LEGE nr.385 din 10 iulie 2001
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.174/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte
Textul actului publicat în M.Of. nr. 390/17 iul. 2001

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.174 din 26 octombrie 2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.533 din 30 octombrie 2000, cu următoarele modificări:

1. La articolul I punctul 2, articolul 6 va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - Anual Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, va actualiza în funcţie de rata inflaţiei suma acordată ca stimulent producătorilor de lapte."

2. Articolul II va avea următorul cuprins:

"Art. II. - În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Guvernul, la propunerea comună a Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi a Ministerului Finanţelor Publice, va aproba normele metodologice de aplicare a acesteia."

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 12 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Bucureşti, 10 iulie 2001.
Nr. 385.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 20:17

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.