LEGE nr.444 din 18 iulie 2001
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.251/2000 pentru modificarea art.14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 409/24 iul. 2001 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.251 din 30 noiembrie 2000 pentru modificarea art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.647 din 12 decembrie 2000, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul unic, punctul 1 va avea următorul cuprins:
.1. Alineatele (4) şi (5) ale articolului 14 vor avea următorul cuprins:
(4) La cererea instituţiei publice implicate sau a agentului de privatizare, pentru stabilirea situaţiei obligaţiilor bugetare scadente ale societăţilor comerciale supuse privatizării, Ministerul Finanţelor Publice şi celelalte entităţi care au în administrare bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale vor iniţia procedura întocmirii unor rapoarte asupra naturii şi cuantumului obligaţiilor respective.
(5) Pe baza rapoartelor întocmite Ministerul Finanţelor Publice şi celelalte entităţi care administrează bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale vor emite certificate de obligaţii bugetare, care vor preciza natura şi cuantumul obligaţiilor bugetare pe care le au în administrare la data raportului, pe baza documentelor contabile ale societăţii comerciale şi a declaraţiei pe propria răspundere a administratorilor acesteia că nu mai dispun de alte acte, documente, înscrisuri neoperate în evidenţa contabilă."
2. La articolul unic, după punctul 2 se introduce punctul 3 cu următorul cuprins:
"3. Alineatul 7 al articolului 14 va avea următorul cuprins:
(7) Termenele şi etapele procedurii de întocmire a raportului şi de emitere a certificatului de obligaţii bugetare vor face obiectul reglementării normelor metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă."
Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.150/1999 pentru modificarea art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.501 din 18 octombrie 1999.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 18 iulie 2001.
Nr. 444.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.