LEGE nr.423 din 18 iulie 2001
pentru sprijinirea sectorului de pescuit la Marea Neagră
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 406/23 iul. 2001 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - (1) Se scuteşte de la plata taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, calculate la valoarea la poarta rafinăriei, motorina destinată activităţilor de pescuit comercial la Marea Neagră, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Exceptarea prevăzută la alin. (1) se acordă condiţionat, în funcţie de cantitatea de peşte livrată pe piaţă.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor elabora şi vor aproba prin ordin comun normele metodologice prin care se stabileşte procedura potrivit căreia se acordă scutirile prevăzute la alin. (1).
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Bucureşti, 18 iulie 2001.
Nr. 423.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.