NORMELE nr.1/01 din 3 iulie 2001
privind cuantumul şi termenul de plată a taxei de funcţionare datorate de asigurători şi de brokerii de asigurare
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 394/18 iul. 2001 |
În temeiul prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
având în vedere prevederile art. 13 alin. (4) din aceeaşi lege, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (28),
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă următoarele norme:
1. În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 32/2000, cu modificările ulterioare, asigurătorii autorizaţi să funcţioneze în baza legislaţiei abrogate prin această lege datorează taxa de funcţionare începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Autorizaţia de funcţionare îşi încetează valabilitatea în cazul în care asigurătorul care desfăşoară activitate în baza legislaţiei abrogate nu este autorizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000.
Societăţile mutuale datorează taxa de funcţionare din momentul în care sunt autorizate să funcţioneze în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000.
2. Brokerii de asigurare autorizaţi să funcţioneze în baza prevederilor art. 35 din Legea nr. 32/2000 datorează taxa de funcţionare din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare.
3. Cuantumul taxei de funcţionare este de 0,3% din primele brute încasate de asigurători, respectiv din comisioanele încasate de către brokerii de asigurare, în perioada pentru care sunt datorate.
4. Calculul şi virarea sumelor pentru anul curent se efectuează de asigurători şi de brokerii de asigurare astfel: total prime brute de asigurare, respectiv comisioane încasate, la care se aplică procentul prevăzut la pct. 3, rezultând suma datorată ca taxă de funcţionare. Aceste elemente se înscriu pe versoul ordinului de plată împreună cu suma virată până la finele lunii precedente şi cu suma de virat pentru luna curentă.
5. Asigurătorii şi brokerii de asigurare virează sumele stabilite conform prezentelor norme în contul nr. 50.0314045240, deschis pe seama Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la Trezoreria municipiului Bucureşti, până la data de 25 a fiecărei luni pentru luna precedentă.
6. a) Pentru nevirarea la termen a taxei de funcţionare prevăzute la pct. 1 şi 2 Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va calcula majorări de întârziere în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la sumele nevirate la termen la bugetul de stat.
b) Majorările de întârziere vor fi virate în contul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor prevăzut la pct. 5.
c) Verificarea respectării prevederilor legale privind virarea sumelor reprezentând contravaloarea taxei de funcţionare datorate şi a majorărilor de întârziere se face de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care va dispune măsuri în consecinţă în cazul în care constată nerespectarea acestor prevederi.
7. În contabilitatea asigurătorilor şi a brokerilor de asigurare constituirea taxei de funcţionare se va reflecta în debitul contului "Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate" prin creditul contului 447 "Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate", analitic distinct, intitulat "Taxa de funcţionare", iar virarea sumelor reprezentând taxa de funcţionare se va reflecta în debitul contului 447 "Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate", analitic distinct, intitulat "Taxa de funcţionare", prin creditul contului "Conturi la bănci în lei".
8. Sumele reprezentând taxe de funcţionare şi majorări de întârziere aferente, virate de asigurători şi de brokerii de asigurare, constituie venituri ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
9. Asigurătorii şi brokerii de asigurare vor transmite trimestrial Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului, situaţia privind primele brute, respectiv comisioanele încasate, precizând şi sumele reprezentând taxele de funcţionare şi majorările de întârziere aferente, virate în trimestrul încheiat.
10. Eventualele sume virate în plus se vor regulariza în lunile următoare, cu notificarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
11. În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2001 pentru modificarea art. 44 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr.20 din 27 iunie 2001, suma aferentă taxei de funcţionare pentru luna iulie 2001 se va vira în contul prevăzut la pct. 5 până la data de 25 august 2001.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.