DECIZIE nr.153 din 10 mai 2001
privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 387/16 iul. 2001

Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 din Codul penal, excepţie ridicată de Dănuţ Ionel Stan în Dosarul nr. 2.963/2000 al Judecătoriei Târgovişte.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca fiind neîntemeiată, deoarece prevederile art. 22 şi 23 din Constituţie nu sunt încălcate prin dispoziţiile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 9 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.963/2000, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 din Codul penal, referitoare la nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.
Excepţia a fost ridicată de Dănuţ Ionel Stan, inculpat într-o cauză penală ce are ca obiect tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 307 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 22, referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi ale art. 23 privind libertatea individuală, deoarece, consideră autorul excepţiei, „nimeni nu poate fi supus la o pedeapsă sau tratament inuman sau degradant, respectiv libertatea nu poate fi privată pentru infracţiuni desuete”. De asemenea, se apreciază că art. 307 din Codul penal generează o incriminare excesivă şi artificială a aceloraşi relaţii sociale ca şi dispoziţiile art. 271 şi 306 din Codul penal.
Instanţa de judecată, exprimându-şi opinia, apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece prevederile constituţionale invocate nu au nici o relevanţă în susţinerea neconstituţionalităţii art. 307 din Codul penal.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, apreciază că art. 307 din Codul penal este constituţional, întrucât „art. 22 şi art. 23 din Constituţie nu fac referire, în mod special, la reglementările privind familia sau protecţia copilului şi deci nu subzistă temeiului admiterii excepţiei de neconstituţionalitate”.
Guvernul, în punctul său de vedere, consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra excepţiei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Prin Încheierea din 9 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.963/2000, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 din Codul penal, care au următorul conţinut: „Reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale menţionate încalcă următoarele prevederi constituţionale:
- Art. 22: „(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.”;
- Art. 23: „(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plânge judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aprobă numai de instanţa de judecată.
(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.
(7) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.”
I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că numai dispoziţiile alin. 1 al art. 307 din Codul penal prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. În consecinţă, în temeiul art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia este inadmisibilă sub aspectul criticii referitoare la prevederile art. 307 alin. 2-4 din Codul penal, urmând să fie respinsă.
II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 307 alin. 1 din Codul penal, Curtea constată că din conţinutul acestor dispoziţii legale, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, reiese că scopul urmărit de legiuitor este de a incrimina nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului şi de a asigura apărarea eficientă a drepturilor prevăzute la art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. În aceste condiţii raportarea art. 307 alin. 1 din Codul penal la prevederile constituţionale ale art. 22 şi 23, care nu fac referire în mod special la familie sau la protecţia copilului, nu determină concluzia că aceste din urmă prevederi ar fi fost încălcate.
Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 307 alin. 1 din Codul penal urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicată de Dănuţ Ionel Stan în Dosarul nr. 2.963/2000 al Judecătoriei Târgovişte.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 307 alin. 2-4 din Codul penal, excepţie ridicată în acelaşi dosar de acelaşi autor.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Joi, 24 septembrie 2026, 09:13

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.