LEGE nr.375 din 10 iulie 2001
pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Construcţia şi reabilitarea secţiunilor 4 şi 5 ale autostrăzii Bucureşti-Cernavodă, România", semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2000 şi la Bruxelles la 23 octombrie 2000
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 414/26 iul. 2001 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se ratifică Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura .Construcţia şi reabilitarea secţiunilor 4 şi 5 ale autostrăzii Bucureşti-Cernavodă, România", semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2000 şi la Bruxelles la 23 octombrie 2000.
Art. 2. - (1) În cadrul contractelor încheiate cu contractorii locali pentru executarea de lucrări şi furnizarea de bunuri şi servicii plăţile pot fi efectuate şi în moneda euro.
(2) Cheltuielile aferente costurilor neeligibile incluse în Planul de finanţare prevăzut în anexa nr. II la memorandumul de finanţare se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite.
(3) Sumele necesare pentru continuarea finanţării măsurii, în cazul indisponibilităţii temporare a contribuţiei comunitare ISPA, se prevăd în bugetul de stat la alineatul "Transferuri aferente Fondului naţional de preaderare", în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale" şi se transferă, prin bugetul ordonatorului principal de credite, autorităţii responsabile cu implementarea măsurii Regia Autonomă "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", urmând să se regularizeze cu fondurile transferate de Comisia Europeană în limita sumelor eligibile cheltuite.
(4) În cazul în care sumele prevăzute la alin. (3) vor fi cheltuite în alt scop decât cel prevăzut în memorandumul de finanţare, autoritatea responsabilă cu implementarea măsurii va restitui aceste sume la bugetul de stat.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
PUSKAS VALENTIN-ZOLTAN
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Bucureşti, 10 iulie 2001.
Nr. 375.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.