DECIZIE nr.177 din 14 iunie 2001
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 471/17 aug. 2001

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, excepţie ridicată de Corneliu Petre şi Petre Mircea Bogdan în Dosarul nr. 3.534/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
La apelul nominal se prezintă Corneliu Petre, unul dintre autorii excepţiei, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia, arătând că Legea nr. 140/1996 care modifică şi completează Codul penal este neconstituţională sub aspectul respectării procedurilor de legiferare. În acest sens se arată că, la data de 14 noiembrie 1996, dată la care legea criticată a intrat în vigoare, Parlamentul României ales în anul 1992 se afla în perioada de prelungire a mandatului până la întrunirea legală a noului Parlament, or, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 60 alin. (4) şi ale art. 72 alin. (3) lit. f), în această perioadă nu pot fi modificate legi organice.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca fiind nefondată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat asupra constituţionalităţii prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 decembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.534/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, excepţie ridicată de Corneliu Petre şi Petre Mircea Bogdan într-o cauză penală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal contravine dispoziţiilor art. 60 alin. (4) „fraza ultim㔠şi ale art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, care stabilesc că în perioada de prelungire a mandatului Camerelor Parlamentului nu pot fi modificate legi organice. Se arată că, în sensul acestor dispoziţii constituţionale, la data de 14 noiembrie 1996, când a intrat în vigoare legea criticată, Codul penal, care este lege organică, nu putea fi modificat, deoarece Parlamentul ales în 1992 se afla în perioada de prelungire a mandatului până la întrunirea legală a noului Parlament.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală, exprimându-şi opinia, consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arată că, „
examinând dispoziţiile art. 60 alin. (4) şi art. 72 alin. (3) din Constituţia României în raport cu data adoptării Legii de modificare şi completare a Codului penal (adoptată de Camera Deputaţilor în data de 30 septembrie 1996, iar de Senat în data de 25 septembrie 1996)”, Legea nr. 140/1996 este constituţională.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere se arată că legea criticată a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 septembrie 1996 şi de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 septembrie 1996, cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din Constituţie, deci „înainte de expirarea mandatului Parlamentului ales în anul 1992, deoarece acesta s-a întrunit, în mod legal, la 16 octombrie 1992, aşa cum rezultă din cuprinsul Decretului nr.206 din 13 octombrie 1992, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 14 octombrie 1992”, iar „perioada de prelungire a mandatului vechiului Parlament, în care acesta mai putea adopta legi organice, a fost situată între 16 octombrie şi 22 noiembrie 1996, aceasta din urmă fiind data când s-a întrunit în mod legal noul Parlament”. În sensul celor arătate se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 123 din 22 octombrie 1996, prin care aceasta a statuat că prevederile legii criticate sunt constituţionale.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând c㠄autorul ei confundă data adoptării Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal cu data când această lege a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial al României”. Se mai arată că, într-adevăr, „promulgarea şi publicarea Legii nr. 140/1996 - care este o lege organică - a avut loc pe durata prelungirii mandatului celor două Camere, însă nu acest fapt prezintă relevanţă în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, deoarece Constituţia nu se referă la datele privind promulgarea şi publicarea legii, ci la data adoptării ei”. Se invocă, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care aceasta a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate a Legii nr. 140/1996.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, în legătură cu care se susţine că modificarea Codului penal, care este lege organică, s-a făcut prin adoptarea la 5 noiembrie 1996 a Legii nr. 140 de către Parlament, al cărui mandat era în prelungire, încălcându-se prevederile art. 60 alin. (4) fraza ultimă şi art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie.
Articolele din Constituţie invocate ca fiind încălcate prin legea criticată prevăd:
- Art. 60 alin. (4): „Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.”;
- Art. 72 alin. (3) lit. f): „Prin lege organică se reglementează: [...]
f) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;” Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează să fie respinsă.
Prevederile Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi, în esenţă, cu aceeaşi motivare ca şi în cauza de faţă. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr.148 din 7 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.605 din 10 decembrie 1999, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională a reţinut că susţinerea potrivit căreia Legea nr. 140/1996 a fost adoptată la data de 5 noiembrie 1996 este neîntemeiată, întrucât, aşa cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.289 din 14 noiembrie 1996, aceasta a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 septembrie 1996 şi de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 septembrie 1996 şi a intrat în vigoare, în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 78, la data de 14 noiembrie 1996. De asemenea, s-a reţinut că nu sunt încălcate nici prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie, deoarece din Monitorul Oficial al României, anterior menţionat, reiese că Legea nr. 140/1996 a fost adoptată ca lege organică, în temeiul prevederilor constituţionale ale art. 74 alin. (1).
Cu referire la susţinerea conform căreia legea criticată a fost adoptată după expirarea mandatului Camerelor, în contradicţie cu dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a constatat c㠄perioada de prelungire a mandatului vechiului Parlament, în care acesta nu mai putea adopta legi organice, a fost cuprinsă între 16 şi 22 noiembrie 1996, aceasta din urmă fiind data când s-a întrunit în mod legal noul Parlament”, şi, ca urmare, a statuat c㠄Legea nr. 140/1996 a fost adoptată de Parlament în perioada în care îşi exercita mandatul în deplinătatea împuternicirilor sale constituţionale”.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi argumentele care au justificat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 140/1996 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, excepţie ridicată de Corneliu Petre şi Petre Mircea Bogdan în Dosarul nr. 3.534/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:55

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.