţilor teritoriale, de către inspectorul general.

CAPITOLUL III
Raporturile dintre Poliţia de Frontieră Română şi autorităţile administraţiei publice

Art. 18. - (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră cooperează cu autorităţile administraţiei publice centrale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii centrale ale statului, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

(2) În plan teritorial structurile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale, organele judiciare, celelalte organe şi instituţii ale statului, cu serviciile descentralizate ale ministerelor, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

(3) În vederea deschiderii de noi puncte de trecere a frontierei, potrivit legii, consiliile judeţene şi consiliile locale ale municipiilor, oraşelor sau comunelor solicitante vor consulta Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, vor pune la dispoziţie şi vor asigura spaţiile şi condiţiile tehnice edilitare necesare în vederea funcţionării lor.

Art. 19. - (1) Şefii unităţilor teritoriale ale poliţiei de frontieră prezintă informări anuale în faţa consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale, după caz, referitoare la situaţia operativă la frontiera de stat şi la acţiunile întreprinse.

(2) Şefii unităţilor prevăzute la alin. (1) pot informa, semestrial sau ori de câte ori este nevoie, prefecţii, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii localităţilor din zona de frontieră sau ai celor care au în raza teritorială aeroporturi sau porturi deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri, despre evoluţia criminalităţii transfrontaliere şi despre alte fenomene antisociale comise în zona de competenţă.

Art. 20. - Între autorităţile administraţiei publice locale şi unităţile teritoriale ale poliţiei de frontieră se pot încheia protocoale anuale de cooperare în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale.

CAPITOLUL IV
Atribuţii

SECŢIUNEA 1
Atribuţiile Poliţiei de Frontieră Române

Art. 21. - În zona de competenţă Poliţia de Frontieră Română are următoarele atribuţii generale:

a) execută supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne şi combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră în zona de competenţă, precum şi orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat;

b) apără viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii;

c) realizează controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat în punctele de trecere deschise traficului internaţional, la intrarea în şi la ieşirea din zonele libere, în punctele de mic trafic şi treceri simplificate sau în alte locuri, după caz, potrivit legii;

d) asigură derularea fluentă, corectă şi civilizată a traficului de călători şi mărfuri prin punctele de trecere a frontierei de stat, împreună cu celelalte autorităţi care au, potrivit legii, competenţe de control privind trecerea frontierei de stat;

e) asigură controlul trecerii peste frontiera de stat, în condiţiile legii, a armelor, muniţiilor, armelor de panoplie şi de autoapărare, muniţiilor aferente acestora, substanţelor explozive şi a dispozitivelor încărcate cu substanţe toxice ori radioactive;

f) supraveghează, prin observare directă permanentă, spaţiul aerian adiacent frontierei de stat şi mării teritoriale;

g) asigură aplicarea prevederilor tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi protocoalelor cu privire la frontiera de stat şi la controlul trecerii frontierei, încheiate de România cu statele vecine, cu alte state, cu organizaţii internaţionale sau regionale;

h) asigură supravegherea şi controlul semnelor de frontieră;

i) organizează şi realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunităţi de state, conform înţelegerilor bi- sau multilaterale la care România este parte;

j) organizează acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au încălcat sau despre care se deţin date că intenţionează să încalce normele regimului juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale stabilite în competenţă; desfăşoară activităţi pentru constatarea faptelor penale şi efectuează cercetări în legătură cu acestea, conform legii;

k) culege, stochează, prelucrează, valorifică şi face schimb de date şi informaţii, în condiţiile stabilite de lege pentru Poliţia Română, în scopul exercitării atribuţiilor legale, cu autorităţile publice interesate, pe bază de protocol, şi cu organisme similare din alte state, pe baza înţelegerilor la care România este parte;

l) constată contravenţiile şi aplică sancţiunile contravenţionale, potrivit legii;

m) coordonează activităţile personalului celorlalte instituţii sau ale agenţilor economici care, potrivit legii, îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei de stat, în legătură cu trecerea frontierei de stat, şi urmăreşte respectarea legii de către întregul personal din punctul de trecere;

n) introduce date şi exploatează datele introduse în Sistemul de informare naţional privind circulaţia persoanelor şi bunurilor prin frontieră (SIF), în scopurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

o) asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice în punctele de trecere a frontierei de stat, iar la solicitarea altor autorităţi ale statului participă la astfel de acţiuni în localităţile din zona de frontieră;

p) participă, împreună cu alte formaţiuni ale Ministerului de Interne, în colaborare cu trupe ale Ministerului Apărării Naţionale, cu unităţi de protecţie civilă şi cu alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;

r) participă, împreună cu autorităţile teritoriale pentru protecţia mediului şi cu organele de frontieră ale statelor vecine, după caz, la luarea măsurilor necesare pentru prevenirea riscurilor ecologice şi a producerii daunelor, precum şi, în caz de accidente care afectează factorii de mediu, la eliminarea efectelor acestora;

s) exercită orice alte atribuţii stabilite prin lege.

Art. 22. - În zona de competenţă pe apă Poliţia de Frontieră Română are şi următoarele atribuţii specifice:

  1. supraveghează şi asigură respectarea drepturilor statului român în apele din zona de competenţă;
  2. previne şi combate pirateria, acţiunile teroriste şi faptele circumscrise crimei organizate în apele aflate sub jurisdicţia statului român;
  3. execută, direct sau împreună cu autoritatea vamală, controlul navelor şi ambarcaţiunilor despre care se deţin date şi informaţii că desfăşoară activităţi ilegale în zona de competenţă ori sunt surprinse desfăşurând asemenea activităţi;
  4. execută controlul navelor şi al ambarcaţiunilor împreună cu unităţile teritoriale pentru protecţia mediului în caz de evacuare a apelor uzate în emisar sau în caz de producere a unei poluări accidentale;
  5. participă la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, prin prevenirea şi combaterea vânatului şi pescuitului ilegal, precum şi a exploatării ilegale a altor resurse biologice şi nebiologice din apele aflate în zona de competenţă;
  6. caută navele aflate în pericol în apele din zona de competenţă şi în marea liberă şi participă la salvarea echipajelor acestora în caz de necesitate, iar la solicitare desfăşoară acţiuni de salvare a navelor şi a încărcăturii lor, conform dreptului maritim internaţional;
  7. execută supravegherea şi participă la controlul pentru respectarea normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în apele din zona de competenţă şi în porturi, în colaborare cu organele zonale ale căpităniilor de port;
  8. interzice, direct sau cu participarea, la cerere, a unităţilor de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, accesul navelor străine în anumite zone, sectoare sau raioane ale mării teritoriale şi căilor navigabile fluviale aflate sub jurisdicţia statului român, prin suspendarea temporară a dreptului de trecere inofensivă, conform legii;
  9. asigură protecţia şi participă la apărarea obiectivelor de importanţă deosebită aflate în apele din zona de competenţă, în colaborare cu unităţile de nave ale Ministerului Apărării Naţionale, cu alte forţe, în conformitate cu planurile aprobate din timp.

SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii speciale privind efectuarea cercetării penale de către poliţiştii de frontieră

Art. 23. - (1) Prin dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de frontieră sunt desemnaţi poliţiştii de frontieră care efectuează cercetarea penală, potrivit legii.

(2) În îndeplinirea activităţilor specifice poliţistul de frontieră are competenţa teritorială corespunzătoare unităţii poliţiei de frontieră din care face parte.

(3) În caz de continuare a unei măsuri sau activităţi specifice poliţistul de frontieră poate acţiona şi în zona de competenţă teritorială a altor unităţi ale poliţiei de frontieră, comunicând despre aceasta unităţii competente.

(4) În caz de detaşare sau de misiune ordonată în zona de competenţă a unei alte structuri a Poliţiei de Frontieră Române, poliţistul de frontieră are competenţa teritorială stabilită pentru acea unitate.

(5) În îndeplinirea atribuţiilor generale poliţistul din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră are competenţă teritorială generală.

Art. 24. - (1) În punctele de trecere a frontierei de stat, în apele de frontieră, pe Dunărea interioară, canalul Sulina şi braţul Tulcea, în apele maritime interioare, marea teritorială, în zona contiguă şi în zona economică exclusivă organele de cercetare ale poliţiei de frontieră efectuează cercetarea penală pentru orice infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare.

(2) Competenţa poliţistului de frontieră prevăzută la alin. (1) este asigurată şi în situaţiile de extindere a cercetărilor de pe apă la cele de pe uscat. În aceste situaţii poliţistul de frontieră colaborează cu organele competente, potrivit legii.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru constatarea infracţiunilor de frontieră şi a infracţiunilor din domeniul criminalităţii transfrontaliere şi efectuarea cercetărilor în legătură cu acestea poliţiştii de frontieră pot depăşi zona de competenţă, acţionând, împreună cu organele specializate ale poliţiei, pe întregul teritoriu al ţării.

SECŢIUNEA a 3-a
Cooperarea

Art. 25. - (1) Cooperarea dintre Poliţia de Frontieră Română şi celelalte structuri ale Ministerului de Interne

pentru securizarea frontierei de stat şi combaterea criminalităţii transfrontaliere se realizează pe baza ordinului ministrului de interne.

(2) În cazul unor acţiuni comune, maritime sau fluviale, ale navelor Poliţiei de Frontieră Române cu cele ale Marinei Militare din Ministerul Apărării Naţionale, acestea din urmă vor avea la bord un ofiţer de la poliţia de frontieră şi vor arbora pavilionul distinctiv al Poliţiei de Frontieră Române. În aceste situaţii navei Marinei Militare i se conferă autoritatea şi drepturile Poliţiei de Frontieră Române.

(3) Căpităniile de port vor informa structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române numai în cazul în care navele nu îndeplinesc condiţiile legale de ieşire/intrare din/în porturile în care acestea îşi desfăşoară activitatea.

Art. 26. - Poliţia de Frontieră Română cooperează cu instituţii similare din alte state şi cu organisme internaţionale de poliţie în baza înţelegerilor la care România este parte.

CAPITOLUL V
Drepturi şi obligaţii

SECŢIUNEA 1
Drepturile poliţistului de frontieră

Art. 27. - În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în zona de competenţă poliţistul de frontieră este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi:

a) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale privind frontiera de stat ori a căror prezenţă în zona de frontieră este suspectă şi să ia măsurile legale ce se impun;

b) să conducă la sediul poliţiei de frontieră pe cei care prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori ale statului de drept, persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale la frontiera de stat, persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită, precum şi urmăriţii general şi internaţional; să verifice situaţia acestora şi să ia, după caz, măsurile legale în cel mult 24 de ore, cu respectarea dreptului la apărare;

c) să cerceteze suprafeţele de teren, căile de comunicaţii şi construcţiile izolate, să intre, pentru îndeplinirea atribuţiilor, în incinta agenţilor economici şi a instituţiilor publice, indiferent de deţinător sau de proprietar, la bordul navelor şi aeronavelor române sau străine, cu respectarea dispoziţiilor legale; accesul în instituţiile care desfăşoară activităţi în legătură cu siguranţa naţională se face cu aprobarea şefilor instituţiilor respective;

d) să invite la sediul poliţiei de frontieră persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor poliţiei de frontieră, prin aducerea la cunoştinţă acestora, în scris, a scopului şi motivului invitaţiei;

e) să efectueze controlul persoanelor şi al bagajelor, precum şi al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când există indicii temeinice că săvârşirea unei infracţiuni la regimul frontierei de stat este iminentă şi că persoana sau bunurile căutate se află în zona controlată;

f) să folosească orice mijloc de transport şi de telecomunicaţie, indiferent de proprietar sau de deţinător, cu excepţia celor aparţinând Corpului diplomatic sau consular, pentru luarea unor măsuri legale ce nu suferă amânare şi care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel; cheltuielile ocazionate de folosirea acestor mijloace vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, şi vor fi suportate din fondurile Poliţiei de Frontieră Române, urmând să fie recuperate, potrivit legii, de la persoanele care au determinat intervenţia;

g) să folosească gratuit mijloacele de transport în comun, mijloacele de transport feroviare şi navale, în timpul serviciului, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel; folosirea mijloacelor de transport se face pe baza legitimaţiei de serviciu;

h) să poarte asupra sa armamentul şi muniţia necesară şi să folosească pentru îndeplinirea misiunilor autovehicule, nave, ambarcaţiuni, elicoptere şi alte mijloace de transport cu sau fără însemnele distinctive ale Poliţiei de Frontieră Române; în funcţie de situaţie poliţistul de frontieră poate folosi girofarurile din dotarea mijloacelor de transport;

i) să utilizeze, în raport cu natura şi cu gradul de împotrivire a persoanei care a săvârşit o faptă ilegală, forţa fizică şi mijloacele specifice din dotare, inclusiv câinii de serviciu; folosirea acestora se va face cu respectarea strictă a legii;

j) să folosească banca de date a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră;

k) să interzică accesul sau să înlăture persoanele care au intrat în perimetrul punctului de trecere a frontierei de stat ori se află în apropierea acestuia şi care prin prezenţa lor sau prin activităţile desfăşurate împiedică, sub orice formă, derularea normală a traficului de frontieră;

l) să efectueze controale şi să participe la razii, independent sau în colaborare cu organele locale ale poliţiei, când există indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni la regimul frontierei de stat ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din aceste infracţiuni;

m) să stabilească, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale, măsuri de limitare temporară a circulaţiei persoanelor şi mijloacelor de transport în apropierea frontierei de stat, în raioanele în care se desfăşoară sau urmează să se desfăşoare acţiuni specifice; aceste limitări vor fi aduse la cunoştinţă cetăţenilor prin grija prefecţilor şi primarilor;

n) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru urmărirea, prinderea, imobilizarea şi conducerea la sediile poliţiei de frontieră a persoanelor care au săvârşit fapte ilegale ori a căror identitate nu a putut fi stabilită, pentru luarea măsurilor ce se impun, potrivit legii;

o) să oprească, să controleze, să reţină, să conducă şi să cerceteze în porturile României navele, ambarcaţiunile şi persoanele care au încălcat regimul juridic al frontierei de stat şi al mării teritoriale sau drepturile României în zona contiguă ori în zona economică exclusivă;

p) să acţioneze pentru oprirea şi controlul oricărei nave suspecte, la solicitarea organelor abilitate sau din proprie iniţiativă, în situaţia în care se deţin informaţii referitoare la implicarea acesteia în activităţi ilegale în apele aflate în zona de competenţă, informând de îndată celelalte instituţii cu competenţe în domeniu; întreaga răspundere privind consecinţele ce decurg din oprirea nejustificată a navei revine solicitantului;

r) să folosească armamentul de la bordul navelor proprii împotriva navelor şi ambarcaţiunilor care au încălcat legislaţia română, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

s) să exercite orice alte drepturi şi să îndeplinească orice alte îndatoriri prevăzute de lege.

SECŢIUNEA a 2-a
Obligaţiile poliţistului de frontieră

Art. 28. - (1) Poliţistul de frontieră este obligat, în domeniul său de activitate, să ia măsurile necesare de înlăturare a pericolelor care ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor, în toate situaţiile în care ia cunoştinţă direct ori când este sesizat despre acestea.

(2) Când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante poliţistul de frontieră este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor de serviciu şi a competenţei sale, pentru încheierea actelor prevăzute în Codul de procedură penală.

(3) Când situaţia impune să acţioneze în afara competenţei sale poliţistul de frontieră procedează ca şi acea autoritate în a cărei competenţă intră soluţionarea cauzei.

Despre acţiunea sa poliţistul de frontieră informează de îndată autoritatea competentă. Dacă autoritatea competentă nu poate să intervină în timp util, poliţistul de frontieră îndeplineşte toate actele şi faptele prevăzute de lege în competenţa acelei autorităţi. Acţiunea acestuia încetează în momentul în care intervine autoritatea competentă.

Art. 29. - Activităţile prevăzute la art. 27 lit. c), e), l), o) şi p) nu au caracterul unei percheziţii prevăzute în Codul de procedură penală.

Art. 30. - (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu poliţistul de frontieră este obligat în prealabil să îşi decline calitatea şi să prezinte insigna de poliţist şi legitimaţia de serviciu, cu excepţia situaţiilor în care rezultatul acţiunii este periclitat.

(2) La intrarea în acţiune sau la începutul intervenţiei ce nu suferă amânare poliţistul de frontieră este obligat să se prezinte, iar după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii să se legitimeze şi să declare funcţia şi unitatea de poliţie de frontieră din care face parte.

Art. 31. - (1) Pentru împiedicarea şi neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor descoperite că au săvârşit infracţiuni sau contravenţii la regimul frontierei de stat ori că au tulburat ordinea şi liniştea publică în zona de competenţă, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace legale, poliţiştii de frontieră pot folosi scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane de cauciuc, bastoane cu energie electrostatică, cătuşe, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene, arme cu glonţ de cauciuc, câini de serviciu, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa persoanei şi nu îi produc acesteia vătămări corporale grave.

(2) Mijloacele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite împotriva persoanelor care:

a) întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea şi bunurile altor persoane;

b) pun în pericol activităţile ce se desfăşoară în punctul de trecere a frontierei de stat;

c) ultragiază persoanele cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice.

(3) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) împotriva participanţilor la acţiunile agresive se va face în mod gradual, după atenţionarea prealabilă asupra uzului unor asemenea mijloace şi după lăsarea timpului necesar pentru încetarea acţiunilor şi părăsirea zonei, după caz.

(4) Folosirea mijloacelor prevăzute la alin. (1) nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru împiedicarea sau neutralizarea acţiunilor agresive.

SECŢIUNEA a 3-a
Folosirea armamentului

Art. 32. - (1) În caz de necesitate şi atunci când folosirea altor mijloace de împiedicare sau constrângere nu este posibilă, poliţistul de frontieră poate folosi forţa armelor albe sau a armelor de foc, în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de Legea privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Uzul armamentului din dotare, în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de lege, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu este considerat legitim.

Art. 33. - Pentru oprirea sau reţinerea navelor ori a ambarcaţiunilor care au încălcat legislaţia României în apele din zona de competenţă, precum şi a celor care încearcă să fugă de sub escortă, navele şi ambarcaţiunile Poliţiei de Frontieră Române pot folosi armamentul de bord sau individual din dotare, în următoarele situaţii:

  1. pentru somarea de oprire şi reţinere a navelor şi ambarcaţiunilor;
  2. direct, fără somaţie, împotriva navelor şi ambarcaţiunilor în anumite situaţii prevăzute de lege.

Art. 34. - Executarea focului cu armamentul de bord, cu somaţie, se efectuează astfel:

  1. după ce au fost epuizate somaţiile legale transmise prin toate mijloacele de comunicare radio, optico-vizuale şi acustice, iar nava sau ambarcaţiunea urmărită continuă să le ignore, comandantul navei Poliţiei de Frontieră Române procedează la executarea focului de avertisment în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă;
  2. în cazul în care, după executarea somaţiei legale şi a focului de avertisment, nava în cauză nu se supune, se va folosi armamentul de bord după ce în prealabil a fost avertizat echipajul acesteia să se deplaseze spre partea din faţă a navei, prin somaţia: "Părăsiţi pupa, vom deschide foc în plin!" După ce s-a convins că avertismentul a fost înţeles nava Poliţiei de Frontieră Române va deschide foc în plin de la mică distanţă asupra părţii din spate a navei urmărite, căutându-se pe cât posibil lovirea aparatului propulsor. Întreaga răspundere pentru nesupunerea la somaţie şi pentru consecinţele ce decurg din ignorarea avertismentelor navei Poliţiei de Frontieră Române revine comandantului navei urmărite sau înlocuitorului legal al acestuia.

Art. 35. - Navele Poliţiei de Frontieră Române pot executa foc cu armamentul de bord, fără somaţie, în următoarele situaţii:

  1. împotriva navelor străine care atacă nave româneşti;
  2. împotriva navelor urmărite care ripostează cu foc de armă sau manevrează astfel încât securitatea navei Poliţiei de Frontieră Române este pusă în pericol;
  3. împotriva submarinelor sau altor vehicule submersibile străine care navighează în marea teritorială în imersiune sau la cotă periscopică;
  4. împotriva navelor străine care atacă alte nave în apele naţionale navigabile;
  5. împotriva navelor străine care desfăşoară acţiuni ce pun în pericol securitatea insulelor artificiale, a conductelor şi cablurilor submarine, a instalaţiilor portuare, a localităţilor şi obiectivelor economice de pe litoral şi a celor situate pe malurile apelor de frontieră;
  6. împotriva grupurilor de oameni sau nave înarmate care pătrund în apele din zona de competenţă a României şi ripostează sau încearcă să riposteze cu arme de foc.

Art. 36. - (1) Navele Poliţiei de Frontieră Române execută focul de avertisment şi focul în plin, astfel încât să evite încălcarea prin foc de armă a teritoriului statului vecin.

(2) După executarea focului în plin sau în caz de abordaj comandantul navei Poliţiei de Frontieră Române se va conforma întocmai reglementărilor internaţionale privind salvarea vieţii omeneşti pe mare sau pe fluviu.

Art. 37. - În cazul ambarcaţiunilor sau al altor mijloace plutitoare de dimensiuni reduse executarea focului cu sau fără somaţie va fi efectuată cu respectarea reglementărilor privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 38. - Fiecare situaţie în care s-a făcut uz de armă se raportează de urgenţă în mod ierarhic. Dacă în urma uzului de armă s-a produs moartea sau vătămarea unei persoane ori avarierea gravă a unei nave sau aeronave, fapta se comunică de îndată procurorului competent.

CAPITOLUL VI
Personalul Poliţiei de Frontieră Române

Art. 39. - (1) Personalul Poliţiei de Frontieră Române se compune din poliţişti de frontieră, alţi funcţionari publici şi personal contractual.

(2) Poliţia de Frontieră Română îşi asigură personalul necesar dintre absolvenţii instituţiilor de învăţământ ale Ministerului de Interne şi personal selecţionat şi transferat de la alte instituţii.

(3) Poliţiştilor de frontieră le sunt aplicabile prevederile Legii privind statutul poliţistului.

(4) Funcţionarilor publici le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi alte reglementări specifice.

(5) Personalul contractual este supus dispoziţiilor Codului muncii şi celorlalte norme legale referitoare la

drepturile şi îndatoririle acestuia, în măsura în care prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel.

CAPITOLUL VII
Asigurarea logistică, materială şi financiară

Art. 40. - (1) Poliţia de Frontieră Română poate deţine în folosinţă imobile, armament, muniţie, echipamente şi aparatură tehnică specifică, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege.

(2) Poliţia de Frontieră Română poate să închirieze, în condiţiile legii, imobile sau părţi din acestea, disponibile, aflate în administrarea sa şi în proprietatea publică a statului, prin licitaţie publică, potrivit legii.

(3) Poliţia de Frontieră Română va reţine o cotă de 50% din chiria prevăzută în contractele de închiriere, diferenţa urmând să fie vărsată la bugetul de stat.

(4) Sumele reţinute se constituie în venituri extrabugetare, cu titlu permanent, şi vor fi utilizate pentru întreţinerea, repararea şi modernizarea imobilelor aflate în administrarea Poliţiei de Frontieră Române. Sumele rămase necheltuite la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor, având aceeaşi destinaţie.

(5) Unităţile Poliţiei de Frontieră Române utilizează un parc propriu de nave, ambarcaţiuni, elicoptere, autovehicule, animale de serviciu şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege.

(6) Pe lângă unităţile Poliţiei de Frontieră Române se pot constitui secţii sau asociaţii sportive, gospodării-anexe, precum şi cabinete medicale care să asigure asistenţa medicală la locul permanent de muncă.

(7) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi unităţile subordonate pot deţine în folosinţă baze de tratament şi unităţi de cazare a personalului şi a membrilor de familie ai acestuia pe timpul cât se află în misiune, concedii de odihnă sau tratament medical.

Art. 41. - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi unităţile subordonate au în folosinţă locuinţe de serviciu, de intervenţie şi sociale ce pot fi repartizate personalului propriu şi familiilor acestuia.

Art. 42. - (1) Dotarea Poliţiei de Frontieră Române se realizează de Ministerul de Interne în funcţie de fondurile alocate cu această destinaţie prin legea bugetului de stat şi din alte surse, potrivit legii.

(2) Dotarea Poliţiei de Frontieră Române se realizează din producţie internă şi din import.

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 43. - (1) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră editează revista "Frontiera", publicaţie ilustrată de analiză, cultură, opinie şi informare privind paza şi controlul trecerii frontierei de stat a României.

(2) Cheltuielile de finanţare a publicaţiei prevăzute la alin. (1) se realizează din venituri extrabugetare şi din credite acordate de la bugetul de stat. O parte din veniturile revistei se pot obţine din publicitate.

Art. 44. - (1) Poliţia de Frontieră Română poate asigura, la cererea agenţilor economici interesaţi, paza transportului pe apă al unor valori importante, precum şi a transportului armelor, muniţiilor, materialelor explozive, stupefiantelor, al substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii sau substanţe periculoase.

(2) Unităţile care beneficiază de paza asigurată potrivit prevederilor alin. (1) încheie contracte de prestări de servicii cu structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române, la nivelul structurii care are organ financiar propriu.

(3) Serviciul de asigurare a pazei transporturilor pe apă se efectuează contra cost, conform tarifelor legale. Veniturile realizate din paza executată de Poliţia de Frontieră Română se reţin integral de către aceasta ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, care vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor materiale şi de capital. Sumele rămase necheltuite la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor, având aceeaşi destinaţie.

Art. 45. - În fiecare an la data de 24 iulie se sărbătoreşte Ziua Poliţiei de Frontieră Române.

Art. 46. - Ţinuta, însemnele, forma şi conţinutul insignei şi ale documentelor de legitimare ale poliţiştilor de frontieră se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 47. - Structura unităţilor Poliţiei de Frontieră Române şi posturile de personal pentru fiecare unitate se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, în raport cu efectivele aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 48. - În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă posturile de militari în termen şi militari angajaţi cu contract din structurile Poliţiei de Frontieră Române se înlocuiesc cu posturi de poliţişti de frontieră.

Art. 49. - Personalul Poliţiei de Frontieră Române care îşi desfăşoară activitatea în legătură cu paza şi controlul trecerii frontierei de stat beneficiază de o indemnizaţie de frontieră de până la 20% din salariul de bază.

Art. 50. - Personalul Poliţiei de Frontieră Române, ambarcat pe nave sau aeronave destinate îndeplinirii unor misiuni de pază şi control al trecerii frontierei de stat, precum şi personalul îmbarcat în scopul îndeplinirii acestor misiuni beneficiază de sporurile prevăzute de lege pentru personalul navigant.

Art. 51. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

p. Ministru de interne,
Nicolae Berechet,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 27 iunie 2001.
Nr. 104.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:09

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.